Pretentii. Decizia nr. 5732/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5732/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 959/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2013
DECIZIA CIVILĂ NR.5732
Ședința publică din data de 30.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE (FOSTĂ ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI REPREZENTATĂ DE D.G.F.P. M.B.) împotriva sentinței civile nr.5300/30.10.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – taxă poluare”, în contradictoriu cu intimatul - reclamant B. D. și intimata - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI (FOSTĂ DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI).
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu intimatul-pârât, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta fiind restituită la dosar cu mențiunea destinatar mutat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen de judecată.
Părțile fiind lipsă, Curtea apreciază procedura de citare legal îndeplinită în cond. art.98 C.pr.civ. (1865), partea neindicând schimbarea de domiciliu.
În baza înscrisurilor de la dosar, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ fiscal de față:
Prin sentința civilă nr.5300/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , s-a dispus admiterea ca fondată, a acțiunii formulate de reclamantul B. D., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. M. S. G. – cu sediul în București, sector 3, ., . cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 reprez. de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 2, .. 13 și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, .. 13.
A fost obligată pârâta AFP Sector 6 la restituirea către reclamant a sumei de 9427 lei, indexate cu dobânda fiscală de la data de 26.03.2008 până la restituirea efectivă.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată - 43,3 lei către reclamant.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 11.01.2013 la Tribunalul București – Secția a IX-a, sub nr._ /CA/2013, reclamantul B. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare, obligarea la restituirea sumei de 9.427 lei, reprezentând taxa de poluare ilegal încasată și obligarea la plata dobânzilor legale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat din străinătate, în anul 2008, un autovehicul folosit, marca Mercedes-Benz, cu număr de identificare WDB2030071A493810, an fabricație 2003, înmatriculat pentru prima dată în Germania, adică într-o țară a Uniunii Europene.
În vederea înmatriculării acestui automobil în România, i s-a comunicat, prin decizie de calcul al taxei de poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, că are de achitat o taxă de poluare stabilită potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008, la suma de 9.427 lei, sumă pe care a achitat-o prin chitanța . nr._.
Reclamantul a considerat că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile OUG nr.50/2008 contravin legislației comunitare, respectiv art.90 paragraf I din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene cât și în raport cu jurisprudența Curții Europene de Justiție și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România.
În ceea ce privește legislația aplicabilă situației de față, reclamantul a arătat că, pentru a interpreta corect dispozițiile OUG nr.50/2008, trebuie analizată intenția legiuitorului la data adoptării actelor normative, iar această intenție, așa cum rezultă din expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 ar fi, invocându-se principiul „poluatorul plătește”, de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în alt stat membru
S-au invocat în drept dispozițiile art.112 și următoarele din Codul de Procedură Civilă, art.124 din Codul de Procedură Fiscală – OG nr.92/2003, art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București nu a formulat întâmpinare împotriva acțiunii reclamantului.
S-a încuviințat reclamantului administrarea probei cu înscrisuri, cele deja depuse la dosarul cauzei.
Reclamantul a renunțat la judecată în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, instanța luând act de renunțare în temeiul art.246 Cod Proc. Civ..
Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:
. a transmis prin contract de cesiune a drepturilor litigioase, către reclamantul B. D., dreptul de creanță împotriva statului român, reprezentat de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, privind taxa de poluare achitată pentru autoturismul marca Mercedes-Benz, cu număr de identificare WDB2030071A493810, an fabricație 2003.
Autovehicul a fost înmatriculat pentru prima dată în Germania la 23.12.2003 – filele 11 verso și 13 verso.
În vederea înmatriculării în România, a fost stabilită de către Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București o taxă de poluare în cuantum de 9.427 lei, sumă ce a fost achitată prin chitanța . nr._/26.03.2008 – fila 9 dosar.
Instanța a reținut ca fapt notoriu că organele fiscale ale statului refuză restituirea sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare în baza OUG nr.50/2008, în toate variantele sale.
Sunt astfel îndeplinite condițiile de admisibilitate ale prezentei acțiuni, întrucât refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit.d din O.G. nr.92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nici o acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr.92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat, acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art.8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Asupra fondului acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele care au fost anterior înmatriculate în România.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 110 TFUE, instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și respectiv, O.U.G. nr.117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis acțiunea reclamantului.
