Pretentii. Decizia nr. 2262/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2262/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 74452/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2262
Ședința publică de la 24.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. P.
JUDECĂTOR - D. M. D.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. - C. I.
Pe rol se află soluționarea recursului de contencios administrativ formulat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva Sentinței civile nr. 4994/06.12.2012, pronunțată de Tribunalul București–Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimații–reclamanți C. V. și B. V., având ca obiect – „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei de ședință, s-au prezentat intimații-reclamanți, prin avocat D. M. C., cu împuternicire avocațială depusă la fila 30 dosar, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, intimații-reclamanți prin apărător învederează că soluția pronunțată asupra contestației la executare a rămas definitivă și irevocabilă, depun copie de pe sentința prin care s-a constatat perimarea (fila 66 dosar) și susțin că, în aceste condiții, dreptul reclamanților a fost valorificat pe cale executării silite.
Lasă la aprecierea instanței să aprecieze acest motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă, însă, în ceea ce privește motivele de recurs pe cheltuielile de judecat, solicită respingerea acestora, cu menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, urmând să se țină cont că și în situația în care cererea de chemare în judecată ar fi rămas fără obiect, aceasta nu echivalează cu respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, întrucât pârâții sunt cei care, prin faptul că au achitat sumele datorate, chiar și pe calea executării silite, după introducerea cererii de chemare în judecată, au achiesat la pretențiile deduse judecății, respectiv la pretențiile reclamanților din prezenta cauză.
Menționează că pârâta este cea care a căzut în pretenții și trebuie să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, fiind în culpă, atât la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, cât și după prima zi de înfățișare când nu a recunoscut pretențiile și, mai mult decât atât, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, având în vedere și faptul că pretențiile au fost valorificate pe calea executării silite. Susține că nici după introducerea cererii de chemare în judecată pârâta nu a înțeles să achite de bună voie debitul, fiind evidentă culpa acesteia în promovarea cererii de chemare în judecată.
În consecință, solicită menținerea cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost stabilite în fața instanței de fond.
Curtea, în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanții C. V. și B. V., în contradictoriu cu A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETARILOR, au solicitat ca prin hotărârea ce veți pronunța: sa se dispună obligarea paratei la plata sumei de 392._ reprezentând despăgubiri, suma ce va fi actualizata în raport cu indicele de creștere al preturilor de consum incepind cu data de 22.10.2011 și pana la data plătii și plata cheltuielilor de judecata constând în onorariu de avocat.
Prin Sentința civilă nr. 4994 din data de 6 decembrie 2012, Tribunalul București a admis acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 392 065,31 lei, reprezentând 60% din valoarea compensațiilor bănești stabilite prin Hotărârile nr. 681/2009 și nr. 682/2009, sumă ce va fi actualizată începând cu data de 22.10.2011 și până la data plății., precum și la plata sumei de 2698 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 681 din 22.10.2009, emisă de către Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr.290/2003, Legea nr.9/1998 și a Legii nr.393/2006, s–a admis cererea reclamantilor și s–au acordat compensații bănești în valoare totală de 261.738,65 lei pentru bunurile abandonate de autorii acesteia Cristov M. și V. în orașul L., jud. Cahul.
În legătură cu efectuarea plății sumelor de bani reprezentând compensațiile bănești acordate potrivit Legii nr.290/2003, s-a constatat că la art.18 alin.5 lit. c din H.G. nr.1120/2006 s-a prevăzut achitarea eșalonată către beneficiari a compensațiilor bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene, pe parcursul a 2 ani consecutivi, din care 40% în primul an și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, precizându-se în alin.6 din același act normativ că „ suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
S-a concluzionat că nu rezultă din nici un text legal că plata despăgubirilor ar fi condiționată de existența în buget a acestor sume de bani ca o condiție imperativă, ci dispozițiile normative citate arată modalitatea de plată, aceasta fiind o obligație legală care nu poate fi condiționată de debitor.
Instanța de fond a constatat că pârâta nu a achitat până în prezent suma de bani reprezentând cea de-a doua tranșă din compensațiile bănești stabilite.
