Pretentii. Decizia nr. 8301/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8301/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 5759/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8301
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - pârât PREFECTUL JUDEȚULUI TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 8/15.01.2013pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul - reclamant B. M., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 244 C.pr.civ.(1865), dispune repunerea cauzei pe rol ca urmare a soluționării de către CJUE a cauzei C-213/14 „C.”, și, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.8/15.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. a admis cererea având ca obiect înmatriculare autovehicul fără plată taxă poluare, privind pe reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI TELEORMAN – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ÎNMATRICULĂRI AUTO, obligând pârâtul să înmatriculeze fără plata taxei pe poluare autoturismul marca BMW model 318, proprietatea reclamantului.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._ /26 noiembrie 2012 reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâtul Instituția P. Județului Teleorman – Serviciu Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatriculări Auto a solicitat obligarea acestuia să înmatriculeze autovehiculul marca BMW model 318, fără plata taxei de poluare. A reținut Tribunalul că, în motivarea cererii, partea reclamantă a aratat că pentru a înmatricula în România autoturismul marca BMW model 318 i s-a impus să plătească taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 cu toate că respectivul autovehicul a fost deja înmatriculat în Germania la data de 31.01.2001. OUG nr. 50/2008 contravine însă art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, potrivit căruia niciun stat membru nu poate aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul general fiind acela de a se asigura libera circulație a mărfurilor. Or, potrivit art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, sens în care este și jurisprudența Curții de Justiție Europene.
De asemenea, Tribunalul a reținut că pârâtul Instituția P. Județului Teleorman – Serviciu Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatriculări Auto nu a formulat întâmpinare.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost abrogată prin art. 16 din Legea nr. 9/2012, astfel că cererea reclamantului va fi analizată din perspectiva acestei legi.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule: 1)Obligația de plata a taxei intervine:a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7; 2)Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
În privința reglementarilor comunitare în materie, instanța retine că potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (în continuare TFUE) niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, în cauză sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar in materie fiscala.
Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 - forma în vigoare - rezultă că pentru un autoturism produs în România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România. Aceeași taxă se percepe însă dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat prima dată în România.
Se reține astfel că Legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibilă, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar dacă taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
În consecință, se apreciază că taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțata la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața naționala.
TCE, în prezent Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a creat „o nouă ordine juridică" în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea Europeana de Justiție în cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În consecința, întrucât potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României tratatele constitutive ale Uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța constată cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisii poluante ca fiind întemeiata.
În raport de cele expuse, se admite cererea reclamantului ca fiind întemeiată, urmând a obliga pârâtul să înmatriculeze autoturismul marca BMW model 318 fără plata taxei pentru emisiile poluante conform Legii nr. 9/2012.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 25.01.2014, a declarat recurs, înregistrat la data de 07.02.2013, pârâtul PREFECTUL JUDEȚULUI TELEORMAN, solicitând admiterea recursului, desființarea în întregime a sentinței civile nr. 8/15.01.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamantul B. M..
În motivare, a arătat recurentul că hotărârea primei instanțe se impune a fi modificată în întregime pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., fiind lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
A apreciat recurentul că printr-o incorectă și insuficientă apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică, nestabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți.
Legislația în vigoare, din domeniu, stabilește în mod clar că la înmatricularea autoturismelor este necesară printre altele și dovada achitării taxei de poluare, prevăzută de lege.
Astfel, Legea 9/2013 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în vigoare la data introducerii acțiunii, preciza în preambulul ei că scopul acesteia era acela de a institui norme care vizează interesul public și a căror reglementare se face în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe în momentul primei înmatriculări a unui vehicul pe teritoriul unui stat membru, perceperea ei nefiind determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară în România (pct. 23 - 25 Hotărârea din 18.01.2007 Brzezinski), iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Opinia formulată de Comisia Europeană față de taxa specială auto nu a fost în sensul eliminării acesteia, ci a recomandat reașezarea acesteia pe bază de alte principii, respectiv pe baza principiului „poluatorul plătește”, ceea ce s-a concretizat în emiterea Legii 9/2013 prin care se instituie taxa de poluare.
