Obligaţia de a face. Decizia nr. 5692/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 5692/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 44738/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.5692

Ședința publică din data de 30 iunie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: G. A. F.

JUDECĂTOR: L. E. F.

JUDECĂTOR: H. P.

GREFIER: E. CHIRĂNUȘ

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți P. (S.) D. E. și R. V.K. U. împotriva sentinței civile nr.3206/04.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-pârât U. S. HARET și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (M.E.C.T.S.), având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că intimații au depus întâmpinări prin registratura secției.

Având în vedere că recurenții-pârâți u solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 C., Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._/3/CA/2012, reclamantele P. (S.) D. E. și REUZNER V.K. URSULA au chemat în judecată pe pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI, solicitând obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că a urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică din București, specializarea Administrație Publică din cadrul Universității S. Haret, în perioada 2006-2009, iar în urma promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2009 le-au fost eliberate adeverințele nr.920/08.07.2009 și 1033/08.07.2009. De la momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia, și-au îndeplinit toate obligațiile ce le reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu pârâta și Regulamentului privind activitatea profesională a studenților, în sensul că și-au plătit taxele de studii, au susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de licență. În aceste condiții, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de pârâtă sub nr.1405/21.05.2009, precum și art.20 alin.1 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr.2284/2007, pârâta era obligată să elibereze reclamantelor actele de studii completate.

Pârâta U. „S. Haret” a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamante și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale pentru obligarea acestuia la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în Diploma de licență și suplimentul la diplomă, sub sancțiunea prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și pentru obligarea la plata tuturor sumelor solicitate, cu orice titlu, de reclamante de la pârâtă.

M. Educației Naționale a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 3206/04.06.2013, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantele P. (S.) D. E. și Reuzner V. K. Ursula în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret București, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

„Reclamantele au urmat în perioada 2006-2009 cursurile Facultății de D. și Administrație Publică din București din cadrul USH și au absolvit studiile universitare de licență la specializarea Administrație Publică, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, așa cum reiese din adeverințele atașate cererii introductive (f.12, 24).

Cât privește forma de învățământ urmată, aceasta a fost învățământ la distanță (ID), potrivit mențiunilor din contractele anuale de studii depuse la dosar (f.102-105).

Prin Legea nr.443/2002 a fost înființată U. S. Haret, iar la art.3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.

Pe durata studiilor universitare urmate de reclamante, în conformitate cu hotărârile de guvern în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență (pct.6 din anexele la HG nr.1609/2004, HG nr.676/2007, HG nr.635/2008), pârâta USH nu era acreditată sau autorizată provizoriu să organizeze cursuri pentru specializarea absolvită de reclamante la forma de învățământ ID.

Nu pot fi primite susținerile formulate în cauză în sensul că formele de învățământ ID și FR puteau fi organizate întrucât universitatea pârâtă avea învățământ de zi autorizat sau acreditat.

Este adevărat că art.60 alin.1 din Legea nr.84/1995 prevedea că formele de învățământ FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi. Așadar, legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi. Nu era însă suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățământ ca instituția respectivă să aibă organizate cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare/autorizare provizorie. Existența acreditării pentru forma de învățământ la zi creează doar o vocație, nu un drept de a organiza și forma de învățământ cu frecvență redusă/la distanță.

Potrivit art.103 alin.2 din Legea nr.84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățământului.

La art.92 alin. 3 lit. c) din Legea nr.84/1995 se prevede că autonomia universitară se realizează, printre altele, prin proiectarea, organizarea și stabilirea formelor de învățământ postuniversitar, confirmate prin acreditarea programelor de studiu.

Conform art.17 din HG 1011/2001 procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii 88/1993 republicată, această lege fiind abrogată și înlocuită de OUG nr.75/2005.

Potrivit OUG nr.75/2005, art.29 alin.3, în învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. În alin. 4 al aceluiași articol se prevede că acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acordă - alături de drepturile prevăzute la lit. a) - și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire.

