Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 07-03-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 868/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 14.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă . împotriva sentinței civile nr.2422/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a d C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2013, în contradictoriu cu intimatele - pârâte DIRECȚIA DE I. ȘI TAXE LOCALE S. 5 BUCUREȘTI și P. S. 5 – prin Primar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – reclamantă – prin avocat P. M., cu împuternicire avocațială la fila 3 dosar, lipsind intimatele – pârâte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 09.12.2013, respectiv 14.01.2014, de către P. S. 5 București, documentația ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr._/10.10.2012 și a Dispoziției nr. 9066/27.12.2012, precum și înscrisurile existente la mapa arhivistică.
Apărătorul recurentei – reclamante, în prealabil, formulează concluzii de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a celor două autorități publice intimate pârâte precum și a excepției lipsei calității procesuale de folosință a Direcției de I. și Taxe Locale S. 5 București, astfel cum au fost invocate în cauză de cele două autorități publice intimate – pârâte, prin întâmpinarea depusă la dosar, ca fiind neîntemeiate.
Solicită a se avea în vedere că actele a cărora anulare se solicită sunt emise în mod exclusiv de către Direcția de I. și Taxe Locale S. 5 București, sunt semnate de Directorul acestei instituții și poartă antetul Primăriei Sectorului 5. Este adevărat faptul că această Direcție nu are personalitate juridică, însă ceea ce s-a stabilit în mod concret în practica instanțelor de judecată, este faptul că, în materia contenciosului administrativ nu are relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci efectiv capacitatea ei de drept administrativ; adică aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativa de putere publică.
În ceea ce privește P. Sectorului 5, solicită a se avea în vedere că s-a vizat P. Sectorului 5, prin Primar, or întâmpinarea depusă la dosar, este semnată de Primarul Sectorului 5 – personal.
Pe cale de consecință solicită respingerea acestor excepții. Depune și Note Scrise.
Concluziile sunt aceleași și cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Direcției de I. și Taxe Locale S. 5, solicitând respingerea acesteia, ca fiind neîntemeiată.
Pe fondul recursului, solicită admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței recurate, având în vedere, în principal, constatarea nesoluționării în termenul legal a contestației formulate, iar în subsidiar, dacă se va aprecia că s-a dat un răspuns la plângerea prealabilă formulată, solicită anularea Dispoziției nr. 9066/2012 emisă de P. sectorului 5. Totodată, urmare acestor constatări, solicită anularea în totalitate a Deciziei de impunere nr._/10.10.2012, precum și anularea Raportului de inspecție fiscală nr._ din 10.10.2012, precum și obligarea intimatelor la emiterea unei noi decizii de impunere având drept cotă de impozitare aferentă anului 2001 un procent de 1,5 % din baza de impozitare rezultată în urma reevaluării de la 31.12.2010, respectiv 1,5 % din suma de 234.948 lei, conform Codului de procedură fiscală.
S-au invocat, în primul rând, 2 motive de recurs și anume nemotivarea hotărârii atacate sub mai multe aspecte și faptul că a fost dacă cu interpretarea greșită a legii.
În ceea ce privește nemotivarea hotărârii, în considerentele hotărârii, instanța nu a indicat care anume au fost motivele pentru care a înțeles să nu ia în considerare mai multe probe solicitate de partea pe care o reprezintă și, mai mult decât atât, cu privire la capătul principal de cerere nu a arătat de ce anume a considerat că, în procedura prealabilă, partea pe care o reprezintă a depus o contestație și aceasta a fost soluționată în termen. Cu privire la datele pe care le are în vedere, se poate observa că, din momentul în care a demarat procedura prealabilă, instituția aferentă a răspuns cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, adică peste 2 luni de zile. În plus, acest răspuns, considerând, prin absurd, că a fost formulat în termen, nu cuprinde motivele de fapt și de drept avute în vedere la respingerea acestuia, ci se menționează doar că este nefondat avându-se în vedere un anumit Referat ce nu a fost comunicat părții; luând la cunoștință de conținutul său doar după demararea procedurii în fața instanței de judecată.
De asemenea, instanța de fond nu a motivat care a fost rațiunea pentru care nu au fost luate în considerare înscrisurile depuse de partea pe care o reprezintă, documente din care rezultă foarte clar că s-a făcut reevaluarea imobilelor, însă este adevărat că această reevaluare și Decizia de impunere aferentă au fost depuse cu întârziere. Nedepunerea la timp a acestor documente – Decizii de impunere și declarații aferente - nu sancționează de la sine putere cu imputarea către societatea pe care o reprezintă a unei cote de impozitare de 10%, de 10 ori mai mare decât cea normală, ci, conform art. 294 Cod Fiscal, nedepunerea la timp a acestor declarații se sancționează cu amendă. Se au în vedere și dispozițiile alineatului 7. Apreciază că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii, respectiv art. 253 alineat 6 Cod Fiscal, considerând că reevaluarea din 31.12.2010 nu poate fi avută în vedere întrucât societatea a depus declarația de impunere cu noua bază de impozitare ulterior termenului de 30 de zile de la modificarea bazei de impunere.
De asemenea, instanța de fond, în mod greșit a apreciat ca fiind neachitate penalitățile de întârziere aferente impozitului datorat de societate pentru anul 2012. Din punctul său de vedere, chiar s-a plătit puțin mai mult decât impozitul datorat, din cauza unor neconcordanțe de cifre, de rotunjiri. Însă ordinele de plată depuse la dosar fac dovada că societatea și-a îndeplinit obligațiile, pe care însă, instanța de fond nu le are în vedere.
Apreciază ca fiind neîntemeiate toate apărările formulate de intimatele – pârâte.
