Pretentii. Decizia nr. 1491/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1491/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 1366/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1491
Ședința publică din data de 27 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 1 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1563/26.03.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la CA C. M. V., în București, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, ., Electromagnetica Business Park, sector 5 și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal-taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-la data de 30.10.2013, prin C. Registratură, intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, într-un singur exemplar (filele 8-12 dosar);
-în dosar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ..
Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, Curtea constată schimbarea denumirii Administrației Finanțelor Publice S. 1 în Administrația S. 1 a Finanțelor Publice reprezentată în prezenta cauză de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, noua recurentă-pârâtă în prezenta cauză.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1563/26.03.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei AFP S. 1, a fost admisă exceptia inadmisibilitatii petitulului vizand anularea chitantei de plata si respins ca inadmisibil acest petit.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul Ș. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 1 BUCUREȘTI, prin DGFPMB, dispunându-se anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/12.11.2010 emisa de parata AFP S. 1, obligarea pârâtei AFP S. 1 prin DGFPMB sa plateasca reclamantului suma de 7.540 lei, taxa pe poluare si dobanda legala fiscala calculata in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala, precum și suma de 43 cheltuieli de judecată.
De asemenea, a fost admisă cererea de chemare in garantie a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, fiind obligată chemata in garantie AFM la plata catre parata AFP S. 1 a sumei de 7.540 lei, taxa pe poluare si dobanda legala fiscala calculata in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a achizitionat cu contractul de la fila 15 un autoturism second hand marca Ford Transit cu numar de identificare WF0VXXGBFV1B51897, an de fabricatie 2001, inmatriculat pentru prima data la 14.06.2001, iar pentru inmatricularea in Romania, a fost nevoit sa plateasca o taxa de poluare in cuantum de 7.540 lei, astfel cum rezulta din decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/12.11.2010 si din chitanta . nr._/16.11.2010.
Ca urmare, instanta a apreciat ca acesta s-a adresat corect autoritatii emitente a deciziei de calcul a taxei, care este si institutia care a incasat contravaloarea taxei pe poluare si ca prin masura impunerii acestei taxe in legislatia interna i s-a produs reclamantului o vatamare, in conditiile in care aceste norme incalca legislatia comunitara, astfel ca avea interes sa uzeze de prevederile Legii 554/2005.
Totodata, instanta a constatat ca reclamantul a formulat in termenul legal, prev.de art.11 din acelasi act normativ, actiune in instanta, atat fata de decizia de solutionare din partea autoritatii administrative care a emis decizia de calcul a taxei, cat si pentru restituirea sumei platite.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a din O.U.G. nr.50/2008, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse in România și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație, înmatriculate în țara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărei scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art.110 (fost art. 90 par.1) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005. Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Potrivit considerentelor CEJ, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art.10 din Tratat.
Este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr.50/2008 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 1 – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, reiterând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât taxa de poluare se face venit la Fondul de Mediu, administrat de Administrația F. pentru mediu.
În ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că instanța de fond s-a pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motivându-și soluția pe faptul că autoritățile fiscale și-au încălcat obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Or, taxa de poluare a fost percepută în baza unor acte normative în vigoare la momentul stabilirii taxei.
Dispozițiile art. 110 din Tratat nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de poluare se plătește de către toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful 1 din tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești sau pârâtelor, în calitate de autorități fiscale, după cum greșit a reținut instanța de fond.
Legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041 C.pr.civ. și cu precădere prin prisma criticilor aduse sentinței de către recurentă, Curtea apreciază recursul acesteia ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Analizând aspectul legitimării procesuale pasive a pârâtei recurente AFP sector 1, instanța reține că legitimarea procesuală pasivă în speță este dată de calitatea de instituție care a încasat taxa de poluare achitată de reclamantă, reclamată de acesta ca nelegală și solicitată la restituire.
Potrivit disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului, sumele „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, procedura de restituire fiind stabilită – în temeiul delegării cuprinse în alin. 7 al aceluiași text de lege – prin Ordinul nr. 1899/2004 al ministrului finanțelor publice, pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Ordinul invocat statuează, în Capitolul I pct. 2, că „Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent”; or, art. 33 la care face trimitere norma redată mai sus, prevede, vorbind despre competența de administrare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, astfel: „competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului”.
Or, administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, în accepțiunea dată de art. 1 alin. 3 din OG nr. 92/2003, cuprinde și ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu colectarea acestora.
Din interpretarea textelor redate mai sus reiese fără putință de tăgadă competența organul fiscal care a procedat la încasarea taxei de a soluționa cererea de restituire a acesteia.
Iar cât timp ceea ce se contestă în prezenta cauză este tocmai refuzul pârâtei recurente, organ care a încasat taxa pretins nelegală, de a dispune restituirea acesteia, legitimarea procesuală pasivă se verifică în persoana acesteia, ca instituție al cărei refuz se urmărește a fi sancționat prin prezenta procedură judiciară.
Prin urmare, Curtea reține că recurenta pârâtă AFP Voluntari are legitimare procesuală pasivă în contestarea refuzului de restituire a taxei.
2. În ceea ce privește fondul litigiului, curtea reține că una dintre principalele critici aduse de recurentă sentinței tribunalului se referă la faptul că nu este în căderea instanțelor judecătorești să procedeze la analiza compatibilității reglementării fiscale naționale cu prevederile dreptului comunitar și, urmare a acestei analize, să acorde prioritate reglementării comunitare, iar în lipsa unui temei legal în legislația națională pentru restituirea taxei, aceasta nu se poate dispune.
Curtea observă că recurenta ignoră jurisprudența comunitară conturată cu privire la exact acest aspect, impunându-se astfel a fi reiterate prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare” - și legislația comunitară, astfel cum este aceasta interpretată jurisprudențial de CJCE, legislație cu caracter obligatoriu și care prevalează asupra reglementării din dreptul național.
Referitor la aplicabilitatea necondiționată a reglementării fiscale naționale, invocată de recurente, Curtea subliniază că obligația de aplicare cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții.
Prin urmare, în aprecierea caracterului legal/nelegal al taxei percepută de pârâta recurentă AFP sector 6, trebuie ca ea să se raporteze la legislația comunitară, neputându-se deroba de aceasta prin invocarea respectării reglementării interne, fără a proceda, ca pas imediat următor, la cercetarea conformității acestei reglementări cu reglementările comunitare primare și, finalmente, la a da eficiență efectului direct al acestora din urmă.
Efectul direct al alin. 1 al art. 110 din Tratat a fost recunoscut de CJCE în cauza C-57/65 Lütticke GmbH v. Hauptzollamt Sarrelouis, în care a statuat că textul menționat produce efecte directe și dă naștere unor drepturi individuale pe care instanțele naționale trebuie să le protejeze.
De asemenea, în cauza Amministrazione delle Finanze dello Stato v Simmenthal SpA C-106/77, CJCE a statuat că o instanță națională chemată să aplice, în limitele jurisdicției sale, prevederile comunitare este obligată să confere efect deplin acestora, chiar refuzând aplicarea legislației naționale în măsura în care aceasta vine în conflict cu reglementarea comunitară, chiar adoptată ulterior, fără să fie nevoie să solicite sau să aștepte abrogarea prevederii neconforme fie pe cale legislativă, fie pe calea controlului de constituționalitate.
Desigur că punerea reglementării naționale în acord cu reglementarea comunitară este în competența exclusivă a puterii legiuitoare, însă în speță se pune în discuție aplicarea reglementărilor incidente și respectarea ierarhiei acestora, la o cauză concretă, iar nu modificarea legislației.
3. Analizând pe fond chestiunea neconformității taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE, instanța consideră că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare, în versiunea inițială, chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
Reținând toate aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ, să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1563/26.03.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. M.N./2 ex.
Jud. Fond D. C.
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... | Despăgubire. Decizia nr. 5962/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
