Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2487/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2487/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 30575/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2487
Ședința publică de la 28.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. I.
JUDECĂTOR - P. S.
JUDECĂTOR - V. R. M.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți B. (R.) M., B. O. M., B. C. M., F. G., M. (B.) M., S. C. C., S. I., F. (A.) M., A. (N.) A. A., R. M. G., AOSTĂCIOAIEI (I.) F., A. E., B. (G.) C., C. (G.) E., C. (H.) P. I., C. L., D. (T.) L. V., G. (C.) G. C., G. (C.-G.) M. L., M. I., N. L., O. V., P. (C.) I., R. (D.) S., R. (A.) M., R. (P.) G., S. (M.) L., S. (S.) E., T. (F.) G. împotriva sentinței civile nr. 2781/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 21.03.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.03.2014, pronunțând următoarea decizie:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2781/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții B. (R.) M., B. O. M., B. C. M., F. G., M. (B.) M., S. C. C., S. I., F. (A.) M., A. (N.) A. A., R. M. G., A. (I.) F., A. E., B. (G.) C., C. (G.) E., C. (H.) P. I., C. L., D. (T.) L. V., G. (C.) G. C., G. (C. – G.) M. L., M. I., N. L., O. V., P. (C.) I., R. (D.) S., R. (A.) M., R. (P.) G., S. (M.) L., S. (S.) E. și T. (F.) G. în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea pârâtei U. S. Haret București de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B. (R.) M., B. O. M., B. C. M., F. G., M. (B.) M., S. C. C., S. I., F. (A.) M., A. (N.) A. A., R. M. G., A. (I.) F., A. E., B. (G.) C., C. (G.) E., C. (H.) P. I., CODAU LI L., DREAVA (T.) L. V., G. (C.) G. C., G. (C.-G.) M. L., M. I., N. L., O. V., P. (C.) I., RACILĂ (D.) S., R. (A.) M., R. (P.) G., S. (M.) L., S. (S.) E. și T. (F.) G., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza în fond să fie admisă acțiunea.
În motivare, au arătat recurenții că, în calitate de absolvenți ai Universității S. Haret, nu pot fi victimele lipsei de acreditare.
Teoria aparenței în drept este o instituție general admisă în practica și doctrina juridică. MECTS trebuie să i-a măsurile necesare, astfel încât toate instituțiile de învățământ superior, de stat sau particulare, să desfășoare procesul de învățământ cu îndeplinirea cerințelor legale, iar admiterea și respectiv parcurgerea studiilor universitare, în forma și coordonatele legale raportate la data înscrierii, dar și pe parcursul anilor de studiu, să asigure respectarea acestui principiu.
Absolvenții, la data înscrierii la facultăți, au fost de bună credință, astfel încât au contractat cu credința scuzabilă și legitimă că mandatarul USH are dreptul să organizeze învățământ la distanță și cu frecvență redusă. Mai mult decât atât, ei s-au aflat într-o eroare comună si invincibilă, cu toate că în cazul mandatului aparent, practica judiciară și doctrina juridică admit că nu este nevoie de o asemenea eroare.
Scuza mandantului MECTS, că s-au promulgat de către executiv hotărâri de guvern, care erau atât de ambigue și fără să facă nici una referire la formele de învățământ ID si FR, ci doar la specializări, consideră recurenții că nu este suficientă pentru a concluziona în sensul că dacă absolvenții erau mai vigilenți, ar fi reușit să observe că USH nu era în legalitate.
La data înscrierii lor la facultăți erau în vigoare în anul 2006, OMECT 3404/2006, HG 1175/2006 si HG 1418/2006. In OMECT 3404/2006 este prevăzut la art. 8 ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”. In HG 1175/2006 se prevede la art. 1 ”Se aprobă nomenclatorul de studii universitare de licență și a specializărilor din cadrul acestora, al specializărilor reglementate sectorial și/sau general, precum și numărul de credite de studiu transferabile, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”. În această anexă se găsesc domeniile pentru studii universitare de licență (ex. științe economice) și specializările din cadrul acestora (ex. marketing). In HG 1418/2006 se găsește reglementat la art. 3 lit.g ,,Formele de învățământ ”seral”, ”cu frecvență redusă”, ”la distanță” sau alte forme de învățământ care nu presupun prezența obligatorie în campusul universitar, nu se organizează fără a exista și învățământ ”de zi”. În toate aceste ordine de ministru și hotărâri de guvern din anul 2006 nu se face referire la programe sau forme de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă, care să nu fie acreditate sau autorizate, ci doar la specializări sau domenii de studiu.
La toate acestea se mai adaugă și HG 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distantă si a învățământului cu frecventă redusă în instituțiile de învățământ superior. Art.3 al.1 are următoarea formulare ”Sunt abilitate să organizeze învățământ la distanța și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată”.
M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are și atribuții privind recunoașterea diplomelor de licență emise de universitățile din sistemul național de învățământ, a examenelor de licență, sau a titlului de licențiat, conform art. 5 din HG nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea MECTS.
M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului avea responsabilitatea, conform art. 34 din Legea nr.87/2006, pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, de a lua anumite măsuri până la încetarea școlarizării începând cu anul I de studii. Art. 34. - {1) în condițiile în care ARACIP, respectiv ARACIS, constată că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, informează M. Educației și Cercetării, care avertizează furnizorul de educație și acordă un termen de un an pentru aducerea activității educaționale la nivelul standardelor naționale în vigoare.
Pe baza unui raport de evaluare externă întocmit de ARACIS se dispune o nouă evaluare externă. Dacă și noul raport de evaluare externă este nefavorabil MECTS poate dispune: încetarea școlarizării în cadrul programului respectiv de studii, începând cu anul I; obligarea furnizorului de educație să elibereze în continuare rapoarte anuale de evaluare internă a calității educației pentru anii de studii pentru care continuă activitatea Furnizorul de educație este obligat să se supună după un termen de maxim 2 ani de la ultimul raport de evaluare nefavorabil unei noi evaluări externe. Dacă și acest al treilea raport de evaluare externă este nefavorabil se promovează după caz, prin ordin, hotărâre a guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program și se reglementează situația bazei materiale a studenților sau elevilor.
Conform Regulamentul Actelor de Studii în Sistemul de învățământ Superior aprobat prin O.M. 2284/2007, MECTS are responsabilitatea de a aproba titulatura și conținutul actelor de studii prin ordin al ministrului educației. Art. 4. - (1) Titulaturile și conținutul actelor de studii se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale celorlalte reglementări legale în vigoare și se aprobă prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului, care se aduce la cunoștința instituțiilor de învățământ superior. (5) Modelele de referință ale actelor de studii sunt cuprinse într-un document editat de MECT și sunt aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului. Art. 7. - Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.299.-316 C.proc.civ., art, 304 pct. 9 C.proc.civ.
Intimata-pârâtă U. "S. HARET", in calitate de intimata, a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca, în cazul în care se va admite recursul promovat de recurenții reclamanți să se admită și cererea sa de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS).
Intimatul-pârât-chemat în garanție M. Educației Naționale a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
La termenul de judecată din 21.03.2014 Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe capătul de cerere formulat în contradictoriu cu MEN și a repus în discuție excepția lipsei calității procesuale a MEN, invocată în primul ciclu procesual.
Analizând sentința prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au urmat cursurile Universității „S. Haret” la diferite specializări, au absolvit această facultate în anul 2009 și au promovat examenul de licență organizat de pârâta U. „S. Haret” în sesiunea iulie 2009, astfel cum reiese din adeverințele eliberate de pârâta U. „S. Haret”.
Conform tabelului de la filele 79, 80 toți reclamanții au urmat cursurile facultății menționate mai sus în perioada 2006-2009, la forma de învățământ la distanță (ID), respectiv frecvență redusă.
În această calitate, s-au adresat intimatei U. “S. Haret” cu cererea de eliberarea a diplomei de licență și a foilor matricole.
Din corespondența purtată între Universitate și M. Educației Tineretului și Sportului rezultă că refuzul acestuia de a aproba eliberarea formularelor tipizate se bazează pe faptul că „pentru desfășurarea formelor de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță”, este necesară îndeplinirea condiției ca „specializarea să fie acreditată sau autorizată provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi. Legiuitorul a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitară distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ, cum în mod eronat s-au interpretat actele normative incidente”.
Curtea constată, contrar opiniei primei instanțe, că refuzul de eliberare a diplomelor și a suplimentului de diplomă nu este justificat, reclamanții fiind îndreptățiți la obținerea acestor acte, în condițiile în care au promovat examenul de licență, conform adeverințelor eliberate de instituția de învățământ care atestă acest fapt.
