Anulare act administrativ. Sentința nr. 3330/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3330/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 4229/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3330
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA_ .2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: C. D.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul M. T., în contradictoriu cu pârâtul C. Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect anularea Hotărârii CNCD nr.nr.279/14.05.2014.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21.XI.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 21.XI.2014, 28.XI.2014 și 05.XII.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Prin cererea inregistrata la 27.06.2014, reclamantul M. T. a chemat in judecata pe paratul C. Național pentru Combaterea Discriminării, solicitand anularea Hotărârii CNCD nr. 279/14.05.2014.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca Sindicatul Județean Auto al Instructorilor lași a formulat o plângere la C. Național pentru Combaterea Discriminării înregistrată sub nr, 6248/30,09.2013, prin care a sesizat presupuse fapte de discriminare instituite prin Ordinul Ministrului T. nr. 733/25,04.2013.
M. T. a depus punct de vedere la CNCD cu adresa nr. 5197/10.03.2014 prin care a solicitat respingerea susținerilor petentei Sindicatul Județean Auto al Instructorilor lași ca nefondate precum și ca inadmisibile.
CNCD, prin Hotărârea nr. 279/14.05,2014, a cărei temeinicie și legalitate o contestă prin acțiunea de față, a hotărât în mod eronat că normele diferite privind persoanele fizice autorizate față de societățile comerciale în domeniul autorizării și atestării instructorilor auto, aprobate prin Ordinul Ministrului T. nr. 733/2013, reprezintă discriminare conform art. 2, alin. (1) coroborat cu art. 5 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a aplicat amenda contravențională în valoare de 2.000 lei față de M. T., conform art. 26, alin. (1) din OG nr. 13/2000, și recomandă MT modificarea ordinului care reprezintă obiectul cauzei în sensul eliminării prevederilor discriminatorie.
Actul administrativ ce face obiectul sesizării petentei, Ordinul Ministrului T. nr. 733/25.04.2013, este supus controlului jurisdicțional, acesta fiind contestat într-un număr mare de dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, secțiile de contencios administrativ, din țară șl din București.
In prezent, executarea OMT nr. 733/2013 este suspendată prin efectul mai multor hotărâri judecătorești care însă nu sunt definitive, ministerul formulând recurs împotriva sentințelor civile prin care s-a dispus suspendarea actului administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulteriore, hotărârea prin care se pronunțai suspendarea este executorie de drept, iar recursul nu este suspensiv de executare.
Potrivit dispozițiilor art. 14, alin. (7) din actul normativ anterior menționat, suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării, respectiv până la pronunțarea instanței de fond care va soluționa acțiunea în anularea actului administrativ, |
Potrivit dispozițiilor art. 14, alin. (1), teza a II-a din Legea contenciosului administrativ, suspendarea încetează de drept și fără nicio altă formalitate în cazul în care persoana vătămată, respectiv reclamanții din cauzele menționate mai sus, nu introduc acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile.
In cererile de chemare în judecată formulate prin care s-a solicitat suspendarea și/sau anularea OMT nr, 733/2014, s-a pus în discuția instanțelor de judecată și presupusa reglementare diferită în ceea ce privește autorizarea școlilor de șoferi organizate ca societăți comerciale sau ca persoane fizice autorizate. Până la data prezentei nu există nici o soluție definitivă în aceste cauze.
Toate aceste aspecte au fost prezentate de către MT și în fața CNCD prin punctul de vedere depus prin adresa MT nr. 5197/10.03.2014, însă CNCD nu a ținut seama de acestea, mai mult, le-a ignorat complet în motivarea hotărârii sale.
Pe de altă parte, reclamantul contesta competența CNCD de a sta pronunța asupra situației expuse, având în vedere că speța de față privește modalitățile în care entități economice identificate prin cod CAEN unic (constituite fie ca societăți comerciale, fie ca, persoane fizice autorizate PFA) pot exercita activități cu caracter economic ce au ca obiect pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.
Or, se poate observa cu ușurință că dispozițiile OG nr. 137/2000 avute în vedere si invocate chiar in hotărârea comunicată (pag. 4/7) ca bază legală pe care s-a întemeiat întreaga procedură desfășurată de CNCD, face referire la apărarea drepturilor ce revin, persoanelor fizice, respectiv la aplicarea principiului egalității între cetățeni în raport de exercitarea drepturilor acestora (în situații comparabile), astfel cum sunt consacrate la alin. 2 al art. 1 din ordonanță. In susținerea punctului de vedere stă chiar faptul că, însuși C. a înțeles să judece prin raportare la principiile de drept stabilite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la jurisprudența aferentă acesteia. In același sens, de notat este faptul că, inclusiv Capitolului 2 - Secțiunea a ll-a din ordonanță face referire la principiul egalității persoanelor fizice în activitatea economică.
