Pretentii. Decizia nr. 2574/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2574/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 916/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2574
Ședința publică din data de 31.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă A.F.P. T. M. prin DGFPJ TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 751 din 24 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, Complet Specializat în C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - anulare act calcul taxa poluare, restituire taxa poluare”, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. F. M. și intimata – pârâtă A. F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în cadrul listei de amânări fără discuții, se prezintă intimatul-reclamant A. F. M., personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă și intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen de judecată.
La interpelarea instanței, intimatul-reclamant A. F. M., legitimat cu C.I. . nr._, arată că nu are un motiv pentru a solicita amânare judecății cauzei.
Curtea dispune reluarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă intimatul-reclamant A. F. M., personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă și intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, intimatul-reclamant arată că i s-a comunicat recursul formulat de A.F.P. T. M. prin DGFPJ Teleorman.
Având cuvântul, solicită intimatul-reclamant respingerea recursului, arătând că organul fiscal nu avea drept de a-i percepe taxă pe poluare. Mai arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare pe cererea de recurs.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. P. sentința civilă nr.751/24 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, Complet Specializat în C. Administrativ și Fiscal a dispus: admite acțiunea formulată de reclamantul A. F. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în ce privește restituirea taxei pentru emisii poluante; obligă pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. M., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să plătească reclamantului A. F. M. suma de 6193 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule achitată conform chitanța nr. TS 7, nr_/17.12.2012, actualizata cu indicele de inflație la data restituirii efective; ia act că reclamantul renunța la judecata capătului de cerere privind anularea actelor administrativ fiscale; obligă pârâta sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata ocazionate de soluționarea cauzei în suma de 40,50 lei.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul A. F. M., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. M., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat instanței anularea actelor administrative nr. 1341/17.01.2013 și nr 211/17.12.2012, emise de AFP T. M. și restituirea sumei de suma de 6193 lei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule achitată conform chitanța nr. TS 7 nr_/17.12.2012, actualizata cu indicele de inflație la data restituirii efective.
A reținut Tribunalul că în motivarea cererii, partea reclamantă a aratat că a achiziționat, un autoturism marca VOLKSWAGEN, tip Passat, norma poluare E 4, . WVWZZZ3CZ7E217592, nr omologare AC11236D12C90E4/2007, an fabricație 2007, . auto J_. La data de 17.12.2012, în baza OG nr. 50/2008, a achitat taxă de primă înmatriculare în sumă de 6193 lei, cu chitanța . 7 nr._, emisă de Administrația Finanțelor Publice T. M.. A arătat că nu se află în ipoteze unei prime înmatriculări a autoturismului, ci în situația ,înmatriculării subsecvente în România, și prin urmare nu sunt aplicabile prevederile art. 23, 25 și 90 din Tratatul UE. În articolul art. 90 paragraf I, din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, se prevede ca niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produsele naționale similare. P. art. 1 din OUG nr. 1/2012, s-a dispus suspendarea aplicării art. 4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule până la 1 ianuarie 2013. A mai aratat că în prezent ca urmare a suspendării dispozițiilor alin 2 al art. 4 din OUG 1/2012, taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate și care sunt în circulație. Din dispozițiile Legii nr.9/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau un alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România. Legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 TFUE fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru. Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 rezultă că pentru un autoturism produs în România sau un alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o nouă înmatriculare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
De asemenea, Tribunalul a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice T. M. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând în esență că potrivit legislației cadru, instituită ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare. A aratat că în condițiile în care legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este legal datorată. Restituirea taxei de poluare se poate solicita doar ca diferențe de taxe plați anumite cazuri expres si limitativ prevăzute de lege. În acest sens au fost invocate disp. art. 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante. Cu privire la aspectele de nelegalitate ale OUG nr. 50/ 2008, in baza căreia a calculata si plătită taxa de poluare, pe care le invoca reclamantul, sunt aprecieri subiective, irelevante care nu pot fi apreciate ca fiind motive intemeiate în susținerea acțiunii. P. instituirea taxei de poluare, prevăzuta de OUG nr. 50/2008 nu sunt incalcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene, întrucât aceasta nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece taxa pe poluare este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme. Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene rezultă că Tratatul Uniunii Europene nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracter fiscal, taxa de poluare intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre. P. aprobarea HG nr. 686/2008, privind Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard, reprezentând reflecția in plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”, principiu unanim acceptat la nivelul Un Europene. In măsura în care reclamantul consideră că această taxă este nelegală, are posibilitatea de a cere obligarea autorităților in drept a efectua înmatricularea autoturismului să procedeze astfel, fără solicitarea plății taxei de poluare. P. plata taxei de poluare, reclamantul a înțeles să se conformeze dispozițiilor OUG nr. 50/2008.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
Se respinge ca nefondată excepția inadmisibilității având în vedere că prin Decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat recursul în interesul legii care stabilește că pot fi formulate cereri de chemare în judecată de acest gen și fără a se respecta procedura prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Faptul că taxa de poluare a fost sau nu plătită ca urmare a achitării eronate a vreunei prevederi legale nu conduce la concluzia că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, aceeași concluzie reieșind și în ce privește temeiul juridic al cererii reclamantului.
Instanța de judecată în cadrul procesului va pune în discuția părților temeiul juridic al cererii formulate și va stabili acest temei.
Indicarea greșită a temeiului juridic în cererea de chemare în judecată nu este sancționată de către legiuitor și nici nu îndreptățește pârâtul să susțină că cererea reclamantului este inadmisibilă.
Cu privire la fondul cauzei, se reține că reclamantul A. F. M. a chemat în judecata pe pârâții ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU A. FINANȚELOR T. M. solicitând instanței anularea actelor administrative nr. 1341/17.01.2013 și nr 211/17.12.2012, emise de AFP T. M. și restituirea sumei de suma de 6193 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule achitată conform chitanța nr. TS 7 nr._/17.12.2012, actualizată cu indicele de inflație la data restituirii efective.
La termenul de judecată din data de 24.04.2013, reclamantul a renunțat la judecata capătului de cerere privind anularea acestor acte. Fiind întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 246 C.pr.civ., Tribunalul ia act că reclamantul a renunțat la judecata acestui capăt de cerere.
Cu privire la capătul de cerere privind restituirea taxei de poluare, achitată pentru autoturismul achiziționat în regim second hand, reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN, tip Passat, norma poluare E 4, . WVWZZZ3CZ7E217592, nr omologare AC11236D12C90E4/2007, an fabricație 2007, . auto J_.
La data de 17.12.2012, în baza OG 50/2008, a achitat taxă de primă înmatriculare în sumă de 6193 lei cu chitanța . 7 nr._, emisă de Administrația Finanțelor Publice T. M..
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România.
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second–hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG nr. 50/2008.
Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4). De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
P. Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008. De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
P. urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.
În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG nr. 50/2008, potrivit principiului „poluatorul plătește”, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
Însă, față de împrejurarea că taxa a fost achitată de reclamant la data de 20.09.2010, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, trebuie examinată prin raportare la modificările aduse prin OUG nr. 218/2008.
Astfel, prin OUG nr. 218/2008 a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2008, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România.
Mai mult, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG nr. 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Or, este evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, forței de muncă și capitalului.
În raport de cele expuse, Tribunalul constată că taxa achitată de reclamant pentru înmatricularea autovehiculelor în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90(1) din Tratat și pe cale de consecință urmează să admită acțiunea, să oblige pârâtele să plătească reclamantului suma de 6193 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule achitată conform chitanța nr. TS 7 nr._/17.12.2012, actualizată cu indicele de inflație la data restituirii efective.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., Tribunalul obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecata ocazionate de soluționarea cauzei în suma de 40,50 lei.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 08.05.2013, a declarat recurs, înregistrat la data de 15.05.2013, pârâta A.F.P. T. M. prin DGFPJ TELEORMAN, solicitând admiterea recursului și modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat recurenta că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.pr.civ.).
A invocat partea recurentă disp. art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Având în vedere acest text de lege, Administrația Finanțelor Publice T. M. arată că a calculat cuantumul taxei, însă plățile se virează într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu. Față de această situație, beneficiar al acestor sume de bani este Administrația F. pentru Mediu.
Restituirea taxei pe poluare se poate solicita doar ca diferențe de taxe plătite, în anumite cazuri expres si limitativ prevăzute de lege, respectiv art. 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante. Mai arată partea recurentă că se poate solicita restituirea diferenței de taxă în situația prevăzuta de art. 7 din Legea nr. 9/2012.
Întrucât acțiunea formulată de către reclamantul A. F. M. nu se poate încadra in niciuna dintre aceste situații legale în care se poate solicita restituirea taxei de poluare, cererea acestuia este neîntemeiata în drept.
Cu privire la aspectele de nelegalitate ale OUG nr. 50/ 2008, in baza căreia a fost calculata si plătită taxa de poluare acestea sunt aprecieri subiective irelevante care nu pot fi apreciate ca fiind motive întemeiate in susținerea acțiunii.
P. instituirea taxei de poluare, prevăzută de OUG nr. 50/2008, nu sunt incalcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), intrucat aceasta nu poate fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunităților Europene rezultă că Tratatul Uniunii Europene nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa de poluare intră in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
P. aprobarea HG nr. 686/2008, privind Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard, reprezentând reflecția in plan fiscal a principiului ,,poluatorul plătește”, principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
In măsura in care reclamantul consideră că aceasta taxă este nelegală avea posibilitatea de a cere obligarea autorităților in drept a efectua înmatricularea autoturismului sa procedeze astfel, fără solicitarea plății taxei de poluare. Reclamantul a înțeles însă să se conformeze dispozițiilor OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Actul normativ în baza căruia a fost calculată și încasată taxa pe poluare a cărei restituire se solicită este un act normativ in vigoare, cu aplicabilitate generala, astfel că în măsura in care s-ar constată că acesta contravine normelor comunitare, procedurile legale in material elaborării si adoptării actelor cu caracter normativ, impun abrogarea expresa a acestor dispoziții de către organul emitent. Eventuala nelegalitate a dispozițiilor OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule nu poate face obiectul controlului exercitat de o instanța judecătoreasca, in cadrul unei acțiuni având ca obiect restituirea taxei de poluare.
Potrivit art. 126, alin. 2 din Constituția României ,,Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, astfel, nicio lege în vigoare nu acordă competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale. Această atribuție revine Curții Constituționale sau Parlamentului României, singurele in măsura sa aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de poluare contravine Constituției sau Tratatelor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
Totodată, instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule prin OUG nr. 50/2008 reprezintă voința legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa o respecte, in baza art. 13 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala.
In situația in care instanța ar admite cererea reclamantului și ar dispune exonerarea acestuia de la plata taxei de poluare, instanța judecătoreasca s-ar substitui autorităților cu atribuții in elaborarea actelor normative, in condițiile in care atributul exclusiv al instanțelor judecătorești este aplicarea legislației specifice actului dedus judecații.
In ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, a solicitat recurenta respingerea acestui capăt de cerere. Materia cheltuielilor de judecată este reglementata de art. 451 - 455 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este și acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare. P. aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivitatii excesive.
In această cauză, nefiind vinovată de declanșarea activității judiciare, pârâta AFP T. M. nu pot fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului și, în consecință, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii.
In drept, s-au invocat prevederile art. 299 - 316 C.pr.civ.; a fost solicitată judecata în lipsă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, prezentându-se la termenul la care s-a judecat recursul, solicitând respingerea cererii de recurs.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Din analiza înscrisurilor atașate la dosar (filele 6, 10, 23-32 din dosarul tribunalului), Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită, respectiv percepută la data de 17.12.2012, fiind achitată pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 2007 într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Curtea arată astfel că perceperea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule s-a făcut sub incidența Legii nr. 9/2012, publicată în M.Of. nr. 17/10.01.2012.
