Pretentii. Decizia nr. 9237/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9237/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 684/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9237
Ședința publică din data de 11 decembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr.430/05.06.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. I. și intimatul-pârât A. F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții - restituire taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 430/05.06.2014 a Tribunalului Teleorman a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C. I. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN - SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC Z., fiind obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 3.418 lei, achitată cu titlu de timbru de mediu și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare, începând cu data plății acesteia, respectiv 25.06.2013 și până la data restituirii.
Totodată, a fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva pârâtei Administrația F. pentru Mediu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, solicitând casarea și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca nefondată.
Arată recurenta în motivare că hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile art. 488, alin. (1) pct. 8 Cod procedura civila.
Se arată că în mod eronat s-a admis acțiunea, fiind obligată recurenta parata la restituirea sumei de 3418 lei, întrucât suma nu a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ci in baza unei decizii de calcul a timbrului de mediu emisa in baza O.U.G. nr. 9/2013.
Prin OUG nr. 9/2013, legiuitorul intern a urmărit înlăturarea văditei diferențe de tratament fiscale, sub imperiul reglementărilor anterioare, față de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene, în vederea punerii lor în circulație în România, și produsele naționale, stabilind că timbrul de mediu se va datora și pentru produsele naționale cu privire la care nu s-au achitat sarcinile fiscale prevăzute de reglementările anterioare, precum și pentru acele autovehicule pentru care, chiar dacă aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natură fiscală au obținut restituirea lor, ca urmare a unei proceduri judiciare.
Contrar celor reținute de instanța de fond, reglementarea actuală cuprinsă în OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu nu se află în contradicție cu dispozițiile art. 110 din T.F.U.E., întrucât autoritățile naționale nu au aplicat un tratament fiscal discriminatoriu între autovehiculul achiziționat de intimatul-reclamant din Uniunea Europeană și un autovehicul similar ce ar fi putut fi achiziționat de pe piața internă.
Aceasta deoarece, potrivit art. 4 lit. a) și c) din OUG nr. 9/2013, obligația de plată a timbrului de mediu intervine atât cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, cât și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Ca atare, după data de 01.01.2013, nu mai există nicio discriminare sau influențare a comportamentului cumpărătorilor de autoturisme second-hand.
In consecință, nefiind încălcate prevederile OUG nr. 9/2013, nu există niciun temei legal pentru restituirea timbrului de mediu în privința autovehiculelor provenite din Uniunea Europeană și înmatriculate pentru prima dată în România după această dată. Autovehiculul achiziționat de intimatui-reclamant este într-o astfel de situație, fiind înmatriculat în Uniunea Europeana la 12.07.2010 și adus in România de . SRL, persoana juridica romana, vânzătorul intimatei reclamante.
Prin urmare, refuzul recurentei-pârâte de restituire a timbrului de mediu, nu este unul nejustificat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, exercitarea dreptului de apreciere al organului fiscal nefăcându-se nici prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, nici prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Recurenta mai arată că în cauză sunt incidente și prevederile art. 488 pct. 4 Cod procedura civila).
Astfel, potrivit art. 126, alin. 2 din Constituția României „competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata, sunt prevăzute numai prin lege". Nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale.
Aceasta atribuție revine Curții Constituționale sau Parlamentului României, singurele in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la timbru de mediu, contravine Constituției sau Tratatelor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Astfel, eventuala nelegalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, nu poate face obiectul controlului exercitat de o instanța judecătoreasca, in cadrul unei acțiuni având ca obiect restituirea timbrului de mediu.
Cu privire la dobânda calculata la suma incasata, pe care reclamantul o solicita, considerand-o folos nerealizat, arată că obligarea sa la plata acesteia este nelegală, deoarece aceasta nu poate fi considerata obligație neexecutata a AJFP Teleorman către reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1082 si art. 1084 Cod Civil
In ceea ce privește obligarea AJFP Teleorman, la plata cheltuielilor de judecata, arată că în mod greșit instanța a reținut ca fiind dovedita culpa procesuala a recurentei parate, deoarece aceasta nu a făcut decât sa aplice legea in vigoare la acea data, si anume O.U.G. nr. 9/2013, iar materia cheltuielilor de judecata este reglementata de art. 451-455 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala.
Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea.
Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Arată că n mod corect instanța de fond a reținut ca prin O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o noua reglementare intrata in vigoare la data de 15 martie 2013 si in esența quasi-identica cu dispozițiile Legii nr. 9/2012 aflate in vigoare de la data de 1 ianuarie 2013 si pana la abrogarea acestui act normative de către O.U.G. nr. 9/2013.
