Obligaţia de a face. Decizia nr. 8305/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8305/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 40/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8305
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant D. Ș. împotriva sentinței civile nr. 773/F/13.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât INSTITUȚIA P. IALOMIȚA-SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând că nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, în temeiul dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, după deliberare, dispune repunerea cauzei pe rol și față de actele și lucrările dosarului, o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr. 773/F/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ , s-a dispus respingerea ca neîntemeiată, a cererii formulate de reclamantul D. Ș. în contradictoriu cu pârâta INSTITUTIA P. JUDEȚULUI I. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 04.01.2013, sub nr. unic_, reclamantul D. Ș. a chemat în judecată parata INSTITUȚIA P. IALOMIȚA – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR, solicitând obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei pe emisiile poluante a autoturismului marca OPEL VECTRA, cu număr de identificare WOLOJBF19X1202449.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat second-hand autoturismul sus-menționat, înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene.
A solicitat pârâtei înmatricularea autoturismului fără plata taxei pe emisiile poluante, iar aceasta i-a comunicat că nu poate soluția favorabil cererea sa.
Reclamantul consideră că, procedându-se astfel, se încalcă normele comunitare, întrucât impunerea taxei de poluare are un caracter discriminatoriu deoarece aceasta se percepe doar la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un stat comunitar, fără a se percepe și la înmatricularea altor autovehicule similare achiziționate de pe piața internă, astfel încât refuzul paratului de a înmatricula autovehiculul fără plata acestei taxe apare ca un refuz nejustificat.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.
In drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 554/2004, Constituția României și Tratatul Comunității Europene.
Pârâta a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată întrucât apreciază că nu este în culpă în ceea ce privește refuzul înmatriculării autoturismului reclamantului fără plata taxei pentru emisiile poluante, câtă vreme la luarea acestei decizii s-au avut în vedere prevederile legislației interne, respectiv ale Legii 9/2012. Mai arată pârâta că, în lumina noilor reglementări nu mai poate fi invocată existența unei discriminări în ceea ce privește instituirea taxei pentru emisiile poluante câtă vreme prin Legea 9/2012 o asemenea taxă este obligatorie pentru toate autovehiculele, indiferent de proveniența sau de vechimea acestora, nemaifiind încălcat astfel nici art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În drept, a invocat art. 115-118 Cod Procedură Civilă, Legea 9/2012 cu modificările și completările ulterioare.
Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a achiziționat second-hand autoturismul marca OPEL VECTRA, cu număr de identificare WOLOJBF19X1202449, iar pentru înmatricularea acestuia în România, parata a condiționat efectuarea acestei operațiuni de plata taxei pentru emisii poluante, reglementată de Legea nr. 9/2012.
Prin Legea nr. 9/2012, O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr. 50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art. 110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr. 571/2003.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2013, astfel că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene au persistat pe tot parcursul anului 2012.
OUG 1/2012 a reglementat suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2013, astfel că după această dată, discriminarea nu mai subzistă. Din înscrisurile depuse la dosar de reclamant rezultă că solicitarea sa adresată pârâtei de înmatriculare a autoturismului a avut loc la data de 05.02.2013, dată la care era OUG 1/2012 și-a încetat aplicarea, astfel că la acel moment impunerea plății taxei nu mai contravenea prevederilor comunitare.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, aplicabilă de la 01.01.2013, este obligatorie achitarea taxei pentru emisii poluante pentru toate categoriile de autoturisme, indiferent de vechimea sau de proveniența lor.
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legea nr. 9/2012, aplicabilă de la 01.01.2013, nu mai este contrară art. 110 din T.F.U.E, întrucât nu mai favorizează vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România sau vânzarea autoturismelor noi produse în România în defavoarea celor second-hand neînmatriculate în România, obligația de plată a taxei de poluare fiind impusă tuturor acestor categorii de autovehicule
Din analiza dispozițiilor legale care stabilesc condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul a ajuns la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, nu mai există o stare de incompatibilitate.
În concluzie, a respins cererea formulată de reclamantul D. Ș. împotriva paratei INSTITUȚIA P. I. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULAREA AUTOVEHICULELOR.
Împotriva acestei sentințe judecătorești, reclamantul D. Ș. a formulat recurs pentru următoarele motive:
Față de motivarea instanței de fond în sensul că solicitarea adresată pârâtei de înmatriculare a autoturismului a avut loc după data de 01.01.2013, dată la care OUG nr. 1/2012 și-a încetat aplicarea, arată că însă, cererea de chemare în judecată a fost transmisă prin poștă Ia data de 28.12.2013, data la care OUG 1/2012 era încă în vigoare.
Relativ la aspectele reținute de instanța care au fundamentat dispozitivul hotărârii, apreciază ca instanța de fond, în mod eronat, a reținut ca lege aplicabilă, Legea nr.9/2012, în vigoare la momentul la care a formulat cererea de înmatriculare a autoturismului la Instituția P. Ialomița - Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere, înmatriculări Autovehicule.
In opinia recurentului, raportat la data încheierii contractului de vanzare-cumparare a autoturismul marca OPEL VECTRA, cu nr. de identificare WOLOJBF19X1202449, respectiv anul 2012, prevederile Legii nr.9/2012 nu sunt aplicabile autoturismelor achiziționate anterior intrării acesteia in vigoare. Astfel, in anul 2012, dispozițiile art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 erau suspendate, conform OUG nr. 1/2012, motiv pentru care apreciază că obligația de achitare a taxei pentru emisii poluante pentru toate categoriile de autoturisme, indiferent de vechimea sau proveniența lor, nu este aplicabila in cazul de fata.
Față de cele arătate, își menține susținerile formulate prin acțiunea depusă la instanța de fond, potrivit cărora taxa de poluare instituita prin O.U.G. nr. 50/2008, a modificat prevederile codului fiscal așa cum se indică în art. 14, care menționează faptul ca ordonanța intră în vigoare la data de 1 iulie 2008, iar la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.214 ind.l - 214 ind.3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.
Solicită a se constata că nici o ordonanța de urgență nu poate modifica Codul fiscal, motivat de faptul ca acesta se modifică numai prin lege și că, nefiind modificat codul fiscal prin lege, ordonanța nu poate produce efecte juridice
Arată că având în vedere textul art. 4 alin. 2 din Codul fiscal, oricum modificările aduse Codului fiscal nu pot produce efecte juridice mai devreme de data de 01.09.2009
Pornind de la aceste constatări si având in vedere si textul art. 1 alin. 3 din Codul fiscal, potrivit căruia Codul prevalează fata de orice alte acte, rezulta ca la 1 iulie 2008 nu au fost abrogate dispozițiile art. 214 ind.l- 214 ind.3 din Codul fiscal, care continuă să producă efecte juridice.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, prevederile acestor tratate, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din £ legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit art. 148 alin. 4 din Constituție, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului precedent.
Potrivit secțiunii a 6 art. III- 170 din Tratatul Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Apreciind ca teoria invocata este cea corecta si legala pentru astfel de situații, văzând si dispozițiile reținute in Decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțata de înalta curte de Casație si Justiție în urma promovării unui recurs in interesul legii, solicită obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata a taxei de poluare a autoturismului marca OPEL VECTRA, cu nr. de identificare WOLOJBF19X1202449.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art 148 alin. 2 din Constituția României, Tratatul CE, OUG nr. 50/2008, dispozițiile Codului Fiscal, art.299 si urm. C.proc.civ.
În conformitate cu prevederile art. 242(2) C.proc. civ., a solicitat judecata în lipsă.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare, deși avea această obligație procesuală potrivit art. 308 Cod Procedură Civilă.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 305 Cod Procedură Civilă, recurentul depunând la dosar, în copie, certificatul de înmatriculare anterioară a autoturismului într-un alt stat membru U.E. și traducerea acestuia în limba română.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3, art. 299 Cod de procedură civilă și art. 20 din Legea 554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform art.1 alin.1, art.2alin.1lit.f) și art.8alin.1 din Legea nr.554/2004, modific. și compl.(versiunea în vigoare la data introducerii acțiunii):
,,ART. 1
(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
,, ART. 2
Semnificația unor termeni
(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
...............................................................................................................
f) contencios administrativ - activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”;
,,ART. 8
Obiectul acțiunii judiciare
(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă, fără echivoc, că pe calea contenciosului administrativ (recurentul reclamant s-a adresat instanței de contencios administrativ, întemeindu-și, deci, acțiunea pe Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar nu pe codul de procedură civilă ori Codul civil), spre deosebire de dreptul comun, pot fi soluționate doar trei categorii de litigii: cele prin care se atacă un act administrativ propriu-zis; cele care privesc nesoluționarea în termen a unei cereri; cele care privesc un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.
Cauza prezentă a fost apreciată de instanța de fond, indubitabil, ca încadrându-se în ultima categorie de litigii, solicitându-se prin cererea introductivă, obligarea intimatei pârâte de a realiza pretențiile recurentului reclamant privind înmatricularea autoturismului în discuție.
Or, în raport de specificul obiectului în contencios administrativ, legea de drept material aplicabilă litigiului dedus judecății este legea în vigoare la data emiterii actului administrativ propriu-zis sau, după caz, la data refuzului nejustificat de soluționare a cererii ori la data expirării termenului legal de soluționare a cererii.
Prin urmare, sub un prim aspect, trebuie precizat că, întrucât în cazul litigiilor din categoria celor similare litigiului din prezenta cauză, nu există un drept la acțiune în contencios administrativ cât timp nu s-a manifestat refuzul nejustificat de soluționare a cererii, legea de drept material aplicabilă litigiului dedus judecății în prezenta cauză este Legea nr.9/2012, versiunea în vigoare la data 05.02.2013, când intimata pârâtă a emis adresa nr._/05.02.2013, prin care și-a exprimat refuzul de a realiza pretențiile recurentului reclamant privind înmatricularea autoturismului în discuție (fila 20 dosar fond). Practic, în lipsa unei cereri adresate instituției intimate, la data introducerii cererii de chemare în judecată nu erau întrunite toate condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, acestea fiind realizate doar la data exprimării refuzului de soluționare a cererii, astfel explicându-se modul de stabilire a legii de drept material aplicabile litigiului dedus judecății. Aspectul că recurentul reclamant a introdus acțiunea prezentă înainte de formularea unei cereri către instituția intimată și de exprimarea refuzului de către aceasta nu are aptitudinea de a modifica data refuzului, implicit legea de drept material aplicabilă, susținerea recurentului fiind vădit neîntemeiată,
Astfel, stabilindu-se că legea de drept material aplicabilă litigiului dedus judecății în prezenta cauză este Legea nr.9/2012, versiunea în vigoare la data 05.02.2013, Curtea are în vedere că prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit (prin Legea nr.9/2012), apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale(prin O.U.G. nr.1/2012), prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, rară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Practic, prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), s-a statuat că regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituit prin Legea nr.9/2012, apoi restrâns de O.U.G. nr.1/2012, este similar celui instituit prin O.U.G. nr.50/2008.
Însă, după cum corect a arătat și instanța de fond, reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante, reprezentată de Legea nr. 9/2012, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se plătea, însă numai pe perioada cât aplicarea art. 4 alin. 2 al legii a fost suspendată, prin O.U.G. nr.1/2012, respectiv până la data de 01.01.2013, când O.U.G. nr.1/2012 și-a încetat efectele.
Or, în cauza dedusă judecății, decizia de stabilire a taxei pentru emisii poluante respectă atât legislația internă, cât și dreptul Uniunii Europene, deoarece ulterior datei de 01.01.2013 devin efectiv aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, care prevăd că: „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
De altfel, chiar prin Ordonanța Curții (Marea Cameră) din 3 februarie 2014, pronunțată în cauzele conexate C-97/13 (cauza C.) și C-214/13(cauza C.), s-a subliniat, la punctele 29-31, că din momentul în care art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 este aplicabil, întreaga reglementare introdusă prin Legea nr. 9/2012 devine conformă cu dreptul comunitar, respectiv cu prevederile art.110 TFUE, astfel:
„29 Este cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
30 Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
31 Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
În același sens, în cauza C-263/10, N., hotărârea din 7 iulie 2011, CJUE a arătat următoarele: „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
Totodată, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. Astefel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În concluzie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin jurisprudența citată, a constatat că reglementarea națională este contrară dreptului comunitar doar în măsura în care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate, care se caracterizează printr-o vechime și o uzură importante, sunt expuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională, nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, situație care nu se regăsește în prezenta cauză, întrucât art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, aplicabil la data emiterii deciziei de calcul privind autovehiculul litigios, echivalează din perspectiva examinată, regimul vehiculelor de ocazie importate cu vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională.
Prin urmare, după data de 01.01.2013, reglementarea taxei pentru emisii poluante nu are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre U.E., nefiind, deci, contrară art. 110 din T.F.U.E., astfel că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Totodată, Curtea mai reține că în cauză nu sunt incidente prevederile Codului fiscal sau ale O.U.G. nr. 50/2008, ci, după cum s-a demonstrat anterior, ale Legii nr.9/2012, versiunea în vigoare la data 05.02.2013, astfel că invocarea acestor acte normative nu este pertinentă în cauză. Totodată, nu incumbă Curții de apel atribuția de a cenzura constituționalitatea adoptării unor acte normative cu putere de lege, având în vedere că această competență revine exclusiv Curții Constituționale în acord cu disp. art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant D. Ș. împotriva sentinței civile nr. 773/F/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât INSTITUȚIA P. IALOMIȚA-SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. B. C. V. H.
GREFIER
P. B. B.
Red: VH
Tehnored: VH/PBB/2 ex.
/Tribunalul Ialomița – Secția Civilă
Judecător: I. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5232/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2659/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