Pentru toate aceste considerente și mai ales pentru cele formulate în cuprinsul motivelor de recurs, solicită admiterea recursului, anularea Dispozițiilor menționate anterior și obligarea intimatelor – pârâte la emiterea unor Decizii de impunere aferente unui procent de 1,5 % din baza de impozitare declarată de societate. Instanța de fond, deși a avut dovada depunerii acestei decizii de impunere, de la fila 64 din dosarul de fond, a considerat că nu poate primi o astfel de argumentație ca fiind depusă, pentru că, într-adevăr, din acel bilețel nu rezultă explicit că are în vedere acea declarație, însă este evident că despre ea se face vorbire, făcându-se o corelație de date, de momente și de documente care există; documente ce au fost și acceptate de instituția cu care se judecă. Solicită și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxele de timbru achitate în cauză.
Curtea, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fondul recursului; inclusiv cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive și lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei – pârâte Direcția de I. și Taxe Locale S. 5, reiterate de cele două autorități publice intimate, prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților, eventual, să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, urmează a
DISPUNE :
Amână pronunțarea la data de 21.02.2014.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 21.02.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
CURTEA,
În aceeași compunere și pentru aceleași motive, urmează a
DISPUNE :
Amână pronunțarea la data de 28.02.2014.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 28.02.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
CURTEA,
În aceeași compunere și pentru aceleași motive, urmează a
DISPUNE :
Amână pronunțarea la data de 07.03.2014.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1754
Ședința publică de la 07.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect recursul declarat de recurenta - reclamantă . împotriva sentinței civile nr.2422/ 30.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a d C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2013, în contradictoriu cu intimatele - pârâte DIRECȚIA DE I. ȘI TAXE LOCALE S. 5 BUCUREȘTI și P. S. 5 – prin Primar.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.02.2014, 28.02.2014 și 07.03.2014, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra recursului de față,
P. acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – secția a IX-a sub nr._, reclamanta . a chemat in judecata pe pârâții Direcția de I. și Taxe Locale S. 5 București și P. S. 5 București prin Primar, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:
- constatarea nesoluționării în termenul legal a contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr._/10.10.2012 și a Raportului de inspecție fiscala având nr._/10. 10.2012 emise de DITL S. 5;
- anularea în totalitate a Deciziei de impunere nr._/10.10.2012 (debit principal de_ lei și accesorii de 7941 lei);
- anularea Raportului de inspecție fiscala nr._/10.10.2012 prin care s-a stabilit suplimentar la plată obligații fiscale suplimentare de 33.033 lei formate din impozit pe clădiri aferent anului 2011 în cuantum de 21.875 lei debit principal și 7.716 lei accesorii, precum și impozit pe clădiri aferent anului 2012 în cuantum de 3.216 lei debit principal și 224 lei accesorii;
- obligarea paratelor la emiterea unei noi decizii de impunere având drept cotă de impozitare aferentă anului 2011 un procent de 1,5% din baza de impozitare rezultată în urma reevaluării de la 31.12.2010, respectiv 1,5% din suma de 234.948 lei, in termen de maxim 10 zile calendaristice de la pronunțare, sub sancțiunea prevăzuta de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;
- cu cheltuieli de judecata.
Pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Direcției Taxe și I. Locale S. 5 București, afirmând că, potrivit art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată. Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații în planul material și se reflectă pe plan procesual prin îndeplinirea cerinței de exercițiu a acțiunii civile - capacitatea procesuală de folosință. per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil aceea persoană care nu are capacitate procesuală de folosință.
Începând cu data de 22.02.1999, prin Hotărârea nr. 16 a Consiliului Local S. 5, s-a înființat Direcția I. și Taxe Locale ca direcție în cadrul aparatului propriu al Primăriei S. 5, direcție ce și-a început activitatea cu data de 03.01.2000.
La data de 05.11.2001, prin Hotărârea nr. 68, Consiliul Local S. 5 a hotărât ca Direcția I. și Taxe Locale S. 5 să se înființeze ca serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local S. 5, iar prin Hotărârea nr. 90/24.12.2004 Consiliul Local S. 5 a hotărât revocarea Hotărârii nr. 68/2001, astfel că Direcția I. și Taxe Locale S. 5 a fost reorganizată ca structură funcțională fără personalitate juridică în subordinea Primarului, așa cum reiese din Hotărârea nr. 90/24.12.2004 a Consiliului Local S. 5.
A mai invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Taxe și I. Locale S. 5 București și a pârâtei P. Sectorului 5 București.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată, învederează faptul că reclamanta nu justifică calitatea procesuală pasivă a pârâtelor, în condițiile în care acestea nu a avut nici un fel de raport juridic cu reclamanta.
Apreciază că reclamanta S.C. Primlex Consult S.R.L. nu face dovada calității procesuale pasive a pârâtei P. Sectorului 5 București, în condițiile în care se solicită anularea unor acte emise de către o structură funcțională aflată în subordinea Primarului Sectorului 5 București conform Hotărârii Consiliului Local S. 5 București nr. 90/2004. Consideră că, față de obiectul cauzei, pârâta P. S. 5 București și pârâta Direcția Taxe și I. Locale S. 5 București nu au calitate procesuală pasivă și, astfel, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor.
Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
P. sentința civilă nr. 2422/30.04.2013 Tribunalul a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Direcția de I. și Taxe Locale S. 5 București, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Față de exceptia lipsei capacitatii de folosinta a paratei DITL sector 5 Bucuresti, instanta urmeaza a o respinge avand in vedere ca aceasta este o structura functionala cu activitate permanenta din aparatul de specialitate a primarului, care are capacitate de drept administrativ-fiscal de a aplica legislatia administrativa si fiscala, care actioneaza in regim de putere publica, astfel ca, avand capacitate administrativa, instanta apreciaza ca are si capacitate de folosinta de a sta in judecata pentru actele si operatiunile administrative realizate de aceasta in executarea legii.