La art.1.6 din Metodologia de evaluare externă, standardele, standardele de referință și lista indicatorilor de performanță a Agenției Române de asigurare a Calității Învățământului Superior (ARACIS), aprobată prin HG 1418/2006 și care s-a aplicat începând cu anul universitar 2006-2007, se arată că un program de studii/specializare constă în totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere și realizarea efectivă a predării, învățării și cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare. Programele de studii se diferențiază în funcție de (a) nivelul calificării universitare: licență, master, doctorat; (b) forma de învățământ: la zi, seral, cu frecvență redusă, învățământ la distanță etc.; (c) domeniul de specializare a cunoașterii, conform cu diviziunea academică a cunoașterii și cu diviziunea profesională a muncii.

Din coroborarea dispozițiilor Legii nr.84/1995 cu cele ale HG nr.1011/2001, ale OUG nr.75/2005 și ale Metodologiei aprobate prin HG nr.1418/2006 rezultă, pe de o parte, că învățământul la distanță (ID) sau cu frecvență redusă (FR) poate fi organizat doar de instituțiile de învățământ superior care au și cursuri de zi pentru specializarea respectivă, iar pe de altă parte că acreditarea trebuie obținută nu doar pentru forma de zi, ci și pentru celelalte.

Prin dispozițiile art.60 alin.1 din Legea învățământului nr.84/1995 legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi. Scopul normei este acela de a impune indirect o interdicție de a organiza cursuri la ID și FR universităților care nu au organizate cursuri de zi la specializarea respectivă, iar nu exonerarea instituției de învățământ superior de obligația de a supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării, în conformitate cu prevederile OUG nr.75/2005 și HG nr.1418/2006, și celelalte programe de studii. Cu alte cuvinte, calea de la vocație la drept este condiționată de parcurgerea procedurii legale de acreditare/autorizare.

Cât privește invocarea de către reclamante a art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995, tribunalul apreciază că această normă nu poate fi considerată incidentă în cazul formelor de învățământ organizate și parcurse în afara prevederilor legale referitoare la acreditare/autorizarea provizorie. În text se face vorbire de echivalența diplomelor și certificatelor de studii emise de instituțiile de învățământ superior pentru diferite forme de învățământ, dar cu condiția inserată expres în corpul normei ca aceste acte să fie eliberate în condițiile legii. Cu alte cuvinte, sunt conferite aceleași drepturi, indiferent de forma de învățământ absolvită, pentru absolvenții unor programe de studii autorizate/acreditate.

Tribunalul consideră că sunt neîntemeiate și susținerile conform cărora reclamantele sunt îndrituite să le fie eliberate diplomele de licență și suplimentele de diplomă întrucât, după susținerea examenului de licență, au primit adeverințe în acest sens, adeverințe care nu au fost anulate.

Completarea adeverințelor de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea cursurilor de către USH, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.

Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior aprobat prin OMECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.

De asemenea, potrivit art.38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverințele invocate de reclamante au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea acestora.

Nu poate fi reținută în favoarea reclamantelor nici existența unei erori comune și invincibile cu privire la dreptul universității de a organiza cursurile pe care le-au absolvit, cât timp prin hotărârile de guvern au fost prevăzute în mod clar specializările acreditate sau autorizate provizoriu și formele de învățământ pentru care s-a acordat acreditarea/autorizarea provizorie, iar reclamantele aveau posibilitatea de a verifica și la MECTS sau la ARACIS informațiile furnizate de universitate cu privire la forma de învățământ aleasă, eroarea în care s-ar fi putut afla nefiind deci una invincibilă, chiar dacă a avut o largă răspândire.

Prin urmare, reclamantele nu au dovedit că este nejustificată neeliberarea diplomelor de licență cu suplimentele aferente, deci nu sunt întrunite condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 pentru a fi obligată pârâta la emiterea vreunui act, ca o consecință a recunoașterii dreptului reclamantelor de a deține o diplomă de licență, iar acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată și va fi respinsă de tribunal.

Cererea de chemare în garanție a M.E.N. (fost M.E.C.T.S.) formulată de pârâta USH va fi respinsă în temeiul art.60 C.pr.civ., în condițiile în care partea nu a căzut în pretenții și ținând cont de considerentele de mai sus.”

