Anulare act administrativ. Decizia nr. 681/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 681/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 77750/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.681
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 31 IANUARIE 2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – R. M. V.
JUDECĂTOR – I. F.
JUDECĂTOR – S. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul-reclamant P. M. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1190 din 06.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ 2011, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI, C. N. și C. F. C., având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații-pârâți C. N. și C. F. C., personal, asistați de avocat S. F. în baza împuternicirii avocațiale ._/2014, lipsind recurentul - reclamant P. M. București și intimatul – pârât P. G. al M. București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Intimații-pârâți C. N. și C. F. C., prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu precizarea că s-au încasat despăgubiri pentru imobilul construcție, nu și pentru teren. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IX-a de C. administrativ și fiscal la data de 08.04.2010 sub nr._/3/2010 reclamantul P. M. București l-a chemat în judecată pe pârâtul P. G. al M. București, solicitând anularea Dispoziției nr._/04.06.2008 emise în baza Legii 10/2001.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, urmare a exercitării dreptului de control al aplicării fazei administrative a Legii 10/2001, atribuție conferită prefectului de prevederile art. 19 alin. 1 lit. e) din Legea 340/2004 republicată, art. 5 din Titlul II din OUG 184/2002, aprobată și modificată prin Legea 48/2004, cu modificările și completările ulterioare, punctul 2.2 din Capitolul III Măsuri instituționale din Normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii 10/2001, aprobate prin HG 250/2007, art. 9 alin. 5 din HG 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 16 alin. 2 ind. 1 din Titlul VII din Legea 247/2005, cu modificările și completările ulterioare și punctul 16.9 ind. 3 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii 247/2005, aprobate prin HG 1095/2005, cu modificările și completările ulterioare, consideră că actul administrativ de putere, anterior menționat, a fost emis cu încălcarea prevederilor legale.
Prin acest act administrativ (comunicat reclamantului în data de 09.10.2009 cu adresa de înaintare 4687/6 din 08.10.2009, însoțit de documentația doveditoare în condițiile OUG 81/2007) s-a soluționat notificarea nr. 909/08.08.2001, depusă de doamna C. V., decedată ulterior depunerii notificării, moștenitorilor acesteia acordându-li-se beneficiul Legii 10/2001, cu încălcarea prevederilor art. 1, 2, 23 și 26 din Legea 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare (s-au acordat măsuri reparatorii pentru un imobil căruia nu i s-a clarificat situația juridică – nu reiese identitatea de imobil dintre cel notificat – cel pentru care s-a depus actul de proprietate –cel pentru care s-a emis actul administrativ supus controlului), dar și cu încălcarea art. 11 din Legea 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare (nu s-a stabilit dacă au fost încasate sau nu despăgubiri în baza Decretului de expropriere cu nr. 518/1978).
Astfel, din analizarea actelor existente în dosar reiese faptul că doamna C. V. a solicitat prin intermediul notificării nr. 909/08.08.2001 despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 800 mp situat în ., sector 6 București.
Conform actului de vânzare-cumpărare, în data de 04.08.1948 doamna C. V. și domnul C. I. au devenit proprietarii terenului în suprafață de 800 mp situat în . (fost nr. 28, fost nr. 6).
Prin intermediul certificatelor de moștenitor nr.80/19.03.1974 și nr. 100/04.04.2007 domnul C. N. și doamna C. F. C. fac dovada calității de moștenitori ai proprietarilor terenului notificat.
Adresa emisă de către Serviciul cadastru Edilitar Imobiliar din cadrul Primăriei M. București nr._/18.01.2007, certificatul emis de către Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale Sector 2 nr._/05.04.2000 și adresa emisă de către Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale Sector 6 nr. 018-6-_/24.02.2006 menționează faptul că terenul notificat este situat în ., în timp ce adresa emisă de către Serviciul Pregătire Investiții din cadrul Primăriei M. București nr._/09.06.2000, adresa emisă de către Departamentul Urbanism Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei M. București nr._/DU/06.2000 și adresa emisă de către Serviciul Evidență Proprietăți din cadrul Primăriei M. București nr._/01.02.2007 menționează faptul că terenul notificat este situat în ..
Concluzionând, din actele depuse la dosar nu reiese dacă ., notificat pe adresa poștală ., sector 6, este același imobil cu cel pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent: ., preluat cu titlu – Decretul de expropriere reprezintă titlul statului numai pentru o suprafață de 101mp (față de 800 mp notificați).
Un alt aspect de nelegalitate constă în nerespectarea prevederilor punctelor 11.2-11.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, aprobate prin HG 250/2007 – lipsește dovada încasării despăgubirilor sau dovada că nu s-au încasat despăgubiri.
Pentru remedierea aspectelor legate de incidența sau nu a unor posibile despăgubiri era necesar ca la dosarul ce stă la baza emiterii actului administrativ criticat să fie depus un document din care să rezulte situația despăgubirilor încasate pentru imobilul notificat. În cazul în care moștenitorii notificatoarei decedate ulterior depunerii notificării susțineau că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat și Primăria M. București, ca entitate deținătoare, nu putea dovedi plata acestora, aceștia trebuia să depună o declarație autentificată prin care declarau pe propria răspundere că pentru imobilul notificat nu s-au încasat despăgubiri și, totodată, își asumau obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri.
Având în vedere cele de mai sus P. M. București a fost rugat să-și completeze dispoziția, prin adresa nr. STN/_/P/29.10.2009, însă până la data redactării acțiunii reclamantul nu a primit niciun punct de vedere referitor la aspectele de nelegalitate menționate mai sus.
Cererea a fost întemeiată pe art. 19 alin. 1 lit. e) din Legea 340/2004 republicată, art. 5 din Titlul II din OUG 184/2002, aprobată și modificată prin Legea 48/2004, cu modificările și completările ulterioare, punctul 2.2 din Capitolul III Măsuri instituționale din Normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii 10/2001, aprobate prin HG 250/2007, art. 9 alin. 5 din HG 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, art. 16 alin. 2 ind. 1 din Titlul VII din Legea 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, și punctul 16.9 ind. 3 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii 247/2005, aprobate prin HG 1095/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și pe prevederile art. 1 alin.8 și art. 3 alin. 1 și 3 din Legea 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
La termenul din 20.09.2010 instanța i-a pus în vedere reclamantului să precizeze dacă înțelege să cheme în judecată beneficiarul actului atacat.
La data de 14.10.2010 reclamantul a depus o cerere completatoare prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a beneficiarilor actului administrativ atacat, C. N. și C. F. C..
La termenul din 15.11.2010 instanța a admis excepția necompetenței funcționale invocată din oficiu, a scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea dosarului conducerii Tribunalului București în vederea repartizării pe rolul uneia din secțiile civile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă sub nr._/3/2010.
Prin sentința civilă nr. 913/16.05.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III- a Civilă în dosarul nr._/3/2010 s-a respins cererea ca neîntemeiată.
P. M. București a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 913/16.05.2011.
Prin decizia civilă nr. 1467R/15.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2010 s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant P. M. București împotriva sentinței civile nr. 913/16.05.2011, s-a casat sentința și s-a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul București, Secția de C. Administrativ.
Curtea a reținut că, așa cum se arată în cuprinsul acțiunii, aceasta a fost formulată de către recurentul-reclamant P. M. București în exercitarea dreptului de control al aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe următoarele dispoziții legale: art. 19 alin. 1 lit. e din Legea nr. 340/2004, art. 5 din titlul II din OUG nr. 184/2002 aprobată și modificată prin Legea nr. 48/2004, pct. 2.2 din Cap. III din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 10/2001, art. 9 alin. 5 din HG 361/2005, art. 16 alin. 21 din Titlul VII din legea nr. 247/2005, pct. 16.93 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea 247/2005 și art. 1 alin. 8 și art. 3 alin. 1 și 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit art. 19 alin. 1 lit. e din Legea nr. 340/ 2004 privind prefectul și instituția prefectului „În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplinește următoarele atribuții principale: e) verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului”.
De asemenea, OUG nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv prevede la art. 5 din Titlul II următoarele: „controlul aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se exercită de către autoritatea administrativă constituită în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 361/2005 și, după caz, de către prefecți sau persoanele desemnate de aceștia din cadrul instituției prefectului.”
Totodată, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, prevăd la pct. 21.6. că „instituția prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și de președinții consiliilor județene, iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale, vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii contenciosul administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare”.
Dispoziții similare sunt prevăzute la pct. 16.93 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005.
Toate aceste dispoziții legale fac vorbire despre un „control de legalitate” exercitat de Prefect în virtutea atribuțiilor sale conferite de lege în condițiile contenciosului administrativ.
Se observă de asemenea că acest control de legalitate este pus la dispoziția prefectului doar pentru faza administrativă de aplicare a Legii nr. 10/ 2001.
Curtea a apreciat că aceste dispoziții legale configurează un contencios special distinct de situația în care reclamantul ar fi un alt terț, decât prefectul.
