Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Sentința nr. 2925/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2925/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 3678/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /C./2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2925
Ședința publică de la data de 31.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - M. H.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta S.C. B1 TV C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI (C.N.A.), având ca obiect „anulare decizie CNA”.
Dezbaterile părților au avut loc în ședința publică de la data de 17.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 31.10.2014.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, la 30.06.2014 sub dosar nr._, reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI (CNA), solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 375/20.05.2014 a Consiliului N. al Audiovizualului (C.N.A.), prin care B1TV a fost sancționat cu amenda in cuantum de 10.000 lei pentru nerespectarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) și art. 40 alineatele (3)-(5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările si completările ulterioare, și exonerarea de la plata amenzi de 10.000 lei.
În motivare, a arătat reclamanta că, întrunit în ședință publică în ziua de 20 mai 2014, C. N. al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcția monitorizare in baza reclamațiilor înregistrate cu privire la unele ediții ale emisiunii „Lumea lui B.”, difuzate de postul B1TV în perioada 10 martie - 5 mai 2014.
După analizarea raportului de monitorizare, C. a constatat - potrivit preambulului deciziei de sancționare - că „(...) unele ediții ale emisiunii monitorizate s-au difuzat cu încălcarea dispozițiilor legale privind respectarea dreptului persoanei la imagine si demnitate, în cadrul emisiunilor audiovizuale”.
Pretextul acestei „analize” extinse pe o perioada atât de mare (10 martie - 5 mai 2014), l-au constituit două reclamații în care petiționarii se referă, în mod expres, doar la emisiunea „Lumea lui B.” difuzata în data 24.04.2014 si, respectiv 05.05.2014.
În cazul primei reclamații, este vorba despre un cetățean care a plătit 10.000 de euro pentru o statuie care să îl imortalizeze, iar în cea de a doua, petiționarul se referă la faptul că realizatorul R. B. ar fi folosit un limbaj peiorativ la adresa fostului prim-ministru A. N..
A apreciat reclamanta că sancțiunea decisă de CNA este netemeinică și nelegală, reprezentând un act abuziv al unei autorități publice împotriva dreptului constituțional și legal la libertatea de exprimare a unui jurnalist, la libertatea de a formula și comunica public, fără nicio ingerința din partea autorităților, idei și opinii in legătura cu persoane publice și cu aspecte de larg interes public.
A susținut reclamanta că temeiurile „de drept” pe care se fundamentează decizia nu au nicio aplicabilitate în speța dedusă judecății.
Astfel, cu privire la invocarea art. 34 din Decizia CNA nr. 220/2011, din analiza sistematică a acestui text normativ reiese foarte clar că referința la propria imagine este în legătură cu „difuzarea imaginii sau vocii persoanei aflate într-un spațiu privat, fără acordul scris al acesteia”, precum și cu interdicția „difuzării de imagini care prezintă interioare ale unui spațiu privat fără acordul scris al celui care îl ocupa in mod legal” (art. 34 alin. 2 și 3). A.. 4 al aceluiași articol, cu referire la prevederile alineatelor (2) si (3), este la rândul său lămuritor întrucât instituie o excepție pentru „situațiile in care imaginile difuzate surprind fapte care prezintă un interes public justificat”. Corelativ, alin. 3 al art. 33 din Cod prevede în mod expres faptul că „dreptul la propria imagine nu trebuie să împiedice aflarea adevărului în probleme de interes public justificat”.
Cel de al doilea temei „de drept” pe care se fundamentează decizia a cărei anulare se solicită sunt dispozițiile art. 40 alin. 3, 4 ș 5 din Cod. Astfel, art. 40 alin. 3 prevede că „moderatorii programelor au obligația sa nu folosească si sa nu permită invitaților sa folosească un limbaj injurios sau sa instige la violenta”.
Arată reclamanta că emisiunea „Lumea lui B.” nu este o emisiune de dezbatere, ci este o emisiune-pamflet, de tipul „one man show”, în care jurnalistul comentează și își expune opiniile în legătură cu evenimentele petrecute pe parcursul zilei, abordate în presa scrisă sau audiovizuală, evenimente pe care el le consideră ca fiind de interes public major. Ca specie jurnalistică „pamfletul” are un caracter satiric, într-un limbaj violent și agresiv, în care jurnalistul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane (Dicționarul explicativ al limbii romane).
„Lumea lui B.” nu este o emisiune de dezbatere, câtă vreme la ea nu participă mai multe persoane care să discute pe larg și adesea în contradictoriu o chestiune, o problemă, iar jurnalistul R. B. nu este, în mod evident, un moderator.
În acest sens, tot potrivit Dicționarului explicativ al limbii romane moderatorul este persoana care conduce o dezbatere, de obicei publică, o masa rotundă, ori o emisiune cu mai mulți participanți.
A făcut referire partea reclamantă la sentința definitivă nr. 6899/04.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 90 și următoarele din Legea audiovizualului nr.504/2002, sancțiunea aplicata prin Decizia nr. 375/2014 are natura contravențională, ea trebuind să îndeplinească toate exigentele prevăzute de legea specială, precum și de legea generala și de principiile care guvernează răspunderea contravențională.
O eventuală încălcare a dreptului la propria imagine a unor persoane - ca drept fundamental al omului - nu trebuie presupusa, ci trebuie dovedita.
CNA a reținut faptul că folosirea de către jurnalistul R. B. a unor expresii ar fi de natură sa afecteze drepturile fundamentale ele omului, precum dreptul la propria imagine, deși din redactarea deciziei nu reiese că persoanele publice la care s-a făcut referire ar fi reclamat autorității că demnitatea ori imaginea lor publică au fost lezate prin expresiile folosite în cadrul emisiunilor ce au făcut obiectul monitorizări.
CNA nu poate constata din oficiu încălcarea dreptului la propria imagine, deoarece nu se poate substitui persoanelor vizate de jurnalistul R. B., atâta vreme cât respectivele persoane nu se consideră ele însele lezate.
Această sesizare din oficiu (autosesizare) constituie, în speță, o exercitare a dreptului de apreciere și de sancționare care încălca, în mod evident, dreptul B1TV de a-și stabili propria politică editorială, drept garantat de articolul 6 alin. 2 din Legea audiovizualului. In același timp, prin autosesizare și prin decizia de sancționare, CNA a produs o ingerință în conținutul programelor audiovizuale difuzate de B1TV, fapt interzis de art. 6 alin.3 din aceeași lege.
De asemenea, art. 34 din Cod prevede expres si limitativ, în alin. (2) și (3), interdicțiile ce trebuie respectate de radiodifuzor și a căror încălcare constituie contravenție. Extinderea interpretării alin. 1, fără a ține cont de prevederile alin. 2 și 3, constituie o încălcare evidentă a principiului legalității incriminării, principiu care guvernează răspunderea contravențională.