Cu privire la lipsa calitatii procesuale pasive a pârâtelor Direcția de I. și Taxe Locale S. 5 București și P. S. 5 București, instanța o va respinge având in vedere ca DITL este structura care a emis Raportului de Inspecție Fiscală nr._/10.10.2012 si deciziei de impunere nr._/10.10.2012, iar cealaltă parata este forul ierarhic superior DITL sector 5.
Asupra fondului:
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2543/31.08.2007, reclamanta . a devenit proprietara apartamentului compus din două camere situat în București, ., ., declarând imobilul în vederea impozitării, la Direcția de I. și Taxe Locale S. 5, conform Declarației de impunere nr. 125.206/05.10.2007- filele 86 si 167, la valoarea cu care a fost acesta achiziționat, respectiv 276.410 lei.
La data de 3.02.2012 reclamanta . a depus la parata DITL sector 5 declarația de impunere nr.142.216- fila 65 si 168, prin care declara noua valoare de inventar a imobilului de 214.456 lei si raportul de evaluare a clădirii din 31.12.2011.
In baza acestei declarații, s-a dispus efectuarea unei inspecții fiscale asupra actelor contabile a reclamantei pentru perioada 2007-2012, inspecție desfășurata in 10.10.2012 la sediul paratei. Urmare inspecției fiscale, pârâta DITL S. 5 București a întocmit raportul de inspecție fiscală nr._/10.10.2012- filele 6972 și decizia de impunere nr._/10.10.2012-fila 66, stabilind obligații fiscale suplimentare în sarcina reclamantei de 33.033 lei, formate din impozit pe clădiri aferent anului 2011, în cuantum de_ lei, debit principal, prin aplicarea cotei de 10 % la valoarea de inventar a clădirii și 7716 lei accesorii, precum și impozit pe clădiri aferent anului 2012 în cuantum de 3216 lei, debit principal și 224 lei accesorii prin aplicarea cotei de 1,5 %.
Împotriva acestor 2 acte fiscale, reclamanta . a formulat contestație sub nr._/20.11.2012- filele 185-197, arătând ca baza impozabila luata in calcul de organele fiscale este incorecta deoarece exista reevaluarea clădirii in 2010 si in 2011 astfel ca nu i se aplica cota de impozitare de 10% ci 1,5%.
P. dispoziția nr. 9066/27.12.2012- filele 182-184, emisa de P. sectorului 5 s-a respins contestația reținându-se ca din actele contabile prezentate - balanțele de verificare noiembrie si decembrie 2011,situația financiara a reclamantei din 31.12.2010 afișata pe site-ul MFP,bilanț 2011.
Din verificarea documentelor avute in vedere de organele fiscale, cat si cel jurisdicțional, atat la data inspectiei fiscale, cat si la data solutionării a contestației si văzând si prevederile legale, instanța a reținut ca Raportul de Inspecție Fiscală nr._/10.10.2012, decizia de impunere nr._/10.10.2012 si Dispoziția nr. 9066/27.12.2012, sunt temeinice si legale.
În primul rand, instanta constata ca motivul invocat de catre reclmanta, ca aceste 3 acte sunt nule absolut deoarece nu se indica motivarea in fapt si in drept a modalitatii de stabilire a bazei impozabile si a cotei aplciate, respectiv ca nu se indica actele normative emise de CGMB de stabilire a cotelor de impunere pe anii 2011 si 2012, este neintemeiat. Conform art. 46 din C.proc.fiscala “Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu”. Astfel, lipsa indicării temeiului de drept al stabilirii impozitului, taxei si contribuției datorate de contribuabil nu este un caz de nulitate absolută, ci caz de nulitate relativa. Ca urmare, pentru a se dispune anularea raportului de inspecție fiscala si a deciziei d e impunere este necesar ca reclamanta să dovedească că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor in condițiile art.105 alin.2 din codul de procedura civila. Or, in speța, instanța constata ca exista principiul conform căruia toți cetățenii trebuie sa cunoască legislația tarii iar, pe de alta parte, pe site-ul CGMB exista afișate si publicate actele normative emise de aceasta autoritate publica locala cu privire la taxele locale.
Astfel, reclamanta nu indică care ar fi vatămarea in cazul neindicarii hotararii de Consiliu Genral al Mun.Bucuresti prin care s-au stabilit cotele de impozit aplciabile pre anii 2010-2012 atat timp cat trebuia sa le cunoasca, iar, pe de alta parte exista publicat si adus la cunostinta publica HCGMB nr.405/2009, 340/2010 si 220/2011privind stabilirea nivelurilor impozitelor si taxelor locale in municipiul Bucuresti, pentru anul 2010,2011 si 2012, iar in anexele de la aceste hotarari la pct.1.1.5 se indica astfel “Impozit cladiri datorat de persoane juridice:
- pentru cladirile reevaluate 1,5 %
- pcntru cladiri care nu au fast reevaluate in ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinta 10 %”.
Un alt motiv al contestatie recvlamantei este acela ca paratele nu au tinut cont de valoarea de impozitare stabilita prin reevaluarea imobilului –proprietatea sa compus din două camere situat în București, ., ., ., in cauntum de 234.948 lei, valoare stabilita ca urmare a deciziei asociatului unic nr.53/2010 de reevaluare a activelor fixe a societății si a raportului de reevaluare întocmit de expertul M. I. la 31.12.2010.
Or, instanta constata ca reclamanta nu a depus acest raport de expertiză, asa cum prevede art. 253 C.fiscal, in 30 de zile de la modificarea bazei de impunere declaratie la organul fiscal in vederea modificarii rolului fiscal si retinerii noilor date la determinarea impozitelor,taxelor si contributiilor catre bugetul local.
Or, reclamanta nu a depus in ianuarie 2011 declaratie de impunere asa cum prev.art.22 din C.proc.fiscala coroborat cu art.253 C.fiscal, pentru a aduce la cunostinta paratelor noua valoare de impunere a cladirii rezultata ca urmare a reevaluarii si astfel, ca proprietatea sa intra in cota de 1,5% si nu 10%. Reclamanta nu poate invoca propria sa culpa in nedepunerea declaratiei si aducerea la cunostinta organelor fiscale a noii baze de impunere pe anul 2011 si in mod corect organul fiscal a stabilit si aplicat cota de 10% asupra valorii de inventar al cladirii aflata si inregistrata pe rolul fiscal.
Reclamanta sustine ca a declarat valoarea de impunere pentru 2010 in 24.04. 2012- fila 64, dar instanta constata ca aceasta valoare a fost depusă tardiv raportat la faptul ca in 31.12.2011 reclamanta a reevaluat din nou cladirea si organul fiscal a inregistrat in rolul fiscal valoare a cladirii din reevaluarea efectuata în 31.12.2011 iar pe de alta parte, nu a facut dovada inregistrarii unei declaratii de impunere la organul fiscal ci a depus doar o dovada a inregis-trarii unei cererii de declarare si nu o declaratie fiscala.
Or, conform ar. 23 C.proc.fiscala, de la data la care s-a depus declaratia de catre reclamanta pentru inregistrare la organul fiscal se naste creanta fiscala. Astfel, pentru valoarea de impozitare a cladirii de 234.948 lei ca urmare a raportului de reevaluare întocmit de expertul M. I. la 31.12.2010, fiind depus la parata in 24.04.2012, creanta fiscala care are la baza aceasat impunere se naste de la această data. Aceasat suma nu mai poate fi apreciata si retinuta ca si pertinenta creantei fiscale atat timp cat in 2.03.2012 reclamanta a declarat valoare de impunere a cladirii de 214 456 lei prin reevaluarea din 31.12.2011.
Cu privire la sustinerea reclamantei ca a inregistrat in contabilitate inca din ianuarie 2011 valoarea de inventar a cladirii rezultata prin reevaluarea efectuata in 31.12.2010, instanta retine ca aceasta sustinere nu are relevanta pentru considerentele expuse mai sus- neinregistrarii pe rolul fiscal a valorii de impozitare pentru 2011 a acestei valori si aducerea la cunostinta in 30 d e zile organului fiscal despre modificarea bazei de impunere conform art.22 C.proc.fiscala raporata la art.253 C.fiscal, iar pe de alta parte reclamanta nu a dovedit inregistrarea in contabilitatea sa si a organului fiscal a acestei noi baze de impunere pentru apartamentul de 2 camere din speta. De altfel reclamanta sustine ca a introdus aceasta valoare de impozitare a imobilului inca din 1.01.2011 iar organul fiscal a indicat in Raportului de Inspecție Fiscală nr._/10.10.2012 si Dispoziția nr. 9066/27.12.2012 ca reclamanta a înregistrat acest raport de reevaluare de abia in noiembrie 2011, aspect necombătut de reclamanta prin nici un mijloc de proba prev. de lege.
Cu privire la cuantumul impozitului datorat de reclamanta pentru apartamentul compus din două camere situat în București, ., ., ., S. 5, pe anul 2012, instanța constata ca in acțiune reclamanta recunoaște ca atât baza de impunere declarata de ea -214 456 lei a fost luata in calcul si reținuta in rolul fiscal, cat si cota de impunere de 1,5 % așa cum rezulta din art.253 C.proc.fiscala, rezultând aceeași valoare a impozitului - 3.216 lei, ca si in Raportului de Inspecție Fiscală nr._/10.10.2012 și deciziei de impunere nr._/10.10.2012. Reclamanta arata ca a achitat impozitului pe clădiri aferente anului 2012 prin ordinul de plată din 11.04.2012 prima tranșă a impozitului aferent anului 2012 în cuantum de 1608 lei iar prin ordinul de plată din 07.11.2012 a achitat suma de 1672, 32 lei reprezentând a doua tranșă a impozitului datorat pe anul 2012. Insa in mod corect organul fiscal a calculat accesorii având in vedere ca aceasta trebuia sa achite prima transa pana in 31.martie 2012 inclusiv si pana la 31.septembrie inclusiv iar reclamanta a achitat ambele transe cu întârziere - in 11.04 si 7.11.2012.
