Pretentii. Decizia nr. 3389/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3389/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 388/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3389
Ședința publică de la 28 aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: N. V.
JUDECĂTOR: I. M. C.
GREFIER - F. V. M.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă AFP A. împotriva sentinței civile nr. 690/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform Regulamentului aprobat prin HCSM nr.387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la nr._ /2012 din 21.01.2013, reclamantul I. I. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să îi restituie suma de 1648 lei încasată cu titlu de taxă emisii poluante actualizată cu inflația de la data plății și până la data achitării efective ,la plata dobânzilor fiscale aferente conform OG 92/2003, de la data plății și până în momentul achitării efective,precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 690/17.04.2013 tribunalul a admis acțiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1648 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule actualizată cu inflația de la data plății și până la data achitării efective, precum și la plata dobânzii fiscală aferente de la data plății și până la data achitării efective, a obligat pârâta la plata sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, a cumpărat un autoturism, care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat al Uniunii Europene la 29.06.2006 când s-au achitat pentru prima dată toate taxele prevăzute de legislația comunitară, inclusiv taxa de poluare, condiție obligatorie a primei înmatriculări.
Apreciază reclamantul că taxa este nelegal percepută de Statul Român – stat de drept și stat membru al Uniunii Europene și ea trebuie restituită, în caz contrar statul îmbogățindu-se fără justă cauză pe seama sa, cu ignorarea tratatelor la care este parte și care se aplică cu prioritate în dreptul intern.
A învederat reclamantul că în aplicarea jurisprudenței T., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „art. 110 TFUE, trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională”.
De asemenea reclamantul a făcut trimitere la hotărârile CJE în cauzele Michel Humblot, T. 2011, Weigel 2004.
Cu privire la regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar a susținut reclamantul că, potrivit jurisprudenței Curții, sunt regulile naționale, însă aceste reguli trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare, bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practica imposibilă exercițiului drepturilor conferite de dreptul european – afacerea C-228/96, Aprilie, în Culegere 1998, p. I – 7141, par. 18).
S-a mai arătat de către reclamant că, legiuitorul român a conferit contribuabilului dreptul de a contesta calculul taxei de poluare, în timp ce Curtea de Justiție a U. E., recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent și indiferent de orice contestație asupra actului administrativ, prin care a fost stabilită această taxă.
În privința termenului în care contribuabilii pot să-și exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare reclamantul a menționat că, o asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restuire conform art.135 Cod proc.fiscală.
S-a invocat de către reclamant decizia nr.24/2011, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a României a stabilit că: „…2. Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205 – art. 218 din Codul de Procedură Fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Acțiunea a fost întemeiată și pe dispozițiile art.117 al.1 lit.d Cod procedură fiscală, art.1 și următoarele din Legea nr.554/2004, art.16, 148 din Constituția României, art.23,25,28,90 TCE.
În dovedirea acțiunii au fost depuse înscrisuri.
Din probele administrate în cauză se reține că:
Reclamantul I. I. a achiziționat autoturismul Ford Focus, ce a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE la data de 29.06.2006.
În vederea efectuării primei înmatriculări în România a autoturismului i s-a calculat o taxă pentru emisii poluante în sumă de 1648 lei, achitată potrivit chitanței . nr._ din 12.12.2012.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012: „(1) Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7;
2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării. "
Alineatul (2) a fost suspendat prin art.1 din Ordonanța de Urgență nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013.
Rezulta, așadar că, taxa se datora numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
În privința reglementarilor comunitare in materie, instanța retine că, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene(in continuare TFUE) nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, in cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar in materie fiscala.
Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 rezulta că, pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepea taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepea insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru era înmatriculat prima data in România.
Se reține astfel că, Legea nr. 9/2012 era contrară art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata.
Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune ca mărfurile pot fi transportate fără impedimente in interiorul comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizează sa asigure libera circulație a mărfurilor intre statele membre, in condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul său special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second - hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
În consecința, se apreciază ca taxa pentru emisiile poluante reprezenta un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața naționala.
TCE, in prezent Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a creat „o noua ordine juridica" in dreptul internațional (denumita astfel de Curtea Europeana de Justiție in cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizata prin faptul că are efect direct si se bucura de supremație in raport cu ordinea juridica interna. Aceste principii au fost consacrate si de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
În consecința, întrucât potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României tratatele constitutive ale Uniunii Europene se aplica prioritar fata de dispozițiile contrare din legile interne, iar art. 110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța constată cererea reclamantei ca fiind întemeiata.
În raport de cele expuse, se va admite acțiunea, obligând pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să restituie reclamantului suma de 1648 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante,actualizată cu inflația de la data plății și până la data achitării efective, precum și la plata dobânzii fiscale aferente, potrivit art. 124 Cod procedură fiscală ,de la data plății și până la data achitării efective numai în acest mod realizându-se acoperirea efectivă și integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.
În cauză, fiind dovedită culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art.274 Cod proc. civ. a fost obligată la plata sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AFP AELXANDRIA, solicitând admiterea recursului, criticând sentința recurată de netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs a învederat următoarele:
1. Sentința criticata este pronunțata după data de 14 noiembrie, data la care înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Considera ca din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare si a dispus restituirea taxei fara a tine cont ca reclamantul a sesizat instanța inaintea îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 9/2012 care permite recalcularea taxei si restituirea diferenței de bani.
2. Atat acțiunea formulata de reclamant, cat si sentința criticata dezbat in favoarea reclamantului aspecte de drept european, insa instanța ar fi trebuit sa tina cont de următoarele aspecte:
a) Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. si N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;
b) Daca aspectele de drept erau lămurite, Institutul N. al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm in aplicarea corecta a legii, indrumand spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. in cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, in data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana si CJUE a fost reticenta in ceea ce privește taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008, solutia pronunțata „contrastând puternic cu alte dispozitive din hotărâri preliminare de tipul” art. 110 trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa..."(B. Andresan-Dezbatere pe tema aplicării preliminare a CJUE in cauza C- 402/09,T.) pentru ca in cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a inserat conjuncția „daca", ceea ce conduce la analiza pe caz si nu la admiterea acțiunilor în temeiul discriminării.
3. Practica instanței de fond este aproape unitara si in sensul omiterii aplicării legii noi in raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012 prevede un termen in care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei si restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea toatala de plata taxei pe poluare un drept pe care in realitate nu il au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătoreasca sa aibă efecte peste prevederile legale in materie.
In loc sa lămurească soluționarea spetelor privind contestarea taxei auto, Decizia 24/2011 a l.C.C.J. conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, deși din argumentația expusa, studiul ar trebui individualizat si nu aplicat in sensul admiterii acțiunilor, in special in aceasta speța in care reclamantul nu a respectat legea noua in materie solicitând restituirea taxei la A.F.P. A. conform Legii 9/2012 privind calculul taxei pe poluare.
Potrivit art. 1-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea |nr. 157/2005:,,Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor." Taxa in cauza a fost instituita in scopul asigurării protecției mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeana, prin jurisprudența sa, a statuat in mod constant ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Nivelul taxelor este corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard reprezentând reflecția in plan fiscal a principiului, .poluatorul plătește", principiu acceptat unanim la nivelul Uniunii Europene.
In drept și-a întemeiat cererea de recurs pe prev. art. 304pct.9 Cod procedura civila.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la_ și obligatorie pentru toate instanțele, conform art.329 alin. ultim C.pr.civ., în cauzele având ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu (cum este și cazul de față), procedura prealabilă nu mai are un caracter obligatoriu, față de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a arătat instanța supremă, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
De asemenea, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împrejurare constatată legal de instanța de fond.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Cât privește forța obligatorie a hotărârilor CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, trebuie avut în vedere că aceste hotărâri privesc interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art. 110 TFUE. Interpretarea CJUE urmareste cunoasterea sensului exact al unor dispozitii din continutul Tratatelor sau al dreptului derivat al UE, iar soluțiile date de CJUE sunt obligatorii în ceea ce privește modul în care strebuie interpretate dispozițiile dreptului european.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.
Nici criticile aduse pe fond soluției de către recurenta pârâtă nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într-o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr-o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Cât privește posibilitatea conferită de art. 12 din Legea nr. 9/2012 plătitorilor taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008 de a solicita restituirea unei părți din taxă, noua reglementare nu împiedică analiza legalității perceperii taxei de poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, conform considerentelor precedente, analiză în baza căreia s-a dispus restituirea taxei.
Pe de altă parte, în cauza C. și C., CJUE a reținut că Legea nr. 9/2012, așa cum a fost amendată prin OUG nr. 1/2012, este, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care are efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Rezultă, astfel, o concluzie general valabilă, în sensul că OUG nr. 50/2008, prin modul în care a fost concepută impunerea taxei de poluare, contravine prevederilor art. 110TFUE.
Pentru aceste motive în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă AFP A. împotriva sentinței civile nr. 690/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant I. I., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. O. N. I. M.
V. C.
GREFIER,
F. V. M.
Red OS
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului.... → |
|---|