A mai invocat recurenta decizia civilă nr. 51/R din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel B..
Astfel, având în vedere Legii 9/2013 și faptul că Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1501 din 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație prevede obligativitatea prezentării cu ocazia solicitării înmatriculării a dovezii faptului că s-a achitat taxa de poluare, în mod corect a fost respinsă cererea de înmatriculare a autovehiculul pe motivul neachitării taxei de poluare.
Mai mult, taxa de poluare nu contravine reglementărilor europene, atâta vreme cât fiecare stat este liber să instituie taxe pentru înmatricularea autovehiculelor, aceasta aplicându-se tuturor autoturismelor noi sau autoturismelor second-hand produse în străinătate.
Pe lângă taxa de poluare, serviciul de specialitate din cadrul Instituției P. mai are de analizat și alte condiții de natură juridică sau tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se solicită. Din acest punct de vedere, instanța nu se poate substitui în atribuțiuni funcționarului public obligat să verifice și să constate îndeplinirea tuturor condițiilor înmatriculării.
În al doilea rând, este rolul exclusiv al judecătorului național să refuze aplicarea unor dispoziții naționale contrare TUE, competență atribuită acestuia în mod exclusiv. Așa fiind, nu s-ar putea cere funcționarului public de la serviciul înmatriculări să dea și o interpretare jurisdicțională aplicării sau nu a unei dispozițiuni legale naționale, în plină vigoare la data primirii unei cereri.
Refuzul autorității pârâte de a înmatricula autoturismul marca BMW 318 proprietatea reclamantului, fără achitarea taxei de poluare, nu poate fi apreciat ca fiind unul nejustificat. Astfel, refuzul apare ca fiind nejustificat doar în ipoteza în care este emis cu exces de putere.
Or, în cauză, autoritatea pârâtă în procedura prealabilă a procedat la justificarea refuzului prin invocarea dispozițiilor legale a căror încălcare s-ar realiza în ipoteza în care autoritatea s-ar conforma pretențiilor cetățeanului.
Principiul securității circuitului civil presupune respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar pentru ipoteza în care anumite norme nu sunt conforme dispozițiilor din acte normative cu putere superioară lor, respectiv Constituția sau Convenția, abilitarea în înlăturarea de la aplicare a acestora revine doar autorităților investite după caz, în acest sens, respectiv Curtea Constituțională, CJ.C.E, sau instanțelor naționale.
Pe de altă parte, înmatricularea autoturismului fără plata taxei pe poluare prin analiza prevederilor Legii 9/2013 cu legislația comunitară este o abordare greșită în condițiile în care Instituția P. nu are atribuții în ceea ce privește stabilirea acestei taxe și cu atât mai mult examinarea legalității taxei în raport de prevederile dreptului comunitar și nici de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziții, fără a ține cont de legislația internă.
Sumele respective nu se fac venit la bugetul acestei autorității pârâte, iar o eventuală scutire de plată poate fi dispusă decât de organele fiscale care au atribuții legale în acest sens.
După achitarea taxei de poluare, reclamantul poate contesta fie existența ei, fie modalitatea de calcul la organul administrativ fiscal, respectând procedura prevăzută de art. 205-209 din Codul de procedură fiscală, iar ulterior, poate ataca decizia emisă în soluționarea contestației, la instanța de judecată.
Cât privește obligarea părții pârâte la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a apreciat nu are culpă în ceea ce privește refuzul de înmatriculare a autoturismului în cauză, această dovadă fiind cerută de legiuitor prin Legea nr. 9/2013 și Ordinului MAI nr. 1501/2006.
Față de considerentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului.
În drept, au fost invocate disp. Legii nr. 554/2004, Ordinul MAI nr. 1501/2006, Legea 9/2013; a fost solicitată judecata în lipsă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Legal citat, intimatul - reclamant B. M. nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Art. 312 alin. 3 C.pr.civ.(1865) – aplicabil față de disp. art. 3 din Legea nr. 76/2012 și data înregistrării acțiunii - prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 [când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii], iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”.
Totodată, disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865) prevăd că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Recursul este nefondat.
Din analiza înscrisurilor atașate în dosarul tribunalului, Curtea constată că la data de 26.11.2012, dată la care reclamantul a solicitat obligarea părții pârâte la înmatricularea autoturismului proprietatea sa în România, autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 2001 într-un alt stat membru al Uniunii Europene (fila 21 din dosarul tribunalului), erau în vigoare prevederile Legii nr. 9/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 17/10.01.2012.
Astfel, intimatului-reclamant i se solicită plata taxei pe emisii poluante provenite de la autovehicule în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, conform cărora obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, aceste prevederi legal instituind obligația plății taxei pe poluare pentru autoturismele achiziționate din străinătate. Prin introducerea art. 4 alin. 2 al Legii nr. 9/2012, conform căruia obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa fiind astfel datorată și pentru autoturismele achiziționate din România, s-a urmărit înlăturarea tratamentului discriminatoriu instituit de O.U.G nr. 50/2008 între autoturismele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate din Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, acest efect nu s-a produs la data relevantă întrucât prin art. 1 al O.U.G. nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 până la data de 01.01.2013.
În consecință, Curtea apreciază că reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, astfel cum i-a fost suspendată aplicarea în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012 în intervalul de până la data de 01.01.2013, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
În acest sens din urmă sens, a statuat Curtea de Justiție prin ordonanța pronunțată la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg următoarele:
„(30) (…) Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. (31). Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante instituite prin Legea nr. 9/2012 coroborat cu efectul suspensiv generat de OUG nr. 1/2012, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene.
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
În acest context, refuzul autorității publice de înmatriculare a autoturismului litigios prin opunerea obligației de plată a unei taxe ce contravine dreptului european în materie apare ca fiind nejustificat în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, circumstanțiat însă exclusiv la respectiva taxă, cu menținerea în continuare a obligației de verificare și îndeplinire a tuturor celorlalte condiții specifice înmatriculării autoturismelor potrivit normelor juridice incidente.
Nici faptul că, după data introducerii cererii de chemare în judecată, efectul suspensiv de executare al O.U.G. nr. 1/2012 încetase prin împlinirea termenului prevăzut de norma în discuție, nu este de natură a determina lipsirea de temei a acțiunii, căci raportul juridic de drept administrativ dedus instanței spre soluționare se născuse la un moment anterior, adică odată cu refuzul autorității publice de înmatriculare intervenit în cursul anului 2012, acesta fiind cel care a determinat învestirea instanței de judecată.
În același sens, nu se poate reține nici faptul ulterior al abrogării Legii nr. 9/2012 prin . OUG nr.9/2013 privind timbru de mediu, deoarece raportul juridic de drept administrativ era deja născut între părțile litigante, refuzul de înmatriculare intervenind, după cum s-a menționat deja, în anul 2012, ceea ce face ca noul act normativ să nu fi fost adoptat sau în vigoare la data respectivă pentru a justifica refuzul, iar incidența lui ar implica o aplicare retroactivă, contrară art. 15 din Constituția României.
În ce privește motivul de recurs referitor la acordarea de prima instanță a cheltuielilor de judecată, Curtea constată că Tribunalul Teleorman nu a stabilit prin hotărârea recurată o astfel de obligație în sarcina pârâtului – recurent, astfel încât critica formulată nu își găsește vreo fundamentare în hotărârea atacată.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 312 C.pr.civ. (1865) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - pârât PREFECTUL JUDEȚULUI TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 8/15.01.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul - reclamant B. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. B. C. V. H.
GREFIER
P. B. B.
Red.Tehnored: jud. BC/2 ex. /10.12.2014
Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C.
Judecător: M. M.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 7440/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 8320/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
