Pretentii. Decizia nr. 1963/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1963/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 3709/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1963
Ședința publică de la 13.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - A. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 6 prin reprezentant Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr.1761/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. V. A. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul reclamant, prin avocat D. F., cu delegație de substituire pentru avocat titular P. I. A., cu împuternicire avocațială, pe care le atașează la dosar, lipsind recurenta pârâtă și intimata pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Intimatul reclamant, prin avocat, arată că nu are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimatul reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, apreciind că în mod corect instanța de fond a admis cererea de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare.
Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – secția a IX-a, reclamantul P. V. A. a chemat in judecata pe pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București si Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 Bucuresti, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună obligarea pârâtei AFP sector 3 să-ii restituie suma de 7.914 lei încasată cu titlul de taxă pe poluare.
Parata Administrația Finanțelor Publice sector 3 București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, afirmând ca raportul juridic de drept fiscal este legat intre reclamant si instituția in contul căreia se vărsa taxa, respectiv Administrația F. pentru Mediu si ca in acest raport parata nu face decât sa calculeze si sa încaseze taxa urmând sa o vireze ulterior in contul titularului ei.
S-a mai invocat si excepția inadmisibilității acțiunii învederând că actul emis nu a fost atacat ci a servit la efectuarea formalităților necesare înmatriculării autoturismului.
Pe fond, parata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, afirmând ca plata taxei a fost efectuata potrivit reglementarilor in vigoare, ca la nivelul Uniunii Europene exista 16 state membre care practica taxa de poluare . alta, fie prin plata unui impozit anual, fie sub forma taxei de poluare, ca taxa se plătește si pentru autoturismele second-hand autohtone.
Totodată, parata a chemat in garanție pe Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței, ca in cazul admiterii acțiunii, chematul in garanție sa fie obligat la plata sumelor către parata, deoarece acestea au fost virate in contul sau.
Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, nefiind emitenta Deciziei de calcul al taxei pe poluare si nici nu a încasat suma a cărei restituire se cere.
Pe de alta parte, arătă ca, in conformitate cu dispozițiile art.1 alin.(1) din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
Pe fond cauzei, solicită respingere acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1761/03.04.2013, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului Bucuresti și Administrația F. pentru Mediu, a admis acțiunea formulată de reclamantul P. V. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București să restituie reclamantului suma de 7914 lei reprezentând taxă de poluare și la plata către reclamant a sumei de 39 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerente, instanța a constată că excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice București si Administrației F. pentru Mediu sunt întemeiate, având in vedere că prezenta cauza are ca obiect restituirea unei taxe plătite de către reclamant.
Art.17 alin.1 din codul de procedura fiscala prevede ca sunt subiecte ale raportului juridic fiscal statul si contribuabilul. La alin.2 a art.17 se definește contribuabilul ca fiind „orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii” ori, taxa de prima înmatriculare s-a achitata de către reclamanta la bugetul de stat consolidat. Dar, in raportul de drept fiscal statul este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale ca si organe fiscale.
Pe de alta parte, art.2 din HG 386/2007 prevede ca „Ministerul Economiei și Finanțelor contribuie la elaborarea și implementarea strategiei și a Programului de guvernare în domeniul finanțelor publice, în exercitarea administrării generale a finanțelor publice…” iar art.14 din HG 386/2007 prevede ca ANAF se afla în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor,fiind organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică. Conform anexei 2 a HG 386/2007 structurile din subordinea ANAF care îndeplinesc atribuții de organe fiscale sunt direcțiile generale ale finanțelor publice județene în subordinea cărora funcționează administrațiile finanțelor publice municipale, administrațiile finanțelor publice pentru contribuabili mijlocii, administrațiile finanțelor publice orășenești și administrațiile finanțelor publice comunale precum si Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în subordinea căreia funcționează administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București, doar direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București au personalitate juridică.
Mai mult, art.117 alin.1 din Codul de procedura fiscala prevede ca „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume…” iar alin.9 al aceluiași articol se prevede ca „ Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor”.deci, raportul de procedura fiscală se stabilește tot intre contribuabil ca si debitor si organul fiscal ca si creditor.
Art.33 din OG 92/2003 prevede ca „Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București stabilit prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.” Deci, organul fiscal de la domiciliul fiscal al contribuabilului - respectiv Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în subordinea căreia funcționează administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București, după caz.
Prin ordinul nr. 1899/2004 a MEF se stabilește ca cererea de restituire a sumelor de la bugetul de stat, se realizează de contribuabil la organul fiscal competent de la domiciliul fiscal, astfel nu are relevanta numărul de cont sau titularul contului, ci organul fiscal care administrează impozitul respectiv. Cum nu exista nici o derogare speciala pentru taxa de prima înmatriculare, si aceasta taxa este administrata de organele fiscale locale din subordinea ANAF.
Izvorul juridic al restituirii taxei îl constituie raportul de procedura fiscala de administrare a acestei taxe, raport legat intre contribuabil si organul fiscal competent in administrarea sa.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta identității intre persoana chemata in judecata ca parat si cel obligat in raportul juridic dedus judecații.