În ceea ce privește dobânda legală, instanța a constatat că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen, că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art.1088 C.civ., potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
Prin urmare, instanța a reținut că a existat rea-credință în sensul art. 994 C.civ., motiv pentru care a obligat pârâtele la plata dobânzii legale corespunzătoare sumei de 6.461 lei de la data încasării - 26.03.2008 - până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe judecătorești, pârâta Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice a formulat recurs pentru următoarele motive:
Hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
În mod nelegal instanța a admis acțiunea, având in vedere următoarele considerente:
Astfel, aceasta taxa achitata de către intimatul-reclamant la Trezoreria sector 6 a fost perceputa in baza unei legi aprobate de Parlamentul României - Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, respectiv in baza dispozițiilor art.214, in forma in vigoare la data plații.
Mai mult decât atât, prin actul normativ OUG nr. 50/2008 si prin normele sale de aplicare (H.G. nr. 686/2008) legiuitorul a abrogat dispozițiile art. 214 din Codul fiscal (conform art. 14 din OUG nr. 50/2008), aceste dispoziții normative instituind temeiul legal pentru restituirea taxei de prima inmatriculare achitata de contribuabili intre 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, asa cum rezulta din dispozițiile art. 11. "Taxa rezultata ca diferența intre suma achitata de contribuabil in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta”.
Intimata-reclamanta avea la dispoziție procedura reglementata de H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru a obține restituirea sumelor rezultate ca diferența dintre taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule plătită in conformitate cu prevederile art. 214/1 -214/3 Cod fiscal si taxa pe poluare pentru autovehicule.
Astfel, in conformitate cu prevederile cap VI art.6 din Normele metodologice mai sus menționate, restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule se face dupa următoarea procedura:
„(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art.117 din Ordonanța Guvernului 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) Pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent în administrarea acestuia, prevăzut la art. 3 alin. (1). (...) (12) Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de către organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire."
Trebuie avut in vedere faptul ca adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 a avut ca scop asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, necesitatea adoptării acestor masuri asigurând respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Cele de mai sus au fost reținute și de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 802 din 19.05.2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în ansamblu, și, în special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgență, din cuprinsul căreia redă următoarele pasaje:
„... ordonanța de urgență criticată a fost adoptată în contextul în care Comisia Europeană deschisese procedura de infringement împotriva României în temeiul art. 226 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene. Pentru a evita o eventuală procedură în fața Curții de Justiție a Comunității Europene, Guvernul a emis această ordonanță de urgență. În expunerea de motive, pentru a se justifica starea extraordinară, precum și urgența reglementării, se invocă necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, autoritățile statului român s-au angajat să garanteze ducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, din reglementările comunitare cu caracter obligatoriu și din actul de aderare. În acest sens, Guvernul este abilitat din punct de vedere constituțional ca, prin mijloacele pe care le are la îndemână, să garanteze îndeplinirea obligațiilor României față de Uniunea Europeană. Astfel, folosirea ordonanțelor de urgență pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitară în situația în care era iminentă declanșarea procedurii de infringement în fața Curții de Justiție este pe deplin constituțională. În aceste condiții, se constată că ordonanța de urgență criticată respectă exigențele art. 115 alin. (4) din Constituție.
Obligația pozitivă a statului român de a asigura un cadru legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos este realizată tocmai prin prevederile ordonanței de urgență criticate; acest act normativ taxează, în funcție de anumite criterii, autovehiculele pentru poluarea pe care o produc. De altfel, sub aspect fiscal, o atare taxă este expresia la nivel legal a textului constituțional al art. 35."
Nu in ultimul rand, trebuie avut în vedere faptul ca, prin mai multe decizii (ex.: nr. 499 din 07.04.2009, nr. 137 din 25.02.2010, nr. 239 din 09.03.2010, etc), Curtea Constituționala a respins excepțiile de neconstitutionalitate cu privire la O.U.G. nr. 50/2008, ridicate de reclamanți in mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, deciziile fiind in sensul ca O.U.G. nr. 50/2008 nu incalca nici o dispoziție din Constituția României.
In ceea ce privește obligarea la restituirea sumei reprezentând taxa de prima înmatriculare, considera ca in mod nelegal instanța a admis acțiunea.
Astfel, in completarea celor de mai sus, învederează ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in nici una din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport, etc).
Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național, se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă”.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul - reclamant nu se regăsește in nici una din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamanta este legal datorata.