P. dobândește calitate procesuală activă să atace dispozițiile emise de primari în baza Legii nr.10/2001, în baza dispozițiilor legale arătate anterior, calitate pe care altfel acesta nu ar fi avut-o, nefiind persoana notificatoare care poate ataca dispoziția/decizia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/, iar în condițiile dreptului comun nu ar fi justificat interesul personal sau vătămarea unui drept propriu prin emiterea dispoziției contestate.
Această calitate îi este acordată în virtutea atribuțiilor sale speciale reglementate de art. 19 alin. 1 lit. e din Legea nr. 340/ 2004 și de art. 5 din Titlul II din OUG nr. 184/2002.
Controlul de legalitate pus la dispoziția prefectului este reglementat de aceste dispoziții legale ca un control de contencios administrativ, prin care prefectul, în calitatea sa specială de reprezentant al Guvernului, atacă un act emis de primărie și care reprezintă la momentul contestării un act administrativ unilateral.
În cauză nu există o procedură judiciară specială, pentru a fi incidente dispozițiile art. 5 alin. 2 din lege, conform cărora „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”, întrucât în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/ 2001 doar notificatorul poate contesta în justiție decizia emisa de Primar, iar nu și de o terță persoană, inclusiv Prefect.
Nu poate fi vorba nici despre o acțiune de drept comun, întrucât, deși cererea este formulată de un terț, nu de către notificator, deci nu sunt incidente disp. art. 26 din Legea nr. 10/ 2001, acest terț nu este unul oarecare, care contestă decizia pentru că ar avea un interes personal sau i-ar fi vătămat un drept personal, ci cererea este formulată de un terț căruia legea îi conferă o abilitare specială în acest sens, și în anumite condiții legale stabilite, un terț aflat așadar într-o situație specială față de orice alt terț, situație în care devin aplicabile dispozițiile speciale care reglementează acest drept de control de legalitate al prefectului și care se aplică prioritar față de dreptul comun. Aceasta este o altă excepție de la competența de drept comun, alături de cea instituită de art. 26 din Legea nr. 10/ 2001 atunci când contestator este chiar notificatorul.
Față de dispozițiile legale invocate, Curtea a reținut că acțiunea a fost exercitată în temeiul dreptului de tutelă administrativă, prevăzut de art. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform căruia „prefectul poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale” precum și în baza dreptului pe care prefectul, în calitate de reprezentant al Guvernului, îl are de a verifica legalitatea actelor administrative emise de primar, conform 19 alin. 1 lit. e din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, motiv pentru care instanța competentă să soluționeze cererea formulată de P. M. București în prezenta cauză, era instanța de contencios administrativ, iar nu cea de drept comun.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București, Secția a IX-a de C. administrativ și fiscal la data de 23.12.2011 sub nr._ .
La data de 26.02.2011 pârâții C. N. și C. F. C. au depus întâmpinare prin care au arătat că reclamantul recunoaște faptul că au făcut dovada calității de moștenitori ai proprietarului terenului notificat. Cu privire la susținerile reclamantului referitoare la lipsa dovezii identității imobilului notificat cu cel pentru care s-a emis dispoziția, pârâții au arătat că este vorba de simple speculații. Așa cum rezultă chiar din Dispoziția Primarului G. al M. București nr. 107/2/04.06.2008 au fost propuse măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul situat în . (identificat). Or din fișa tehnică a imobilului întocmită în anul 1969 și actualizată în 1978 rezultă cât se poate de cert că este vorba de același imobil din . (fost 20) așa cum a fost și notificat. Având în vedere actul de vânzare-cumpărare din 04.08.1948, certificatul de moștenitor nr. 80/19.03.1974, certificatul de moștenitor nr. 100/04.04.2007, fișa tehnică a imobilului, extrasele primăriei, există identitate de imobil – cel din . (fost 28, fost 6) cu cel din . (fost 20). În aceste condiții pentru imobilul notificat s-a făcut dovada dreptului de proprietate conform dispozițiilor art. 23 din Legea 10/2001. În ceea ce privește pretinsa nerespectare a prevederilor pct. 11.2-11.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, pârâții au arătat că aceste prevederi nu vizează legalitatea dispoziției emise. Analiza legalității Dispoziției nr._/04.06.2008 a Primarului G. al M. București se rezumă la dovada dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită conform Legii 10/2001. Acordarea sau neacordarea despăgubirilor anterior anului 1989 nu constituie un motiv de nelegalitate a acestei dispoziții.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 1190/06.03.2013 Tribunalul a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin notificarea nr. 909/08.08.2001 înregistrată la Primăria M. București, Direcția Generală Juridic, C. și Legislație sub nr._/10.08.2001 doamna C. V. a solicitat stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent bănesc pentru terenul în suprafață de 800 mp din . (fost 20), sector 6, în baza art. 18 lit. b) din Legea 10/2001 (fila 63 din dosarul nr._/3/2010 al Tribunalului București).
Prin Dispoziția nr._/04.06.2008 emisă de P. G. al M. București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 800 mp, din care 101 mp preluați cu titlu conform Decretului de expropriere nr. 518/1978 și 699 mp preluați fără titlu legal, situat în București, ., sectorul 6, în favoarea pârâților C. N. și C. F. C. (fila 21 din dosarul nr._/3/2010 al Tribunalului București).
În motivarea acțiunii reclamantul a invocat încălcarea art. 1, 2, 23 și 26 din Legea 10/2001 prin faptul că din actele depuse la dosar nu reiese dacă imobilul din ., notificat pe adresa poștală ., sector 6, este același imobil cu cel din . pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, art. 11 din Legea 10/2001 și art. 11.2 – 11.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 prin faptul că nu s-a făcut dovada încasării sau neîncasării despăgubirilor în baza Decretului de expropriere nr. 518/1978.
Conform actului de vânzare-cumpărare din 4.08.1948 I. și V. C. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de aproximativ 800 mp situat în . (fost 28, fost 6) din . asupra construcției situate pe acest teren (fila 26 din dosarul nr._/3/2010 al Tribunalului București).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 80/1974, de pe urma defunctului C. I. (decedat la 05.08.1973) au rămas ca moștenitori C. V. în calitate de soție supraviețuitoare, precum și pârâții C. N. și C. F. C. în calitate de fiu, respectiv fiică, din masa succesorală făcând parte cota indiviză de ½ din imobilul situat în . compus din 800 mp teren construit și neconstruit, dobândit de către defunct în timpul căsătoriei împreună cu soția sa C. V., prin actul autentificat sub nr._/1948, celaltă cotă de ½ aparținând soției supraviețuitoare C. V. (fila 28 din dosarul nr._/3/2010 al Tribunalului București).
De asemenea, potrivit certificatului de moștenitor nr. 100/2007, de pe urma defunctei C. V. (decedată la 21.02.2007) au rămas ca moștenitori pârâții C. N. și C. F. C. (fila 30 din dosarul nr._/3/2010 al Tribunalului București).
Din coroborarea actului de vânzare-cumpărare din anul 1948 cu certificatul de moștenitor nr. 80/1947 și cu fișa tehnică a imobilului actualizată în august 1978 (depusă la fila 37 din dosarul nr._/3/2010) rezultă că imobilul din . (fost 28, fost 6) este același cu imobilul din . (fost 20), contrar celor susținute de reclamant.
Conform art. 11 alin. 7 din Legea 10/2001 valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul expropriat - teren și construcții - care nu se poate restitui în natură.
Potrivit pct. 11.2 din Normele metodologice în cazul în care persoana îndreptățită susține că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat și nici unitatea deținătoare nu poate dovedi plata acestora, se va solicita persoanei îndreptățite prezentarea unei declarații autentificate prin care aceasta declară pe propria răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri și totodată își asumă obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri.
La pct. 11.3 din Normele metodologice se prevede că imobilele expropriate (construcții nedemolate și teren) care sunt libere (deci care nu au primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea sau care nu au fost înstrăinate legal) se vor restitui integral persoanei îndreptățite. Sintagma despăgubiri primite vizează acele despăgubiri calculate și încasate efectiv de proprietarul imobilului care a fost expropriat. In cazul în care despăgubirile nu au fost încasate, existând dovezi în acest sens sau în cazul în care persoana îndreptățită prezintă o declarație autentificată prin care aceasta declară pe propria răspundere că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul respectiv și își asumă obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri, restituirea în natură sau acordarea de alte măsuri reparatorii nu se condiționează de rambursarea ori de deducerea despăgubirii.
Rezultă din aceste dispoziții că stabilirea faptului dacă au fost sau nu încasate despăgubiri pentru imobilul expropriat este necesară pentru stabilirea valorii măsurilor reparatorii în echivalent, nu și pentru stabilirea dreptului la măsuri reparatorii în echivalent. Ca atare, neclarificarea acestui aspect nu constituie un motiv de nulitate a dispoziției prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent fără a se stabili valoarea acestora.
Față de considerentele expuse mai sus, tribunalul va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. municipiului București, solicitând casarea acesteia ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare, recurentul a susținut că, din analiza tuturor actelor ce au stat la baza emiterii dispoziției, rezultă că preluarea suprafeței de teren de 699 mp nu poate fi considerată fără titlu, deoarece din adresa nr.2543/05.01.2010 emisă de . că această suprafață de teren a fost expropriată prin Decretul nr.l09/1980, cu această ocazie achitându-se foștilor proprietari suma de_ lei, cu titlul de despăgubiri.
