Pretentii. Decizia nr. 3653/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3653/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 2075/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3653
Ședința publică de la 09.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. I.
JUDECĂTOR - P. S.
JUDECĂTOR - V. R. M.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât S. F. MUNICIPAL FETEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 2921/25.11.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant N. P. reprezentat de avocat T. Simonica, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Intimatul-reclamant, prin avocat, depune la dosar apărări pe fondul cauzei, solicitând acordarea cuvântului în combaterea recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în combaterea recursului.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită, în principal, anularea recursului pentru lipsa temeiului în drept a recursului. În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală raportat la probele administrate în cauză. Cu privire la excepția inadmisibilității cererii reclamantului, solicită respingerea ei, având în vedere că pârâta nu a invocat-o verbal ori în scris prin întâmpinare, astfel că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, potrivit art. 208 C.proc.civ. În temeiul art. 451 alin. 1 C.proc.civ., solicită obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii depuse la dosar.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alineat 1 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2921/25.11.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamantul N. P. în contradictoriu cu DGRFP PLOIEȘTI – AJFP IALOMIȚA - S. F. MUNICIPAL FETEȘTI (fostă Administrația Fiscală Fetești). A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4.291 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare cu chitanța . NR_ din 14.12.2010 pentru autoturismul marca OPEL cu nr. de identificare (.) nr. WOLOTGF48Y5319138 precum și la plata dobânzii legale calculată de la data achitării taxei până la data restituirii efective. A fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S. F. MUNICIPAL FETEȘTI prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, invocând inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, cu motivarea că suma solicitată a fost stabilită printr-o decizie ce nu a fost contestată conform disp. art. 205 și 207 alin. 1 C. proc. fiscală.
Iar, pe fondul cauzei, a arătat că suma calculată și achitată de reclamant a avut ca temei legal dispozițiile OUG nr. 50/2008, fiind percepută printr-o decizie ce constituie act fiscal, situație în care devine inutilă referirea la Tratatele Europene făcută de reclamant și instanța de fond.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru neindicarea cazurilor de casare prevăzute de art. 488, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, a arătat că inadmisibilitatea despre care face vorbire recurenta nu poate fi analizată câtă vreme nu a fost invocată prin întâmpinare, în fața instanței de fond.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că se impune, cu prioritate, a fi respinsă excepția nulității invocată de intimatul-reclamant, câtă vreme ”judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”, conform art. 22 alin. 4 NCPC, iar, cele învederate de către recurentă pot fi încadrate în disp. art. 488 pct. 8 NCPC.
Asupra fondului cererii de recurs Curtea consideră că în mod corect prima instanta a admis actiunea reclamantului, aplicand cu prioritate dispozitiile dreptului comunitar incidente in spetă (art. 90 din Tratat, actualmente art. 110 din TFUE) cu referire la art. 148 din Constitutia Romaniei. În condițiile în care statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra incalcarii art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament intre produsele interne si cele importate din alte state ale UE, s-a pronuntat Curtea de la Luxembourg prin hotararea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotararea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c.Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, in mod corect a constatat tribunalul că refuzul intimatei de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, așa cum s-a reținut și de către judecătorul fondului, acest raționament rezultă și din cuprinsul cauzei T. c. României (Cauza C‑402/09).
Astfel, Curtea Europeana de Justiție a reținut, în mod expres faptul că articolul 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente. Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, în cauza C‑263/10 N. c. României, Curtea Europeană de Justiție a reținut, între altele că (...) toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Altfel spus, considerentele Curții Europene de Justiție consacra ideea ca taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Aceasta situație de discriminare a existat încă de la data achitarii taxei pe poluare de catre reclamant, iar efectele sale nu pot fi anilihate decât prin restituirea taxei, astfel dupa cum a dispus prima instanta.
În atare condiții, refuzul autorității fiscale de a restitui taxa pe poluare încasata nelegal este unul nejustificat in sensul legii nr. 554/2004.
Cât privește excepția inadmisibilității cererii reclamantului pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de recurentă, Curtea constată că, într-adevăr, după cum s-a arătat și de către intimatul-reclamant, aceasta nu mai poate fi analizată direct în calea de atac a recursului, câtă vreme nu a fost invocată prin întâmpinare în fața instanței de fond. În acest sens sunt disp. art. 193 NCPC ”neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii”.
Mai mult, se reține, de altfel, că reclamantul are posibilitatea de a solicita direct în instanță restituirea sumei de bani încasată de pârâtă cu titlu de taxă de poluare, fără a contesta și decizia prin care aceasta a fost stabilită, conform deciziei nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Or, potrivit art. 517 alin. 4 NCPC ”dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României partea I”.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 496 alin. 1 teza a II-a NCPC, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 453 alin. 3, cu aplicarea alin. 2 NCPC va fi obligată recurenta-pârâtă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat către intimatul-reclamant, Curtea considerând că aceasta este proporțional cu complexitatea redusă a cauzei, problema juridică dedusă judecății și activitatea îndeplinită de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât S. F. MUNICIPAL FETEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, cu sediul în mun. Slobozia, .. 14, jud. Ialomița împotriva sentinței civile nr. 2921/25.11.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. P., cu domiciliul în Fetești, .. F12, ., având CNP_, cu domiciliul ales la C.. Av. T. Simonica, în Fetești, Aleea Depoului, ., ., ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la 200 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant, cu aplicarea art. 451 alin. 2 C.proc.civ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. I. P. S. V. R. M.
GREFIER
S. I.
Red. RV/4 ex./04.06.2014
Jud. fond M. V. - Tribunalul Ialomița
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 6834/2014. Curtea de Apel... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5487/2014.... → |
|---|