Referitor la plata dobânzii fiscale, reglementate de art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, intimatul-reclamant nu se încadrează în dispozițiile art. 117 Cod procedura fiscală pentru a fi indreptatit la restituirea sumei de 9427 lei, iar aceasta a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Potrivit art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003: "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, solicitarea privind restituirea sumei de 9427 lei, actualizată cu aplicarea dobânzii fiscale, pe calea prezentei acțiuni, este inadmisibilă.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, solicita instanței respingerea lui ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt intrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua-credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in speța, nu este îndeplinita nici una dintre aceste condiții, actele atacate de către reclamant fiind temeinic si legal întocmite, motiv pentru care solicita respingerea, ca neîntemeiat, și a acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, solicita instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurata, in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
In drept, și-a întemeiat prezentul recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 si 3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare, deși avea această obligație procesuală potrivit art. 308 Cod Procedură Civilă.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 305 Cod Procedură Civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3, art. 299 Cod de procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Mai întâi, trebuie precizat că în cauză este în discuție taxa de primă înmatriculare prevăzuta de art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, iar nu taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, astfel că este eronat temeiul de drept invocat de intimatul reclamant și instanța de fond în privința plății taxei.
În esență, Curtea apreciază că în mod greșit s-a dispus în cauza de față admiterea acțiunii pe fond și restituirea taxei de primă înmatriculare, astfel că este găsit ca fiind fondat acest motiv de recurs.
Conform art. 16, art.17 și art.30 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare (versiunea în vigoare la data care rezultă din actele dosarului că . a transmis prin contract de cesiune a drepturilor litigioase, către reclamantul B. D., dreptul de creanță împotriva statului român, reprezentat de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, privind taxa de poluare achitată pentru autoturismul marca Mercedes-Benz, cu număr de identificare WDB2030071A493810, an fabricație 2003):
„ART. 16
Conținutul raportului de drept procedural fiscal
Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal.
ART. 17
Subiectele raportului juridic fiscal
(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, definite potrivit Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
(2) Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii.
(3) Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
(4) Unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective.
(5) Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
…………………………………………………………………………………..
ART. 30
Dispoziții privind cesiunea creanțelor fiscale ale contribuabililor
(1) Creanțele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum și sumele afectate garantării executării unei obligații fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.
(2) Cesiunea produce efecte față de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.
(3) Desființarea cesiunii sau constatarea nulității acesteia ulterior stingerii obligației fiscale nu este opozabilă organului fiscal”.
Totodată, potrivit art. 117 alin.1 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare (versiunea în vigoare la data care rezultă din actele dosarului că . a transmis prin contract de cesiune a drepturilor litigioase, către reclamantul B. D., dreptul de creanță împotriva statului român, reprezentat de Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, privind taxa de poluare achitată pentru autoturismul marca Mercedes-Benz, cu număr de identificare WDB2030071A493810, an fabricație 2003):
„ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
b) cele plătite în plus față de obligația fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite”.
Din analiza acestor dispoziții legale (invocate în parte și în fața instanței de fond, prin întâmpinare, dar ignorate nejustificat de aceasta), rezultă, fără echivoc, că atâta timp cât creanțele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor nu au fost stabilite potrivit legii, respectiv printr-un act administrativ fiscal sau prin hotărâre judecătorească, ele nu pot fi cesionate, astfel că în această ipoteză, numai contribuabilul poate fi subiect activ al raportului de drept procesual fiscal și numai el poate solicita restituirea sau rambursarea acestor sume.
Or, în speță taxa de primă înmatriculare prevăzuta de art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, a fost achitată de ., iar creanța sa privind dreptul de restituire a sumei plătite nu a fost stabilită potrivit legii, respectiv printr-un act administrativ fiscal sau prin hotărâre judecătorească, situație în care, pe de o parte, această creanță nu putea fi legal cesionată, iar pe de altă parte, restituirea sumei nu poate fi solicitată decât de ., în condițiile legii.
Prin urmare, cât timp creanța . privind dreptul de restituire a sumei plătite cu titlu de taxa de primă înmatriculare nu a fost stabilită potrivit legii, respectiv printr-un act administrativ fiscal sau prin hotărâre judecătorească, intimatul reclamant nu a putut deveni legal cesionar al creanței privind dreptul de restituire a sumei indicate, astfel că el nu are dreptul la restituirea acestei sume, impunându-se admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată
În raport de motivul de recurs apreciat ca întemeiat anterior, devine inutilă examinarea celorlalte critici din cererea de recurs.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de recurenta - pârâtă D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE (FOSTĂ ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI REPREZENTATĂ DE D.G.F.P. M.B.) împotriva sentinței civile. Va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE (FOSTĂ ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI REPREZENTATĂ DE D.G.F.P. M.B.) împotriva sentinței civile nr.5300/30.10.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant B. D. și intimata - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI (FOSTĂ DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI).
Modifică sentința civilă recurată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. V.H. /2 ex.
Judecător fond: D. M. /
Tribunalul București - SCAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 9046/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
