Anulare act administrativ. Decizia nr. 8338/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8338/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 4289/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.8338
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - H. P.
JUDECĂTOR - A. M. G.
JUDECĂTOR - O. S.
GREFIER - E. S. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman împotriva sentinței civile nr.84 din 06.02.104 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. C. I. și intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect „anulare deciziei de calcul, pretenții - restituire taxă poluare".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că părțile au solicitat judecarea în lipsă conform art.411 alin.2 din Noul Cod procedură civilă, iar la data de 03.11.2014, prin serviciul registratură, recurenta a depus răspuns la întâmpinare.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține dosarul spre soluționare.
CURTEA
deliberând, în raport de prevederile art. 499 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, constată:
Prinsentința civilă nr.84 din 06.02.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta M. C. I. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Teleorman și Administrația F. pentru Mediu și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 5.332 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare, cu actualizare la data plății, precum și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, în raport de dispozițiile art.218 alin.2 din Codul de procedură fiscală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a deciziei de calcul a taxei, nr._/12.12.2008, reținându-se că actul administrativ fiscal nu a fost contestat la organul emitent.
Din considerentele hotărârii judecătorești se reține că pârâta obligată la plată a fost Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, Tribunalul constatând că taxa litigioasă contravine dreptului european în materie, astfel cum a fost interpretat acesta de jurisprudența în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Prin sentința civilă nr.196 din 20.03.2014, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.84/06.02.2014, formulată de reclamanta M. C. I., dispunându-se obligarea pârâtei A.J.F.P. Teleorman la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de 19.02.2014, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.84/06.02.2014, solicitând modificarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.488 alin.1 pct.4 și 8 din Codul de procedură civilă, recurenta arată:
- hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488, alin. 1 pct. 8 Cod procedura civilă)
Susține recurenta că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea și a dispus restituirea sumei de 5.332 lei, considerând că taxa plătită este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul CE (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), întrucât aceasta nu a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ci în baza unei decizii de calcul a taxei de poluare emisă în baza OUG nr.50/2008, în vigoare la data plății.
În opinia recurentei, nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne, atâta timp cât, potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare. Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art. 90 (110) din Tratat, potrivit cărora niciun stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Pentru a se conforma acestor cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, și apoi Legea nr. 9/2012, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012.
În speță, în mod greșit instanța de fond a admis cererea reclamantei, întrucât acesta nu s-a aflat în niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de lege ca fiind cauze de exceptare de la plata taxei de poluare. Prin instituirea taxei de poluare, prevăzută de OUG nr. 50/2008, iar mai apoi de Legea nr. 9/2012 nu sunt încălcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), aceasta neputând fi asimilată impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
De asemenea, instanța a reținut în mod greșit că aceasta discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția de protejare a industriei interne, deoarece taxa de poluare se aplică tuturor autovehiculelor, indiferent de țara de proveniență, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Se arată și că au fost aplicate în mod greșit prevederile art.110 ale TFUE, privind compatibilitatea Legii nr.9/2012, examinată în raport de modificările aduse de OUG nr.218/2008, întrucât scutirea de la plata taxei de poluare pentru autovehiculele noi operează pentru perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, or", față de împrejurarea că taxa a fost plătită la o altă dată, aprecierea ca discriminatorie și nelegală a taxei de poluare este total greșită.
- hotărârea a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (art. 488, alin. 1 pct. 4 Cod procedura civilă)
Invocând dispozițiile art. 126 alin.2 din Constituția României, recurenta arată că nicio lege în vigoare nu acorda competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale. Această atribuție revine Curții Constituționale sau Parlamentului României, singurele în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de poluare contravine Constituției sau Tratatelor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
Consideră recurenta și că eventuala nelegalitate a dispozițiilor OUG nr.50/2008 nu poate face obiectul controlului exercitat de o instanța judecătoreasca, în cadrul unei acțiuni având ca obiect restituirea taxei de poluare și arată că instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prin Legea nr. 9/2012 reprezintă voința legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să o respecte, în baza art. 13 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor constituționale, numai Parlamentul sau Guvernul, pe baza delegării legislative, sunt abilitate să adopte masuri legislative pentru modificarea și completarea actelor normative interne, pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
Prin admiterea cererii intimatei reclamante și exonerarea acesteia de la plata taxei de poluare, instanța de fond s-a substituit autorităților cu atribuții în elaborarea actelor normative, în condițiile în care atributul exclusiv al instanțelor judecătorești este aplicarea legislației specifice actului dedus judecații.
Recurenta o consideră nelegale pretențiile reclamantei de acordare a dobânzii la suma încasată, deoarece aceasta nu poate fi considerată obligație neexecutată de AJFP Teleorman către reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1082 și art. 1084 Cod civil.