In ceea ce privește cadrul normativ supus analizei CNCD, acesta reglementează atât atestarea profesională a instructorilor auto cât și modalitatea în care aceștia își pot desfășura activitatea după atestare.
Referitor la atestare, procedura de pregătire, examinare și obținere a atestatului profesional este unică, indiferent în ce forma va fi exercitată ulterior aceasta activitate, astfel încât considera că nu există elemente ce pot constitui criterii de discriminare.
In ceea ce privește autorizarea funcționarii școlilor de conducători auto, reglementarea acestora s-a realizat în raport de forma juridică de constituire a acestora ca operatori economici. Astfel acesta pot fi:
1)organizate conform art. 4, lit. a) din Anexa nr. 1 la OMT nr. 733/2013 - ca societăți comerciale, regii autonome precum și ca școli de conducători auto organizate la nivelul Ministerului Educației Naționale sau organizate de instituții de învățământ particular acreditate conform legii care școlarizează numai elevii sau studenții înmatriculați în sistemul propriu de învățământ pentru profilul auto, precum și organizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne sau Ministerului Apărării Naționale care școlarizează cursanți doar pentru nevoile proprii.
2)organizate conform art. 4, lit. b) din același act normativ - în regim juridic de persoane fizice autorizate, în condițiile stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, de către instructori de conducere auto denumiți în continuare instructori auto, atestați conform reglementărilor specifice în vigoare, care au obținut: autorizație ca școli de conducători auto în conformitate cu prevederile prezentelor Norme.
Referitor la criteriile de autorizare, care în accepțiunea greșită a hotărârii CNCD sunt considerate elemente ce conduc la fapte de discriminare precizeaza că în sensul reglementării, cele aplicabile pentru autorizarea instructorilor auto organizați conform prevederilor art. 4, lit. b) sunt mal puțin severe, astfel încât ele au mai degrabă regimul juridic al unor înlesniri sau facilități, și nu al unor discriminări. Spre exemplificare, citeaza art. 6, alin. (3), lit. c) din Anexa nr. 1 la OMT nr. 733/2013: „Școlile de conducători auto organizate conform prevederilor art. 4, lit. b) funcționează numai într-o locație unica care cuprinde spațiu pentru activitatea de secretariat și arhivă, grup sanitar si poate cuprinde și sala de legislație rutieră; sala de legislație rutieră trebuie sa asigure un spațiu minim necesar pentru 8 cursanți care efectuează pregătirea în aceiași timp și poate fi folosită la pregătirea teoretică de cel mult 4 școli de conducători auto organizatei conform prevederilor art. 4, lit. b) la prezentele Norme."
In același sens, este lesne de observat că, în contradicție cu cele afirmate de petentă, cheltuielile cu dotarea vor fi mai mari pentru școlile de conducători auto mari și implicit mai mici pentru cele cu mai puține autovehicule (organizate ca PFA).
In ceea ce privește costurile de autorizare, conform ANEXEI Nr. 6 la Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto, acestea sunt aceleași pentru cele două forme de organizare a școlilor de șoferi, respectiv conform art. 4, lit. a) și conform art. 4, lit. b).
La elaborarea Ordinului privind modul de organizare și funcționare a școlilor de conducători auto, s-a ținut cont de câteva principii de bază, urmărindu-se în principal, creșterea nivelului de pregătire profesională a cursanților și implicit creșterea gradului de siguranță rutieră. Din textul acestuia rezultă cu ușurință, următoarele aspecte care au fost avute în vedere la emiterea OMT nr. 733/2013:
1.Asumarea integrală a pregătirii unui cursant, în sensul în care atât pregătirea teoretică, cât și pregătirea practică se desfășoară în cadrul aceleiași unități autorizate și anume în cadrul școlii de conducători auto.
2.Instituirea promovabilității ca unul dintre criteriile de funcționare a școlilor de conducători auto. Impunerea unui criteriu anual minim de promovabilitate conștientizează atât școlile de conducători auto cât și instructorii auto care își desfășoară activitate de pregătire practică în cadrul acestora, cu privire la necesitatea ridicării standardelor calitative de pregătire ale cursanților astfel încât acestea să corespundă cerințelor actuale de circulație pe drumurile publice.
3.Crearea unui mediu de liberă și corectă concurență între furnizorii de servicii de pregătire în vederea obținerii permisului de conducere. Astfel, instructorii auto pot fi autorizați în aceleași condiții ca și școlile de conducători auto, din punct de vedere al vehiculelor utilizate, personalului angajat precum și din punct de vedere al organizării și desfășurării pregătirii.
4.Ingrădirea posibilității de evaziune fiscală, prin limitarea precisă a numărului maxim de ore de pregătire practică/lună în care un instructor auto poate efectua pregătirea practică.
5.Impunerea trasabilitații promovării unui cursant la examenul aferent obținerii permisului de conducere prin obligația școlilor de conducători auto de a fi dotate cu| sisteme tehnice de monitorizare video și audio.
Referitor la perioada de timp acordată de autoritatea de reglementare pentru îndeplinirea noilor condiții de autorizare, aceasta a fost stabilită diferit, raportat la cele două forme în care pot funcționa operatorii economici care desfășoară activitate de pregătire; astfel, școlile de conducători auto organizate ca PFA având de îndeplinit condiții mai puțin severe s-a considerat că au nevoie de o perioada de timp mai scurtă pentru atingerea acestora.
Nu în ultimul rând, în aprecierea plângerii petentei, C. trebuia să ia în considerare faptul că la elaborarea ordinului în cauza au fost respectate întocmai procedurile legale privind consultarea publică și transparența decizională, fiind consultate organizațiile patronale și sindicale din domeniu, entități care nu au sesizat existența unor norme ce instituie situații ce pot fi calificate drept fapte de discriminare.
La adoptarea soluțiilor legislative pentru reglementarea activității instructorilor auto autorizați ca școli de conducători auto s-a ținut cont de recomandările Consiliului Concurenței cuprinse în adresa menționată în cuprinsul hotărârii nr. 279/2014 și în acest sens, stabilirea condițiilor de autorizare a avut în vedere i asigurarea unei concurențe loiale și aplicarea principiului egalității între operatorii economici cu acest obiect de activitate.
Având in vedere aspectele menționate mai sus, precum și cele arătate de reclamant in punctul de vedere depus la CNCD prin adresa nr, 5197/10.03.2014, este evident că aspectele sesizate de către petentă nu constituie fapte de discriminare în accepțiunea OG nr. 137/2000. și ca urmare Hotărârea CNCD nr. 279/14.05.2014 este netemeinică si nelegală atât in ceea ce privește constatarea presupuselor acte, discriminatorii cât și îh ceea ce privește aplicarea amenzii contravenționale față de M. T., si pe cale de consecință trebuie anulată.
In speță, se face aplicarea dispozițiilor art. 30 ale OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru care menționează faptul că, sunt scutite de taxa judiciara de timbru acțiunile si cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, C. Legislativ, Avocatul Poporului, de M. Public si de Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum si cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuala a acestora, când au ca obiect venituri publice.
M.. T. este instituție publică finanțată integral de la bugetul de stat. Potrivit dispozițiilor art. 2, punctul 27 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, sumele alocate din bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, reprezintă fonduri publice.
Or, față de aceasta și, raportat la faptul că, potrivit dispozițiilor incidente, taxele judiciare de timbru se plătesc in contul bugetului de stat, o eventuală achitare a taxei judiciare de timbru de către minister ar fi lipsită de orice utilitate, deoarece banii luați din bugetul de stat ar reveni tot la bugetul de stat.
în drept, prevederile actelor normative invocate în cuprinsul cererii.
Curtea a incuviintat partilor proba cu inscrisuri.
Din probele administrate, Curtea retine ca O.M. 733/2013, emis de M. T., conține norme diferite privind persoanele fizice autorizate față de societăți comerciale în domeniul autorizării și atestării instructorilor auto.
Art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 prevede: „Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
Constituie discriminare:
- o deosebire, excludere, restricție sau preferință
- bazată pe un criteriu
- care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
In conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în continuare CEDO) în domeniu, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant ca pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă".
CEDO a apreciat prin jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (ex.: Fredfn împotriva Suediei, 18 februarie 1991; Hoffman împotriva Austriei, 23 iunie 1993, Spadea și Scalambrino împotriva Italiei, 28 septembrie 1995, Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, 22 octombrie 1996).
Curtea observă că:
1. Ordinul nr. 733/25.04.2013 al Ministerului T. prevede norme diferite privind persoanele fizice autorizate față de societăți comerciale în domeniul autorizării și atestării instructorilor auto.
2. Fapta de discriminare este determinată de existența unui criteriu.
Se poate invoca orice criteriu (O.G. nr. 137/2000, art. 2 alin. 1: [...] „pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu" [...]; Protocolul adițional nr. 12 la Convenția europeană a dreturilor omului (în continuare Protocolul nr. 12), art. 1 alin. 1: [...] „fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație"), iar între acest criteriu și faptele imputate reclamatului trebuie să existe un raport de cauzalitate.
Curtea constată că Ordinul nr. 733/25.04.2013 al Ministerului T. face diferențiere pe baza formei juridice în care instructorii auto isi desfasoara activitatea (persoanele fizice autorizate sau societăți comerciale).
3. Aceasta diferentiere are ca efect restrângerea dreptului la munca al instructorilor auto, care inteleg sa-si desfasoare activitatea ca persoane fizice autorizate.
Din aceste motive, in baza art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, art. 1 si 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul M. T., cu sediul în București, ..38, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul C. Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în București, Piața V. M. nr.1-3, ., ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.XII.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. C. D.
Red./tehn. jud. V.B./4 ex./2014
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 7426/2014. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 2324/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
