Pretentii. Decizia nr. 2605/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2605/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 422/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. :2605
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.03.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: P. C.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. M. prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚILOR PUBLICE TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 158 din data de 06.02.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul - reclamant GHENĂ D. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții- restituire taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 26.03.2014, intimatul – reclamant depune la dosarul cauzei dovada care atestă că s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Curtea, din oficiu invocă excepția inadmisibilității acțiunii de fond urmând a se pronunța cu prioritate asupra excepției invocate dar și asupra fondului cererii de recurs, in subsidiar.
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin sentința civila nr. 158 din data de 06.02.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal s-au reținut și dispus următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul autoturism marca Renault ,second-hand cumpărat dintr-un stat membru UE, an fabricație 2001, nr. identificare VF1BGORO_, fiind înmatriculat pentru prima dată la 14.03.2001 în Franța.
În vederea efectuării primei înmatriculări în România a autoturismului i s-a calculat o taxă de poluare în sumă de 2639 lei conform deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule ( fila 7 dosar), achitată potrivit chitanței . nr._ din 30.09.2008.
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepea, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru UE, dacă erau înmatriculate pentru prima dată în România, fiind exceptate autoturismele, care au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din TCE (art. 110 TFUE) „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, în scopul de a se asigura libera circulație a mărfurilor”.
În jurisprudența sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cauza T., cauza N.) a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
A stabilit CJUE că o taxă precum cea de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE, astfel că argumentul în sensul că taxa în discuție, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, nu poate fi asimilată impozitelor interne, este lipsit de orice fundament și nu poate fi primit.
CJUE a reamintit scopul art. 110 TFUE, acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Se reține astfel că, reglementarea taxei de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 avea caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și încălca din acest motiv art. 110 TFUE.
Având în vedere principiul preeminenței și supremației dreptului comunitar se va admite acțiunea reclamantului, obligând pârâta să-i restituie suma de 2639 lei, reprezentând taxa de poluare, actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, numai în acest mod realizându-se acoperirea efectivă și integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.
În cauză, fiind dovedită culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art.274 Cod proc. civ. a fost obligată la plata sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Impotriva sentintei civile mai sus indicate a formulat recurs paratul Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului Teleorman, cu următoarea motivare:
În fapt, prin sentința civilă nr.158 din 06.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulata de reclamantul G. D. in contradictoriu cu parata AFP T. M. - DGFP Teleorman.
Obliga parata sa restituie reclamantului suma de 2.639 lei reprezentând taxa de poluare.
I. în mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 110 din Tratatul Comunității Europene instanța a anulat Decizia emisa de AFP T. M., având în vedere, pe de o parte, motivarea organului de soluționare a contestației, iar pe de altă parte, reglementările în vigoare în materie.
Taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."
în mod greșit instanța de fond a reținut că taxa de poluare achitată de intimatul reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și faptul că, începând cu data de 01.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, apreciind acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
în condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
în conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor*".
Potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, conform H.G. nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene. .
Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Având în vedere cele arătate, învederăm instanței de recurs că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia:
„Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Solicită instanței de recurs să observe că nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 deoarece aceasta este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.
De asemenea, indica recurenta și următoarele aspecte:
La apărarea pe fond a solicitat instanței sa introducă in calitate de chemat in garanție Administrația F. de Mediu din cadrul Ministerului Mediului si Pădurilor, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr.294. Corp A. Sect.6 intrucat taxa de poluare, nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului ci este o taxa ce este încasata si administrata de Administrația F. de Mediu.
DGFP Teleorman nu face decât oficiul de incasare a sumelor, deoarece Administrația F. de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației F. de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP Teleorman.
Acest aspect este intarit de dispozițiile prevăzute de Hot.686/2008, Secțiunea a 3-a.
Restituirea sumelor reprezentând diferentele de taxă pe poluare rezultate în urma contestării taxei ART. 8
(1)in cazul contestării taxei plătite, contribuabilul poate solicita restituirea diferenței de taxă fată de cea plătită cu ocazia înmatriculării autovehiculului în România.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică pentru taxele plătite începând cu data de 1 iulie 2008.
(5) Cererea de restituire se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de lege, iar restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul F. pentru mediu.
(6)Suma reprezentând diferența de taxă se compensează/se restituie de unitățile Trezoreriei Statului din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice, cu încadrarea în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
(7)în cazul în care suma prevăzută la alin. (6) nu se încadrează în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", unitățile Trezoreriei Statului vor solicita în scris Administrației F. pentru Mediu, pe baza unei adrese aprobate de conducătorul unității, transferarea în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), a sumei necesare efectuării restituirii. Administrația F. pentru Mediu va vira suma astfel solicitată, din contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea adresei de la unitatea Trezoreriei Statului.
Prin urmare, Administrația F. de Mediu trebuie, conform legii, sa stea in instanța in calitate de chemat in garanție.
-O.U.G. 50/2008 stabilește, așa cum am mai arătat că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest fond este gestionat de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu;
-Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.
Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci cand un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare ia momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".
Este adevărat că această taxă se calculează de autoritatea fiscala competenta, dar potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu."
întrucât taxa este în context cu principiul comunitar „poluatorul plătește" și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația F. de Mediu.
In ceea ce privește obligarea DGFP Teleorman, la plata cheltuielilor de judecata, învederam următoarele:
Materia cheltuielilor de judecata, este reglementata de art.274 - 277 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea de vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a castigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare. Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivitatii excesive.
In aceasta cauza nefiind nevinovata de declanșarea activității judiciare, DGFP Teleorman nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Apreciaza ca Administrației F. de Mediu ii revine obligația plații cheltuielilor de judecata, întrucât DGFP Teleorman nu face decât oficiul încasării acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația F. de Mediu, si nu fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.
Cu privire la dobânda calculata la suma încasata, pe care reclamantul o solicita, considerand-o folos nerealizat, o considera nelegala, deoarece aceasta nu poate fi considerata obligație neexecutata a DGFP Teleorman către reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art.1082 si art.1084 Cod Civil.
Pentru aceste motive, solicită instanței admiterea recursului și în consecință, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii intimatului reclamant G. D. pentru motivele arătate.
Asupra recursului formulat, Curtea analizând sentința civilă recurată, reține următoarele:
Recursul este fondat.
În acest sens, Curtea reține că art. 312 alin. 3 C.pr.civ. prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 [când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii], iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct., 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”.
Astfel, apreciază Curtea că în mod incorect a procedat prima instanță la soluționarea acțiunii formulate de partea reclamantă în sensul admiterii acesteia, câtă vreme aceasta era inadmisibilă.
Spre a judeca în acest sens, Curtea observă că partea reclamantă nu administrează nicio probă în sensul că ar fi formulat în mod efectiv o cerere de restituire a taxei pe poluare, adresată în prealabil organului fiscal competent, aspecte de fapt care nu apar a fi recunoscute nici de partea pârâtă prin actele de procedură întocmite in fața instanței de fond și in recurs.
Mai mult, față de actele dosarului de fond, Curtea, prin i-a pus in vedere partii intimate-reclamante să depună cererea de restituire a taxei pe poluare. Aceasta la ultimul termen de judecata a depus dovada care atestă că s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire a taxei de poluare. Numai că respectiva sesizare a organului fiscal nu a fost efectuata la data sesizarii instantei de fond cu cererea de chemare in judecata, ci direct in calea de atac a recursului, prin cererea nr. 2175/19.02.2014 (fila 27 dosar recurs).
Or, in lipsa unei atare cereri adresate in prealabil organului fiscal rezultă că nu se poate constata ca la data sesizarii instantei entitatea parata ar fi exprimat un refuz nejustificat de restituire a taxei in sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, la data sesizarii instantei de contencios administrativ nu exista o cerere adresata in mod valabil organului fiscal competent, care sa aibă ca obiect restituirea taxei pe poluare pretins nelegala de catre partea reclamanta, prin urmare, in lipsa unei sesizari a organului fiscal cu o cerere, nu se poate analiza de catre instanta de contencios existenta unui refuz nejusitificat in sensul legii contenciosului administrativ.
Mai constată Curtea de apel că prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. S-a menționat că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Totodată, s-a arătat că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu. În opinia instanței supreme soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită. În fine, s-a reținut că această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Or, a apreciat ÎCCJ că parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe cale de consecință, în interpretarea Curții de apel, rezultă din coroborarea dispozitivului și a considerentelor deciziei ÎCCJ, pronunțate în soluționarea unui recurs în interesul legii, că partea nu este ținută să urmeze procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, dar nu rezultă și că nu ar trebui să adreseze organului fiscal nici măcar o cerere de restituire a taxei, căci, față de disp. art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate fi învestită în scopul cenzurării unui refuz nejustificat al autorității publice, după cum de altfel subliniază și ÎCCJ în considerentele deciziei citate.
Astfel, în mod logic, din moment ce nu rezultă din probele administrate că partea interesată ar fi adresat vreo solicitare de restituire autorității fiscale, nu poate exista din partea acesteia vreun refuz nejustificat care să fie cenzurat, iar adresarea directă în fața instanței îmbracă forma unei acțiuni inadmisibilă în contencios administrativ.
În acest sens arată Curtea că disp. art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004, prevăd că „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”. Pe cale de consecință, orice acțiune îndreptată în contencios administrativ împotriva unui pretins refuz nejustificat, emanând de la autoritatea publică pârâtă, are ca și premisă, care precede introducerea efectivă a acțiunii, existența unui astfel de refuz cu privire la o cerere concretă a părții reclamante. Deci, asemeni oricărei acțiuni întemeiate pe o pretinsă încălcare a normelor de drept intern, în mod echivalent, și acțiunea prin care se invocă existența unui refuz nejustificat al unei autorități publice, de natură a contraveni normelor de drept ale Uniunii Europene, trebuie să aibă ca premisă preliminară exprimarea de autoritatea publică pârâtă a respectivului refuz.
În plus, nu trebuie a fi confundat refuzul nejustificat cerut expres de art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 2 alin. 2 din același act normativ cu cerința procedurii administrative prealabile, care ar implica o cerere prin care s-ar solicita remedierea respectivului refuz nejustificat; or, potrivit art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, doar procedura plângerii prealabile nu este obligatorie în cazurile prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, adică actele administrative asimilate, nu și exprimarea însuși a refuzului pretins nejustificat al autorității pârâte, care să fie ulterior dedus cenzurii instanței de contencios administrativ.
Față de cele arătate în precedent, observând și disp. art. 312 alin. 1, 2 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, modificând sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Relativ la celelalte motive de recurs invocate de partea recurent – pârâtă, Curtea le apreciază ca fiind subsecvente, nemaifiind necesară analiza lor din moment ce recursul se admite potrivit celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. M. prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚILOR PUBLICE TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 158 din data de 06.02.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul - reclamant GHENĂ D. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică, în tot, sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, F. C. M. P. C. G. I. C.
GREFIER,
C. P.
RED. CP (2 ex.)
Jud. fond V. V.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3497/2014. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1604/2014. Curtea de... → |
|---|