Cum raportul juridic dedus judecații este raportul de colectare si administrare a unei taxe speciale prev. de Codul fiscal, rezulta ca poate avea calitate procesuala pasiva numai persoana obligata in cadrul acestui raport, in cazul de fata numai AFP Sector 3, nu si paratele Direcția G. a Finanțelor Publice București si Administrația F. pentru Mediu care nu sunt parte in cadrul acestui raport.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, reclamantul P. V. A. a achiziționat din Germania în iulie 2011, auto Opel Vectra, înmatriculat pentru prima data in Germania in 14.04.2006– fila 16, pentru înmatricularea căruia a plătit taxă de poluare în cuantum de 7.914 lei. Autovehiculul a fost încadrat la categoria M1 norme poluare E4
Reclamantul s-a adresat AFP sector 3 București care a emis decizia de calcul a taxei de poluare nr._/31.10.2011, s-a adresat paratei cu cerere pentru restituirea acestei taxe.
Tribunalul a considerat că refuzul de restituire a taxei către reclamant este nejustificat deoarece stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că refuzul de restituire este nelegal urmând să se dispună restituirea acestei taxe reclamantului, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol. prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autove-hiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 110 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008,modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/09 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de mo-dificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracteri-zează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului și va dispune obligărea pârâtei AFP sector 3 la restituirea sumei de 7.914 lei, reprezentând plată nedatorată conform art. 992 C.civ.
Împotriva sentinței civile nr. 1761/03.04.2013 a Tribunalului București-Secția a IX-a, a formulat recurs pârâta DGFPMB în reprezentare Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 21.05.2013, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Arată recurenta-pârâtă că în conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că această taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art. 3 alin. 1 lit. a) si b) din HG 686/2008) si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alîn.4 din O.U.G nr.50/2008 arătându-se încă o dată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr. 50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv:
„(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".”
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-reclamantă, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre AFPS3 si intimata-reclamanta nu exista niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care se impune modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
Pe fondul cauzei, arată recurenta că instanța de fond și-a format o convingere greșită ținându-se cont că, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule sunt în vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând că această taxă este datorată la bugetul de stat.
Afirmă că regimul taxei de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006. În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
În ce privește aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, arată recurenta că, potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: „Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor”.
Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile art. 9 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene, precizează că acestea se referă la „interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent”, or, taxa de primă înmatriculare nu intră în această categorie nefiind o taxă vamală care se percepe numai în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre ale Uniunii Europene ci se aplică, tuturor autoturismelor/autovehiculelor înmatriculate în România indiferent dacă provin din producția internă sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantului că taxa de primă înmatriculare auto, din România este discriminatorie, apreciază că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autovehicule în România.
De asemenea, arată că în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse în spațiul comunitar. Astfel, învederează că argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, ar trebui să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează ca principiul" poluatorul plătește ", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. Precizează de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria» G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, existenta unei taxe de primă înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar.
F. de cele menționate mai sus, învederează faptul că obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât potrivit art.126 alin.2 din Constituția României "Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel arătă că nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale. Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință. Având în vedere că taxa de prima înmatriculare a fost achitată de reclamant în baza unor dispoziții legale în vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal consideră că suma nu poate fi restituită.
De asemenea, învederează că potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscală, ,,împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista două căi:
- fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ-fiscale, în condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, arată că reclamantul nu a urmat niciuna dintre cele doua căi arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca însă actul administrativ-fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare. Arată că, corespondența adresată instituției noastre, reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantului cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fără a indica în mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
Solicită a se constata că în situația în care instituția pârâtă nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare si ar fi încasat taxa de poluare fără existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere. In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, reiteram onoratei instanțe de recurs ca restituirea de sume de ia buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.). Totodată, menționează că, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate în art.8 din O.U.G. nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos elini, parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituirea depune la autoritatea fiscală competentă.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezultă fără dubii că reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
În ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, conform prevederilor art.274 din Codul de procedura civilă, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata. Or în cazul de față, nu este îndeplinita niciuna din aceste condiții, actele atacate de către reclamanta, fiind temeinic și legal întocmite.
În drept, și-a întemeiat dispozițiile pe art. 304 pct. 9 si 3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată, în condițiile în care Administrația Finanțelor Publice Sector 3 este autoritatea emitentă a actului juridic prin care se individualizează obligația concretă ce revine proprietarului autovehiculului supus înmatriculării- decizia de calcul al taxei de poluare.
Potrivit art.5 din OUG nr.50/2008, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Pârâta are competențe în ce privește restituirea sumelor conform art.117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportat la Ordinul M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal și la Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aceasta fiind cea care emite nota de restituire.
Curtea constată că nu sunt fondate criticile recurentului cu privire la neîndeplinirea obligației de contestare a actului administrativ pe calea recursului administrativ prealabil. Prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
În mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea constată că acțiunea se încadrează în prevederile art. 117 lit. d din OG nr. 92/2003, nefiind pusă în discuție în speță aplicarea dispozițiilor art. 8 din OUG nr. 50/2008.
Având în vedere aceste considerente și față de caracterul accesoriu al cererii de obligare a pârâtei- recurente la plata cheltuielilor de judecată, față de prevederile art. 274 C.p.civ., Curtea constată că Tribunalul a pronunțat o sentință temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 6 prin reprezentant Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr.1761/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. V. A. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
Red. A.Ș./A.N.
2ex/17.04.2014
Jud. fond T.B.: L. P.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1702/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 3654/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