S-a reținut că, potrivit art.18 alin.6 din HG 1120/2006, numai cea de-a doua tranșă se actualizează, în timp ce prima nu este supusă reactualizării dacă este plătită până la scadență, respectiv într-un an de la comunicarea hotărârii.
Reținându-se culpa procesuală pasivă, în baza art. 274 cod procedură civilă, instanța de fond a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 2698 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În motivare, recurenta a arătat că, în temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9. art. 3041 din Codul de procedură civilă, consideră Sentința civilă nr. 4994/2012 pronunțată în ședința publică din data de 06 decembrie 2012 de către Tribunalul București, ca fiind netemeinică și nelegală.
A învederat faptul că reclamanții C. V. și B. V. au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării tranșei a II-a din despăgubirile bănești stabilite prin Hotărârile nr. 681 și 682/2009, în cuantum 392.065,31 lei, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 23/2012 de către B.E.J. D., C. & D..
B.E.J. D., C. & D. a procedat la emiterea somației în dosarul de executare nr. 23/2012. De asemenea, prin procesul-verbal încheiat în dosarul în cauză, s-a stabilit în sarcina subscrisei, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligația de plată a sumei de 497.606,22 lei reprezentând tranșa a II-a din despăgubirile acordate în baza actelor administrative anterior amintite, actualizate pe perioada decembrie 2009 - decembrie 2011, onorariu avocat, onorariul executorului judecătoresc și cheltuieli de executare.
Cu O.P. nr. 1622 din data de 05.04.2012 Trezoreria Sector 1 a virat în contul B.E.J. D., C. & D. suma în cuantum de 497.606,22 lei, așa cum rezultă din extrasul pe care îl anexează în fotocopie.
Din aceste motive, apreciază că inițierea acțiunii de chemare în judecată formulată de reclamanții C. V. și B. V., concomitent cu procedura executării silite prin Biroul executorului Judecătoresc, este făcută cu rea-credință și fără a respecta prevederile prevăzute de codul de procedură civilă pentru cererea de chemare în judecată.
Consideră că admiterea acțiunii poate crea un precedent periculos, în sensul că A.N.R.P. poate fi executată de două ori pentru aceeași hotărâre, iar recuperarea sumelor implică proceduri anevoioase, în speță fiind întrunite condițiile îmbogățirii fără just temei.
Astfel, prin mărirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu se creează un dezechilibru patrimonial, din care ia naștere un raport juridic obligațional, în temeiul căruia persoana al cărui patrimoniu s-a mărit devine creditorul obligației de restituire, iar persoana al cărei patrimoniu s-a diminuat devine creditorul acestei obligații.
Dacă se admite acțiunea inițiată formulată de reclamantă se crează și premiza creșterii volumului de activitate al A.N.R.P., inclusiv al instanțelor Judecătorești, iar termenul rezonabil nu mai poate fi incident acțiunilor de restituire prin despăgubiri. în această situație A.N.R.P. ar trebui să inițieze acțiuni în restituire pentru recuperarea sumelor poprite, privând alți beneficiari ai Legii nr. 290/2003 să beneficieze de dreptul lor.
În subsidiar, recurenta a solicitat micșorarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 alin 3 Cod proc civ., apreciind că acordarea unor cheltuieli de judecată de 2.698 lei este neîntemeiată și față de obiectul cauzei.
Aceste aspecte nu vizează o împotrivire la acțiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată
Prin urmare, apreciează că, față de obiectul pricinii, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care solicită reducerea lor corespunzătoare.
Mai mult, conform art. 6 din Legea nr. 290/2003, "Cererile adresate autorităților și instituțiilor publice, precum și acțiunile în justiție având ca obiect obținerea de despăgubiri sau compensații în temeiul prezentei legi, cu excepția litigiilor dintre moștenitori sau dintre proprietar, moștenitori și o terță persoană, sunt scutite de taxe de orice fel.”