Astfel, in baza art.1, 18 din legea 554/2004 raportat la art.6, 22, 23 si 46 si 218 din C.proc. fiscala si art. 253 C.fiscal, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată, reținând ca cele trei acte sunt legale si temeinic emise de parate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. PRIMLEX CONSULT S.R.L., solicitând admiterea acestuia, iar, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C.p.c, modificarea sentinței civile atacate și, pe cale de consecință:
-ÎN PRINCIPAL, constatarea nesoluționării în termenul legal a contestației formulate (în procedură prealabilă) împotriva Deciziei de impunere nr._/10.10.2012 și a Raportului de inspecție fiscala având nr._ din 10.10.2012 emise de DITL S. 5;
-ÎN SUBSIDIAR, în măsura în care instanța apreciază că intimatele au răspuns contestației formulate în interiorul termenului prevăzut de art. 2 lit. (h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, anularea Dispoziției nr. 9066/27.12.2012 emisă de P. S. 5 prin Primar;
În ambele cazuri (formulate ÎN PRINCIPAL, respectiv ÎN SECUNDAR) a solicitat recurenta anularea în totalitate a Deciziei de impunere nr._/10.10.2012 sub aspectul tuturor sumelor stabilite la plată (debite principale in cuantum total de_ lei și accesorii in cuantum total de 7941 lei); anularea Raportului de inspecție fiscala având nr._ din 10.10.2012, acte administrative prin care s-au stabilit suplimentar la plată în sarcina sa obligații fiscale suplimentare în cuantum total de 33.033 lei, formate din impozit pe clădiri aferent anului 2011 în cuantum de 21.875 lei debit principal și 7.716 lei accesorii, precum și impozit pe clădiri aferent anului 2012 în cuantum de 3.216 lei debit principal și 224 lei accesorii; obligarea intimatelor la emiterea unei noi decizii de impunere având drept cotă de impozitare aferentă anului 2011 un procent de 1,5% din baza de impozitare rezultată în urma reevaluării de la 31.12.2010, respectiv 1,5% din suma de 234.948 lei, așa cum prevede Codul de Procedură Fiscală, emitere la care sa procedeze in termen de maxim 10 zile calendaristice de la pronunțare, sub sancțiunea prevăzuta de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ relativa la aplicarea unei amenzi in cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorității publice sau, dupa caz, persoanei obligate; obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivare, după expunerea situației de fapt, recurenta a indicat dispozițiile art. 304 pct. (7) C.p.c, hotărârea atacată este nemotivată si dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1), pct. (5) C.p.c., întrucât, astfel după cum rezultă din dispozitivul sentinței atacate, tribunalul a respins contestația în întregul ei, fără a motiva pentru care anume considerente a respins atât capătul de cerere relativ la constatarea nesoluționării în termenul legal a contestației formulate în procedură prealabilă, cât și pe cel relativ la anularea Dispoziției nr. 9066/27.12.2012 emisă de P. S. 5 prin Primar ca răspuns la contestația anterior menționată.
Sub acest aspect, a învederat că, după cum rezultă din confirmarea de primire aflată ca anexă la cererea de chemare în judecată, intimatele au primit contestația sa la data de 19.11.2012, dată de la care a început să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. (h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în interiorul căruia intimatele aveau obligația de a răspunde prin decizie, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Dispoziția nr. 9066/27.12.2012 a fost comunicată societății la aproximativ două luni de la primirea contestației formulate în procedură prealabilă, respectiv la aproximativ 2 luni de la 19.11.2012. Mai mult decât atât, dispoziția nu a fost emisă în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. (h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci la aproximativ două săptămâni ulterior împlinirii acestui termen.
În al doilea rând, consideră recurenta că Dispoziția nr. 9066/27.12.2012 nu poate reprezenta decât un răspuns tardiv si formal dat contestației formulate în procedură prealabilă, ce nu cuprinde motivele de fapt si de drept avute în vedere la soluționare, iar faptul că a fost avut în vedere referatul nr._/21.11.2012 întocmit de Direcția de I. și Taxe Locale S. 5 - Serviciul Constatare și Impunere Persoane Juridice, nu echivalează cu o motivare a respingerii contestației ca nefondate.
Aceasta, deoarece referatul anterior menționat nu i-a fost comunicat atașat Dispoziției nr. 9066/27.12.2012 emisă de P. S. 5 prin Primar, astfel încât să poată lua cunoștință de motivele de fapt și de drept avute în vedere de organul de soluționare; referatul i-a fost adus la cunoștință doar în contextul prezentului dosar, prin atașare la întâmpinarea formulată de cele două pârâte la cererea de chemare în judecată; mai mult decât atât, referatul nr._/21.11.2012 nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care s-au respins criticile formulate în procedură prealabilă, ci constituie o preluare mot-a-mot a cuprinderilor Raportului de inspecție fiscală atacat.
Mai arată recurenta că tribunalul nu a motivat pentru care anume considerente nu a avut în vedere în soluționarea cererii de chemare în judecată Raportul de evaluare întocmit de expertul M. I. la data de 31.12.2010 și, totodată, pentru care anume motive a apreciat că efectuarea acestei reevaluări, depusă chiar și cu depășirea termenului legal la organele fiscale, dar înregistrată în evidențele contabile ale societății subscrise, nu răspunde cerinței impuse de art. 253 alin. (6) Cod fiscal și art. 55 lit. (a) din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, norme legale ce sancționează cu aplicare unei cote majorate de impozit doar neefectuarea reevaluării (situație neincidentă în speță), nu si nedeclararea în termen de 30 de zile de la evaluare la organul fiscal a noii baze de impozitare rezultate prin reevaluare (care, conform dispozițiilor Cod procedură fiscală, se sancționează cu amendă contravențională).
De asemenea, prima instanță nu a motivat pentru care anume considerente a înlăturat și nu a avut în vedere în soluționarea cauzei balanța contabilă aferentă lunii ianuarie 2011 (aflată la dosarul cauzei) care probează înregistrarea în contabilitate a valorii rezultate prin reevaluarea de la 31.12.2010, înregistrare efectuată chiar în luna imediat următoare reevaluării, încălcându-se, astfel, rolul activ reglementat de art. 7 Cod procedură fiscală, respectiv de art. 129. alin. (5) C.p.c.
Subliniază recurenta încă o dată că, prin raportare la dispozițiile art. 253 alin. (6) Cod fiscal și art. 55 lit. (a) din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, importantă în cauză este efectuarea reevaluării și nu data la care valoarea rezultată din reevaluare a fost introdusă în contabilitate (chiar și o ipotetică introducere tardivă în contabilitate se pedepsește cu amendă contravențională și în niciun caz cu mărirea cotei de impozitare).
Mai consideră recurenta că, în conformitate cu punctul 96.2 din Normele Metodologice de punere în aplicare a art. 99 Cod procedură fiscală, DITL S. 5 are competență exclusiv cu privire la taxele si impozitele datorate, nu si asupra modului de a-si conduce contabilitatea contribuabilul verificat.
În al treilea rând, a arătat că tribunalul nu a motivat de ce nu a considerat ca fiind achitate penalitățile de întârziere aferente impozitului datorat pentru anul 2012 și nu a făcut nici măcar o analiză sumară a apărărilor sale în legătură cu acest capăt de cerere, în condițiile în care a probat că, prin Ordinul de plată din 11.04.2012 a achitat prima transă a impozitului aferent anului 2012 în cuantum de 1.608 lei, iar prin Ordinul de plată din 07.11.2012 a achitat suma de 1672,32 RON, reprezentând a doua transă a impozitului datorat pe anul 2012 plus penalități, totalizând astfel un cuantum de 3280.32 lei. Astfel, societatea a achitat impozit pentru anul 2012 o sumă mai mare decât cea la care era obligată, după cum urmează:
-prima tranșă de 1.608 lei trebuia plătită la 31.03.2012 și a fost achitată cu o întârziere de 11 zile, la data de 11.04.2012;
1.608 lei x 2% (cuantumul lunar al majorărilor de întârziere) = 32,16 lei pentru o lună întârziere;
32,16 lei împărțit la 30 zile (nr. de zile ale lunii aprilie) = 1,072 lei/zi întârziere;
1,072 lei x 11 zile întârziere = 11,79 lei majorări întârziere datorate pentru plata cu întârziere a primei tranșe de impozit.
-a doua tranșă de 1.608 lei trebuia plătită la 30.09.2012 și a fost plătită cu o întârziere de 38 zile calculate de la 01.10.2012 până la data plății, respectiv 07.11.2012;
1,072 lei (majorări de întârziere datorate pentru o zi de întârziere) x 38 de zile întârziere = 40,73 lei (majorări de întârziere datorate pentru plata cu întârziere a celei de-a doua tranșe de impozit);
11,79 lei + 40,73 lei = 52,52 lei (cuantumul total al majorărilor de întârziere datorate pentru plata cu întârziere a impozitului aferent anului 2012);
3280,32 lei (plata totală efectuată pentru anul 2012) minus 3.216 lei (impozit datorat și achitat pentru anul 2012) minus 52,52 lei (majorări datorate pentru plata cu întârziere a ambelor tranșe) = 11.8 lei (plată nedatorată efectuată în plus).
În raport de cele de mai sus, susține recurenta că Raportul de evaluare și Decizia de impunere contestate sunt nule și sub aspectul sumelor consemnate ca fiind neachitate pentru anul fiscal 2012 (3.442 lei) atât sub aspectul debitului principal (3.216 lei), cât și asupra accesoriilor calculate (225 lei), întrucât impozitul aferent anului 2012 a fost achitat chiar într-un cuantum mai mare decât cel datorat.
În final, a învederat că instanța nu a motivat pentru care anume considerente a apreciat că nu a făcut dovada înregistrării la DITL a unei declarații de impunere cuprinzând baza de impozitare rezultată din reevaluarea efectuată la 31.12.2010, apreciind că prin depunerea la dosarul cauzei a unui număr de înregistrare din 24.04.2012 aflat la fila 64 a dosarului de fond nu a făcut decât dovada înregistrării la organul fiscal a unei cereri de declarare.
Sub acest aspect, menționează recurenta că la momentul depunerii declarației fiscale prin care a declarat la DITL valoarea rezultată prin reevaluarea imobilului efectuată la 31.12.2010, în ciuda insistențelor și a faptului că declarația a fost depusă în două exemplare, organul fiscal a refuzat sa îi aplice un număr de înregistrare chiar pe unul dintre exemplarele declarației și i-a eliberat doar un bilet volant pe care a fost aplicat numărul de înregistrare_/24.04.2012 (aflat la fila 64 a dosarului de fond) menționând că declarația respectivă „nu a fost depusă cu opis” motiv pentru care nu pot elibera un exemplar, ci un simplu număr de înregistrare.
A mai solicita recurenta modificarea sentinței și pentru motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. (9) C.p.c., considerând că prima instanță a interpretat si aplicat greșit disp. art. 253 alin. (6) Cod fiscal, conform cărora „în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota de impozit pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între 5% și 10 %(...)".
Astfel, având în vedere faptul că a efectuat reevaluarea în cursul anului 2010, deci anterior anului fiscal de referință 2011, organele fiscale au aplicat în mod greșit o cotă de impozitare majorată la 10%, în timp ce singura cotă de impozitare ce trebuia aplicată anului 2011 era cea în cuantum de 1,5%, dată fiind efectuarea reevaluării.
Subliniază recurenta că numai în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință se poate aplica o cotă majorată de impozitare, din interpretarea per a contrario a acestui text legal rezultând faptul că pentru toate celelalte imobile care au fost reevaluate este imperios a fi aplicată cota de 1.5%.
În plus, conform punctului 55 lit. (a) din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, exclusiv „în cazul contribuabililor care nu au efectuat nicio reevaluare a clădirilor în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite potrivit punctului 54 al (1) asupra valorii de inventar a clădirii” (respectiv prin aplicarea unei cote majorate).
Or, în situația sa, reevaluarea a fost efectuată în cursul anului 2010, valoarea rezultată a fost înscrisă în contabilitatea societății si adusă la cunoștința organelor fiscale prin depunerea la DITL S. 5 a Raportului de reevaluare de la 31.12.2010, însoțit de factura si chitanța cu care a fost plătită reevaluarea, precum si prin depunerea la aceeași instituție a Declarației de impunere nr._/24.04.2012 cuprinzând această nouă bază de impozitare.
De asemenea, consideră că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a art. 253 alin. (6) cod fiscal, întrucât depunerea declarației de impunere cu noua bază de impozitare ulterior termenului de 30 de zile de la modificarea bazei de impunere se sancționează doar cu amendă, după cum, recurenta apreciază că omisiunea indicării actelor normative pe baza cărora s-a stabilit cota de impozit suplimentară echivalează cu lipsa unei motivări adecvate, ce se sancționează cu nulitatea absolută, iar nu relativă.
Intimatele-pârâte Direcția I. și Taxe Locale S. 5 București și P. Sectorului 5 București – au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Au reiterat intimatele excepțiile susținute în fața instanței de fond, a lipsei capacității procesuale de folosință a Direcția I. și Taxe Locale S. 5 București și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).
În cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc.: ”Statul este reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica” (alin. 3), ”unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ teritoriale ale municipiilor sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de autoritățile respective” (alin. 4), ”ANAF și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale” (alin. 5).
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Cum, în cauză, reclamanta contestă acte administrativ fiscale emise de Direcția I. și Taxe Locale S. 5 București, ca și compartiment de specialitate din cadrul Primăriei Sectorului 5 București, respectiv de aceasta din urmă, ca urmare a exercitării controlului ierarhic superior, rezultă ca excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Direcției și excepția lipsei calității procesuale pasive a celor două pârâte nu sunt întemeiate, în mod corect fiind respinse de instanța de fond.
Cât privește recursul reclamantei, motivat prin prisma incidenței pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, ”motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc. civ., situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".
În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
În cauză, nu se poate susține că judecătorul fondului nu a procedat la stabilirea situației de fapt și nu a aplicat prevederile legale incidente, precum și pe cele indicate de părți, dimpotrivă a analizat toate susținerile și apărările reclamantei, pe care, însă, le-a înlăturat. Faptul că argumentele primei instanțe nu sunt considerate a fi cele corecte de către reclamantă, nu lipsește hotărârea de cerința legală a motivării în fapt și în drept. Aceasta cu atât mai mult cu cât judecătorul este obligat să motivele soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestora.
Aceste considerente rămân valabile chiar dacă, într-adevăr, se constată de către Curte că instanța de fond nu s-a pronunțat distinct asupra primei solicitări din cerere, astfel cum a fost precizată, referitoare la constatarea nesoluționării în termenul legal a contestației formulate (în procedură prealabilă) împotriva Deciziei de impunere nr._/10.10.2012 și a Raportului de inspecție fiscala având nr._ din 10.10.2012 emise de DITL S. 5.
Iar, motivarea o reprezintă lipsa oricărei sancțiuni ori a oricăror consecințe juridice a unei asemenea constatări, ce nu se susține prin prisma vreunei dispoziții legale.
Astfel, art. 205 și urm. C. proc. fiscală din cadrul Titlului IX – soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale nu prevăd termenul de 30 de zile despre care face vorbire reclamanta pentru a se răspunde contestației depuse, iar cel reglementat de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a fost instituit în favoarea persoanei ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin nesoluționarea în termen a unei cereri, ceea ce nu este situația reclamantei. Aceasta se află într-o procedura de contestare a actelor administrativ fiscale, ce reprezintă o procedură jurisdicțională obligatorie, numai după parcurgerea acesteia, indiferent de momentul finalizării, persoana vătămată putând a se adresa instanței de contencios pentru anularea actului administrativ considerat nelegal, respectiv decizia de soluționare a contestației, în caz contrar soluția fiind de inadmisibilitate.
Și chiar dacă am avea în vedere termenul de la art. 70 C. proc. fiscală ”cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”, cu privire la acesta chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin decizia de speță nr. 4597/2010, că este unul de recomandare, iar nerespectarea lui nu reprezintă un refuz nejustificat.
P. urmare, nu se poate susține că instanța de fond a încălcat reclamantei vreun drept decurgând din nesoluționarea unui capăt de cerere, câtă vreme acesta este lipsit de orice finalitate.
De asemenea, Curtea consideră că reclamanta nu se poate considera vătămată prin insuficienta motivare a dispoziției nr. 9066/27.12.2012, legiuitorul punându-i la dispoziție calea de atac a contestației reglementate prin art. 205 și urm. C. proc. fiscală, tocmai pentru a-și putea valorifica toate drepturile și apărările pe care le consideră necesare.
Or, procedând la verificarea celor din urmă, prin raportare la actul administrativ contestat, decizia de impunere nr._/10.10.2012, Curtea constată, în acord cu judecătorul fondului, că, în mod legal, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita impozit pe clădiri aferent anului 2011 în cuantum de_ lei, prin aplicarea unei cote de 10%, conform HCGMB nr. 340/2010, iar nu a celei de 1,5%
Aceasta pentru că reclamanta, chiar dacă a procedat la reevaluarea clădirii din patrimoniu în cursul anului 2010, an de referință, conform art. 253 alin. 6 C. fiscal, încadrându-se, în principiu, în textul art. 253 alin. 5 C. fiscal ”în cazul unei clădiri care a fost reevaluată (s.n.), conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădiri este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului - persoană juridică”, nu poate profita de cota de impozit de 1,5%, întrucât nu și-a îndeplinit obligația de a aduce această valoare la cunoștința organului fiscal.