Totodată, art. 40 alin. 3 din Cod, care se referă în mod expres la obligațiile moderatorului, fără nici o referire la prezentatori, realizatori ori vreo alta persoana implicata in producerea si difuzarea emisiunii au fost, la rândul lor, interpretate si extinse in mod nelegal si abuziv de către CNA .
Întrucât nici Legea audiovizualului și nici Decizia CNA nr. 220/2011 nu definesc noțiunea de „moderator”, este necesară interpretarea sistematică a întregului text al art. 40 alin. 2 și 3. Noțiunea de „moderator” implică în mod necesar o emisiune interactivă, la care participă interlocutori și invitați, emisiune total diferită de cele pentru care a fost sancționat postul B1TV. Astfel, art. 40 alin.3 din Decizia 220/2011 sunt inaplicabile în speță. Aplicarea, prin analogie, a dispozițiilor art. 40 alin. 3 din Decizia 220/2011 contravine principiului legalității incriminării.
Având în vedere caracteristica de „pamflet” a emisiunii realizate de jurnalistul R. B. - sub raportul dispozițiilor art. 30 alin.1 din Constituția României, precum și ale art. 10 alin.1 din Convenția European pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, din chiar citatele cuprinse în Decizia CNA nr. 375/2014, rezultă că R. B. își exprima unele opinii care constituie puncte de vedere particulare, păreri personale despre persoane publice, despre fapte si împrejurări de larg ecou si de importanță pentru opinia publică. În virtutea dreptului la libertatea de opinie, jurnalistul R. B. formulează, uneori, considerații critice, peiorative, asupra unor persoane publice, a faptelor si atitudinilor criticabile ale acestora: C. P. T., M. G., M. B., G. B. sau D. C., V. P. ori A. N., D. V..
În acest context, este invocată Hotărârea CEDO din 26 noiembrie 1991, în cauza Observer si Guardian contra Marii Britanii (cererea nr. 13.585/88), precum și Hotărârea din 28 septembrie 1999 din cazul D. împotriva România.
În concluzie, reclamanta apreciază că decizia litigioasă reprezintă o îngrădire a discursului public, a dreptului la liberă exprimare, la libertatea de opinii, de a comunica ideii fără amestecul autorităților publice, astfel că se solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În drept, au fost invocate disp. art. 6 alin.2 și 3, art. 95 din Legea nr. 504/2002, Legea nr. 504/2004 a Contenciosului administrativ, art. 30 alin.1 din Constituția României, art. 10 alin.1 din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale.
În dovedire, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 10.07.2014 a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de pârâta C. Național al Audiovizualului, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În motivare, pârâta a arătat că prin Decizia nr. 375/20.05.2014 reclamanta a fost sancționată cu amendă de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor articolelor 34 alin.1 și 40 alin.3-5 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.
În fapt, în sarcina reclamantei s-a reținut că, față de conținutul edițiilor emisiunii monitorizate, difuzarea acestora s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care protejează dreptul oricărei persoane la propria imagine.
Astfel, C. a constatat că prezentatorul emisiunii a utilizat, pe parcursul mai multor ediții un limbaj injurios, jignitor, depreciativ ori peiorativ la adresa unor persoane (ex: jigodie, javră, boșorog, prostănaci, românul e un prost, stai ca boul, bou, nesimțiți, ordinari, mizerabili, netrebnic, babe), inclusiv cu referiri în legătură cu vârsta sau înfățișarea unor persoane, comentariile ori afirmațiile tendențioase ale prezentatorului fiind de natură să pună aceste persoane în situații ofensatoare, cu caracter prejudiciabil pentru demnitatea persoanei. Membrii Consiliului au apreciat, de asemenea, că afirmațiile domnului B. referitoare la persoanele în vârstă care se atașează de câini au un caracter batjocoritor și umilitor, fiind de natură să contravină dispozițiilor legale potrivit cărora orice referire peiorativă la adresa persoanelor în vârstă sau cu dizabilități, precum și punerea acestora în situații ridicole ori umilitoare sunt interzise în cadrul programelor audiovizuale.
Având în vedere aceste considerente și ținând cont de faptul că radiodifuzorul a mai fost sancționat anterior pentru încălcarea prevederilor legale din domeniu, membrii Consiliului au propus amendarea radiodifuzorului cu suma de 10.000 lei. Supusă la vot, propunerea de amendare a radiodifuzorului S.C. B1 TV C. S.R.L. a fost adoptată cu respectarea condițiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea nr. 504/2002.
Apreciază pârâta că întreaga apărare a reclamantei, față de încălcarea art. 34 alin.1 din Codul audiovizualului, nu are legătură cu fapta reținută în sarcina acesteia și cu sancțiunea aplicată radiodifuzorului, reclamanta, din lipsa argumentelor în susținerea acțiunii, invocând alte temeiuri legale, întemeiate pentru contestarea deciziei atacate. Astfel, sancțiunea a fost aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 34 alin. 1 și art. 40 alin.2, 3 și 4 din Codul audiovizualului.
În conformitate cu prevederile art. 89 lit. a) din Legea audiovizualului, exercitarea activității de control prevăzute la art. 88 se realizează, in condițiile legii, - din oficiu, argumentația reclamantei privind acest aspect neavând susținere legală.
În ceea ce privește susținerile reclamantei cu privire la faptul că art. 40 alin.3 din Codul audiovizualului se referă stricto sensu la moderatorii emisiunilor și că în speță noțiunea ar implica în mod necesar o emisiune interactivă, pârâta arată că termenul în cauză, în legislația audiovizuală, este aplicabil tuturor jurnaliștilor care moderează emisiunile, indiferent cum se autointitulează aceștia, respectiv moderatori, prezentatori sau realizatori și nu impune obligativitatea interactivității unei emisiuni.
Reclamanta recunoaște existența unui astfel de limbaj în cadrul edițiilor emisiunii în cauză, pe cale de consecință, admițând existența faptei reținute în sarcina acestei prin decizia contestată, dar invocând doar faptul că, față de clasificarea emisiunii, nu ar fi aplicabile prevederile legale reținute de CNA.
Or, în cuprinsul art. 34 alin. 4 și 40 alin.1, 3 și 4 nu se srată că sunt aplicabile doar emisiunilor de dezbateri, ci dimpotrivă, se vorbește despre un program audiovizual, iar emisiunea „Lumea lui B.” intră în această categorie.
Reclamanta înțelege să invoce două spețe din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, din care sunt prezentate, în mod disparat, anumite idei, spețe care nu numai că nu au incidență în prezenta cauză, dar nu prezintă niciun element de similitudine măcar cu cauza dedusă judecății.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră la art. 10 libertatea de exprimare. însă această normă nu conferă libertății de exprimare un caracter absolut, necondiționat, ci exercitarea acestei libertăți comportă anumite limitări. Potrivit paragrafului al doilea al art. 10, exercitarea acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități în vederea proteguirii mai multor valori, inclusiv morala ori drepturile altora.
În acest sens a invocat CNA hotărârea CEDO pronunțată în cauza C. și M. împotriva România, 2003.
Exercitarea libertății de exprimare se află în corelație directă cu alte drepturi fundamentale, printre care un rol special îl ocupă dreptul persoanei la viața privată, drept căruia i se circumscrie și imaginea persoanei.
În concluzie, C. a considerat că într-o emisiune cum este „Lumea lui B.” se puteau prezenta probleme de interes public prin utilizarea unui limbaj adecvat, civilizat, iar nu prin folosirea unui limbaj injurios, peiorativ la adresa persoanelor în vârstă, de natură a prejudicia drepturi fundamentale ale omului, precum dreptul la imagine.
De asemenea, un prezentator de emisiuni, un moderator ori un realizator sunt persoane care, prin natura activității, devin formatori de opinie, un model pentru unele persoane și că atitudini, gesturi, expresii ale acestora pot influența publicul sau pot fi ușor adoptate ori imitate de unii telespectatori. De altfel, presa audiovizuală are un rol important în informarea și educarea publicului, în general, iar limbajul folosit în emisiunile monitorizate au fost de natură să prejudicieze.
Ținând cont de echilibrul care trebuie să existe între interesele individuale și interesele generale, C.E.D.O. a conchis că stabilirea prin lege a unor restrângeri sau sancțiuni nu este o măsură incompatibilă cu libertatea de exprimare, iar restrângerea implicită sau sancționarea explicită prin lege a exercitării abuzive a libertății de exprimare constituie, neîndoielnic, o măsură necesară și deplin compatibilă cu valorile unei societăți democratice.
Față de toate aceste aspecte, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 NCPC; a fost solicitată judecata în lipsă.
În dovedire, a fost propusă administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 12.09.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a contestat apărările prezentate de pârâtă, reluând în esență argumentele dezvoltate în cererea de chemare în judecată și solicitând admiterea acțiunii formulate.
Curtea a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile atașate la dosar în cond. art.255 și art.258 NCPC, aceasta fiind admisibilă și de natură a duce la soluționarea cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 375/20.05.2014 (filele 10 și urm. dosar), C. Național al Audiovizualului a dispus, în cond. art. 91 alin. 1 și 3, respectiv art. 90 alin. 4 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, sancționarea radiodifuzorul S.C. B1 TV C. S.R.L, titular al licenței audiovizuale și al deciziei de autorizare pentru postul de televiziune B1 TV, cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 34 alin.1 și art. 40 alin.3-5 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, iar potrivit art. 931 alin.1 și 2 din Legea nr. 504/2002 s-a stabilit în sarcina radiodifuzorului obligația de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor și vizual, de cel puțin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de știri, următorul text: «C. Național al Audiovizualului a sancționat postul de televiziune B1 TV cu amendă de 10.000 lei, întrucât, în cadrul mai multor ediții ale emisiunii „Lumea lui B.”, difuzate în perioada 10 martie - 5 mai 2014, prezentatorul a utilizat un limbaj injurios și a făcut comentarii depreciative ori tendențioase în legătură cu vârsta sau înfățișarea unor persoane, de natură să ofenseze și să prejudicieze demnitatea și dreptul persoanei la propria imagine.».
A reținut CNA că, în urma analizării raportului de monitorizare și a vizionării unor înregistrări, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. B1 TV C. S.R.L. a încălcat prevederile art. 34 alin.1 și art. 40 alin. 3-5 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. În fapt, postul de televiziune B1 TV transmite zilnic, cu excepția zilei de sâmbătă, cu începere de la ora 23:00, emisiunea "Lumea lui B." prezentată de R. B., radiodifuzorul încadrând programul în genul „pamflet”. După analizarea raportului de monitorizare, C. a constatat că unele ediții ale emisiunii monitorizate s-au difuzat cu încălcarea dispozițiilor legale privind respectarea dreptului persoanei la imagine și demnitate, în cadrul emisiunilor audiovizuale. Au fost redate spre exemplificare, scurte fragmente din raportul de monitorizare, privind: 1) ediția din 10.03.2014 a emisiunii "Lumea lui B." - Context: Numirea lui C. P. T. președintele Senatului. Titlu: Un manechin la șefia Senatului/ Rușinea liberală; Context: Comentează un articol scris de A. P. despre Antena 3. Titlu: Antena 3 și oamenii de plastilină; 2) ediția din 11.03.2014 - Context: Comentează cererea lui G. B. către Parlament pentru a putea fi operat în străinătate și respingerea în Parlament a cererii DNA pentru ridicarea imunității lui D. C.; 3) ediția din 13.03.2014 - Titlu: De ce trebuie eliminat pamfletul?; 4) ediția din 26.03.2014 - Context: Vorbește despre achiziționarea de către autoritățile din Slatina a unui WC în valoare de_ de euro și despre cazul unui rrom român din Franța care a fost dat jos din autobuz de către șofer cu toate că avea abonament - Titlu: WC la preț de garsonieră; Context: Ministrul R. Cotovelea a criticat serviciile Fiscului. Titlu: Irezistibila politizare a Fiscului; 5) ediția din 27.03.2014 - Context: Vorbește despre probabila condamnare a lui D. V.. Titlu: Bombonel vine cu noutăți de la Jilava; 6) ediția din 30.03.2014 - Context: UDMR a luat startul în campania europarlamentară. Titlu: UDMR, cu antiromânismul în Europa; 7) ediția din 03.04.2014 - Comentând despre un nou caz în care un copil a fost mușcat de câini pentru a doua oară; 8) ediția din 25.04.2014 - Titlu: Frumușelul din ogradă, Comentând despre faptul că un om de afaceri din C. și-a făcut o statuie, pe care a amplasat-o în curtea casei sale; 9) ediția din 05.05.2014 - Titlu: Bombonel, pus la punct și bun de plată.