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele P. (S.) D. E. și Reuzner V. K. Ursula, prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul admiterii actiunii si obligarea intimatei U. S. Haret la eliberarea diplomelor de licenta si a suplimentelor de diploma in termen de 30 de zile de la pronuntarea deciziei si, de asemenea, obligarea M. Educatiei Nationale, fost MECTS la recunoasterea diplomelor de licenta si a suplimentelor de diploma, aproband tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru recurentele-reclamante, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe zi de întârziere de la data pronuntarii deciziei.

Totodată, recurentele-reclamante au solicitat obligarea intimatilor – parati, potrivit dispozițiilor art. 274 C. Proc. Civ la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat, taxa de timbru, timbru judiciar).

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la primul motiv de recurs, recurentele-reclamante au arătat că hotărârea atacată este netemeinică, în temeiul art. 304, teza I Codul de procedura civila, considerând că sunt îndreptățite la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului de diplomă, dat fiind faptul că au absolvit cursurile Facultatii de D. si Administratie Publica din Bucuresti, specializarea Administratie Publica din cadrul Universitatii S. Haret, promotia iulie 2009, dobandind Titlul de Licentiate in Stiinte, astfel cum rezulta din adeverintele eliberate de intimata-parata U. S. Haret. Adeverintele de studiu eliberate de U. S. Haret reprezinta actul ce atesta licentierea reclamantelor, care au obtinut in urma promovarii examenului de licenta Titlul de Licentiati in Stiinte Administrative.

În baza acestei „recunoasteri” a adeverintelor de studiu eliberate, recurentele-reclamante s-au inscris la master, au depus eforturi financiare si in final fie nu pot sustine un examen, fie nu pot sustine lucrarea de disertatie, intrucat nu pot prezenta diploma de licenta in original, desi recurentele-reclamante si-au indeplinit obligatiile fata de U. S. Haret prin achitarea taxelor de scolarizare, promovarea examenelor, inclusiv a examenului de licenta.

Au mai arătat recurentele-reclamante faptul că intimata U. Sipru Haret avea obligatia de a efectua demersurile necesare ca în termen de 12 luni sa obtina avizele necesare si sa completeze actele de studii care sa ateste absolvirea de catre recurente a studiilor, respectiv a diplomei de licenta si suplimentul de diploma, avand obligatia legala de a completa si elibera actele de studii absolventilor.

Specializarea urmata de recurentele-reclamante la forma de invațămant a fost confirmata de MEN (fost MECTS) prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.

Recurentele-reclamante au precizat faptul că nici dupa incheierea perioadei de monitorizare, prevazuta de art.8 din Legea 443/2002, si nici dupa emiterea HG nr. 676/2007 si HG nr. 635/2008, precum si nici dupa . OUG 75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei, M. Educatiei Nationale (fost MECTS) nu a sesizat nereguli semnificative in procesul de organizare si desfasurare a procesului educational la nivelul intimatei-parate.

De asemenea, recurentele-reclamante au arătat faptul că adeverințele eliberate atesta au intrat in circuitul civil, nefiind revocate sau anulate de o instanta de judecata sau de o autoritate administrativa.

Pe de alta parte, recurentele-reclamante au susținut că în ipoteza in care specializarile lor nu ar fi fost recunoscute, acestea au fost de buna credinta, necunoscand acest aspect, iar eroarea .-au aflat produce efecte juridice, in virtutea principiului de drept ”error communis facit jus”, in sensul validitatii adeverintei de licenta care atesta promovarea studiilor si a examenului de licenta.

Față de aceste aspecte, recurentele-reclamante au considerat că au dreptul de a solicita eliberarea diplomelor de licenta, drept recunoscut si de Metodologia organizarii si desfasurarii examenelor de finalizare a studiilor, aprobata de Senatul Universitatii S. Haret la data de 13 mai 2009.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, în sensul că „hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii”, conform art. 304 pct. 9 C. Pr. Civ., recurentele-reclamante au susținut că, câtă vreme intimata-pârâta USH, însăși, recunoaște că recurentele-reclamante au urmat cursurile pe care ea le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite și a emis acte ce recunosc acest fapt și calitatea de licențiate in –Stiinte Administrative – acte ce premerg diplomei finale de studii -, respectiv câtă vreme paratul MEN (fost MECTS) nu a invocat nelegalități în organizarea de către intimata-pârâta a studiilor recurentelor, cererea lor este întemeiată sub aspectul obligării intimatelor - pârâte de a emite diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru fiecare recurent.

În concluzie, U. nu si-a indeplinit obligatia de a trimite o adresa completa catre MEN (fost MECTS) in vederea eliberarii diplomelor de licenta.

Dispozitiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 isi gasesc aplicarea in executarea oricarei hotarari de obligare a unei autoritati la eliberarea unui inscris, termenul de 30 de zile fiind prevazut de lege.

De asemenea, instanta de judecata a considerat in mod gresit faptul ca MECTS, in continuare MEN nu are in sfera de competente recunoasterea diplomelor de licenta, avand in vedere ca in cadrul acestei institutii este constituita Directia Generala de Invatamant Superior care are in sfera de competenta formularea de raspunsuri cu privire la legalitatea actelor de studii si a continutului de formare, respectiv legalitatea formelor de invatamant, specializarilor si statutul facultatilor si institutiilor de invatamant superior (acreditate/autorizate sa functioneze provizoriu), in conformitate cu hotararile de guvern in vigoare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299, 304 alin 8, 9 si 304 indice 1, art. 49 alin.1, alin.2 C.proc.civil Cod procedura civila.

La data de 27.01.2014, intimata-pârâtă U. S. Haret a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în cazul admiterii recursului, admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, cu obligarea chematului în garanție să aprobe tipărirea formularelor cu regim special, pentru ca reclamantele să aibă posibilitatea valorificării drepturilor lor.

Totodată, în temeiul art. 274 C.p.c., a solicitat și cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.

Analizând actele dosarului în raport cu susținerile părților, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Recurentele-reclamante sunt titularele unei adeverințe care atestă calitatea de licențiat, ca urmare a absolvirii cursurilor organizate de U. „S. Haret”. Câtă vreme adeverințele respective nu au fost anulate, aceste acte se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate atrăgând obligativitatea, din partea pârâtei, de eliberare a diplomelor de licență. Contrar concluziei instanței de fond, Curtea constată că între cele două acte există o strânsă interdependență, întrucât adeverințele ce le-au fost eliberate recurentelor-reclamante atestă împrejurarea că acestea au urmat cursurile universitare și îndeplinesc condițiile pentru emiterea diplomelor.

Contrar raționamentului primei instanțe, Curtea constată că în speță nu se pune problema legalității organizării de către pârâtă a studiilor la distanță, instanța nefiind învestită cu judecarea acestui aspect.

De asemenea, Curtea constată că executarea acestei obligații nu se poate face decât în situația în care pârâtul M. Educației Naționale va fi obligat să elibereze formularele tipizate necesare.

Pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va obliga pârâta U. S. Haret București să elibereze reclamantelor diploma de licență și suplimentul de diplomă solicitate și chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență și suplimentul de diplomă.

Soluția se impune și în considerarea principiului unității de jurisprudență, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind unitară în acest sens.

În ceea ce privește solicitarea referitoare la aplicarea de penalități, Curtea o va respinge, având în vedere că, în raport de procedura de emitere a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, nu se impune o asemenea formă de constrângere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți P. (S.) D. E. și R. V.K. U. împotriva sentinței civile nr.3206/04.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-pârât U. S. HARET și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (M.E.C.T.S.).

Modifică sentința recurată.

Admite acțiunea.

Obligă pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantelor diploma de licență și suplimentul de diplomă.

Admite în parte cererea de chemare în garanție.

Obligă chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență și suplimentul de diplomă.

Respinge solicitarea referitoare la aplicarea de penalități.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

G. A. FarmathyLiviu E. F. H. P.

GREFIER

E. Chirănuș

Red.HP./2ex.

Tribunalul București – Secția C. red.S.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 5692/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI