Pretentii. Decizia nr. 2538/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2538/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 33867/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2538
Ședința publică din data de 31 martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5068/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. R., intimata-pârâtă ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU și intimata-chemată în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect pretenții - taxa poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin serviciul registratură, la data de 05.03.2014 recurenta-pârâtă a depus dovada comunicării directe a recursului către AFM, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Curtea, față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscalsub nr._ /3/2012, reclamantul T. R. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea la restituirea sumei de 1749 lei reprezentînd taxa de poluare achitată, actualizată cu dobînda legală.
În fapt, reclamantul a aratat că a achiziționat din UE un autovehicul, pentru înmatricularea căruia a fost obligat la plata taxei pentru emisii poluante în cuantum de 1749 lei. Reclamantul a considerat că taxa prevăzută de OUG nr.50/2008 contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Reclamantul a mai susținut că, față de disp. art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare.
În drept, reclamantul a invocat Tratatul CE, Legea nr. 554/2004, C.fisc., C.pr.fisc.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri privind autoturismul și taxa plătită pentru înmatricularea acestuia.
Pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 4 a formulat întâmpinare prin care a precizat că potrivit OPANAF nr.1104/2013 Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice este reprezentată de DGRFP București.
S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 4 și s-a formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRATIEI F. PENTRU MEDIU.
P. sentința civilă nr. 5068/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4; a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 să restituie suma de 1749 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, actualizată cu dobînda de la data plății la data restituirii efective; a fost obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 la plata sumei de 339,30 lei cheltuieli de judecată; a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu pîrîta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 4 instanța reține că aceasta este autoritatea care a stabilit suma de bani plătită de reclamant, este parte a raportului juridic fiscal, deci are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei tribunalul constată că reclamantul a achiziționat în anul 2012 din UE un autovehicul, pentru înmatricularea căruia a plătit taxă pentru emisii poluante în cuantum de 1749 lei. Reclamantul s-a adresat AFPS4 pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport de prevederile europene, dar pîrîta a refuzat restituirea taxei.
Tribunalul consideră că refuzul de restituire a taxei este nejustificat. Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datoreaza aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003. Autoturismul reclamantului nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania conform art.4 lit.a, fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse in Romania și cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu și pentru cele aflate deja in circulatie inmatriculate in țara. Așadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate in Romania înainte și după . OUG nr.50/2008.
In expunerea de motive care insoteste proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este mentionat in mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecinta ar fi fost facilitarea intrarii in Romania a unui numar foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achizitionate datorita pretului foarte mic. Asadar, se vrea ca taxa pe poluare, al carui scop este, in principiu, corect - `poluatorul plateste` -, sa aiba ca efect imediat diminuarea introducerii in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru. Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005. Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978). Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române. În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile OUG nr.50/2008 cu modificarile ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinata sa descurajeze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania. OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu (Germania), favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si, mai recent, vanzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este suspendat prin OUG 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, dupa cum urmează:„Art 1. începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta (OUG 1/2012) aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial P. lnr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda pana ta 1 ianuarie 2013.” Rezultă că discriminarea regimului fiscal aplicabil subzista in continuare, iar Legea 9/2012 in forma modificată prin OUG 1/2012 nu a înlăturat aceasta discriminare ce izvora din O.U.G. 50/2008 cu modificările si completările ulterioare, atâta timp cat art. 4 al.2 din legea 9/2012 este suspendat, asa cum am arătat mai sus.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei. Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, tribunalul va admite acțiunea și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 1749 lei reprezentând taxă pe poluare, actualizată cu dobânda calculată conform art. 124 din OG nr. 92/2003. Instanța va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtei AFM întrucât această autoritate nu este parte a raportului de drept fiscal, nu a prejudiciat reclamantul, neîncasând suma de bani plătită. Faptul că taxa încasată are ca destinație fondul de mediu nu generează o obligație de restituire în sarcina AFM.
In ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu instanța va respinge această cerere întrucât singura autoritate care a prejudiciat reclamantul este AFP Sector 4 independent de faptul că suma încasată de aceasta are ca destinație fondul de mediu. Prejudiciul a fost cauzat la data încasării necuvenite a sumei și nu ulterior prin virarea acesteia către Fondul pentru Mediu. De altfel, în contenciosul administrativ, instanța verifică prejudiciul creat de autoritatea aflată în raport direct cu persoana prejudiciată neavând relevanță în acest caz destinația dată sumei încasate. Faptul că taxa încasată are ca destinație fondul de mediu nu generează o obligație de garanție a AFM, raporturile între autorități urmând a fi reglate prin mecanisme bugetare, iar nu prin acțiuni în garanție.
Chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire. Totodată, pretențiile reclamantului împotriva paratului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Deși este adevărat că, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM, totuși, conform art. 8 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 și art. 6 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, cererea de restituire se depune la organul fiscal competent și se soluționează de către acesta, pe baza unei note de restituire, restituirea efectivă fiind efectuată tot de organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma respectivă.
In cauza, pretențiile paratei fata de chemata in garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii. In concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății și chemata în garanție nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
În temeiul art. 274 C. instanța va onliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 339,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice prin DGRFP București, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, au fost formulate considerații cu privire la: greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 4 și a cererii de chemare în garanție; ; în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, se arată că instanța nu a reținut faptul că recurenta nu a încasat efectiv taxa și că aceasta a fost virată în contul disponibil al fondului pentru mediu, drept pentru care consideră că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 60 din Codul de procedură civilă; greșita apreciere de către instanța de fond a faptului că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România pentru autoturismele second-hand contravin dispozițiilor Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene, art. 90 prg. 1; în ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale și la plata cheltuielilor de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.(2) din Codul de procedura civila, s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa recurentei.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul de față prin prisma motivelor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs legat de invocarea unei greșite soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, Curtea apreciază critica recurentei ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care aceasta a fost cea care a calculat și încasat suma solicitată de reclamantă, prin aceste fapte juridice luând naștere raportul juridic care stă la baza cererii de restituire.
Astfel, prin calitate procesuală pasivă se înțelege acea condiție de exercițiu a acțiunii civile care constă în identitatea dintre pârâtul chemat în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății; prin calitate nu se poate înțelege chiar existența dreptului dedus judecății, aceasta reprezentând o chestiune de fond.
Câtă vreme recurenta-pârâtă este emitenta deciziei prin care s-a stabilit taxa pe poluare, precum și persoana juridică care a încasat taxa, aceasta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Faptul că destinația finală a sumei revine unei alte persoane juridice ține de fondul raporturilor juridice deduse judecății, iar nu de îndeplinirea cerinței de exercițiu a acțiunii constând în calitatea procesuală pasivă.
În continuare, pe fondul cererii, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C., fiind invocată greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material cu ocazia soluționării fondului cauzei.
Cu privire la aspectele semnalate de recurentă, Curtea va constata din actele dosarului că intimatul- reclamant a dobândit în 22.05.2012 dreptul de proprietate asupra autoturismului second hand marca FORD, nr. identificare WFOHXXGAJH7Y32795, care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat european la data de 18.07.2007.
Cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, reclamantul a achitat în baza art. 4 din Legea nr. 9/2012 o taxă pe emisii poluante în cuantum de 1749 lei.
Curtea va constata că la data plății taxei de către reclamant erau suspendate dispozițiile art. 4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, care instituiau obligația de plată a taxei pentru emisii poluante și proprietarilor de autovehicule cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat pentru care nu fusese achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, sau taxa pe poluare.
Așadar, corect a constatat instanța fondului că regimul juridic al taxei în urma suspendării art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012 a devenit asemănător celui instituit de OUG nr. 50/2008, fiind obligatorie plata taxei pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
De asemenea, corect a constatat instanța fondului că în ceea ce privește conformitatea dispozițiilor legale ce instituie obligația de plată a taxei cu dreptul comunitar, aplicabil este același raționament expus de CJUE în cauzele T. și N..
Cu toate acestea, Curtea va reține că instanța fondului nu a avut în vedere întreg raționamentul expus de CJUE în cauzele amintite, care diferă în funcție de existența sau inexistența unei obligații de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism similar celui achiziționat de intimatul - reclamant.
Astfel, Curtea va constata că prezintă o relevanță deosebită data la care a avut loc prima înmatriculare a autoturismului în spațiul comunitar, în speță aceasta fiind 18.07.2007, dată în raport de care trebuie analizat dacă în România, în cazul în care autoturismul s-ar fi aflat la prima înmatriculare, ar fi fost supus unei taxe de primă înmatriculare.
În cauzele menționate anterior instanța europeană a făcut distincție intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior (cum este situația reclamantului).
În acest sens se va avea în vedere paragraful 38 al hotărârii T., în care CJUE a menționat că pentru a se analiza dacă există discriminare indirectă între autovehiculele second – hand importate și cele second - hand existente deja pe teritoriul statului trebuie verificat dacă taxa impusă este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
Separat, CJUE a arătat că trebuie examinată și neutralitatea taxei între vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci care cu ocazia primei înmatriculări nu au fost suspuse niciunei taxe prin raportare la vechime, grad de uzură, normă de poluare, etc.
Analizând separat cele doua situatii, CJUE a concluzionat că OUG nr. 50/2008 este susceptibila sa încalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul comparației dintre vehicule de ocazie importate si vehicule de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci numai atunci când comparația se realizează cu vehicule aflate la prima înmatriculare înainte de 01.07.2008.
În privinta autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE după data de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, urmând raționamentul expus în paragrafele 40, 41, 44 și 47 ale Hotărârii I. T., după cum urmează:
„40. In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul înmatriculat în statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). P. urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinută ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41. Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
44.P. introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008”.
În concluzie, CJUE a reținut că sistemul de plată a unei taxe pe poluare, având la baza anumite criterii precum cel din OUG nr. 50/2008 nu este în esență, de natură a încălca normele comunitare, în condițiile în care taxa percepută nu depășește valoarea reziduală a taxei încorporate într-un vehicul de ocazie similar, care a fost înmatriculat anterior pe teritoriul României și a fost supus (cu ocazia primei înmatriculări) la plata taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008, deci care a fost înmatriculat pentru prima dată în România după data de 01.07.2008.
Ulterior, în Cauza C. și C. prin Ordonanța din 3 februarie 2014, CJUE a reținut că este cert, pe de o parte, că, asemeni Ordonanței de Urgență nr. 50/ 2008, Legea nr. 9/ 2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Trebuie să se constate însă că Ordonanța de Urgență nr. 1/ 2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În concluzie, Curtea a reținut că, având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, rară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În concret, intimatul - reclamant putea opta, la momentul cumpărării, între un autoturism second hand înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, care la valoarea de piață adăuga valoarea taxei pe emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/ 2012 și un autoturism second hand din România, care în valoarea de piață nu avea adăugată nici taxă de înmatriculare.
Astfel, Curtea reține că un efect indirect al taxei instituite prin art.2141 - 2143 din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Conform algoritmului aplicat de CJUE, pentru a nu fi discriminatorie, și pentru a nu descuraja cumpărarea autovehiculelor de ocazie din UE, taxa pe emisii poluante la plata căreia este obligat intimatul - reclamant în baza Legii nr 9/ 2012 nu trebuie să depășească valoarea reziduală a taxei pe poluare încorporată în prețul autoturismului de comparație din România, care valoare este egală cu zero, în măsura în care un autoturism similar la data de 18.07.2007 nu ar fi achitat nici taxa de primă înmatriculare conform Codului Fiscal.
Pe cale de consecință, Curtea va constata că, în măsura în care taxa percepută intimatului-reclamant nu ar fi fost percepută pentru un autoturism similar provenit de pe piața din România, taxa pe poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE, astfel că se impune a fi restituită.
Curtea găsește însă fondat motivul de recurs legat de invocarea greșitei respingeri a cererii de chemare în garanție.
Astfel, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 1/ 2012, „ (1) prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. (2) Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.”
De asemenea, art. 3 alin. 1, 5, 6 și 8 din HG nr. 9/2012 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/ 2012 prevede următoarele:
„(1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care reprezintă:
a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe;
b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal.
(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (5).
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule".”
P. urmare, Curtea observă că destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, recurenta-pârâtă având doar competența de a calcula cuantumul taxei, plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că se impune admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă și obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către recurenta-pârâtă a cuantumului taxei pe emisii poluante.
Cu privire la motivul de recurs legat de invocarea greșitei acordării a dobânzii, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr. fiscală „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget - (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.”, iar art. 70 din același act normativ prevede „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor -(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”
Or, intimatul-reclamant a depus la organul fiscal cerere de restituire a sumei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, conform dovezii depuse la fila 20 dosar de fond.
Față de statuările CJUE în Hotărârea I. contra României, în care s-a stabilit că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, Curtea constată că este nefondată această critică a recurentei.
In ceea ce privește motivul de recurs legat de acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea nu poate reține că recurenta nu are o culpă procesuală, câtă vreme aceasta a refuzat restituirea taxei, iar instanța a apreciat că se impunea această restituire; recurenta adaugă la lege prin condiția ca căderea în pretenții să fie irevocabilă, o asemenea condiție nefiind prevăzută de text. În plus, nu se cere a fi dovedită reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale in sarcina părții care a pierdut procesul pentru acordarea cheltuielilor de judecată, forma de vinovăție cerută de lege fiind simpla culpă, formă de vinovăție ce este întrunită în cauza de față. Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să modifice în parte sentința recurată, în sensul că va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta; va obliga chemata în garanție AFM la plata către pârâta a sumei de 1749 lei reprezentând taxă pe emisii poluante; va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, .. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5068/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. R. cu domiciliul ales în București, Splaiul Unirii, nr. 41, .. A, ., intimata-pârâtă ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU și intimata-chemată în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, .. 294, . 6.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 1749 lei reprezentând taxă pe emisii poluante.
Menține, în rest, sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Data red. 28.04.2014
2 ex; red. Jud. AV
sentința civilă nr. 5068/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosarul nr._
judecător fond: – R. E. M.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2390/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 4308/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