Față de conținutul exemplificat anterior, membrii Consiliului au apreciat că difuzarea unora dintre edițiile emisiunii "Lumea lui B." s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care protejează dreptul oricărei persoane la propria imagine. Astfel, C. a constatat că prezentatorul emisiunii a utilizat, pe parcursul mai multor ediții un limbaj injurios, jignitor, depreciativ ori peiorativ la adresa unor persoane (ex: jigodie, javră, boșorog, prostănaci, românul e un prost, stai ca boul, bou, nesimțiți, ordinari, mizerabili, netrebnic, babe) inclusiv cu referiri în legătură cu vârsta sau înfățișarea unor persoane, comentariile ori afirmațiile tendențioase ale prezentatorului fiind de natură să pună aceste persoane în situații ofensatoare, cu caracter prejudiciabil pentru demnitatea persoanei. Membrii Consiliului au apreciat, de asemenea, că afirmațiile domnului B. referitoare la persoanele în vârstă care se atașează de câini au un caracter batjocoritor și umilitor, fiind de natură să contravină dispozițiilor legale potrivit cărora orice referire peiorativă la adresa persoanelor în vârstă sau cu dizabilități, precum și punerea acestora în situații ridicole ori umilitoare sunt interzise în cadrul programelor audiovizuale.
În soluționarea cauzei de față, Curtea va observa în primul rând reglementarea Deciziei CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, forma în vigoare în intervalul 10.03.2014 – 03.05.2014, cu privire la cele două texte normative reținute de pârâtă ca fiind încălcate, respectiv art.34 alin. 1 și art. 40 alin. 3 – 5.
Astfel, potrivit art. 34 alin. 1 din Codul de reglementare a audiovizualului, „Orice persoană are dreptul la propria imagine.”. Mai reține Curtea în stabilirea domeniului de aplicare a textului menționat și disp. alin. 2 - 4 din același art. 34, potrivit cărora „(2) Este interzisă difuzarea imaginii sau vocii persoanei aflate într-un spațiu privat, fără acordul scris al acesteia. (3) Este interzisă difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spațiu privat, fără acordul scris al celui care îl ocupă în mod legal. (4) Fac excepție de la prevederile alin. (2) și (3) situațiile în care imaginile difuzate surprind fapte care prezintă un interes public justificat.”.
Din lectura atentă a textului de lege menționat, Curtea constată că reglementarea prezintă incidență în cazul dreptului la propria imagine, impunându-se astfel a determina conținutul unui astfel de drept.
În acest sens, Curtea observă că în preambulul Deciziei nr. 220/2011, emitentul CNA arată „convinși, totodată, că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine,”, ceea ce denotă că în reglementare acesta a făcut distincție între demnitate, cu cele două forme particulare de manifestare – onoarea și reputația, respectiv dreptul la propria imagine, acesta din urmă fiind nominalizat distinct. Pe aceeași linie de reglementare, art. 34 menționat a fost inclus în Titlul III intitulat Protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine, ceea ce denotă din nou delimitarea operată între demnitate și imagine, instituindu-se în acest sens prin art. 30 obligația furnizorilor de servicii media de a respecta „drepturile și libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la propria imagine.”.
Dreptul la propria imagine nu a fost însă definit de emitentul Deciziei nr. 220/2011, ceea ce determină necesitatea stabilirii sensului său prin investigarea dreptului comun în materie.
În primul rând raportarea se va face la dispozițiile Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, unde se vorbește despre protejarea dreptului la propria imagine, fără însă a fi definit ca atare. Astfel, la art. 10 alin. 3 lit. e) din legea menționată se prevede: „(1) În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, C. are obligația să asigure: (…) e) protejarea demnității umane, a dreptului la propria imagine și protejarea minorilor;”. Mai observă Curtea că în reglementarea art. 41 alin. 1 din același act normativ se arată că „Orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naționalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime, în special reputația și imaginea publică, au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la replică sau la rectificare.” – în acest din urmă caz, legiuitorul nu mai folosește sintagma dreptul la propria imagine, ci pe aceea de imagine publică, cele două nefiind însă sinonime, după cum se va vedea în continuare, căci aceasta din urmă este în legătură cu dreptul la demnitate sub cele două forme ale sale – onoare și reputație, iar nu în legătură cu dreptul la propria imagine.
În al doilea rând, Curtea constată că la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, care la art. 73 reglementează Dreptul la propria imagine, arătând că „(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art. 75 rămân aplicabile.”.
Recurgând la metoda de interpretare gramaticală, din perspectivă semantică, în limbajul comun, prin imagine, imagini, (s.f.) se înțelege: «1. reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omenească sub forma unor senzații, percepții sau reprezentări; spec. reprezentare vizuală sau auditivă; (concr.) obiect perceput prin simțuri. 2. reproducere a unui obiect obținut cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastică a înfățișării unei ființe, a unui lucru, a unei scene din viață, a unui tablou din natură etc., obținută prin pictură, desen, sculptură etc. ♦ Reflectare artistică a realității prin sunete, cuvinte, culori etc., în muzică, în literatură, în arte plastice etc. 3. (fiz.) F. obținută prin unirea punctelor în care se întâlnesc razele de lumină sau prelungirile lor reflectate sau refractate. – din lat. imago, - inis (cu sensuri supă fr. image)» (Dex " 98 (1998).
Raportând definiția menționată la conținutul textului legal în discuție și recurgând totodată la metoda de interpretare logică, atrag atenția sintagma „înfățișare fizică”, respectiv substantivul „voce”, ambele utilizate de legiuitor în al doilea alineat al art. 73 în relație cu exercitarea dreptului la propria imagine. Pe cale de consecință, se deduce că „imaginea” apărată de legiuitor implică două componente – înfățișarea fizică și/sau vocea -, ambele generând reflectări de tip senzorial în mintea omenească, una de natură vizuală, cealaltă auditivă.
Se pune întrebarea dacă intenția legiuitorului a fost de a proteja doar cele două valori menționate, sau, dacă prin intermediul acestui text se apără și alte aspecte ce țin de demnitatea persoanei, respectiv onoarea sau reputația, astfel încât dreptul la propria imagine să vizeze nu doar reflectarea fizică a unei valori, ci și una metaforică legată fie de reflectarea morală a persoanei în propria conștiință, fie de reflectarea ei în ochii celorlalți prin prisma părerii despre cineva.
Cu toate acestea, recurgând la procedeele de interpretare logic și sistematic, față de conținutul art. 73, dar și al art. 58 și 72 din Noul Cod Civil, nu se mai poate concluziona că scopul dreptului la propria imagine este de a proteja în principal onoarea și reputația. În acest sens, se observă că prin art. 72 din noul cod civil legiuitorul înțelege să apere dreptul la demnitate, al cărui conținut se deduce și prin raportare la al doilea alineat al textului, care vorbește despre interzicerea atingerilor aduse onoarei și reputației. În măsura în care dreptul la propria imagine ar fi menit să apere în principal cele două valori menționate imediat anterior, atunci reglementarea art. 72 ar deveni superfluă. Or, tocmai alegerea legiuitorului de a redacta două texte separate denotă că intenția sa a fost aceea ca prin intermediul fiecăruia să apere în principal valori distincte inerente ființei umane, cu atât mai mult cu cât la art. 58 alin.1 din noul Cod civil se arată că „Orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, lademnitate, lapropria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege.”, cele două valori în discuție fiind deci distinct protejate.
