Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5620/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5620/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 992/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.5620
Ședința publică din data de 30 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGRFPB împotriva Sentinței civile nr. 1113/17.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant S. S. H. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect contestație act administrativ fiscal - taxa de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1113/17.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-au dispus următoarele:
- a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Administrația F. pentru Mediu și respinsă în consecință acțiunea formulată de reclamantul S. S. H. împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă;
- a fost admisă excepția inadmisibilității cererii referitoare la anularea chitanței de plată;
- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. S. H. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice S. 1 București în sensul că a fost anulată decizia de calcul a taxei nr._/2009 și obligată această pârâtă la plata către reclamant a sumei de 11 505 lei și a dobânzii fiscale aferente de la data achitării sumei, respectiv 25 mai 2009 și până la data restituirii efective;
- a fost respinsă cererea reclamantului S. S. H. formulată împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 1 BUCUREȘTI având ca obiect anularea chitanței de plată ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrație F. pentru Mediu, s-a reținut că reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului său second hand înmatriculat în Germania, moment în care i s-a impus achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG 50/2008. Această sumă a fost achitată la data de 25 mai 2009, fiind impusă prin decizia de calcul emisă de AFP S. 1 București.
Față de această situație, tribunalul a reținut că AFP S. 1 este instituția emitentă a deciziei de calcul al taxei pe poluare, a încasat taxa pe poluare, astfel încât raporturile juridice de drept fiscal s-au născut între reclamant și AFP S. 1, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM. În consecință, tribunalul reține că față de reclamant, singura instituție obligată la restituire este organul fiscal competent, între reclamant și AFM neexistând nici un raport juridic fiscal, care sa justifice obligarea acestora la restituirea către reclamant a taxei pe poluare.
Din decizia de calcul emisă, a reieșit că taxa de poluare a fost achitată de parte către această instituție, născându-se astfel raporturi juridice de drept fiscal între cele două părți. Pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția invocată în privința AFM.
Analizând fondul prezentei cauze, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în octombrie 2009, un autoturism marca NISSAN, an fabricație 2003, . JN1TENT30U0031214 înmatriculat pentru prima dată la data de 5 martie 2003 în Germania, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat suma de_ lei cu titlu de taxă de poluare conform deciziei de calcul anexată la fila 29 dosar și chitanței de la fila 30.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul a reținut că, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect -“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE (fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis cererea, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare și a obligat pârâta AFP S. 1 la restituirea către reclamant a sumei de_ lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
Cererea reclamantului de anulare a chitanței de plată a taxei de poluare a fost respinsă ca inadmisibilă, având în vedere faptul că acest înscris nu reprezintă un act administrativ.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii fiscale, tribunalul a apreciat-o ca fondată. Având în vedere caracterul fiscal al raportului juridic dedus judecății, dobânda care ar putea fi solicitată de reclamant, accesoriu al unei creanțe fiscale, este doar dobânda fiscală nu cea legală, reglementată actualmente de OG 13/2011.
Dobânzile fiscale solicitate de reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, nu pot curge decât de la data plății sumei greșit imputate, conform deciziei CJUE I.. Conform acesteia, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia pronunțată de CJUE în procedura hotărârii preliminare este cea care a determinat schimbarea jurisprudenței acestei instanțe cu privire la data de la care curge dobânda aferentă debitului încasat contra prevederilor dreptului comunitar.
Astfel, acest capăt subsidiar de cerere a fost admis în sensul acordării dobânzii fiscale aferente debitului principal, calculate de la data plății taxei și până la data achitării efective a debitului principal.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației S. 1 a Finanțelor Publice, criticând soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, asupra fondului cauzei, dar și asupra dobânzii.
În temeiul dispozițiilor art. 312 pct.3 C.pr.civ., a solicitat recurenta pârâtă admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 1113/ 17.02.2014 în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației S. 1 a Finanțelor Publice, cu consecința obligării Administrației F. pentru Mediu la plata sumei de 11.505 lei către reclamantul S. S. H., reprezentând taxa pe poluare și respingerea cererii privind obligarea Administrației S. 1 a Finanțelor Publice la plata dobânzii fiscale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 indice 1 C.pr.civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare.
Intimații nu au formulat întâmpinare prin care să invoce eventuale apărări deși au fost legal citați cu această mențiune precum și cu copie a motivelor de recurs.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma motivelor invocate, a susținerilor părților, a probelor administrate, a sentinței recurate, precum și a dispozițiilor legale relevante, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Referitor la nelegalitatea sentinței recurate în raport de soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației S. 1 a Finanțelor Publice, Curtea apreciază că motivul de recurs este neîntemeiat.
În mod corect s-a constatat existența de raporturi de sine stătătoare între cele două părți de moment ce Administrația S. 1 a Finanțelor Publice este emitentul actului contestat de reclamantă, respectiv Decizia de calcul al taxei pe poluare, act prin care pârâta a calculat taxa de achitat în vederea înmatriculării autoturismului reclamantului și în vederea anulării căreia și respectiv restituirii taxei achitată cu acest titlu a fost promovat prezentul demers judiciar.
Având în vedere dispozițiile Legii contenciosului administrativ prin care se arată cine poate avea calitatea de parte într-un astfel de litigiu, respectiv emitentul actului contestat (și/sau beneficiarului actului), în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive.
Împrejurarea relevată de recurentă, respectiv că sumele achitate au intrat în bugetul F. pentru mediu nu constituie un motiv suficient pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, ci o justificare posibil a fi valorificată prin intermediul unei cereri de chemare în garanție, cerere incidentală ce nu a fost însă formulată în speță.
Cu privire la criticile formulate de recurenta pârâtă și care privesc fondul cauzei, Curtea, apreciază că acestea sunt neîntemeiate, în mod corect dispunând instanța de fond restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare.
Într-adevăr, argumentele recurentei pârâte nu pot fi primite, prezenta instanță constatând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, dar și că soluția pronunțată pe fondul cauzei este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând că plata taxei s-a realizat la data de 25.05.2009, în baza unei decizii de calcul al taxei pe poluare emisă la data de 19.05.2009, dar și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.
În raport de considerentele anterior prezentate, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată și critica referitoare la greșita restituire a sumei reprezentând taxă pe poluare către reclamant.
Aceasta, întrucât suma echivalentă taxei pe poluare contrară dreptului comunitar a fost plătită de reclamant ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Analizând în continuare celelalte motive invocate de recurentă, Curtea apreciază ca fiind nefondată și critica referitoare la nelegala obligare a pârâtei la plata dobânzii.
Se arată în primul rând că cererea de obligare la plata dobânzii ar fi trebuit respinsă întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamantul ar fi solicitat dobânda legală în timp în materie este incidentă dobânda fiscală potrivit disp. art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003.
În primul rând Curtea observă că și dobânda fiscală este o dobândă legală întrucât este prevăzută de un act normativ, iar în al doilea rând un astfel de punct de vedere nu poate fi primit, un capăt de cerere neputând fi respins pentru neindicarea normei legale, respectiva lipsă fiind complinită de instanță care de altfel nici nu este ținută de temeiul de drept indicat de reclamant.
În ceea ce privește argumentul potrivit căruia recurenta pârâtă ar fi prejudiciată întrucât dobânda fiscală este într-un cuantum superior celei legale (cea prevăzută în prezent de OG nr. 13/2011), acesta este neîntemeiat față de soluția primei instanțe care prin considerente a specificat actul normativ în baza căruia admite acest capăt de cerere, respectiv cea prev. de art. 124 din OG nr. 92/2003.
Referitor la data de la care se impunea a fi acordată dobânda, și anume de la data la care petentul a primit răspuns nefavorabil la contestația formulată, Curtea apreciază susținerea neîntemeiată, în mod corect prima instanță făcând aplicarea la speță a Hotărârii Curții de la Luxemburg în Cauza C‑565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, în conformitate cu care „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”.
Nici acest motiv de recurs nu este deci reținut de instanța de control judiciar.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 și art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ., acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGRFPB cu sediul în București, .. 13, sector 2 împotriva Sentinței civile nr. 1113/17.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant S. S. H. cu domiciliul în București, .. 23, ., . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./Dact. MMP - 2 ex. – 16.07.2014
Tribunalul București - Secția C.
Jud. fond A. I. N.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3123/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3127/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