Ca urmare, imobilul cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare nr.l 1132/04.08.1948, situat în .(fost 28, fost 6), în . din teren în suprafață de 800 mp și construcție a fost supus de-a lungul timpului la două exproprieri:
1.prin Decretul nr.518/1978 s-a expropriat suprafața de 101 mp teren situat în ., sector.6;
2.prin Decretul nr.l09/1980 s-a expropriat suprafața de 699 mp teren situat în ., sector.6
De asemenea, din coroborarea actului de vânzare-cumpărare din anul 1948 cu certificatul de moștenitor nr.80/1947 și cu fișa tehnică a imobilului actualizată în august 1978 rezultă că imobilul din . (fost nr.28, fost nr.6) este același cu imobilul din . (fost 20), cum de altfel retine si instanța.
Potrivit art.ll alin.4 din Legea nr.l0/2001, republicată, "în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, pentru întregul imobil".
De asemenea, potrivit alin. 7 al aceluiași articol "în situațiile prevăzute la alin 2, 3 și 4 valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a plății din imobilul expropriat-teren și construcții-care nu se poate reconstitui în natură, stabilită potrivit alin. 5 și 6. "
Față de cele de mai sus, apreciază recurentul că se impune anularea dispoziției nr._/04.06.2008 și emiterea unei noi dispoziții în concordanță cu normele legale.
Intimații-pârâți C. N. și C. F. C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În motivare, au învederat că recurentul-reclamant nu precizează ce solicită; modificarea sau casarea hotărârii ci, doar admiterea recursului, în baza propriei aprecieri: cum că s-ar impune anularea dispoziției nr._/04.06.2008 și emiterea unei noi dispoziții care ar trebui să fie în concordanță cu normele legale.
Singura referire care ar putea fi considerată drept critică este propria apreciere că instanța de fond ar fi reținut în mod eronat susținerea recurentului-reclamant că ar fi aceea că "este vorba de imobile diferite și mai ales că ar fi vorba de o preluare fără titlu".
In legătură cu această presupusă critică, recurentul-reclamant subliniază propria concluzie conform căreia "din analiza tuturor actelor ce au stat la baza emiterii dispoziției, rezultă că preluarea suprafeței de teren de 699 mp nu poate fi considerată fără titlu, deoarece din adresa nr. 2543/05.01.2010 emisă de S.C. ORIZONT S.A. rezultă că această suprafață de teren a fost expropriată prin Decretul nr. 109/1980, cu această ocazie achitându-se foștilor proprietari suma de_ lei cu titlu de despăgubiri".
Analizând sentința recurată, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Într-adevăr, după cum subliniază și intimații-pârâți beneficiari ai actului atacat, în cuprinsul cererii de recurs nu se pot identifica motivele de nelegalitate ori netemeinicie ale hotărârii criticate.
Chiar recurentul-reclamant concluzionează atât cu privire la întinderea dreptului de proprietate al intimaților persoane fizice, cât și cu privire la preluarea de către stat a terenului notificat prin Decretul nr.518/1978 și Decretul nr.l09/1980, achiesând la soluția emitentului actului, în sensul că ” imobilul din . (fost nr.28, fost nr.6) este același cu imobilul din . (fost 20)”.
Singura critică pertinentă ar fi aceea privitoare la faptul că notificatorii ar fi primit despăgubiri în cuantum de_ lei pentru imobilul expropriat, ce nu au fost avute în vedere la propunerea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
Dar, Curtea consideră corect raționamentul judecătorului fondului, în sensul că declarația asupra unor eventuale despăgubiri nu afectează legalitatea dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001, câtă vreme în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri, persoana respectivă își asumă obligația rambursării acestora (pct. 11.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001).
După cum, se poate observa că, în cauză, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru o suprafață de teren, iar nu și pentru construcții expropriate și ulterior demolate, astfel încât și dacă au fost încasate despăgubiri pentru acestea din urmă, ele nu au legătură cu imobilul ce face obiectul dispoziției nr._/04.06.2008.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant P. M. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1190 din 06.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ 2011, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI, C. N. și C. F. C., ca nefondat.
Ia act că intimații-pârâți C. N. și C. F. C. nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 31.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. I. F. S. P.
GREFIER
G. P.
Red R.M.V. – 2 ex./22.02.2014
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud. S. S. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3268/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 07-03-2014,... → |
|---|
