Obligaţia de a face. Decizia nr. 4712/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 4712/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 3379/122/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 4712

Ședința publică de la 06.06.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE P. S.

JUDECĂTOR V. R. M.

JUDECĂTOR F. I.

GREFIER M. LUCREȚIA

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul – pârât P. JUDEȚULUI G. – N. C. C. – reprezentant legal al INSTITUȚIEI PREFECTULUI - JUDEȚUL G. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE împotriva sentinței civile nr. 111 /C. /12.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă la data de 12.02.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 01.04.2014, din partea intimatei – reclamante, Cerere de repunere a cauzei pe rol, la care s-a anexat Ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene emisă la 3 februarie 2014 în cauzele conexe 214/2013 și 97/2013.

La data de 08.05.2014 s-au mai depus la dosar, din partea recurentului – pârât, Note de ședință, în cuprinsul cărora se solicită reînceperea judecății.

La data de 23.05.2014, s-a mai depus la dosar, tot prin Serviciul Registratură, din partea intimatei – reclamante, cerere de judecare a cauzei în lipsa părților.

Curtea analizând cererea de repunere a cauzei pe rol, astfel cum a fost formulată, raportat la conținutul Încheierii de suspendare a judecății pricinii, pronunțată de instanță, la data de 18.10.2013 precum și la conținutul Ordonanței emisă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene emisă la 3 februarie 2014 în cauzele conexe 214/2013 și 97/2013, apreciază că nu mai subzistă temeiurile pentru care judecata a fost suspendată, având în vedere că instanța europeană – Curtea de Justiție a Uniunii Europene - s-a pronunțat în cauza nr. C 214/2013, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 245 alineat 1 C.pr.civ. repune cauza pe rol.

Totodată, constatând că, atât prin cererea de recurs cât și prin Nota depusă la data de 23.05.2014 de către intimata- reclamantă, s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 111/12.02.2013 Tribunalul G. Secția Civilă a admis cererea formulată de reclamanta S. D. în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului G. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor și a obligat pârâtul să procedeze la înmatricularea autovehiculului marca Volkswagen Golf cu nr. de identificare WVWZZZ1HZVW245333, fără plata taxei de poluare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând casarea sentinței recurate și procedând la rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii pentru următoarele motive:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamanta S. D. a solicitat obligarea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Vehicule din cadrul Instituției Prefectului -jud. G. la înmatricularea autoturismului marca Volkswagen, cu număr de identificare WVWZZZ1HZVW245333 fără plata „taxei de poluare" prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.

La momentul promovării acțiunii de către reclamantă, refuzul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Vehicule era pe deplin justificat atâta vreme cât aceasta nu a făcut dovada achitării taxei speciale de primă înmatriculare, iar art. 7, al. 1, lit. i din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, modificat, prevede faptul că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: cererea solicitantului, fișa de înmatriculare a vehiculului,cartea de identitate a vehiculului, dovada dreptului de proprietate, actul de identitate al solicitantului, dovada efectuării inspecției tehnice periodice, copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă, dovada efectuării formalităților vamale de import definitiv sau temporar, dovada plății taxei de înmatriculare, stabilită potrivit legii, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare, dovada plății contravalorii plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, certificatul de autenticitate al vehiculului și procura specială, dacă este cazul.

Obligativitatea achitării acestei taxe își avea temeiul, așadar, în prevederile art. 4, lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care dispune că această taxă se achită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca legiuitorul să distingă între autovehiculul nou sau achiziționat second hand.

Mai mult decât atât, reclamanta nu s-a regăsit în niciuna din situațiile de scutire de la achitarea acestei taxe, exhaustiv prevăzute în cuprinsul art. 9 din O.U.G. nr. 50/2008.

Scopul adoptării O.U.G. nr. 50/2008 a fost acela de a asigura protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte de îmbunătățire a calității aerului, ținându-se cont de necesitatea adoptării măsurilor necesare pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar.

Așadar, acest act normativ a stabilit la momentul respectiv cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare în condițiile în care nu s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008 în condițiile prevăzute de art. 2, al. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, iar justificările de nelegalitate întemeiate pe legislația europeană exced cadrului legal actual.

O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România.

Referitor la compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciază că in speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.

Astfel, potrivit prevederilor legale enunțate anterior, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Or, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind, astfel, la poluarea mediului. Aceasta taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism second hand, importat din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Caracterul taxei ca fiind o taxă de poluare rezultă și din dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 50/2008, care enumera categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe nu este de natură să o transforme într-o taxă de prima înmatriculare așa cum era prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal și apreciată ca nelegală de către alte instanțe.

Mai mult decât atât, nu trebuie omis nici faptul ca instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România si Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia ca ar contraveni legislației comunitare.

În drept, a invocat art. 304, al. 5, art. 133, art. 105, al. 2 Cod procedură civilă, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată, prevederile O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, modificată, Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, modificat.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.

Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 304 indice 1 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:

Problema supusă judecății se referă la împrejurarea dacă taxa auto respectivă contravine art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene (în prezent art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene) și dacă refuzul de înmatriculare este sau nu justificat.

Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, număr șasiu WVWZZZ1HZVW245333, înmatriculat anterior in Bulgaria (f.19 dosar fond), la data de 18.10.1996. Apreciind că taxa de poluare este nelegală, discriminatorie și contrară prevederilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a comunităților europene, a solicitat înmatricularea autoturismului fără să achite vreo taxă, la data de 10.12.2012.

Prin adresa nr._/10.12.2012 Instituția Prefectului G. – Serviciul Public comunitar Regim permise de conducere și Înmatriculare Vehicule i-a comunicat că pentru a înmatricula pentru prima dată în România autovehiculul marca Volkswagen Golf, . WVWZZZ1HZVW245333 este necesar să achite contravaloarea taxei pe emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012 (fila 38 dosar).

Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară – OUG nr. 50/2008. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).

Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, astfel cum unele dintre ele au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

De asemenea, Curtea observă că la data de 10.12.2012, când s-a solicitat înmatricularea autovehiculului, la aceeași dată emițându-se și răspunsul pârâtei, nu era încetată perioada de suspendare a aplicabilității alin. 2 al art. 4 din lege. Abia începând cu data de 01.01.2013 taxa pentru emisiile poluante se datorează nu numai de cumpărătorii autoturismelor care au fost înmatriculate anterior într-un stat membru UE, altul decât România, dar și de către persoanele cumpărătoare ale unui autovehicul rulat pe teritoriul României și care a fost înmatriculat anterior aici, fără a fi achitată anterior taxa pe poluare ori taxa specială.

Curtea reține că regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 coroborat cu OUG nr. 1/2012, a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justiție Europeană în Cauzele reunite C. și C. C-97/13 și C-214/13, conform Ordonanței pronunțate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Practic Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare după adoptarea OUG nr. 1/2012, a menținut regimul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008, cu privire la care CJUE se pronunțase în cauzele T. și N..

Însă, ulterior datei de 01.01.2013, când art. 4 alin. 2 din Lege a redevenit aplicabil, nu se mai poate vorbi de discriminare, derivată din taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.

Taxa pentru emisii poluante reglementată a fost considerată contrară reglementărilor comunitare în măsura în care ar fi destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE - favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România - influențând astfel alegerea cumpărătorilor.

Suspendarea instituită prin OUG nr. 1/2012 nu echivalează cu acordarea unui termen suspensiv de plată, ci pe perioada 13.01.2012 – 01.01.2013 organul fiscal nu mai are dreptul de a percepe taxa pentru emisii poluante pentru autovehiculele ce se încadrează în ipoteza art. 4 alin. 2 din lege, de vreme ce contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, de la data de 13.01.2012 și până la 31.01.2012 au dreptul de a solicita restituirea. Ca atare refuzul exprimat de pârât prin adresa nr._/10.12.2012 este nejustificat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. nu poate fi primit, recurentul nu a arătat care anume forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității au fost nesocotite de instanța de fond, o asemenea încălcare nefiind identificată nici de instanța de recurs cu ocazia examinării recursului potrivit art. 304 indice 1 C..

Față de aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul – pârât P. JUDEȚULUI G. – N. C. C. – reprezentant legal al INSTITUȚIEI PREFECTULUI - JUDEȚUL G. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE împotriva sentinței civile nr. 111/C./12.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă la data de 12.02.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S. D., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.06.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

P. S. V. R. M. F. I.

GREFIER

M. LUCREȚIA

Redactat/tehnoredactat – jud. P.S./2 ex.

JUD. FOND G. T. - Tribunalul G. – Secția Civilă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 4712/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI