Pretentii. Decizia nr. 7793/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7793/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 47257/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.7793
Ședința publică din data de 23 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. V.
JUDECĂTOR: D. G. S.
JUDECĂTOR: I. R.
GREFIER: E. Chirănuș
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3106/26.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. D. și intimata-pârâtă – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin registratura secției la data de 02.09.2014, în 2 exemplare.
Având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C., Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 07.12.2012, sub numărul_, formulată de reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.622 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autovehicule, achitate cu chitanța . nr._/12.09.2007, plus dobânda legală calculată de la data încasării până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.3106/25.04.2014, Tribunalul București Secția a II a (fostă a IX-a) C. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6.622 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, la care se adaugă dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective, a admis cererea de chemare în garanție, a obligat pe chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București la sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit, marca Peugeot (număr de identificare VF33ARHYB83557309), autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Franța, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 6.622 lei, prin chitanța de plată . nr._/12.09.2007, taxă specială de primă înmatriculare ce a fost stabilită în temeiul dispozițiilor art. 2141 din Legea nr. 343/2006.
După înmatricularea vehiculului, reclamantul s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare, înregistrată sub nr._/02.11.2012, iar ulterior a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în termen legal, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 6.622 lei și a dobânzii legale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București a fost respinsă ca neîntemeiată având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Pe fondul cererii, tribunalul a apreciat că stabilirea taxei pentru emisii poluante s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză.
Reglementarea națională a taxei de primă înmatriculare, reprezentată de art. 2141 din Legea nr. 343/2006, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa specială de primă înmatriculare nu se plătește.
Reglementată în acest mod, taxa pe primă înmatriculare contravine art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, fiind destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei pentru emisii poluante de faptul înmatriculării, deși s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pentru emisii poluante pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a reținut că reclamantului, în mod ilegal i s-a solicitat îndeplinirea obligației de plată a taxei de primă înmatriculare, cu ocazia primei înmatriculări, potrivit art. 2141 din Legea nr. 343/2006, cererea de restituire fiind întemeiată, motiv pentru care a obligat pârâta la restituirea sumei de 6.622 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante și pe întârzierea restituirii acesteia.
Instanța de fond a acordat reclamantei dobânda legală în materie fiscală, în cuantumul prevăzut de art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, dar cu începere de la data încasării taxei, deoarece raportul juridic dedus judecății este de natură fiscală, iar principiul echivalenței și principiul efectivității, interpretate prin prisma hotărârii din cauza I.,impun ca părțile să beneficieze de același cuantum al dobânzii, cu singura distincție că punerea în întârziere în cauza de față a intervenit de drept, prin faptul încălcării cu rea-credință a dreptului Uniunii Europene, la data perceperii taxei.
Cererea de chemare în garanție a fost admisă în raport de prevederile OUG nr.196/2005 privind Fondul de mediu și art. 60 alin. 1 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, în temeiul art.304 pct.9 si 3041 C., solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, pentru următoarele:
1. În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice
Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
2. In ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea.
Recurenta-pârâtă învederează că plata taxei de poluare a cărei restituire se solicita, a fost achitata în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008.
Pe de alta parte, regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008 a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii, dată de la care s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3.
Solicită instanței de control judiciar să aibă în vedere si aspectele prezentate în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008, unde se menționează în mod expres că, daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecința ar fi fost facilitarea intrării in România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorita prețului foarte mic.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România pentru autoturismele second-hand contravin art.90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.
Incidența în cauză a acestor prevederi o apreciază ca fiind inexistentă, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și a repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care fac referire art.3 și art.9 din OUG 50/2008.
Recurenta invocă disp. art.33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene și principiul „poluatorul plătește” care este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Totodată, arată că nicio lege în vigoare nu acordă competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța supra compatibilități unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și tratatele internaționale.
A arătat că în prezenta cauză există act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât dacă anulează actul de impunere ceea ce nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale, învederează că reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu și nici nu face dovada că taxa de poluare a fost achitată către bugetul de stat ci fondului de mediu, astfel încât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 124 raportat la art.117 al.2 sau art.70, după caz, Cpf.
Intimatul reclamant P. D. a depus întâmpinare la 02.09.2014 prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea soluției de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând probele administrate în cauză Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul discriminatoriu al taxei încasate și faptul că normele care au instituit-o contravin art. 110 din TFUE, fostul art. 90 din TCE. Acest fapt este confirmat de hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. c. României, și N. c. României. Normele prin care s-au instituit taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare sunt de natură să descurajeze importul intracomunitar, și să protejeze piața internă, fapt care contravine articolului menționat.
De asemenea, prima instanță a procedat în mod corect, dând eficiență normelor de drept european și înlăturând normele din dreptul intern care sunt contrare Tratatului, fapt conform cu hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele C. /Enel și Simmenthal.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Ca și calitate procesuală pasivă Curtea constată că restituirea taxei trebuie să se facă de organul care a încasat-o, fiind nerelevant pentru ce instituție a fost încasată respectiva taxă. Actul nelegal emană de la această instituție și vătămarea a fost produsă, în mod direct, de către aceasta, repararea prejudiciului, în sensul restituirii taxei, urmând să se realizeze tot de către instituția fiscală care a impus și a încasat taxa de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, se constată că această procedură era una ineficientă, normele interne impunând plata taxei iar practica autorităților fiscale fiind în sensul impuneri taxei. Astfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Încasarea unei taxe ce contravine dreptului european constituie un fapt generator de prejudiciu, impunându-se repararea integrală a acestui prejudiciu, inclusiv a celui produs prin lipsirea pentru o perioadă de timp, de suma de bani plătită, așa cum s-a reținut și în cauza CJUE I. c. României
În aceste condiții, soluția de obligare a autorității care a încasat taxa nelegală la repararea integrală a prejudiciului, apare ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3106/26.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. D. și intimata-pârâtă – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
D. C. VladDaniel G. SeverinIonel R.
GREFIER
E. Chirănuș
Red.DS, tehnored.MT/2ex.
Tribunalul București – Secția C. – red.IM
| ← Pretentii. Decizia nr. 2262/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 9237/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
