Pretentii. Decizia nr. 4308/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 4308/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 1283/87/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 4308

Ședința publică de la data de 29.05.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - D. C. V.

JUDECĂTOR – D. G. S.

JUDECĂTOR – I. R.

GREFIER - H. M.

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva sentinței civile nr. 86 din 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman –Secția C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. R. C. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, Curtea apreciază că sentința recurată este legală și temeinică sub aspectul soluției pronunțate, însă considerentele acesteia vor fi substituite în sensul celor ce urmează.

Curtea constată că reclamantul a achitat taxa de poluare sub imperiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012. Curtea reține că, așa cum a constatat și instanța de fond, art. 110 (fost art. 90) TFUE se opune instituirii unei taxe de poluare precum cea reglementată de Legea nr. 9/2012, opinie ce a fost confirmată de jurisprudența CJUE, prin Ordonanța în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13 (C. și C.).Prin urmare, conform unei jurisprudențe constante a CJUE, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului comunitar și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. În raport de această împrejurare, este vădit neîntemeiat motivul de recurs referitor la concordanța legislației naționale cu dispozițiile art. 110 TFUE.

Nu sunt întemeiate nici celelalte critici expuse de recurentă prin motivele de recurs, având în vedere că, în mod evident, jurisprudența CJUE are caracter general obligatoriu (și nu numai la speță, așa cum susține recurenta), întrucât aceasta face parte integrantă din dreptul comunitar a cărui respectare este obligatorie potrivit prevederilor art. 148 alin. 2 din Constituție. Astfel cum s-a reținut în Decizia Curții Constituționale nr. 1039/2012, dat fiind că CJUE are competența de interpretare a dreptului UE, hotărârile sale preliminare sunt obligatorii erga omnes, la nivelul tuturor statelor membre, sub rezerva solicitării la un moment ulterior, de către instanțele judecătorești naționale, a unor lămuriri suplimentare asupra respectivei interpretări a Curții.

Față de considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art. 496 alin. 1 NCPC, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva sentinței civile nr. 860 din 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman –Secția C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. R. C. A., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2014.

Președinte Judecător Judecător

D. C. V. D. G. S. I. R.

Grefier

M. H.

Red. DV/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4308/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI