Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2424/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2424/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 42384/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2424
Ședința publică de la 27 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2071 din 16.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 31.07.2013, respectiv 03.10.2013, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus întâmpinare în 2 exemplare respectiv 1 exemplar, precum și faptul că, părțile au solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea față de HG nr.520/2013 și Ordinul Președintelui ANAF nr.2211/2013, constată intervenită transmisiunea calității procesuale în cauză de la Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București către Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice, respectiv de la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Totodată, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2071/16.04.2013 a Tribunalului București a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei AFP Sector 6, a fost acțiunea formulată de reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI REPREZENTATĂ PRIN DGFPMB și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, fiind obligată pârâta AFP Sector 6 să restituie reclamantului suma de 7.237 lei, actualizată cu dobânda aferentă reprezentând taxă emisii poluante.
De asemenea, s-a dispus și anularea deciziei de calcul taxă emisii poluante nr._/30.07.2012, ca nelegală și s-a admis cererea de chemare în garanție a AFM, fiind obligată chemata în garanție la plata către pârât a sumei de 7.237 lei încasată cu titlul de taxă emisii poluante.
Pronunțând această decizie, instanța de fond a avut în vedere, în esență, faptul că reclamantul a dobandit de la Toprak M., din Germania, autoturismul marca AUDI, având data primei înmatriculări la data de 23.01.2001, categorie auto M1, Norme de poluare E3, cu . de identitate J478448, . WAUZZ8DZ1A153539, an de fabricație 2001. In vederea înmatriculării pârâta a emis decizia de calcul a taxa pentru emisii poluante nr._/30.07.2012, prin care s-a stabilit ca are de achitat suma de 7.237 lei, suma achitata prin chitanța . nr._.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei achitată, îndeplinind astfel procedura administrativa prealabila, iar parata a răspuns cererii, în sensul ca taxa achitata nu se restituie.
Tribunalul a reținut că în speță sunt incidente prevederile L. 9/2012 iar problema de drept dedusa judecatii este daca taxa pentru emisii poluante stabilita de dispozitiile L. 9/2012 este legal perceputa de catre statul roman, in conditiile aderarii Romaniei la spatiul comunitar.
Arată instanța de fond că din cuprinsul prev. art. 4 al. 1 din L. 9/2012 reiese că reclamantul are obligatia de a achita taxa pentru emisiile poluante care se face venit la fondul pentru mediu si se gestioneaza de Administratia F. pentru Mediu.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art. 4 lit. a, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second - hand.
Tribunalul a constatat că, prin faptul că aplicarea Legii s-a realizat începând cu 13.01.2012, taxa pe poluare este datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate în țara. In consecinta, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . prevederilor L. 9/2012.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Analizând dispozițiile art. 2 al. 1 lit. l din L. 9/2012, retine Tribunalul ca pentru un autovehicul produs în România sau în alte state membre UE, nu trebuie sa se perceapa o noua taxa, independent de denumirea acesteia, ( taxa de poluare, sau taxa pentru emisiile poluante), dacă a fost anterior înmatriculat . al Uniunii Europene. Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
In consecinta, Tribunalul concluzionează că Legea nr.9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Pe cale de consecință, reclamantului in mod nejustificat i s-a perceput taxa pentru emisiile poluante, astfel că este îndeplinită cerința art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Tribunalul a dispus și admiterea cererii de chemare în garanție, obligând chemata în garanție la plata către pârât a sumei de 7.237 lei încasată cu titlul de taxă emisii poluante, in considerarea raportului juridic creat intre aceasta parata si chemata in garantie, titulara contului unde s-au virat banii reprezentand taxa de poluare, conform art. 60 C.P.C. cu consecinta obligarii chematei in garanție - Administratia F. pentru Mediu la plata acestei sume.
Împotriva sentinței civile nr. 2071/16.04.2013 a Tribunalului București a formulat recurs DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI in reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, arătând că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.
Arată recurenta că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6.
Arată că în conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată că taxa se face venit la bugetul administrat de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care aceasta are calitate procesuală pasivă.
De asemenea, recurenta arată că instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere că Legea nr. 9/2012 a eliminat oricare formă de discriminare constatată anterior prin hotărâri ale CJUE.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 9/2012, ceea ce se poate restitui plătitorului taxei este doar diferența dintre taxa achitată în baza O.U.G. nr. 50/2008 și cea datorată în temeiul Legii nr. 9/2012. Având în vedere că taxa pentru emisii poluante a fost achitată de reclamant în baza unui act normativ în vigoare, ea nu trebuie restituită.
In ceea ce privește obligarea la plata dobânzii de la data plații si pana la momentul restituirii, arată recurenta că potrivit O.G. nr. 13/2011, ordonanța ce a abrogat O.G. nr.9/2000, dobânda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este indeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, arată recurenta că se impune respingerea lui, ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt intrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila, nefiind dovedită culpa autorității în perceperea taxei în baza unui act normativ în vigoare.
Intimatul – reclamant S. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 6 (actual Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice):
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozitiile Legii nr. 9/2012, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligatia de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administratia Sector 6 a Finanțelor Publice și nu Administratia F. pentru Mediu.