În concluzie, în reglementarea dreptului la propria imagine, legiuitorul a avut în vedere un sens fizic – înfățoșare și voce, iar nu unul metaforic al termenului, vizând în esență dimensiunea materializată a corpului uman.
În aceste condiții, din lectura deciziei litigioase nr. 375/20.05.2014 se constată că CNA nu a imputat radiodifuzorului faptul că ar fi folosit imaginea sau vocea vreunei persoane de natură a determina o încălcare a dreptului la propria imagine, căci nu se face în niciun fel vorbire despre vreo prezentare de înregistrări de imagini sau ale vocii persoanelor la care dl. R. B. a făcut referire.
Pe cale de consecință, în cauza de față nu rezultă încălcarea art. 34 alin. 1 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.
În ce privește art. 40 alin. 3 – 5 din aceeași Decizie nr. 220/2011, Curtea reține că se prevede în textele în discuție că „(3) Moderatoriiprogramelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență. (4) Este interzisă utilizarea cu rea-credință a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană în programele audiovizuale. (5) Orice referire peiorativă la adresa persoanelor în vârstă sau cu dizabilități, precum și punerea acestora în situații ridicole ori umilitoare sunt interzise în cadrul programelor audiovizuale.”.
La data de 27.03.2014 C. Național al Audiovizualului a adoptat Decizia nr. 197 pentru modificarea și completarea Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, publicată în Monitorul Oficial nr. 243/04.04.2014, prin care art. 40 alin. 3 din Decizia nr. 220/2011 este modificată în sensul „(3)Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.”. Potrivit art. II din Decizia nr. 197/2014, aceasta urma să intre în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial.
Recurgând la interpretarea teleologică, observă Curtea că emitentul Deciziilor nr. 220/2011 și nr. 197/2014, respectiv pârâtul C. Național al Audiovizualului, a ales mai întâi să instituie obligația de a nu folosi un limbaj injurios și de a nu instiga la violență doar în sarcina moderatorilor programelor, pentru ca ulterior datei de 03.05.2014 să o prevadă în sarcina moderatorilor, prezentatorilor și realizatorilor programelor. Pe cale de consecință, față de modalitatea de reglementare emanând de la CNA, se operează o delimitare între categoria de moderator al unui program audiovizual și categoriile de prezentator, respectiv realizator al unui astfel de program.
Analizându-se conținutul Legii nr. 504/2002 (forma în vigoare la data emisiunilor monitorizate), Curtea constată că legiuitorul nu a folosit în reglementare noțiunea de „moderator”, făcând însă o referire la cea de „prezentator”, respectiv la art. 1 alin. 1 pct. 22, fără însă a o defini.
În schimb, în cazul Deciziei nr. 220/2011, chiar forma anterioară modificării sale prin Decizia nr. 197/2014, C. Național al Audiovizualului a operat cu noțiunile de moderator, realizator și prezentator.
Astfel, noțiunile de moderator și realizator sunt menționate la art. 66 alin. 2 din Decizia nr. 220/2014, unde se arată că „Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție se asigură, de regulă, în cadrul aceleiași emisiuni, iar în mod excepțional, în emisiunile următoare; în cazul în care cei solicitați refuză să participe sau să își precizeze punctul de vedere, acest fapt trebuie menționat pe post; absența punctului de vedere al uneia dintre părți nu exonerează realizatorul/moderatorul de asigurarea imparțialității.”.
Mai mult, la art. 67 din aceeași Decizie se face o delimitare clară între noțiunile de „moderator” și „prezentator”, arătându-se că „În exercitarea dreptului lor de a-și exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii și moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte și nu trebuie să profite de apariția lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigențelor de asigurare a imparțialității.”.
Pe cale de consecință nu poate fi primită apărarea pârâtului CNA cum că art. 40 alin. 3 din Codul audiovizual s-ar aplica tuturor jurnaliștilor care moderează emisiuni, indiferent cum se autointitulează aceștia, respectiv moderatori, prezentator sau realizatori, o asemenea apărare fiind contrazisă chiar de reglementarea în discuție, astfel cum se realizează interpretarea acesteia din perspectivă gramaticală, sistematică, logică și teleologică.
În plus, în lipsa definirii noțiunii de „moderator” în legislația audiovizualului, stabilirea sensului acestui termen se va face în înțelesul său obișnuit, în acord și cu disp. art. 48 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care arată că „Dacă în cuprinsul unui articol se utilizează un termen sau o expresie care are în contextul actului normativ un alt înțeles decât cel obișnuit, înțelesul specific al acesteia trebuie definit în cadrul unui alineat subsecvent. În cazul în care frecvența unor astfel de termeni și expresii este mare, actul normativ trebuie să cuprindă în structura sa un grupaj de definiții sau o anexă cu un index de termeni.”; per a contrario, din moment ce C. Național al Audiovizualului nu a definit vreun înțeles specific al termenului în discuție, stabilirea înțelesului său este cel obișnuit.
Astfel, prin moderator, moderatoare se înțelege «Persoană care conduce o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți»; pe cale de consecință, de esența înțelesului acestui substantiv este existența unei dezbateri/mese rotunde/emisiuni cu mai mulți participanți, moderatorul fiind persoana care conduce dezbaterea/masa rotundă/emisiunea.
În cauză însă este necontestat, fiind în plus și de notorietate faptul că emisiunea monitorizată - „Lumea lui B.” - nu implică mai mulți participanți, ci doar un prezentator unic, acesta comentând diverse subiecte de natură a atrage atenția publicului.
În acest context, nu poate fi reținută o încălcare a disp. art. 40 alin. 3 din Codul adoptat prin Decizia CNA nr. 220/2011 în ceea ce privește intervalul 10.03.2014 – 25.04.2014, deoarece emisiunile monitorizate și persoana care o prezintă nu se încadrează în categoria celor vizate de acest text, obligația normativă incumbând „moderatorilor programelor” ceea ce nu este cazul dlui. R. B. din perspectivă juridică.
În ce privește raportarea CNA la disp. art. 40 alin. 4 din același Cod, din motivarea sintetică a deciziei litigioase nu rezultă modul în care dl. R. B., în cursul emisiunilor monitorizate și din care au fost prezentate ample fragmente, ar fi utilizat cu rea-credință numele, imaginea, vocea sau asemănarea cu o altă persoană. Astfel, C. nu face nicio referire în decizia sa că ar fi fost prezentate în cursul emisiunilor înregistrări ale imaginii sau vocii vreunei persoane ori că s-ar fi încercat inducerea în eroare a telespectatorilor prin specularea în emisiuni a asemănării cu o altă persoană, astfel încât să se inducă ideea că persoana prezentă este din punct de vedere fizic o alta decât cea existentă în realitate. Totodată, C. nu argumentează în niciun fel modul în care ar fi fost folosit cu rea-credință numele vreunei persoane în cadrul emisiunilor monitorizate.