Cu privire la îndeplinirea de către U. “S. Haret” a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamantă, Curtea observă că, în perioada în care aceasta a urmat cursurile Facultății la forma FR, deși potrivit HG 366/2007 MECTS conducea sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate(…), constând, printre altele în „evaluarea și controlarea realizării politicilor și programelor în domeniu, stabilirea sau propunerea, după caz, a măsurilor de corectare a lor, controlarea și monitorizarea, aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular”, nu au fost sesizate nereguli în privința activității de învățământ din cadrul Universității “S. Haret”, respectiv cu privire la valabilitatea formei de învățământ pentru specialitatea în discuție, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că U. a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. “S. Haret”, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome, presupune, în fapt, recunoașterea formei de învățământ urmată de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011 și nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - în dosarele_, respectiv_, U. “S. Haret” are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați (…) este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
De amintit că aceasta a devenit chiar practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 5419/24.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, decizia nr. 4833/16.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, decizia nr. 4846/16.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, decizia nr. 1972/10.05.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2012, decizia nr. 5387/23.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ etc), în același sens existând și un punct de vedere exprimat de instanța supremă.
În consecință, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune admiterea recursului formulat de recurenții-reclamanți și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei U. “S. Haret” la emiterea diplomelor de licență și a suplimentului la acestea.
Se mai reține de către Curte că reclamanții au chemat în judecată, ca pârât și MEN (fost METCS) pentru a fi obligat acesta la îndeplinirea obligațiilor legale pe care le are în speță.
Pârâtul amintit nu este legat, însă, de reclamanți prin vreun raport juridic care să justifice calitatea lor procesuală activă. De aceea, se va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe capătul de cerere formulat în contradictoriu cu M. Educației Naționale (fost MECTS) și îl va respinge ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a MEN, invocată în fața primei instanțe în dosarul nr._, a cărui sentință a fost casată, se va respinge, însă, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că acestuia îi revine obligația de a aproba tipărirea formularea de licență, prin urmare este o autoritate publică, iar în atribuțiile sale se înscrie și cea menționată.
Mai reține Curtea că, în ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a MEN la recunoașterea diplomelor de licență, acest petit apare ca prematur formulat, câtă vreme respectivele înscrisuri doveditoare nu s-au emis, după cum, chiar dacă acestea s-ar emite, nu s-ar putea pune problema recunoașterii lor pe calea acțiunii în justiție, deoarece, odată emisă, diploma de licență produce efecte fără a avea nevoie de o recunoaștere ulterioară sau o confirmare din partea forului superior educațional, a cărui siglă de altfel o poartă și care a aprobat totodată tipărirea.
Întrucât, obligația Universității nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece intimatul-chemat în garanție MECTS, în prezent M. Educației Naționale, refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, deși pârâta a emis reclamanților adeverințe că sunt licențiați și, prin urmare, pot pretinde eliberarea diplomelor de licență, iar, în cauză, există o interdependență între cele două obligații menționate în cererea introductivă, în raport de competența fiecărei autorități, se va admite și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. “S. Haret”, în temeiul art 60 și urm. C. proc. civ. și va fi obligat MEN (fost MECTS) să aprobe tipărirea formularelor tipizate, sub sancțiunea plății unei penalități de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, în termen de 30 zile de la pronunțare.
Se va lua act că recurenții-reclamanți și intimata-pârâtă USH își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți B. (R.) M., B. O. M., B. C. M., F. G., M. (B.) M., S. C. C., S. I., F. (A.) M., A. (N.) A. A., R. M. G., AOSTĂCIOAIEI (I.) F., A. E., B. (G.) C., C. (G.) E., C. (H.) P. I., C. L., D. (T.) L. V., G. (C.) G. C., G. (C.-G.) M. L., M. I., N. L., O. V., P. (C.) I., R. (D.) S., R. (A.) M., R. (P.) G., S. (M.) L., S. (S.) E., T. (F.) G. împotriva sentinței civile nr. 2781/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe capătul de cerere formulat în contradictoriu cu M. Educației Naționale (fost MECTS) și îl respinge ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a MEN, ca neîntemeiată.
Admite în parte acțiunea reclamanților.
Obligă pârâta U. „S. Haret” București la emiterea în favoarea reclamanților a diplomelor de licență și a suplimentului la acestea.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. „S. Haret” București.
Obligă chematul în garanție, M. Educației Naționale (fost MECTS), să aprobe tipărirea formularelor tipizate, sub sancțiunea plății unei penalități de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în termen de 30 zile de la pronunțare.
Ia act că recurenții și intimata-pârâtă USH își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. I. P. S. V. R. M.
GREFIER
S. I.
Red. RV/2 ex./14.05.2014
Jud. fond Tribunalul București – B. L.M.
← Despăgubire. Decizia nr. 107/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 340/2014. Curtea de... → |
---|