Despăgubire. Decizia nr. 2340/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2340/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 1022/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2340
Ședința publică din data de 27 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
JUDECĂTOR: N. M.
JUDECĂTOR: PATRAȘ B. L.
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 2351/03.04.2012 pronunțată de C.-SCAF, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimații-reclamanți U. V. ANGEL, U. M. M., U. V., U. N., C. R. G. INVEST S.A și U. J. având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședință publică,nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Potrivit dispozițiilor art. 17 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată transmiterea calității procesuale de la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și, nemaifiind cereri de formulat, reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2351/03.04.2012 pronunțată de C.-SCAF, în dosarul nr. _, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții U. V. ANGEL, U. M. M., U. V., U. N., U. J. și . SA în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, aceasta din urmă fiind obligată să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire reclamanților în dosarul nr._/CC.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin Dispoziția nr. 3424/17.02.2006 a Primăriei Municipiului B., s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților, persoane fizice, cuvenite în baza Legii nr.10/2001, pentru imobilul teren situat în mun. B., . Județul B., având în vedere notificarea nr.5980/2001.
Dispoziția de restituire împreună cu dosarul au fost înaintate de către Primăria Municipiului B. pârâtei, în temeiul art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005 la Comisia Centrală, formându-se dosarul nr._/CC/.
Potrivit apărărilor din întâmpinare, dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._/CC, iar CCSD va emite decizia privind titlul de despăgubire numai după parcurgerea procedurii prevăzute de art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, în ordinea înregistrării dosarelor, conform Deciziei nr.2815/16.09.2008, însă pârâta nu a indicat și data înregistrării dosarului.
Din actele dosarului, filele 15-20, rezultă că reclamanții s-au adresat cu mai multe adrese Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, solicitând informații despre stadiul înregistrării și soluționării dosarului său, fără să primească răspuns, pârâta nefăcând dovada că ar fi răspuns reclamantei.
Reclamanta nu a putut indica data înregistrării dosarului la Secretariatul Comisiei Centrale, însă, pe de o parte, nu putea să facă o astfel de dovadă, în condițiile în care dosarul a fost înaintat către această autoritate de către Instituția Prefectului Municipiului București, iar pe de altă parte, în contextul în care dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală, îi revine acestei instituții sarcina de a dovedi că nu există o nesoluționare a dosarului reclamantei într-un termen rezonabil.
În plus, în contextul în care Dispoziția nr.3424/17.02.2006 a Primăriei Municipiului B. a fost emisă la data de 17.02.2006, se poate trage o prezumție simplă că dosarul a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale cel mai târziu în luna decembrie 2006.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin.4-7 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, după primirea procesului-verbal prevăzut de alin. 2, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, apoi va proceda la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale, raport ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În condițiile în care în speță dosarul reclamantei a fost înregistrat la autoritatea pârâtă la data cel mai târziu în luna decembrie 2006, pârâta CCSD avea obligația a o analiza într-un termen rezonabil, motiv pentru care instanța de fond a apreciat această cerere ca fiind întemeiată, constatându-se o nesoluționare într-un termen rezonabil a cererii reclamantelor, respectiv de a parcurge procedura prevăzută de art. 16 alin.4-7 din Legea nr.247/2005 și de a emite reclamanților, ulterior datei de 03.11.2011, cesionarei . SA o soluție la dosar, în sensul în care sunt îndreptățiți sau nu la emiterea unui titlu de despăgubire.
În speță, durata de aproape 6 ani de la data emiterii dispoziției prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil, din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu care Legea nr.247/2005 se completează în mod corespunzător, iar prin nesoluționarea dosarului reclamanților într-un termen rezonabil, aceștia au fost vătămați în drepturile lor legate de aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea acestui titlu.
Pârâta nu a făcut nici o dovadă că a parcurs vreo etapă din procedura administrativă prevăzută de dispozițiile art. 16 alin.4-7 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, deși reclamanții a făcut mai multe demersuri în acest sens, așa cum s-a arătat.
Susținerea pârâtei că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se că trebuie completat cu înscrisuri care să justifice soluția adoptată de Primăria mun. B. prin emiterea actului administrativ, nefiind precizată în mod clar componența imobilului cu privire la care se face propunerea de despăgubiri, solicitându-se relații Primăriei mun. B., prin adresa nr.3424/17.02.2004, nu poate fi reținută.