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă, recurenta a solicitat admiterea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 4994/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul București și respingerea acțiunii formulate de C. V. și B. V. în contradictoriu cu subscrisa, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca rămasă fără obiect.
Intimații au formulat întâmpinare, susținând, în esență, că executarea silită a fost demarata în anul 2012, deci după înregistrarea cererii de chemare în judecată și a fost începută în baza celor două hotărâri (Hotărârea nr.681/22.10.2009 și Hotărârea nr.682/22.10.2009) emise de Comisia Municipiului București de Aplicare a Legii nr.290/2003. Atât la momentul înregistrării cererii de executare silită, cât și în prezent, nu exista o practică unitara în ceea ce privește calitatea de titluri executorii a actelor administrative emise de Comisia Municipiului București de Aplicare a Legii nr.290/2003, astfel ca executarea silită începută în baza celor două hotărâri poate fi oricând desființată de instanța de judecată, ca urmare a promovării unei contestării la executare de către ANRP.
A arătat că ANRP a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de B. "D., C. și Asociații" în Dosarul nr.23/2012. Motivul invocat de ANRP în cadrul contestație la executare a fost tocmai faptul că cele două hotărâri emise de Comisia Municipiului București de Aplicare a Legii nr.290/2003 nu sunt titluri executorii.
Prin urmare, în cazul admiterii contestației la executare, ar fi obligați ca pentru demararea unei noi executări silite să obțină un titlu executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească.
Intimații au menționat că, prin motivele de recurs, recurenta a aratat ca plata sumelor datorate s-a făcut la data de 05.04.2012, deci anterior primului termen de judecata acordat în dosar, astfel ca acțiunea trebuia să fie respinsă ca fiind rămasa fără obiect. Recurenta omite însă să arate faptul că în fața instanței de fond nu a depus dovada efectuării plătii și, mai mult, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată.
Nu numai ca ANRP a refuzat efectuarea plații de bună voie, însă după efectuarea plații nu învederează în fața instanței de fond ca sumele au fost executare silit și, mai mult, promovează contestație la executare pe motiv ca executarea silită a fost făcuta în lipsa unui titlu executoriu.
Deci, pe de o parte, învederează instanței de recurs ca plata a fost făcuta și, prin urmare, cererea de chemare în judecata a rămas fără obiect, iar pe de altă parte formulează contestație la executare, invocând faptul că intimații nu sunt în posesia unui titlu executoriu.
În prezența cauză, nu se poate reține caracterul vădit netemeinic al cererii de chemare în judecată și reaua credința în promovarea cererii de chemare în judecată, astfel că nu suntem în prezența abaterii judiciare prevăzute de art.108 indice 1 alin. l pct. l lit. a) C.pr.civ.
Referitor la reducerea onorariul de avocat, intimații au invocat prevederile art. 274-275 din Codul de procedură civilă și au arătat că în prezenta cauza, cererea de chemare în judecata a fost admisă, iar parata nu a recunoscut până la prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților, ceea ce înseamnă că operează prezumția culpei procesuale. Soluția instanței de fond de acordare a cheltuielilor de judecată este legală, întrucât parata nu numai că nu a recunoscut la primul termen de judecata pretențiile subsemnaților, însă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata.
De asemenea, cuantumul onorariului de avocat acordat în prezența cauza este unul rezonabil, proporțional cu munca depusă de avocat în prezența cauza,astfel că nu se impune reducerea acestuia.
Intimații au arătat că practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea cheltuielilor de judecata în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României). Or, în prezența cauza cheltuielile de judecata sunt cheltuieli reale, au fost necesare pentru promovarea și soluționarea favorabilă a cererii de chemare în judecată și au un caracter rezonabil.
Recurenta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus note de ședință, anexând următoarele înscrisuri:
-adresă poprire pentru indisponibilizarea sumei de 497.606,22 lei nr._/28.02.2012 emisă de Trezoreria Sector 1 București în dosarul de executare silită nr. 23/2012 al B. D., C. & D.;
-O.P. nr. 1622/05.04.2012 emis de Trezoreria sector 1 București;
A menționat că suma poprită și achitată conform Ordinului de Plată nr. 1622/05.04.2012 reprezintă totalul debitului prevăzut prin Hotărârile nr. 681/22.10.2009 și nr. 682/22.10.2009, ambele emise de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr._, suma actualizată cu indicele de inflație, cheltuieli de executare, onorariu executor judecătoresc, onorariu avocat.
