Pretentii. Decizia nr. 529/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 529/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 529/98/2013
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 529
Ședința publică din data de 27.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI împotriva sentinței civile nr. 1097/04.03.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. G., în cauza având ca obiect pretenții-taxă pe poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, după care:
Curtea ia act că, potrivit OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și OPANAF nr. 1104/2013 și nr. 2211/2013, Administrația Finanțelor Publice Fetești a fost reorganizată în SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL FETEȘTI din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, motiv pentru care dispune rectificarea citativului, în sensul menționării denumirii actuale a recurentei.
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
- C. procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 07.02.2013, reclamantul T. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, D. GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE I. și ADMINISTRATIA FONDULUI DE MEDIU BUCUREȘTI, anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 375/13.12.2008 și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 8190 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, cu dobânda legală aferentă conform dispozițiilor art. 119 din OG nr. 92/2003.
În motivare, reclamantul a susținut în esență că taxa pe poluare, percepută în baza OUG nr. 50/2008, este contrară art. 110 din TFUE, fiind indirect discriminatorie.
Pârâta DGFP I. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată considerând că taxa pe poluare a fost legal calculată și încasată.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 1097/04.03.2013, Tribunalul Ialomița a admis excepția lipsei calității procesual pasive a DGFP I. și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de calcul nr. 375/13.12.2008 și a obligat pârâta AFP Fetești să restituie reclamantului suma de 8.190 lei, actualizată cu dobânda fiscală calculată de la data de 23.01.2013 și până la achitarea integrală a debitului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP I., a reținut că nu se atacă niciun act administrativ fiscal emis de această pârâtă, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 375/13.12.2008 fiind emisă de A.F.P. Fetești. Așadar, neexistând identitate între D.G.F.P. Ialomița și debitorul obligației de restituire a taxei auto pe poluare plătită de reclamant, izvorâtă din raportul juridic dedus judecății, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Ialomița fost admisă.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut în esență că taxa pe poluare, percepută în baza OUG nr. 50/2008, este contrară art. 110 paragraful 1 din TFUE, fiind indirect discriminatorie, întrucât diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, astfel încât cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
3. Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentințe, la data de 27.03.2013, a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Fetești, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate, iar, după rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat în esență că taxa pe poluare pentru autovehicule, reglementată de OUG nr. 50/2008, nu este contrară art. 110 din TFUE. Astfel, din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene rezultă ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar, prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Un stat membru are voie sa perceapă o taxa pe poluare a unui autovehicul in statul respectiv, cu condiția ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre. Instituirea taxei pe poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din OG 92/2003.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 16.01.2013, intimatul T. G. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința primei instanțe este legală și temeinică. Astfel, a arătat că în mod corect tribunalul a reținut că taxa pe poluare, percepută în baza OUG nr. 50/2008, este contrară art. 110 paragraful 1 din TFUE, fiind indirect discriminatorie, întrucât diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, astfel încât cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
În drept, intimatul a invocat art. 115-118 din Codul de procedură civilă.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând prezentul recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, tribunalul făcând o aplicare corectă a legii, prin raportare la situația de fapt și la dispozițiile legale în vigoare, și reținând în mod întemeiat neconformitatea obligației de plată a taxei pe poluare, instituită în dreptul intern prin OUG nr. 50/2008, față de prevederile art. 110 alin. 1 din TFUE.
Astfel, intimatul-reclamant a solicitat, la data de 24.01.2013, anularea deciziei de calcul nr. 375/13.12.2008 și restituirea sumei de 8190 lei, la care recurenta-pârâtă AFP Fetești i-a răspuns negativ prin adresa nr. 1913/29.01.2013.
Apreciind pozitia pârâtei ca un refuz nejustificat de restituire, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea prezentei acțiuni prin care a invocat existența unui act administrativ asimilat, respectiv refuzul autorității administrative de a soluționa favorabil cererea sa de scutire de la plata taxei pe poluare.
În consecință, Curtea constată că temeiul juridic al acțiunii se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al sau recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”. Calea unei acțiuni în contencios administrativ este deschisă nu doar celui care contestă actul administrativ tipic, ci și celui care atacă în justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației sau al refuzului nejustificat. De altfel, Curtea constată că actul vătămător pentru intimatul-reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 este asigurat prin cererea de scutire formulată.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cerereile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste.
Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T.,Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
În atare condiții, având în vedere situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea constată că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii polunate, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de scutire de la plata taxei pe poluare, calculate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Constatând culpa procesuală a recurentei și având în vedere onorariul de avocat achitat de intimat, conform chitanței . nr. 1937/15.01.2014 (fila 9), Curtea va obliga recurenta la plata către intimat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat recurentul-pârât SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL FETEȘTI din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței civile nr. 1097/04.03.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. G., ca nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimat a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. D. C. P. M. B.
GREFIER
M. B.
Red./thred. DDM/ 2 ex/ 12.01.2014.
Jud. fond: M. A. G., Tribunalul Ialomița.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 4712/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 5898/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
