Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6400/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6400/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 2700/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6400
Ședința publică de la 16.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. H.
JUDECĂTOR - F. G. A.
JUDECĂTOR - F. C. M.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și recurenta-reclamantă . SA împotriva sentinței civile nr. 2591/10.05.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimații-pârâți AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILILOR MIJLOCII.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de consilier juridic A. Travnic cu delegație depusă la dosarul cauzei, recurenta-reclamantă . SA reprezentată de avocat C. Radbata cu împuternicire avocațială aflată la fila 28, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Recurenta-pârâtă ANAF, prin consilier juridic depune la dosarul cauzei întâmpinare la recursul formulat de reclamanta . SA, un exemplar comunicându-i părții adverse.
Recurenta-reclamantă . SA, prin avocat, arată că are cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de către ANAF.
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat și nici probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului pe cererile de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursurilor.
Recurenta-reclamantă . SA, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte sentința recurată în sensul anulării în tot a penalităților de întârziere aferente obligațiilor principale datorate de reclamantă la data de 31.08.2011, respectiv 485.187,00 lei, penalități aferente impozitului pe profit al anului 2010 și pentru perioada 1.01.2011 – 30.06.2011, așa cum sunt menționate în Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 202 din 30.12.2011 emisă de intimata DGAMC și comunicată lor la 13.01.2012. Solicită obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest recurs, conform dovezii depusă la dosarul cauzei.
Recurenta-pârâtă ANAF, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului lor astfel cum a fost formulat, în principal casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 alin. 61 C.proc.civ., întrucât „judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost procedural citată”, în subsidiar modificarea sentinței recurate ca nelegală, în sensul respingerii în tot a acțiunii, ca nefondată. Cât privește excepția inadmisibilității solicită admiterea ei, arătând că nu s-a finalizat procedura prealabilă instituită de OG nr. 92/2003 privind C.proc.fiscală. Din actele dosarului, reiese că reclamanta a formulat contestație împotriva actelor administrative atacate în prezenta cauză, și a formulat acțiune în instanță înainte de a fi emisă decizia de soluționare a contestației de către organul administrativ sesizat.
Cât privește recursul formulat de reclamanta . SA, solicită respingerea lui ca nefondat.
Recurenta-reclamantă . SA, prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de pârâta ANAF, ca nefondat. Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, aceasta se poate invoca doar prin întâmpinare, or în faza procesuală de fond niciuna din intimatele-pârâte nu au invocat această excepție, și procedura prealabilă a fost parcursă, dar autoritățile au refuzat să soluționeze contestația lor. În consecință, se află în prezența unui act administrativ, iar instanța urmează să constate că a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile legale.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul București-Secâia A IX-A cu nr. _, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: Anularea parțiala a Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr.202/30.12.2011 emisa de D.G.A.M.C, ca urmare a constatării nelegalității si netemeiniciei acesteia si, pe cale de consecința, desființarea parțiala a sumelor stabilite de plată de către Societate, după cum urmează:
In principal, anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor principale
datorate de Societate la data de 31.08.2011, respectiv: 485.187,00 lei, penalități aferente impozitului pe profit al anului 2010 si pentru perioada 01.01._11.
In subsidiar, reducerea penalităților de întârziere aferente obligațiilor principale, cu
50%, respectiv 242.593,50 lei.
Ulterior introducerii acțiunii introductive de instanță, până la prima zi de înfățișare, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în calitate de organ competent pentru soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 202 din 30.12.2011 emisă de DGAMC, potrivit art. 209 alin. (1) lit c) Cod proc. fiscală.