Dispozițiile art. 110 T.F.U.E. prevăd faptul ca"(l)Nicun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare; (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interna de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție".
In același sens, instanța de contencios european, a arătat ca articolul art. no TFUE ar fi golit de sensul si de obiectivul sau daca statelor membre le ar fi permis sa instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate in favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața naționala si introduse pe aceasta piața înainte de . taxelor menționate.
Or, scopul art. 110 T.F.U.E. este acela de împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 T.F.U.E. prin taxarea interna discriminator si are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, in doctrina aratandu-se faptul ca, aceasta norma impune o "neutralitate totala a fiscalității interne in ceea ce privește produsele naționale si cele importate."
De asemenea, în mod corect, instanța de fond a analizat compatibilitatea O.U.G. Q/2013 privind timbrul de mediu cu dispozițiile art. 110 TFUE, retinind ca legiuitorul a urmărit in principal găsirea unei formule legislative care sa nu mai conțină deficientele vădite a celor anterioare (care instituiau o clara diferența de tratament in favoarea produselor naționale - care nu erau supuse sarcinilor fiscale - si cele importate - care erau supuse acestor sarcini).
Astfel, prin O.U.G. Q/2013 legiutorul a incercat înlăturarea văditei diferente de tratament fiscal fata de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene in vederea punerii lor in circulație in România si produsele naționale, stabilind faptul ca timbrul de mediu se va datora si pentru produsele naționale cu privire la care s-au achitat sarcinile fiscale prevăzute de reglementările anterioare [art. 4, alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 9/2013], precum si pentru acele autovehicule pentru care chiar daca aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natura fiscala au obținut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare [art. 4, alin. (1) lit. d) din OUG 9/2013]
La articolul 4, alin. (1) lit. d) din OUG 9/2013 s-a prevăzut ca timbrul de mediu se datorează si cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat in situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fara plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit jurisprudentei C.J.U.E.. interdicția prevăzuta la articolul 110 T.F.U.E. trebuie sa se aplice de fiecare data cand un impozit fiscal este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
O astfel de situație ar permite statelor membre sa eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel incat sa aiba efectul descries mai sus, interdicțiile prevăzute de art. 28 TFUE, 30 TFUE si 34 TFUE, referitoare la interzicerea taxelor vamale la import si export, a restricțiilor cantitative la import, precum si orice taxe si masuri cu efect echivalent.
In hotărârea pronunțata de către C.J.U.E. in C-402/09, I. T., (reglementarea interna anterioara - OUG 50/2008), insa raționamentul CJUE se aplica, mutatis mutandis, si in ceea ce privește Legea nr. 9/2012, cel puțin in forma sa in vigoare pana la data de 1 ianuarie 2013, era contrara dreptului unional.
Potrivit reglementarii aplicabile la momentul respectiv, cu ocazia achiziționării unui autovehicul second-hand deja înmatriculat in România (produs național in sensul art. 110 TFUE) dobanditorul nu era obligat la suportarea unei sarcini fiscale, in timp ce pentru ipoteza in care problema s-ar pune in raport de un autovehicul de ocazie importat (produs al altui stat membru in accepțiunea art. 110 TFUE) in vederea punerii sale in circulație in România, respective sarcina fiscala prevăzuta de normele dreptului intern se aplica.
In aceste condiții fiind relative clar caracterul si efectul discriminator a reglementarii interne in raport de produsele importate, precum si corelativul efect favorizant in raport de produsele naționale, Curtea, ulterior sublinierii faptului ca "articolul 110 TFUE obliga fiecare stat membru sa aleagă taxele aplicate autovehiculelor si sa le stabilească regimul astfel incat acestea sa nu aiba ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale si descurajarea in acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare", a concluzionat ferm ca "articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o tax ape poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajează punerea in circulație, in statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
In mod corect a reținut instanța de fond ca, in cauza se aplica dispozițiile dreptului comunitar, care au prioritate fata de dreptul național, de la 1 ian.2007, România este stat membru al UE, iar ca urmare a aderării, in baza art.148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum si celelalte reglementari comunitare, cu caracter obligatoriu si au prioritate fata de dispoz. contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare(alin.2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din preved.alin.2( alin.4)
În privința dobânzii legale, arată că în mod corect a procedat instanța de fond obligând pârâta la plata dobânzii fiscale, precum și la plata cheltuielilor de judecată,.
Analizând cele două cereri de recurs, prin raportare la dispozițiile art. 496 NCPC și ale art. 488 pct. 4 și pct.8 NCPC, Curtea va reține că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
1/ Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 4 NCPC, invocat de recurenta-pârâtă:
În ceea ce privește faptul că asupra conformității OUG nr. 9/2013 cu normele de drept comunitar s-ar fi pronunțat un organism necompetent, respectiv o instanță judecătorească în loc de Curtea Constituțională, se reține că acest motiv de recurs se subsumează prevederilor art. 488 pct. 4 NCPC, incident atunci când instanța de judecată depășește limitele puterii judecătorești.
Curtea va constata însă că acest motiv de recurs invocat de recurenta este nefondat, constatând din considerentele sentinței recurate că Tribunalul a analizat conformitatea normei interne cu normele de drept comunitar în aplicarea principiului priorității normei comunitare și a jurisprudenței CJUE. Astfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională.
Apreciind în mod direct, fără intervenția Curții Constituționale, asupra conformității normei interne cu normele de drept comunitar, Tribunalul nu și-a depășit așadar limitele ci a acționat în interiorul acestora și în conformitate cu practica constantă a CJUE, izvor de drept comunitar.
2/ Referitor la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 NCPC, cu privire la soluția asupra fondului, Curtea reține următoarele:
Se constată că intimata-reclamantă a dobândit autoturismul marca Opel, categoria auto M1, an de fabricație 2010, înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru UE la 12.07.2010, fiind obligată ca la înmatricularea în România să achite în baza OUG nr. 9/2013 timbrul de mediu în sumă de 3418 lei.
Curtea va avea în vedere interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. c. României și N. c. României care a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Interpretarea dată de CJUE în cauzele de mai sus a avut în vedere reglementarea anterioară din România cuprinsă în OUG nr. 50/2008 care instituia o taxă de poluare ce se percepea cu prilejul primei înmatriculării în România a unui autoturism, și care excepta de la plata acestei taxe autoturismele înmatriculate anterior anului 2007 în România, fără plata vreunei taxe de primă înmatriculare, indiferent ce denumire purta aceasta.
În schimb, în cazul de față, reclamantul a plătit o taxă intitulată timbru de mediu, ce a fost instituită prin OUG nr. 9/2013.
Spre deosebire de reglementarea anterioară cuprinsă în OUG nr. 50/2008, prin OUG nr. 9/2013 s-a prevăzut în cuprinsul art. 4 ca timbrul de mediu să fie plătit nu numai pentru autoturismele ce se înmatriculează prima oară în România, ci și pentru autoturismele înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării sau pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Rezultă că potrivit OUG nr. 9/2013 sunt supuse timbrului de mediu toate autoturismele pentru care nu s-a plătit vreo taxă cu prilejul primei înmatriculării în România, astfel că nu se mai creează o discriminare în ceea ce privește înmatricularea autoturismelor în funcție de proveniența acestora și nu se mai ajunge la descurajarea punerii în circulație în România a autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin urmare, Curtea apreciază că timbrul de mediu achitat de reclamant cu ocazia primei înmatriculării în România a autoturismului în baza OUG nr. 9/2013 nu contravine art. 110 din TFUE, astfel că refuzul pârâtei de a restitui reclamantului timbru de mediu este unul justificat, și prin urmare se impunea respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată.
Față de toate cele arătate mai sus, Curtea apreciază că există motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, se impune modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Celelalte motive de recurs invocate de recurente, privind soluția instanței de fond dată cu privire la dobânda legală solicitată și cheltuielile de judecată, nu se impune a mai fi analizate, având în vedere că drept efect al admiterii recursurilor, acțiunea reclamantei a fost respinsă în integralitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, cu sediul în A., ., J. Teleorman, împotriva sentinței civile nr.430/05.06.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. I., CNP:_, cu domiciliul în ., jud. Teleorman și intimatul-pârât A. F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294.
Casează în parte sentința recurată și în rejudecare, respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Serviciul Fiscal Orășenesc Z. ca neîntemeiată.
Menține sentința recurată în ceea ce privește soluțiile pronunțate asupra excepțiilor inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
P. B. B.
Red: .- 5 ex. / 28.01.2015
Tribunalul Teleorman
Judecător: N. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7793/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 400/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