Referitor la disp. art. 40 alin. 5 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, Curtea reține că „Orice referire peiorativă la adresa persoanelor în vârstă sau cu dizabilități, precum și punerea acestora în situații ridicole ori umilitoare sunt interzise în cadrul programelor audiovizuale.”.
Într-adevăr, referirile domnului B. în cadrul emisiunii din 03.04.2014 la persoanele în vârstă care se atașează de câini au un caracter batjocoritor și umilitor, discursul fiind unul cu caracter excesiv.
Totodată, mai reține Curtea că la data emisiunii din 05.05.2014 având Titlul – Bombonel, pus la punct și bun de plată - în cadrul căreia s-a comentat despre dl. A. N., fost prim ministru al României și, ulterior, condamnat penal definitiv pentru săvârșirea unor infracțiuni, aflat la data emisiunii în executarea unei pedepse cu închisoarea, dl. R. B. intra sub incidența formei modificate a textului art. 40 alin. 3 din Codul adoptat prin Decizia nr. 220/2011, care începând cu data de 04.05.2014 viza moderatorii, prezentatorii și realizatorii.
Spre a se analiza însă legalitatea menținerii sancțiunii amenzii contravenționale cu privire la aceste două emisiunii, Curtea se va raporta la faptul că prin aceasta se produce o ingerință în exercitarea dreptului la libera exprimare.
În drept, potrivit art. 30 din Constituția României, reglementat la Titlul II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, Capitolul II – Drepturile și libertățile fundamentale din Constituție, „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile” (alin.1), „Cenzura de orice fel este interzisă” (alin.2), „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine” (alin. 6), respectiv „Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.
Din interpretarea dispoziției constituționale de mai sus, Curtea reține opțiunea legiuitorului constituant de a stabili limite foarte largi de manifestare a libertății de exprimare, prin instituirea inviolabilității sale, cu rezerva totuși că prin aceasta nu se poate aduce atingere demnității, onoarei, vieții private sau dreptului la propria imagine, afectarea acestora din urmă conducând la răspunderea persoanei care și-a manifestat libertatea de exprimare dincolo de limitele recunoscute prin textul constituțional.
Instanța mai învederează existența în Constituția României, la Titlul II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, Capitolul I – Dispoziții comune, a art. 20, text potrivit căruia „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.” (alin.1), respectiv „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” (alin.2).
Astfel, Curtea reține că prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, cu efecte juridice începând cu data de 20 iunie 1994, România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocoalele sale adiționale, adoptate la nivelul Consiliului Europei.
Potrivit art. 10 din Convenția amintită „Paragraf 1 - Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. Paragraf 2 - Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute le lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”.
Libertatea de exprimare, apărată de articolul 10, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de Convenție, stând chiar la baza noțiunii de “societate democratică” ce sintetizează sistemul de valori pe care este clădită Convenția. Această importanță cu totul deosebită a articolului 10 a fost subliniată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru prima dată în cauza Handyside împotriva Regatului Unit (hotărârea din 7 decembrie 1976), ideea fiind reluată apoi constant în toate cauzele ulterioare. Astfel, Curtea afirmă că “libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale progresului său și ale împlinirii individuale a membrilor săi. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoperă nu numai “informațiile” sau “ideile” care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci și acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației. Acestea sunt cerințele pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere în absența cărora nu există «societate democratică»”.
Cât privește hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța își însușește interpretarea potrivit căreia acestea au dincolo de efectele inter partes și un efect erga omnes, consecință a autorității de lucru interpretat de care se bucură, în condițiile în care potrivit art. 32 din Convenție, misiunea specifică a instanței europene este interpretarea și aplicarea prevederilor acesteia, iar eficacitatea dreptului european al drepturilor omului nu ar putea fi variabilă potrivit calificărilor pe care acestea le-ar primi în sistemele de drept naționale ale statelor contractante, ci jurisprudența Curții constituie un instrument de armonizare a regimurilor juridice naționale ale drepturilor omului ale statelor contractante prin luarea în considerare a standardului minim de protecție dat de prevederile Convenției.
Revenind la dispozițiile art. 10 din Convenție, instanța învederează că acestea apără libertatea de exprimare a opiniilor și ideilor, precum și cea de informare, fără nicio constrângere, prin mijloace tehnice diverse, de la cele tradiționale la cele mai moderne, privind opinii și informații politice, sociale sau economice, expresia artistică și informații cu caracter comercial.
Dreptul garantat de articolul 10 nu este însă unul absolut. Paragraful 2 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democrației însăși. Restricțiile aduse libertății de exprimare vor fi însă controlate de Curtea europeană prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispozițiilor articolului 10 din Convenție cristalizate în cadrul jurisprudenței referitoare la acesta. Astfel, Curtea afirmă că limitarea adusă de stat acestui drept este contrară Convenției dacă nu îndeplinește cele trei condiții cumulative enumerate în paragraful 2: a) să fie prevăzută de lege; b) să urmărească cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenției și c) să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop (a se vedea în acest sens hotărârea CEDO din 17 decembrie 2004 C. și M. împ. României, par. 85 și urm., publicată în Monitorul Oficial nr. 501/14.06.2005; hotărârea CEDO din 7 octombrie 2008 B. împotriva României, par. 31 și urm., publicată în Monitorul Oficial nr. 304/08.05.2009; hotărârea CEDO din 28 septembrie 2004 S. și P. împotriva României, par. 35 și urm., publicată în Monitorul Oficial nr. 484/08.06.2005).
Cât privește prima condiție dintre cele menționate mai sus, instanța reține că ingerința adusă libertății de exprimare trebuie să se bazeze pe o dispoziție normativă existentă în dreptul intern, înțelegând prin acesta atât actul legislativ cu valoare normativă generală ce emană de la puterea legiuitoare, cât și o normă cu o forță juridică inferioară legii în sens formal, dar și jurisprudența rezultată din activitatea instanțelor judecătorești, cu mențiunea că acestea trebuie să întrunească două condiții fundamentale, respectiv să fie accesibile și previzibile destinatarului (a se vedea hotărârea CEDO din 26 aprilie 1979 cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, par. 49 – disponibilă pe pagina de Internet a Curții Europene a Drepturilor Omului - www.echr.coe.int).