A solicitat să se ia act de faptul că suma corespunzătoare despăgubirilor stabilite prin Hotărârile nr. 681/2009 și nr. 682/2009 emise de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003 este la dispoziția creditorilor prin intermediul B. D., C. & D., iar procedura de executare silită și-a produs efectele în totalitate.
Recurenta a solicitat exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.698 lei la care am fost obligați conform sentinței recurate, pentru următoarele considerente:
a)Apreciază că obligarea la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care intimații-reclamanți au formulat cerere de executare silită concomitent cu cererea de chemare în judecată și în condițiile în care despăgubirile au fost achitate (prin executare silită) nu se justifică.
A învederat faptul că intimații-reclamanți au intrat în posesia sumelor reprezentând tranșa a II-a din despăgubirile stabilite prin Hotărârile nr. 681/22.10.2009 și nr. 682/22.10.2009 emise de Comisia Municipiului București încă de la data de 05 aprilie 2012 (cu O.P. nr. 1622), deci cu foarte mult timp înainte de pronunțarea Sentinței civile nr. 4994/06 decembrie 2012 a Tribunalului București în speța dedusă judecății.
b)A invocat practica în materie a CEDO, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Gostin împotriva României, cauza S. împotriva României, cauza S. și alți împotriva României, cauza R. împotriva României).
De asemenea, a invocat art. 6 din Legea nr. 290/2003, potrivit căruia "Cererile adresate autorităților și instituțiilor publice, precum și acțiunile în justiție având ca obiect obținerea de despăgubiri sau compensații în temeiul prezentei legi, cu excepția litigiilor dintre moștenitori sau dintre proprietar, moștenitori și o terță persoană, sunt scutite de taxe.”
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
La filele 49-50 din dosarul de recurs, recurenta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus următoarele înscrisuri:
-Adresa de poprire nr._/28.02.2012 emisă de Trezoreria Sector 1 București în dosarul de executare silită nr. 23/2012 al B. D., C. & D., pentru indisponibilizarea sumei de 497.606,22 lei;
-Ordinul de Plată nr. 1622/05.04.2012 emis de Trezoreria sector 1 București.
Curtea constată că suma poprită și achitată conform Ordinului de Plată nr. 1622/05.04.2012 reprezintă totalul despăgubirilor stabilite prin Hotărârile nr. 681/22.10.2009 și nr. 682/22.10.2009, emise de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr._, sumă actualizată cu indicele de inflație, cheltuieli de executare, onorariu executor judecătoresc, onorariu avocat.
În concluzie, Curtea constată că procedura de executare silită demarată de intimați cu privire la suma reprezentând despăgubirile stabilite prin Hotărârile nr. 681/2009 și nr. 682/2009, emise de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003, și-a produs efectele în totalitate, intimații încasând această sumă.
De asemenea, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 66 dosar recurs și așa cum au arătat și intimații, contestația la executare formulată de recurenta ANRP împotriva executării silite având ca obiect suma menționată, s-a perimat, perimarea fiind constatată prin Sentința civilă nr._ din 19.12.2013 a Judecătoriei sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă.
În aceste condiții, întrucât acțiunea formulată de intimații-reclamanți și soluționată pe fond prin sentința recurată are ca obiect obligarea ANRP la plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârile nr. 681/2009 și nr. 682/2009, emise de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003 iar suma reprezentând despăgubiri a fost achitată integral de recurenta-pârâtă ca urmare a executării silite, Curtea constată că aceasta a rămas fără obiect.