- În mod greșit prima instanță a reținut culpa procesuală a AJFP Teleorman în condițiile în care nu a făcut altceva decât să aplice legea în vigoare la momentul la care intimata reclamantă a achitat taxa de poluare, neputându-se reține că ar fi vinovată de declanșarea activității judiciare.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect prima instanță a analizat taxarea autovehiculelor în lumina unor principii generale ale dreptului comunitar, precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă.
Arată intimata că dispozițiile OUG nr.50/2008 cu privire la taxa de poluare sunt în contradicție cu prevederile art.25, art.28 și art.90 paragraf 1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene și subliniază că esențial pentru soluționarea problemelor de drept deduse judecății este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, care statuează că prevederile din Tratatele constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, la alin.4 fiind prevăzut că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul al doilea.
Intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu nu a depus întâmpinare.
Răspunzând întâmpinării formulate de intimata-reclamantă, recurenta a reiterat susținerile din cererea de recurs, în plus arătând numai că sunt inaplicabile în speță prevederile OG nr.13/2011, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, deoarece reclamanta nu este comerciant sau persoană juridică, iar taxa de poluare nu rezultă în urma unor acte de comerț.
Amintind prevederile art.124 din Codul de procedură fiscală, recurenta arată că procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordarea a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, este aceea aprobată prin OMFP nr.1899/2004, potrivit cu care plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent”, or", prin cererea de restituire a taxei de poluare, reclamanta nu a solicitat și acordarea dobânzii aferente sumei plătite cu acest titlu.
Examinând sentința recurată prin prima criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat, pentru considerentele ce succed Curtea constată recursul nefondat, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin.1 punctele 4 și 8 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost argumentate de recurentă:
- Nu numai că sunt lipsite de orice temei legal, dar contravin dispozițiilor constituționale și legale relevante în materie, precum și celor ale Tratatelor privind Uniunea Europeană și privind Funcționarea Uniunii Europene, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție de la Luxemburg, aprecierile recurentei – pârâte care contestă aptitudinea instanței de judecată de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale, implicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 4 din Noul Cod de procedură civilă.
Astfel, art. 21 alin. 1 din Constituția României revizuită prevede că „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime”, iar art. 52 alin. 1 din același act normativ statuează că „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei”. Se mai impun a fi amintite dispozițiile art. 124 alin. 1 și 3 din același act normativ, potrivit cărora justiția se înfăptuiește în numele legii, respectiv judecătorii se supun numai legii, dar și cele ale art. 148 alin. 2 și 4 în sensul că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
Totodată, art. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede, la alin. 1, că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
De asemenea, la art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, iar la art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „instanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Or", toate aceste considerente vin să lămurească lipsa de temei a motivului de recurs susținut de partea recurentă – pârâtă cu raportare la art. 488 alin. 1 pct. 4 NCPC.
- Cu precizarea prealabilă că perceperea taxei pe poluare s-a făcut sub incidența OUG nr. 50/2008, astfel că referirile recurentei la dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt lipsite de relevanță, Curtea constată că în mod legal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei AFP obligația de restituire a taxei de poluare, cu dobânda fiscală prevăzută la art.124 din OG nr.92/2003.
2.1. Taxa în litigiu a fost stabilită, respectiv percepută, la 12.12.2008, fiind achitată pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 2001 într-un alt stat membru al Uniunii Europene, reglementarea națională a taxei pe poluare la acea dată, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, fiind contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de autovehicule similare existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
În mod evident, considerentele CJUE susțin concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre, astfel că, fiind percepută cu încălcarea dispozițiilor art.110 din TFUE, în privința sumei de 5.332 lei sunt incidente prevederile art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală potrivit cu care „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; (…)”.
2.2. Neîntemeiate sunt și criticile ce privesc acordarea dobânzii fiscale, argumentele pentru care recurenta consideră inaplicabile prevederile art.124 din OG nr.92/2003 neputând fi primite.
Curtea amintește hotărârea CJUE din 18 aprilie 2013 pronunțată în cauza M. I., C-565/11, în care s-a arătat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, principiul efectivității impunând, „într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții…, punctul 29)”.
Fiind formulată cerere de restituire a taxei pe poluare și fiind admis capătul principal, privind restituirea acesteia, apare și raportul de accesorietate cu privire la dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală.
- Critica privind acordarea cheltuielilor de judecată de prima instanță nu are legătură cu hotărârea recurată, cererea intimatei reclamante fiind soluționată ulterior declarării prezentului recurs, prin sentința nr.196/20.03.2014, prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.84/06.02.2014.
În consecință, în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, fiind nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.84 din 06.02.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. C. I., cu domiciliul în A., ., ., etaj 2, . și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr.294, corp A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
H. P. A. M. G. O. S.
GREFIER
E. S. M.
Red./th.red. AMG
5 ex.- 24.11.2014
Tribunalul Teleorman - Secția C. - jud. R. M.
| ← Conflict de competenţă. Decizia nr. 2342/2014. Curtea de Apel... | Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 4328/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