A doua condiție dintre cele menționate mai sus implică analiza existenței unuia dintre scopurile legitime instituite limitativ de par. 2 al articolului 10 din Convenție, respectiv securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
În sfârșit, cea de-a treia condiție, pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea libertății de exprimare garantată de art. 10 din Convenție, presupune ca ingerința să fie necesară într-o societate democratică, în sensul de a corespunde „unei nevoi sociale imperioase”, iar argumentele invocate de autoritățile naționale pentru a justifica ingerința să fie „pertinente și suficiente”, măsura de limitare a libertății de exprimare trebuind să fie "proporțională cu scopurile legitime urmărite", asigurându-se un just echilibru între, pe de o parte, protecția libertății de exprimare consacrată de art. 10 și, pe de altă parte, interesul general de apărare a dreptului terțului care invocă depășirea limitelor libertății de exprimare (a se vedea hotărârea C. și M. citată anterior, par. 88 – 90).
Spre a fi admisibilă ingerința în exercitarea libertății de exprimare, cele trei condiții menționate în precedent trebuie întrunite în mod cumulativ, lipsa uneia dintre ele făcând ca încălcarea art. 10 din Convenție să nu poată fi justificată.
Instanța mai învederează că în jurisprudența Curții se acordă presei un rol indispensabil de “câine de pază” într-o societate democratică, cu mențiunea că deși presa nu trebuie să depășească anumite limite, ținând în special de protecția reputației și a drepturilor celuilalt, totuși îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor și responsabilităților sale, informații și idei asupra unor chestiuni politice, precum și asupra altor subiecte de interes general (a se vedea paragraful 93 din hotărârea C. și M. citată anterior în care se face trimitere la hotărârile CEDO De Haes și Gijsels împotriva Belgiei din 24 februarie 1997, par. 37, T. împotriva Luxemburgului, cererea nr. 38.432/97, par. 45, și Colombani și alții împotriva Franței, cererea nr. 51.279/99, par. 55).
Totodată, se impune a fi menționat că, din analiza jurisprudenței Curții, rezultă că atunci când ne aflăm în prezența afirmațiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie că aceștia ocupă deja funcții publice sau nu, controlul european este total, iar protecția Convenției este maximă. În acest sens, instanța constată că în hotărârea CEDO din 8 iulie 1986 Lingens împotriva Austria, par. 42 alin. 2, Curtea consideră că „limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obișnuit; spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale atât din partea ziariștilor cât și a masei cetățenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranță”.
Instanța mai constată că în aceeași hotărâre Lingens împotriva Austria, Curtea a stabilit o foarte importantă distincție între afirmarea unor fapte și cea a unor judecăți de valoare, urmând a se avea în vedere că “existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit”. Astfel, « dacă concretețea primelor se poate dovedi, următoarele nu-și pot demonstra exactitatea. Pentru judecățile de valoare, această cerință este irealizabilă și aduce atingere libertății de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 (conform hotărârii din 14 octombrie 2008 P. împotriva România, par. 41, preluând cauza Lingens citată anterior, par. 46 și decizia din 8 septembrie 2005 I. împotriva României, cerere nr._/03). Nu e mai puțin adevărat că faptul de a acuza anumite persoane implică obligația de a furniza o bază reală suficientă și că inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază reală (conform hotărârii din 14 octombrie 2008 P. împotriva România, par. 42, preluând cauza I. citată anterior și C. și M. citată anterior, par. 98-101) ».
Hotărârile Curții de la Strasbourg – a se vedea în acest sens cu titlu exemplificativ hotărârea din 28 septembrie 1999 D. împotriva România, par. 49 – 50, publicată în Monitorul Oficial nr. 277/20.06.2000 sau hotărârea din 25 mai 1999 Bladet Tromso și Stensaas împotriva Norvegia, par. 65 și urm., disponibilă pe pagina de internet a Curții Europene a Drepturilor Omului www.echr.coe.int - indică clar principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe în situația în care analizează o acuzație de atingere a reputației sau demnității, elementul determinant trebuind să fie buna credință a autorului afirmațiilor. În consecință, atunci când persoana acuzată de săvârșirea unui delict de presă nu poate dovedi integral exactitatea afirmațiilor făcute, este necesară analiza atitudinii subiective a acesteia în raport atât cu adevărul afirmațiilor sale, cât și cu scopul demersului jurnalistic, verificându-se dacă s-a urmărit informarea opiniei publice asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria de a răspândi informații și idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent afectarea reputației persoanei vizate, sau a avut numai intenția de a afecta în mod gratuit reputația acesteia.
Se impune a fi menționat și că în jurisprudența sa – hotărârea Bladet Tromso și Stensaas împotriva Norvegia, citată anterior, par.63, hotărârea D. împotriva România, citată anterior, par. 49 – Curtea a admis că libertatea de exprimare a ziariștilor presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecățile de valoare pe care le formulează.
În cauza de față, în sancționarea părții reclamante, C. Național al Audiovizualului s-a întemeiat pe disp. art. 34 alin. 1 și art. 40 alin. 3 – 5 din Codul adoptat prin Decizia CNA nr. 220/2011, respectiv pe disp. art. 90 alin. 4 și art. 91 alin. 1 și 3 din Legea nr. 504/2002.
Potrivit art. 90 alin. 4 din Legea nr. 504/2002 (forma în vigoare la data faptelor) „Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.”. Textul este astfel unul în legătură cu individualizarea sancțiunii aplicate, fiind stabilite criteriile la care trebuie să se facă raportarea.
În ce privește art. 91 din lege, acesta prevede: „(1)Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (2), art. 261 alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) și (5), art. 391 și art. 48, precum și ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu. (2)În cazurile prevăzute la alin. (1) C. va emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate. (3)În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de serviciinu intră în legalitate în termenul și în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 lei la 100.000 lei.”.
Față de conținutul deciziei litigioase nr. 375/2014, Curtea constată că CNA a sancționat ca și contravenție nerespectarea de către radiodifuzorul B1 TV C. SRL a unei decizii având caracter normativ emisă de Consiliu.
În aceste condiții, legiuitorul a prevăzut că aplicarea unei sancțiuni contravenționale se poate face dacă furnizorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și condițiile stabilite prin somația ce trebuie emisă de CNA în prealabil în acord cu disp. art. 91 alin. 2 din Legea nr. 504/2002 sau încalcă din nou aceleași prevederi legale.
Astfel, din succesiunea textelor art. 91 și din lectura alin. 2 și 3 ale acestui articol rezultă că revine Consiliului ca, mai întâi, să emită o somație prin care să indice condiții și termene precise de intrare în legalitate, iar omisiunea de conformare a destinatarului, respectiv încălcarea din nou a acelorași prevederi constituie condițiile premisă ale aplicării amenzii, simpla încălcare a textelor menționate la art. 91 alin. 1 din Legea nr. 504/2002 nerezultând a fi suficientă pentru a se putea aplica sancțiunea amenzii contravenționale.