Astfel, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei obligația de restituire, întrucât reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, astfel cum i-a fost suspendată aplicarea în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012 în intervalul de până la data de 01.01.2013, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
În acest sens din urmă sens, a statuat Curtea de Justiție prin ordonanța pronunțată la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația F. pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel institui, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg următoarele:
„(30) (…) Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. (31). Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante instituite prin Legea nr. 9/2012 coroborat cu efectul suspensiv generat de O.U.G. nr. 1/2012, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
Față de cele arătate în precedent, Curtea constată că referirile părții recurente la dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt lipsite de orice legătură cu realitatea factuală specifică speței, taxa nefiind calculată sau încasată în baza actului normativ menționat, ci potrivit Legii nr. 9/2012, aspect de altfel corect subliniat și analizat de partea reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Totodată, și considerentele primei instanțe prin care se fac referiri la incidența O.U.G. nr. 50/2008 în cauza de față se complinesc și se substituie prin considerentele deciziei de față.
În acest context, chestiunea pretinsei incidențe a art. 12 din Legea nr. 9/2012 invocată de partea recurentă-pârâtă este lipsită de orice relevanță, textul referindu-se la restituirea taxei pe poluare, ceea ce nu face obiectul cauzei.
Lipsit de orice temei legal este și motivul de recurs prin care partea recurentă – pârâtă a contestat aptitudinea instanței de judecată de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale, implicând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 4 C.pr.civ.(1865). O astfel de argumentație a părții recurente – pârâte ignoră dispozițiile constituționale și legale relevante în materie, precum și cele ale Tratatelor privind Uniunea Europeană și privind Funcționarea Uniunii Europene, inclusiv jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg.
Astfel, art. 21 alin. 1 din Constituția României revizuită prevede că „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”, iar art. 52 alin. 1 din același act normativ statuează că „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”. Se mai impun a fi amintite disp. art. 124 alin. 1 și 3, potrivit cărora justiția se înfăptuiește în numele legii, respectiv judecătorii se supun numai legii, dar și pe cele ale art. 148 alin. 2 și 4 în sensul că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
Totodată, disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
De asemenea, la art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, iar la art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Or, toate aceste considerente vin să lămurească lipsa de temei a motivului de recurs susținut de partea recurentă – pârâtă cu raportare la art. 304 pct. 4 C.pr.civ. (1865).
Cât despre calitatea procesuală pasivă a pârâtei AFP T. M., Curtea arată, în esență, că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul AFM implică un raport juridic distinct stabilit între AFP și AFM, indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.
Nu pot fi primite ca întemeiate nici criticile privind acordarea de cheltuieli de judecată în beneficiul părții reclamante. Astfel, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. (1865) „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În cauză, prin admiterea cererii în parte, pârâta a căzut în „pretențiuni”, fiind astfel în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor emise. Pe cale de consecință, AFP este ținută în cond. art. 274 C.pr.civ. (1865) să despăgubească partea adversă pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfășurării procesului, adică să plătească echivalentul cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu litigiul purtat la Tribunalul Teleorman, respectiv sumele achitate cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar pentru legala învestire a primei instanțe, astfel cum erau impuse de art. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă A.F.P. T. M. prin DGFPJ TELEORMAN (în prezent, Serviciul Fiscal Municipal T. M. din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, ca efect al HG nr. 520/2013 și al Ordinului Președintelui ANAF nr. 2211/2013) împotriva sentinței civile nr. 751 din 24 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, Complet Specializat în C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. F. M. și intimata – pârâtă A. F. PT MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. Jud. B.C. / 2 ex. /28.04.2014
Judecător fond: T. I. / Tribunalul Teleorman - SCMASCAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 4330/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 550/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