S-a solicitat să se constate refuzul pârâtei DGSC de a soluționa contestația reclamantei formulată împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr.202 din 30.12.2011, emisă de DGAMC în termenul legal de 45 de zile, prevăzut de art.70 alin.1 din Codul de Proc.Fiscală și, pe cale de consecință, să se dispună:
În principal:
1) Anularea actului administrativ-fiscal asimilat, reprezentat de refuzul pârâtei DGSC de a soluționa contestația formulată împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 202 din 30.12.2011 emisă de DGAMC, și
2) Anularea parțială a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr.202/30.12.2011 emisă de DGAMC și comunicată societății în data de 13.01.2012, ca urmare a constatării nelegalității și netemeiniciei acesteia și, pe cale de consecință, desființarea parțială a sumelor stabilite de plată, după cum urmează:
a) în principal, anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor principale datorate de societate la data de 31.08.2011, respectiv 485.187,00 lei penalități aferente impozitului pe profit al anului 2010 și pentru perioada 01.01._11;
b) în subsidiar, reducerea penalităților de întârziere aferente obligațiilor principale cu 50%, respectiv 242.593,50 lei.
În subsidiar s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtei DGSC la soluționarea contestației lor formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 202 din 30.12.2011 emisă de DGAMC, în termen de 10 zile.
Prin sentința civilă nr. 2591/10.05.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _ a fost admisă acțiunea, în ceea ce privește solicitarea formulată în subsidiar, anulată parțial Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr.202/30.12.2011 emisă de D.G.A.M.C., dispunându-se reducerea penalităților de întârziere stabilite în sarcina reclamantei cu 50%, respectiv 242.593,50 lei.
De asemenea, a fost obligă pârâta A.N.A.F-D.G.A.M.C. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 10.875, 54 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în esență că, având în vedere situația achitării debitului constituit din accesorii ale impozitului de profit pe anul 2010 și pentru perioada 01.01._11, reclamanta se află în situația facilității acordate de art. XI lit.b din OG nr.30/2011, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. XI alin.3 din același act normativ, dispunându-se anularea în parte a Deciziei contestate în ceea ce privește cuantumul de 50% din accesoriile datorate impozitului pe profit, respectiv 242.593,50 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit nu a fost introdusă în cauză Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, autoritatea care administrează societatea încă din data de 01.01.2012, conform OMFP nr.3565/2011.
De asemenea, se mai susține că în mod nelegal a fost respinsă excepția de inadmisibilitate, nefiind emisă o decizie de soluționare a contestației, conform art.210 și 218 alin.2 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea, recurenta-reclamantă a declarat recurs solicitând modificarea în parte a sentinței recurate în sensul anulării în tot a penalităților de întârziere aferente obligațiilor principale datorate de societate la data de 31.08.2011, respectiv suma de 485.187 lei, aferente impozitului pe profit al anului 2010 și pentru perioada 01.01._11.
Părțile au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursurilor ca fiind nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art.3041C.pr.civ, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea ce face obiectul cauzei de față, reclamanta a solicitat anularea parțiala a Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr.202/30.12.2011 emisa de D.G.A.M.C, si, pe cale de consecința, în principal, anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor principale datorate de societate la data de 31.08.2011, respectiv: 485.187,00 lei, penalități aferente impozitului pe profit al anului 2010 si pentru perioada 01.01._11, iar în subsidiar, reducerea penalităților de întârziere aferente obligațiilor principale, cu
50%, respectiv 242.593,50 lei.
Ulterior introducerii acțiunii introductive de instanță, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în calitate de organ competent pentru soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 202 din 30.12.2011 emisă de DGAMC, potrivit art. 209 alin. (1) lit c) Cod proc. fiscală și să se constate refuzul pârâtei DGSC de a soluționa contestația reclamantei formulată împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr.202 din 30.12.2011, emisă de DGAMC în termenul legal de 45 de zile, prevăzut de art.70 alin.1 din Codul de Proc.Fiscală și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei DGSC la soluționarea contestației lor formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 202 din 30.12.2011 emisă de DGAMC, în termen de 10 zile.
În ceea ce privește primul motiv de recurs formulat de ANAF, acesta este neîntemeiată, întrucât în fața instanței de fond a fost introdusă în cauză AFP-DGAMC, organul fiscal ce administrează reclamanta.
În mod greșit instanța de fond a reținut, cu privire la excepția de inadmisibilitate, invocată de pârâta prin întâmpinare, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate, iar faptul că până la soluționarea prezentei cauze pârâtul nu a înțeles să soluționeze contestația depusa de reclamant permite analiza pe fond de către instanța de contencios administrativ a legalității actelor administrativ fiscale contestate, respectiv Decizia referitoare la obligațiile de plata accesorii nr.202/30.12.2011 emisa de D.G.A.M.C
Potrivit art.205 alin.1 și 2 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, (1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
(2) Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
Potrivit art.41 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
De asemenea potrivit art.214 (1) organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă; b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
(2) Organul de soluționare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluționare competent va stabili și termenul până la care se suspendă procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.
(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.
În sfârșit, potrivit art.218 alin.2 Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
În contextul în care tribunalul nu a fost învestit cu o cerere de anulare a deciziei de soluționare a contestației, întrucât nu fusese emise până la soluționarea pe fond a cauzei, Curtea apreciază ca inadmisibilă solicitarea de anulare a actului administrativ fiscal, întrucât autoritatea administrativ fiscală pârâtă, competentă în soluționarea contestației, nu s-a pronunțat pe fondul contestației, în procedura prealabilă prevăzută de Codul de procedură fiscală.
Prin urmare, reținând că în fața instanței de fond nu a fost parcursă procedura prealabilă, așa cum este prevăzută de dispozițiile speciale din Codul de procedură fiscală, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată, în sensul respingerii, ca inadmisibil a capătului principal de cerere privind anularea parțială a Deciziei nr. 202/30.12.2011 emisă de DGAMC.
În raport de prevederile clare ale art.218 din Codul de procedură fiscală, este nerelevant că reclamanta a formulat contestație împotriva actului administrativ fiscal, iar această contestație nu a fost soluționată în termenul de 45 de zile prevăzut de art.70 din Codul de procedură fiscală.
Curtea constată că prin cererea completatoare, reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâtei DGSC la soluționarea contestației lor formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 202 din 30.12.2011 emisă de DGAMC, în termen de 10 zile.
În condițiile în care, într-adevăr, pârâta a depășit termenul de 45 de zile prevăzut de art.70 din Codul de procedură fiscală, pentru soluționarea contestației, Curtea va admite capătul de cerere subsidiar și va obligă pârâta DGSC la soluționarea contestației reclamantei formulată împotriva Deciziei nr. 202/30.12.2011 în termen de 30 de zile de la pronunțarea prezentei decizii.
Pe cale de consecință, având în vedere că recursul recurentei-reclamante vizează fondul sumelor datorate de aceasta cu titlu de accesoriu, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs, întrucât, instanța de recurs apreciind inadmisibil capătul de cerere principal, nu va mai proceda la efectuarea unui control de legalitate pe fondul sumelor stabilite în sarcina reclamantei.
În fine, în temeiul art.274 alin.1 și 3 și art.276 din Codul de procedură civilă, va obligă DGSC la plata către reclamantă a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, Curtea reținând, pe de o parte, că pretențiile reclamantei au fost admise doar în parte, respectiv capătul de cerere subsidiar, iar pe de altă parte, că în raport de complexitatea cauzei și complexitatea cauzei onorariul 8.277,37 RON este nepotrivit de mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR împotriva sentinței civile nr. 2591/10.05.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _,
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge, ca inadmisibil capătul principal de cerere privind anularea parțială a Deciziei nr. 202/30.12.2011 emisă de DGAMC.
Admite capătul de cerere subsidiar.
Obligă pârâta DGSC la soluționarea contestației reclamantei formulată împotriva Deciziei nr. 202/30.12.2011 în termen de 30 de zile de la pronunțarea prezentei decizii.
Obligă DGSC la plata către reclamantă a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge, ca nefondat, recursul recurentei-reclamante . SA împotriva sentinței civile nr. 2591/10.05.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. H. F. G. A. F. C. M.
GREFIER
S. I.
Red. HP/ 2 ex.
Jud. fond – D. M. – Tribunalul București
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3184/2014. Curtea de Apel... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|