În cauza de față nu rezultă însă ca pârâtul CNA să fi emis în prealabil vreo somație părții reclamante, un astfel de act nefiind nici depus la dosar și nici menționat în decizia litigioasă sau în cadrul apărărilor Consiliului, după cum nu s-a dovedit de pârâtă nici vreo repetare a conduitei ilicite a B1 TV C. SRL de încălcare a disp. art. 34 alin. 1 și art. 40 alin. 3 – 5 din Codul adoptat prin Decizia CNA nr. 220/2011. Or, revenea părții pârâte să analizeze încă de la emiterea actului administrativ contestat și să facă dovada în fața instanței a întrunirii tuturor condițiilor ce asigurau legalitatea atingerii pe care CNA o aducea libertății de exprimare.
Deci, ca situație de fapt rezultată din probele administrate de părți, date fiind și disp. art. 249 NCPC, Curtea constată că intervine sancționarea reclamantei B1 TV C. SRL fără ca în prealabil CNA să fi emis o somație potrivit art. 91 alin. 2 din Legea nr. 504/2004 privind condiții și termene precise de intrare în legalitate și fără a se face vreo mențiune de către Consiliu cu privire la repetarea încălcării de către radiodifuzor, după emiterea unei astfel de somații, a dispozițiilor art. 34 alin. 1 și art. 40 alin. 3 – 5 din decizia normativă nr. 220/2011 prin emisiunile monitorizate.
În acest context, sancțiunea contravențională impusă părții reclamante, ca formă de atingere adusă libertății de exprimare, nu rezultă a întruni prima dintre condițiile cumulative menționate în precedent ca rezultând din jurisprudența CEDO, adică să fie prevăzută în lege, aplicarea acesteia nerezultând a fi intervenit cu respectarea dispozițiilor art. 91 alin. 2 și 3 din Legea nr.504/2004.
Considerentele dezvoltate imediat anterior, subliniază Curtea că sunt incidente atât cu privire la emisiunile din 03.04.2014 și 05.05.2014, cât și cu privire la celelalte emisiuni, în cazul acestora din urmă inclusiv din perspectiva faptului că textele art. 34 alin. 1 și art. 40 alin. 3 și 4 din Decizia CNA nr. 220/2011 nu rezultă a fi fost încălcate de emisiunile concrete.
Totodată, în legătură cu emisiunea din 05.05.2014, constată Curtea că a consemnat C. Național al Audiovizualului, în decizia litigioasă, următoarele:
«Comentând despre A. N., prezentatorul face următoarele afirmații: R. B.: / s-a dat un pic peste bot lui A. N. și cu chestiunea asta, tot din justiție provine, judecătorii Instanței Supreme i-au respins contestația lui Bombonel privind întârzierea redactării motivării de decizie de condamnare din dosarul Zambaccian. Era nerăbdător Bombonel, că nu știa el și cei dragi lui, adică bărbosu ăla de fii-su cât mai are de stat, asta îl deranja pe el. Păi, stai mă cât ți-e dat acolo, lasă-te, te-o scoate cineva la un moment dat. Lui îi e frică să nu-l uităm în pușcărie. Și soma justiția, netrebnicul ăsta, să-i dea mai repede motivarea, adică să-i comaseze, vorba lui P., că totdeauna la el mă gândesc că a fost genial atunci, dar numai nu l-a înțeles nimeni, era o proastă lângă el, care făcea că nu pricepe, asta voia de fapt și Bombonel, da? Ca cele două mari dosare, Trofeul calității și Zambaccian să se ciocnească așa ca tampoanele unui tren de marfă în gară și din ele să sară în sus o cutiuță, eventual Cutia Pandorei și când s-ar deschide să scrie așa „zero", un zero mare cu fundiță, a ieșit din pușcărie. Ce-i trebuia mă? Dați-i comasarea pedepsei, pedeapsa din Trofeul calității cu pedeapsa din Zambaccian, să vedem, mai vrea motivare și la asta? Adică prostul până nu-i și fudul, parcă nu e prost destul. Stai bă liniștit, că la cât ai furat acolo, asta îți trebuie ție, motivarea sentinței? Stai dracu acolo că ai internet, ai de toate, ce dracu îi lipsește? Femei la vârsta lui, nu mai are nevoie, s-a văzut, de altfel. Băiatul vine toată ziua la tine, te vede oricând, n-ai cu cine să discuți, te uiți la televizor, poți să citești, ce-i așa de rău că stai acolo? Pe lângă asta, îți crește și cota, că sunt destui proști în România care să plângă după A. N.. Încă o dată, chestiunea asta nu se discută în nicio țară europeană, cel puțin. Ca om politic, ai intrat la pușcărie, gata, nu mai exiști. Nu mai ai unde să te întorci, politica nu mai este pentru tine.».
Raportat la conținutul afirmațiilor din cadrul acestei emisiuni, instanța apreciază că au fost aduse la cunoștința opiniei publice informații ce se încadrează atât în noțiunea de “fapte”, cât și în aceea de “judecăți de valoare” potrivit dihotomiei rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la un politician aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, ca urmare a condamnării sale definitive pentru mai multe infracțiuni în legătură cu exercitarea mandatului.
Într-un astfel de context particular, comentariile dlui. B. cu privire la demersurile judiciare desfășurate de dl. A. N. și infirmate de instanțele judecătorești nu apar a depăși doza de exagerare permisă unui jurnalist care comentează un subiect de interes public general prin prisma conduitei unui politician condamnat și a rolului educativ și preventiv al pedepsei cu închisoarea.
În plus, Curtea are în vedere și faptul că emisiunea în sine este încadrată de radiodifuzor ca fiind un pamflet, acesta constituind o specie literară, cu caracter satiric, în care sunt înfierate anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sau trăsături de caracter ale unei persoane. Pe cale de consecință, subiectele sunt tratate într-o notă satirică de autor, pornind de la date concrete ale realității, fiind percepută ca atare nota de exagerare de publicul informat în prealabil despre specificul emisiunii.
Față de cele arătate în precedent, Curtea va admite cererea de chemare în judecată și va anula decizia CNA nr. 375/20.05.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. B1 TV C. S.R.L., cu sediul în București, .. 2-4, etaj 3, sector 1 și sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet Individual de Avocatură L. de Alvare, cu sediul în București, . nr. 15, ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI (C.N.A.), cu sediul în București, ., sector 5.
Anulează decizia CNA nr. 375/20.05.2014.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se poate depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
B. C. M. H.
Red.tehnored. jud. BC/4ex./02.02.2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 3389/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 118/2014.... → |
|---|