Sub acest aspect, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 22 lit. a C. proc. fiscală care prevăd ”obligația contribuabilului de a declara bunurile și veniturile impozabile” și cele ale art. 81 alin. 1 ”declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta” prin raportare la termenul de 30 de zile reglementat de art. 254 alin. 5 din Legea nr. 571/2003 și art. 22 lit. b din HCGMB nr. 340/2010 ”declarațiile fiscale se depun în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau de la data apariției oricăreia dintre următoarele situații: (…) se realizează modificări ce conduc la recalcularea impozitului pe clădiri datorat”.
Cum reclamanta nu a respectat termenul amintit, depunând declarația cu valoarea rezultată ca urmare a raportului efectuat de expert M. I. abia la data de 24.04.2012, corect organul fiscal a avut-o în vedere doar pentru anul fiscal 2012, numai din acest moment fiindu-i cunoscută și, prin urmare, opozabilă.
Și nu poate fi primită susținerea acesteia conform căreia nedepunerea la termen de declarațiilor privind reevaluarea s-ar putea sancționa numai prin aplicarea unei amenzi contravenționale, având în vedere natura diferită a celor două răspunderi, una în plan fiscal și cea de-a doua în plan contravențional, precum și disp. art. 83 alin. 4 C. proc. fiscală care dau dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor și contribuțiilor, în caz de nedepunere a declarației fiscale.
P. urmare, chiar dacă reclamanta și-ar fi înregistrat în contabilitate încă din ianuarie 2011 suma de 234.848 lei, ca efect al evaluării realizate la finalul anului 2010, neaducerea acesteia la cunoștința organului fiscal are ca și consecință inexistența reevaluării, cu consecința neaplicării prevederilor art. 253 alin. 2 C. fiscal, ci a disp. art. 253 alin. 6 lit. a C. fiscal. De amintit, sub același aspect, că reclamanta chiar a indicat o altă valoare la data de 03.02.2012, de 214.456 lei, ca efect al reevaluării la 31.12.2011 (conform declarației nr._ – f. 65 dosar fond), nicicând, până la momentul 24.04.2012 reclamanta nefăcând vorbire despre reevaluarea din anul 2010.
Sunt, însă, întemeiate, în parte, susținerile reclamantei referitoare la sumele plătite în contul impozitului pe clădiri aferent anului 2012.
Astfel, văzând că prin OP din data de 11.04.2012 (f. 107 dosar fond) aceasta a plătit suma de 1608 lei, reprezentând impozit pe clădiri calculat până la 31.03.2012, decizia de impunere nr._/10.10.2012 este nelegală în limita acestei sume, cu titlu de debit principal, respectiv pentru suma de 202,5 lei, calculată ca accesorii.
Sub acest aspect, Curtea reține că prima tranșă a impozitului pe clădiri de 1608 lei trebuia plătită până la data de 31.03.2012. Fiind achitată cu o întârziere de 11 zile (la data de 11.04.2012) și văzând cuantumul lunar al majorărilor de întârziere (0,2%), rezultă că reclamanta datora suma de 11,79 lei penalități pentru plata cu întârziere a primei tranșe de impozit.
Ce-a de-a doua tranșă a impozitului (de 1608 lei) trebuia să fie plătită până la data de 30.09.2012, astfel că, la momentul emiterii deciziei (10.10.2012), reclamanta însuma 10 zile de întârziere, ceea ce conduce la penalități în cuantum de 10,72 lei (1,072 pe zi ori 10 zile).
Adunând cele două sume (11,79 cu 10,72 lei) se ajunge la 22,51 lei,valoare legală ce trebuia percepută cu titlu de accesorii pentru neplata la scadență a impozitului. P. urmare, diferența până la suma de 225 a fost nelegal stabilită de organul fiscal și de aceea se va înlătura din cuprinsul deciziei de impunere.
Nu vor fi primite afirmațiile reclamantei referitoare la plata și a celei de-a doua tranșe a impozitului aferent anului 2012 și a unor penalități prin ordinul de plată din 07.11.2012 (f. 110 dosar fond), deoarece este o plată ulterioară emiterii deciziei, iar legalitatea acesteia se verifică doar prin prisma elementelor la momentul emiterii sale. Plata ulterioară, confirmată prin înscrisul menționat, nu va putea fi, însă, pretinsă din nou de către organul fiscal câtă vreme a stins obligația, chiar ulterior îndeplinirii termenului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că: va admite în parte contestația împotriva Dispoziției nr. 9066/27.12.2012, în ceea ce privește suma principală de plată aferentă primului semestru al anului 2012, în cuantum de 1608 lei și accesorii de 202,5 lei și va anula în parte Decizia de impunere nr._/10.10.2012, sub aspectul sumei principale de plată aferente primului semestru al anului 2012, în cuantum de 1608 lei și a accesoriilor de 202,5 lei. Va respinge, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă . împotriva sentinței civile nr.2422/ 30.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a d C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2013, în contradictoriu cu intimatele - pârâte DIRECȚIA DE I. ȘI TAXE LOCALE S. 5 BUCUREȘTI și P. S. 5 – prin Primar.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte contestația împotriva Dispoziției nr. 9066/27.12.2012, în ceea ce privește suma principală de plată aferentă primului semestru al anului 2012, în cuantum de 1608 lei și accesorii de 202,5 lei.
Anulează în parte Decizia de impunere nr._/10.10.2012, sub aspectul sumei principale de plată aferente primului semestru al anului 2012, în cuantum de 1608 lei și a accesoriilor de 202,5 lei.
Respinge, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – R.V /2 ex/24.03.2014
JUD.FOND. L. P. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 681/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1180/2014. Curtea de... → |
|---|
