Obligaţia de a face. Decizia nr. 4819/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4819/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 948/98/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4819
Ședința publică de la 12.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE F. L. E.
JUDECĂTOR D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul - reclamant A. C. împotriva sentinței civile nr.1847/ F / 28.05.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – pârâtă INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI IALOMIȚA – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând că, atât prin cererea de recurs cât și prin întâmpinarea depusă la dosar din partea autorității publice intimate – pârâte s - a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1847/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Civilă a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. C. în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI I. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A. C. solicitând casarea sentinței recurate, si rejudecand sa dispună admiterea cererii de chemare in judecata asa cum a fost formulata.
Instanța de fond nu a impartasit punctul său de vedere, respingând cererea de chemare in judecata.
Consideră ca hotărârea recurata a fost data cu incalcarea normelor de drept material, sens in care aduce următoarea motivare:
Principalul aspect ce dorim a-l invedera instanței de recurs vizează motivarea deosebit de sumara a hotărârii pronunțate, precum si omiterea analizării argumentelor expuse in cererea de chemare in judecata si, implicit motivării respingerii lor.
Astfel, dupa cum se poate observa, motivarea data de instanța de fond este una extrem de lapidara, pe parcursul unei jumătăți de pagina, cuprinzând aspecte recunoscute si de recurent in cererea de chemare in judecata.
Instanța de fond, in virtutea dreptului la un proces echitabil ar fi trebuit sa argumenteze de ce (in condițiile neaplicării prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 de la 1 ianuarie 2013) modalitatea de reglementare a taxei de mediu respecta de aceasta data normele comunitare, iar argumentele aduse nu pot fi luate in seama.
Pe fondul problemei, opinează ca taxa pentru emisiile poluante in vigoare la momentul formulării cererii prealabile era discriminatorie (drept dovada ca Legea nr. 9/2012 a fost abrogata).
Reglementarea data la acel moment taxei de mediu permitea ca un autoturism inmatriculat deja in România, pentru care nu a fost plătită o taxa de mediu, sa fie scutit pe o perioada nedeterminata de la plata unei astfel de taxe intrucat nu exista nicio garanție ca acest autoturism va fi instrainat către o terța persoana ce ar urma conform legii sa achite respectiva taxa (cu ocazia retranscrierii dreptului de proprietate), putând astfel sa circule pana la scoaterea sa din circulație si, implicit, sa polueze.
In tot acest timp, autoturismul respectiv ar polua (fara a se plati o taxa de mediu in acest sens) in condițiile in care, pentru un autoturism cu aceleași caracteristici tehnice adus din UE pentru a fi putut fi pus in circulație in România exista obligația legala de a se plati taxa pentru emisiile poluante.
Mergând pe acest raționament, acest mod de reglementare a taxei de mediu duce la situația in care taxa pentru emisiile poluante trebuie plătită tot doar pentru autoturismele inmatriculate pentru prima oara in România, intrucat cele second hand nu vor fi instrainate sau se vor gasi metode in practica pentru evitarea plații taxei (ex: subdobanditorul in fapt a unei astfel de mașini pentru care nu s-a plătit o taxa de poluare, in baza unei procuri, va putea folosi nestingerit respectivul bun fara a fi obligat la plata taxei de mediu, mandantul (neobligat de lege sa plătească taxa) figurând in continuare ca proprietar al mașinii, desi in realitate intelegerea părtilor (negotium juris) fusese in sensul instrainarii bunului).
Cu alte cuvinte, criteriile de percepere a taxei pentru emisiile poluante erau criterii subiective ce nu aveau absolut nimic in comun cu principiul poluatorul plătește de care se prevalează legiuitorul ori de cate ori intelege sa edicteze un nou act normativ in materie.
Astfel, legiuitorul ar fi trebuit sa instituie obligativitatea plații taxei de mediu, având la baza criterii strict legate de gradul de noxe emise de autoturisme.
Prin modalitatea de percepere, legiuitorul ar fi trebuit sa se asigure ca toti proprietarii de autoturisme (funcție de anumite caracteristici tehnice si emisii de noxe) sunt obligați la plata acestei noi taxe de mediu, toate acestea in baza principiului arhicunoscut „poluatorul plătește".
Or, legiuitorul, prin „noua-veche" reglementare nu face altceva decât sa scutească de la plata taxei un număr foarte mare de mașini, respectiv autoturismele second hand, deja inmatriculate in România la momentul edictarii Legii nr. 9/2012, autoturisme care fie au fost inmatriculate inainte de 2007 fie au fost inmatriculate (sau recuperate taxele) ca urmare a unor hotărâri judecătorești in detrimentul celor din spațiul comunitar.
Se ajunge astfel la aceeași situație invocata de ani de zile in instanțele de judecata, respectiv discriminarea intre autoturismele second hand de pe piața naționala si cele de pe piața comunitara.
Pentru toate cele expuse mai sus, a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de chemare in judecata.
In drept, art. 488 pct. 8 Cod procedura civila.
Intimatul Instituția P. - județul Ialomița, a formulat recurs arătând următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că prin Legea nr. 9/2012 prevederile O.U.G. nr. 50/2008 au fost abrogate, noul act normativ prevăzând la art. 4 alin. (2) faptul că obligația de plată a taxei intervine și „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării" eliminându-se în acest fel taxa discriminatorie ce trebuia plătită doar de anumite categorii de autovehicule, conform actului abrogat.
În acest fel reglementările din noul act au fost puse în concordanță cu prevederile art. 110 din T.F.C.E. asigurându-se astfel respectarea principiului liberei circulații a mărfurilor și impunerea unor impozite și taxe fiscale egale pentru toate mărfurile, indiferent dacă acestea provin din statele uniunii sau din România.
Pe de altă parte, prin O.U.G. nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/2012, respectiv ale art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1), perioada în care acestea nu aveau aplicabilitate fiind cea cuprinsă între 31.01.2012 și 01.01.2013.
Regimul discriminatoriu al plății taxei de poluare a existat în continuare, însă numai în perioada menționată, astfel încât după data de 01.01.2013 nu a mai existat o stare de incompatibilitate între norma de drept intern și cea comunitară, obligativitatea plății taxei speciale pentru emisiile poluante intervenind față de toți deținătorii de autovehicule din categoriile M(l), M(2), M(3) și N(l), N(2), N(3), astfel cum sunt definite în RNTR 2.
Raportat la cazul în speță, cererea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul Ialomița la data de 22.03.2013, deci după încetarea suspendării impuse prin O.U.G. nr. 1/2012, motiv pentru care instanța de fond a apreciat, în mod corect, că nu mai poate fi invocată existența unei discriminări și semnalată o încălcare a art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, câtă vreme taxa specială pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este obligatorie pentru toate autovehiculele, indiferent de proveniența sau de vechimea acestora.
Față de cele expuse apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, iar recursul formulat este nefondat.
în drept, prevederile art. 205-208 Cod procedură civilă, O.U.G. nr. 9/2013 și ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței recurate, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Astfel motivele de recurs privind nemotivarea sentinței recurate încadrat în disp. art. 488 pct. 6 C.proc.civ. și greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în prima instanță conform art. 488 pct. 8 C.proc.civ., astfel cum au fost dezvoltate prin cererea de recurs nu vor fi reținute ca fondate și vor fi înlăturate după cum urmează:
În privința motivului privind omisiunea primei instanțe de a răspunde tuturor argumentelor invocate prin acțiunea introductivă, Curtea reține că prima instanță și-a întemeiat soluția pe o argumentare logică și susținută de situația de fapt și de drept corect reținută astfel cum rezultă din probele administrate în fața acesteia.
Din această perspectivă,Curtea constată că situația de discriminare invocată de către recurentul-reclamant nu mai subzistă datei de 01.01.2013 când au încetat efectele suspendării disp. art. 4 din Legea nr. 9/2012 prin OUG nr. 1/2012, astfel încât începând cu aceeași dată o astfel de situație nu mai poate fi invocată.
În concret Curtea constată că situația de neconformitate a disp. art. 4 din Legea nr. 9/2012 astfel cum acestea au fost suspendate prin OUG nr. 1/2012 până la data de 01.01.2013 a fost constatată de CJUE în cauzele C. și C., în cadrul cărora s-au reținut următoarele:” La punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), Curtea a amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
25 În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
26 În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
27 La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
28 Prin intermediul prezentelor întrebări preliminare, instanțele de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
29 Este cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
30 Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
31 Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
32 Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
33 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin urmare în raport de direct și imediat aplicabil în dreptul intern al deciziei menționate, precum și caracterul obligatoriu al acestor considerente, se constată că începând cu data de 01.01.2013 Legea nr. 9/2012 se aplică in integralitate (pana la data de 15.03.2013 când a intrat in vigoare timbrul de mediu prin OUG nr.9/2013), expirând perioada in care aliniatul 2 al art. 4 a fost suspendat prin OUG nr.1/2012, astfel că a fost înlăturată discriminarea intre vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața națională.
Coroborând aceste argumente Curtea reține asemenea primei instanțe faptul că demersul procesual vizat de recurentul-reclamant a vizat un refuz al autorității pârâte de a înmatricula autovehiculul acestuia începând cu 01.01.2013, iar nu la o dată anterioară, cererea adresată pârâtei-intimate în acest sens fiind înregistrată la data de 08.03.2013-fila 8 dosar fond, context în care se constată că acesta nu poate invocat situația de discriminare întemeiată pe disp. art. 110 din TFUE.
Față de aceleași considerente expuse anterior, Curtea va înlătura și argumentele recurentului-reclamant potrivit căruia în continuare subzistă o situație de discriminare având în vedere că acesta nu a dovedit astfel de susțineri, respectiv faptul că există categorii de autovehicule second-hand(similare categoriei autovehiculului deținut de către recurent) pentru care o astfel de taxă nu se achită începând cu data de 01.01.2013, nefiind fondat nici motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 pct. 8 C.proc.civ., urmând ca în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C.proc.civ. prezentul recurs să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. C., cu domiciliul ales în C., cu domiciliul procesual ales pt. comunicarea actelor de procedură în C., .. 15, ., ., J. C. împotriva sentinței civile nr.1847/ F / 28.05.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – pârâtă INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI IALOMIȚA – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, SLOBOZIA, Piața Revoluției, nr. 1, J. IALOMIȚA, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, F. L. E. D. G. Ș. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. G. D.
JUD. FOND D. I. -
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 15/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 9456/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