2/ Referitor la soluția pronunțată pe fondul cauzei, Curtea va reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C., Tribunalul realizând o corectă interpretare și aplicare a legii.
Astfel, se va reține că în ceea ce privește situația de fapt, reținută corect de prima instanță, intimatul reclamant a achiziționat autoturismul marca Audi, an de fabricație 2001, data primei înmatriculări 23.08.2001 și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 7237 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante pentru autovehicule. Taxa a fost percepută în baza deciziei contestate, emisă în temeiul Legii nr. 9/2012, fiind achitată la data de 23.07.2012.
Curtea va avea în vedere, în primul rând, că normele interne cu privire la stabilirea și încasarea taxei pentru emisii poluante, mai exact dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, au fost suspendate începând cu data de 31.01.2012 prin OUG nr. 1/2012, astfel că din acest moment nu s-a mai perceput taxa pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autovehiculelor second-hand achiziționate de la un prim proprietar, care nu achitase taxa specială prevăzută de Legea nr. 571/2003, în vigoare în România la momentul primei înmatriculări a autovehiculului în Germania.
Cu toate acestea, dispozițiile art.4 alin 1 din legea nr. 9/2012 au continuat să-și producă efectele, astfel că, pentru un autoturism second-hand dobândit de primul proprietar din România și înscris pentru prima dată în evidențe se percepe taxa pentru emisii poluante.
În acest mod, prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012, se revine la sistemul anterior, consacrat prin OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, aplicabile devenind astfel și dispozițiile CEJ din cauzele T. și N. împotriva României.
Astfel, Curtea va avea în vedere că în mod corect prima instanță, prin raportare la cauza C-402/09 T. contra Statului Român, a reținut că există o încălcare a dispozițiilor art. 110 TFUE, prin obligarea intimatei reclamante la plata taxei pentru emisii poluante, în condițiile în care pentru un autoturism nou, pentru care nu se achitase această taxă cu ocazia primei înmatriculări în România, taxa nu se percepe nici la redobândirea dreptului de proprietate ulterior.
Se reține astfel că în mod corect instanța de fond, prin raportare la jurisprudența CEJ, cauza Siemmenthal și cauza C./Enel, a decis că este necesară aplicarea directă a normelor comunitare, cu nesocotirea dispozițiilor intern contrare, dând astfel eficiență principiului preeminenței dreptului comunitar.
Astfel, Curtea își va însuși concluziile instanței de fond, în sensul că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, se reține că regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata CĂ în speță este vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
3/ Referitor la soluția cu privire la acordarea dobânzilor de la data plății sumei și până la restituirea efectivă a acesteia, Curtea urmează a avea în vedere că dobânda fiscală este datorată de pârâtă în respectarea principiului comunitar al efectivității, de la data încasării efective a taxei de primă înmatriculare, conform celor reținute de CJUE în decizia preliminară pronunțată în cauza I..
Pe lângă reglementarea internă expresă a dreptului contribuabilului de a solicita și primi dobânzile aferente, Curtea reține că CJUE s-a pronunțat constant că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (cauzele reunite 397/98 și 410/98-Metallgesellschaft și alții, cauza 446/04-Test Claimants in the FII Group Litigation, cauzele reunite 113/10, 147/2010 și 234/10-Zuckerfabrik Jülich și alții). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept. În această privință, Curtea a statuat că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
Curtea constată că, la data de 18.04.2013, CJUE, prin răspunsul formulat la întrebarea preliminară în cauza 565/11-I., s-a pronunțat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Cu alte cuvinte, astfel cum rezultă din paragraful 28, CJUE a statuat că, dobânzile ar trebui acordate de la data plății. Astfel, în ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea a arătat că nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal, în condițiile în care din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere. Însă, în ceea ce privește principiul efectivității, Curtea a arătat că acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei. În speță, CJUE a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia (paragraful 28).
Prin urmare, având în vedere hotărârea preliminară din cauza 565/11-I., Curtea constată că CJUE nu numai că a recunoscut dreptul contribuabilului de a i se restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, dar a statuat că dobânda ar trebui achitată de la data plății taxei plătite fără temei. În aceste condiții, este neîntemeiată critica recurentei cu privire la greșita sa obligare de către instanța de fond la plata dobânzii fiscale de la data încasării taxei.
4/ Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, instituită în sarcina recurentei – pârâte de instanța de fond, Curtea va reține că în conformitate cu dispozițiile art. 274 C., acestea sunt datorate de partea care a căzut în pretenții, altfel spus care se află în culpă procesuală.
Recurenta nu poate susține că nu a căzut în pretenții, fiind emitenta actului care a stat la baza efectuării plății sumei restituite, iar din punct de vedere procedural nu prezintă relevanță faptul că, din punctul său de vedere, suma a fost încasată exclusiv în îndeplinirea obligațiilor legale, ci doar dacă acțiunile sale au fost cele care au declanșat procedura judiciară, ceea ce este cazul în speță.
Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 274 C. și a obligat recurenta – pârâtă la plata cheltuielilor ocazionate de judecata prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2071 din 16.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER
G. P.
Red A.P. – 2 ex./30.04.2014
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud. L. G.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 8564/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 2340/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