Pe de o parte, pentru că Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor doar în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, clarificarea componenței imobilului fiind o operațiune care nu justifică întârzierea procedurii, putând fi făcută chiar de evaluator, iar pe de altă parte, solicitarea de completarea a fost făcută la data de 08.03.2012, după primirea citației în cauza de față, pârâta nejustificând lăsarea în nelucrare a dosarului până la acea dată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
In motivarea recursului, pârâta a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În art. 13 alin. l Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente se arată că "Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă (...), se constituie (...) Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare Comisia Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții:
a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire;
b) ia alte măsuri, necesare aplicării prezentei legi."
În acest context, precizează că Legea nr. 247/2005, în cuprinsul Titlului I, modifică și completează Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Titlului VII, reglementează Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Totodată, menționăm că în cuprinsul art. l alin. 1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că „prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001...".
Această din urmă procedură administrativă (cea prevăzută la Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005) vizează analizarea, sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalenta dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate, fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de . Legii nr.247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit.
În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt parcurse mai multe etape:etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, către Secretariatul Comisiei Centrale, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
Analizând recursul prin prisma impactului asupra prezentei cauze al adoptării noii reglementări, Curtea retine următoarele:
Dispozițiile legale care au fundamentat soluția de admitere a cererii reclamanților în sensul obligării pârâtei CCSD să emită titlul de despăgubire nu mai pot fi reținute ca incidente în speță în contextul apariției Legii nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist în România.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 din lege, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Astfel, se consacră soluția legislativă a imediatei aplicări a noilor dispoziții referitoare la procedura de soluționare a cererilor de despăgubiri (formulate în temeiul Legii nr. 10/2001) tuturor cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, inclusiv cauzelor aflate pe rolul instanțelor, așa cum este și cauza de față.
Curtea constată pe de o parte că etapele administrative reglementate de dispozițiile Titlului VIII din Legea 247/2005, inclusiv cea referitoare la emiterea deciziei care să conțină titlu de despăgubire nu se mai regăsesc în noua reglementare.
Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, potrivit art. 50 din lege, s-au abrogat articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară legii noi.
Astfel, reglementarea legală a procedurii administrative avută în vedere de instanța de fond, când s-a pronunțat în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004, este parțial abrogată la data soluționării prezentului recurs și înlocuită cu o procedură nouă prevăzută în Legea nr. 165/2013.
. Legii nr. 165/2013 constituie un motiv de recurs de ordine publică, care privește temeinicia cererii, ce se impune a fi analizat cu prioritate.
Noua reglementare este pe deplin aplicabilă și în speța de față, iar, prin voința legiuitorului, pârâta nu mai poate pune în executare obligația trasată în sarcina sa de către prima instanță întrucât nu mai există cadrul legal pentru a proceda în sensul celor dispuse de instanța de fond.
Astfel, noua procedură administrată este conturată legislativ de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, care statuează următoarele:
„(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4) Comisiile județene de fond funciar și Comisia de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv”.
De asemenea, potrivit art. 17 alin. 1 lit. a din lege, „În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei primului-ministru și are, în principal, următoarele atribuții: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii”.
Prin urmare, noua lege consacră un întreg ansamblu de noi obligații în sarcina recurentei pârâte în vederea punerii în executare a noilor dispoziții legale, respectiv în vederea soluționării pretențiilor reclamanților, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei și de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
În aceste condiții, ca urmare a intrării în vigoare a legii noi, soluția primei instanțe nu mai poate fi menținută.
Pe de altă parte, refuzul nejustificat de soluționare a cererii în contextul prevederilor Titlului VII a Legii nr. 247/2005 nu mai poate fi valorificat în condițiile noii proceduri, date fiind modificările importante intervenite referitoare la evaluarea imobilelor și emiterea deciziei de compensare în locul titlului de despăgubire, inclusiv din perspectiva termenelor instituite de noua lege.
În conformitate cu art. 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni”.
D. hotărârilor judecătorești irevocabile adoptate potrivit vechii reglementări le este recunoscută puterea de lucru judecat prin art. 41 alin. 5 al noii legi, potrivit căruia „(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”.
Reținând, față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, că obligația stabilită în sarcina recurentei-pârâte prin sentința recurată nu mai are corespondent în legislația în vigoare la momentul soluționării prezentului recurs, curtea – în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. - va admite recursul și va modifica sentința recurată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 29 aprilie 2013, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă recurenta-pârâtă COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR împotriva sentinței civile nr. 2351/03.04.2012 pronunțată de C.-SCAF, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți U. V. ANGEL, U. M. M., U. V., U. N., S.C. R. G. INVEST S.A. și U. J..
Modifică sentința recurată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 29 aprilie 2013, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
E. C. V. | M. N. | B. L. PATRAȘ |
GREFIER |
A. I. B. |
Red./dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond H. P.
← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2424/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 3268/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|