Pe cale de consecință, în raport de probele noi administrate în recurs, se impune admiterea recursului și reformarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește motivul de recurs vizând obligarea recurentei-pârâte ANRP la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2698 lei, reprezentând onorariu de avocat, Curtea reține că, pe de o parte, recurenta solicitat să fie exonerată de la plata acestora, iar pe de altă parte, a solicitat micșorarea acestora pe considerentul că sunt nejustificat de mari.
Referitor la soluția de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că aceasta este temeinică și legală, chiar dacă acțiunea a rămas fără obiect, întrucât culpa procesuală care stă la baza obligației de suportare a cheltuielilor de judecată subzistă, în condițiile în care obligația de plată a despăgubirilor cuvenite reclamanților a fost executată după sesizarea instanței de fond cu acțiunea soluționată prin sentința recurată, iar parata nu a recunoscut până la prima zi de înfățișare pretențiile reclamanților, în conformitate cu dispozițiile art. 275 din Codul de procedură civilă.
Nu poate fi primită susținerea recurentei, în sensul că intimații-reclamanți au formulat cerere de executare silită concomitent cu cererea de chemare în judecată, având în vedere că demararea paralelă a celor două proceduri este justificată de existența unei practici neunitare a instanțelor de judecată, în ceea ce privește caracterul de titlu executoriu al hotărârilor emise de comisiile de aplicare a Legii nr. 290/2003, existând riscul admiterii unei eventuale contestații la executare pe acest motiv.
Nici împrejurarea că intimații-reclamanți au intrat în posesia sumelor reprezentând tranșa a II-a din despăgubirile stabilite prin Hotărârile nr. 681/22.10.2009 și nr. 682/22.10.2009 emise de Comisia Municipiului București încă de la data de 05 aprilie 2012, înainte de pronunțarea Sentinței civile nr. 4994/06 decembrie 2012 a Tribunalului București, nu este în măsură să o exonereze pe recurenta-pârâtă de la plata cheltuielilor de judecată, întrucât culpa procesuală rezultă din faptul că sumele au fost plătite după data sesizării instanței de fond cu cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește însă cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea constată că acesta este disproporționat prin raportare la criteriile prevăzute de art. 273 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Potrivit textului legal menționat, „Judecatorii au insa dreptul sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, potrivit cu cele prevazute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocat.”
Curtea constată că prezenta acțiune nu a necesitat administrarea unui probatoriu complex și că a fost soluționată pe fond la primul termen de judecată, în cauză administrându-se doar proba cu înscrisuri.
De asemenea, se reține că, având în vedere jurisprudența constantă a instanțelor de judecată în cauzele având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata sumelor reprezentând despăgubiri stabilite prin hotărârile emise de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003, frecvența și repetitivitatea acestui tip de litigii, se prezumă că redactarea și susținerea cererii de chemare în judecată nu au necesitat, în prealabil, o documentare amplă asupra chestiunii de drept deduse judecății.
În concluzie, Curtea constată că, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 273 alin. (3) din Codul de procedură civilă, onorariul în cuantum de 2698 lei, este disproporționat și că se impune diminuarea acestuia până la suma de 1000 lei, acesta fiind, în opinia instanței, un cuantum adecvat, față de munca îndeplinită de avocat și față de valoarea pricinii.
Se impune precizarea că aplicarea prevederilor art. 273 alin. (3) din Codul de procedură civilă privește exclusiv suportarea cheltuielilor de judecată de către partea căzută în pretenții, neavând consecințe asupra contractului de asistență juridică încheiat între reclamanți și apărătorul ales, urmând ca sentința recurată să fie reformată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Din aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 din codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect și va obliga pârâta să plătească reclamanților 1000 lei cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, împotriva Sentinței civile nr. 4994/06.12.2012, pronunțată de Tribunalul București–Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimații–reclamanți C. V. și B. V., ambii cu domiciliul ales la S.C.A. „O. și Asociații”, în București, ., ., sector 5.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâta să plătească reclamanților 1000 lei cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. - C. I.
Red.jud.C.P.
Tehnored.M.C.I./2ex.
Jud. fond:C. M. A., Tribunalul București–Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3889/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 7793/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
