Obligaţia de a face. Decizia nr. 8095/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8095/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 2876/98/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.8095
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.11.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M.-C. I.
JUDECĂTOR L. - G. Z.
JUDECĂTOR C. - F. P.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurentul pârât chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr.430/03.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M. și intimata pârâtă UNIVERSITATEA S. HARET având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform disp.art.411 Noul Cod de Procedură Civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, precum și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 430/03.03.2014 , Tribunalul Ialomița a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Universitatea „S. Haret” să elibereze reclamantului M. M. diploma de licență și suplimentul de diplomă, a respins în rest cererea reclamantului, îndreptată împotriva pârâtei Universitatea „S. Haret”, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. M., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, a admis cererea pârâtei de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe pentru reclamantă tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, fiind respinsă în rest cererea de chemare în garanție. A fost obligat chematul în garanție la 670 lei cheltuieli de judecată către pârâta Universitatea „S. Haret”.
Împotriva acestei sentințe, la data de 4.04.2014, a formulat recurs chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii atât a acțiunii principale cât și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate.
În motivare, recurentul a arătat că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 488 pct. 8 NCPC), întrucât nu există un raport juridic între M. Educației Naționale și Universitatea „S. Haret”, în conținutul căruia să intre obligația recurentului de a aviza tipărirea unor formulare tipizate pentru diplome în condițiile absolvirii unor forme de învățământ neacreditate/neautorizate, organizate de Universitatea „S. Haret” cu vădita încălcare a legii.
Recurentul a arătat că eliberarea de către Universitatea S. Haret a adeverințelor ce atesta efectuarea unor studii reprezintă un demers ce implică numai responsabilitatea respectivei universități. Altfel spus, o fapta ilicita nu poate deveni licita, neexistând nici aparenta in drept, atâta timp cât exista norme legale imperative ce nu au fost respectate, iar beneficiarul avea sau trebuia sa aibă știința de acest lucru printr-o minimă diligenta la care era obligat (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Se critică totodată obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se că chematul în garanție nu poate fi obligat la cheltuieli de judecată către reclamant.
În drept, recurentul a invocat Legea nr. 554/2004, HG nr. 536/2011, Legea nr. 84/1995, HG nr. 1011/2011.
Intimatul reclamant M. M. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
La data de 17.06.2014, intimata-pârâtă UNIVERSITATEA S. HARET a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că pentru tipărirea si difuzarea formularelor actelor de studii de către unitatea de specialitate desemnata de MECTS, este necesara aprobarea scrisa a recurentului-chemat in garanție M.E.C.T.S., aspect ce rezulta si din conținutul adresei nr._/25.06.2009, iar, cum aprobarea cererilor de către MECTS nu a fost dovedita, instanța de fond in mod corect a admis cererea de chemare in garanție. Prin invocarea diverselor impedimente legale care nu sunt incidente in speța, MECTS urmărește să găsească o modalitate de a se sustrage de la executarea obligațiilor ce-i revin, motivele de refuz invocate fiind desființate de dispozițiile art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, care leagă posibilitatea organizării formei de învățământ la distanta doar de condiția acreditării cursurilor de zi.
Intimata a precizat că refuzul MECTS nu este justificat, întrucât universitatea a eliberat intimatei-reclamante adeverință ca este licențiată, emise sub egida recurentului-chemat in garanție. Adeverința emisa este in ființa, nu a fost revocata, se bucura de prezumția de legalitate si veridicitate proprie a unui act administrativ.
A mai arătat că celelalte susțineri din recurs, privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de Guvern, prin care U.S.H. a fost acreditata/autorizata sa funcționeze provizoriu, si a dreptului de a elibera acte de studii pentru absolvenții anului 2009, nu pot fi reținute, deoarece nu vizează si nu fac obiectul cererii de chemare in garanție, instanța de fond nefiind investita cu o astfel de cerere.
Intimata-pârâtă a invocat și jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justitie-Sectia de contencios administrativ si fiscal, in litigii de aceeași natura, în sensul ca M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului are obligația legala de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând in diploma de licența si suplimentele la diploma.
În drept, intimata-pârâtă a invocat art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, intimata-pârâtă a depus la dosar înscrisuri.
Examinând prezentul recurs, prin prisma dispozițiilor art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, tribunalul făcând o aplicare corectă a legii și obligând în mod corect chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă.
Astfel, Curtea constată, în primul rând, că instanța de fond nu a fost învestită a analiza împrejurarea dacă facultatea (inclusiv specializarea și forma de învățământ) absolvită de intimatul-reclamant a fost acreditată sau autorizată provizoriu, astfel încât susținerile recurentului cu privire la acest aspect exced cadrului procesual de față.
În al doilea rând, Curtea constată că intimatul-reclamant a urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică, specializarea D., din cadrul Universității S. Haret, a susținut și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, eliberându-i-se adeverința nr. 8247/9.07.2009.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia. Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, respectiv . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă Universitatea S. Haret a solicitat Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că Universitatea S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001. În aceste condiții, intimata-pârâtă Universitatea S. Haret nu a putut da curs cererilor intimaților-reclamanți de eliberare a diplomelor de licență și a suplimentului acestora, lipsindu-i formularele tipizate.
Din cuprinsul corespondenței dintre recurent și intimata Universitatea S. Haret rezultă că există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce Universitatea consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006. Prin urmare, se recunoaște de către Minister că Universitatea S. Haret este o instituție de învățământ superior care era acreditată să organizeze cursuri și examen de licență pentru specializarea absolvită de recurenta-reclamantă, însă consideră că respectiva acreditare era acordată numai pentru forma de învățământ la zi, nu și pentru învățământ la distanță și frecvență redusă.
Curtea mai reține că, deși recurentul MEN consideră că organizarea cursurilor la formele învățământ la distanță și frecvență redusă de către Universitatea S. Haret s-a făcut în mod nelegal, totuși, atât în perioada în care intimatul-reclamant a urmat aceste cursuri, cât și anterior, nu a demarat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care M. le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat.
Având în vedere lipsa vreunei măsuri luate de către MEN în vederea sancționării pretinsei organizări nelegale de către Universitatea S. Haret a cursurilor universitare la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, precum și dispozițiile neclare ale art. 8 din ordinul MECTS nr. 3404 din 07.03.2006 („formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”), care au permis interpretarea dată de Universitatea S. Haret, Curtea apreciază că nu se poate reține organizarea cursurilor absolvite de intimatul-reclamant în afara cadrului legal, astfel cum susține recurentul-chemat în garanție MEN.
Curtea subliniază că la soluționarea prezentului recurs urmează a se avea în vedere și soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție-Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal în ședința din data de 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că „soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei Universitatea S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă”.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție care, chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată, față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță ÎCCJ a statuat în mod constant că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În același sens s-a pronunțat de altfel recent Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 7/2014, prin care s-a statuat că ,, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, încă din luna octombrie 2013, și-a unificat jurisprudența în cauzele având ca obiect obligarea pârâtei Universitatea "S. Haret" să elibereze diploma de licență și suplimentele la diplomă, în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție (cu titlu de exemplu, menționăm deciziile nr. 5.386/2011, nr. 5.656/2011, nr. 5.722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1.007/2012, nr. 1.008/2012, nr. 1.638/2012, nr. 1.639/2012, nr. 2.514/2012, nr. 2.515/2012, nr. 2.533/2012, nr. 2.534/2012, nr. 3.302/2012, nr. 3.349/2012, nr. 4.258/2012, nr. 4.260/2012, nr. 4.261/2012, nr. 4.496/2012, nr. 929/2012, nr. 5.091/2012, nr. 3.427/2013, nr. 3.431/2013 și nr. 5.062/2013).
Din examinarea hotărârilor atașate comunicate de curțile de apel rezultă că marea majoritate a instanțelor, după comunicarea soluției de principiu din 28 octombrie 2013, s-au raliat practicii majoritare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și au admis acțiunea reținând că Universitatea "S. Haret" are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, să elibereze și diploma de licență.
În astfel de cauze, având în vedere că obligația universității nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece ministerul refuză tipărirea formelor tipizate, a fost admisă și cererea de chemare în garanție, obligațiile celor două autorități fiind corelative.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum intimaților-reclamanți le-au fost eliberate adeverințe de licențiat, necontestate, aceștia au dreptul a le fi eliberate diplomele de licențiat și suplimentul de diplome, revenind M. Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor tipizate necesare.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României.
Or, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a reținut încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din CEDO, în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară, astfel încât să fie respectat principiul securității juridice,care este implicit în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În acest context, contrar celor susținute de recurent, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat că refuzul MEN de a aproba tipărirea formularelor tipizate este nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004. Nu pot fi așadar primite criticile referitoare la nelegala admitere a cererii de chemare în garanție.
Față de aceste considerente, constatând că motivul de recurs invocat, astfel cum a fost argumentat, este neîntemeiat, și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat și în temeiul art. 274 alin.1 și 3 C.pr.civ., va obliga recurentul la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă UNIVERSITATEA S. HARET, redus în raport de natura repetitivă și de complexitatea redusă a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr.430/03.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M. și intimata pârâtă UNIVERSITATEA S. HARET, ca nefondat.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata UNIVERSITATEA S. HARET.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.- C. I. L.-G. Z. C.-F. P.
GREFIER
D. Ș.
Jud fond Tribunalul Ialomița
M. A. G.
Red.L.G.Z/5 ex
| ← Contract administrativ. Decizia nr. 8370/2014. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8362/2014.... → |
|---|
