Pretentii. Decizia nr. 3985/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3985/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 5053/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3985
Ședința publică din data de 19 mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant D. P. împotriva sentinței civile nr. 2418/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul București –Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimați-pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCURESTI PRIN DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții-taxa pe poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, la datele de 08.05.2014 și de 14.05.2014, a fost înaintat la dosarul cauzei răspunsul formulat de către Administrația Finanțelor Publice S. 1 București, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București la adresa instanței din data de 07.04.2014, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2418/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiata, iar acțiunea formulată de reclamantul D. P. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația F. pentru Mediu a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut referitor la excepția inadmisibilității acțiunii că, deși reclamantul nu a contestat decizia de stabilire a taxei, acesta a depus o cerere de restituire la care a primit însa răspuns negativ.
Cu alte cuvinte, reclamantul nu a utilizat procedura prevăzuta de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, dar a utilizat procedura prevăzuta de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, privind "aplicarea eronată a prevederilor legale".
Din considerentele deciziei nr. 24/2011 pronunțata în cadrul unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, rezulta ca acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui autoturism second-hand marca Ford, cu nr.de identificare . WFOSXXGCDS9J36393, autoturismul fiind înmatriculat pentru prima data în Uniunea Europeana în data de 27.01.2009. La înmatricularea mașinii în Romania, acesta a fost obligat sa achite taxa prevăzuta de Legea nr.9/2012 în cuantum de 2.832 lei, conform deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/25.10.2012 emisa de parata Administrația Finanțelor Publice S. 1 București.
S-a reținut că taxa pe poluare prevăzuta de Legea nr.9/2012 a vizat toate autoturismele și autovehiculele, indiferent daca acestea era noi sau rulate și indiferent daca erau produse în Romania sau în alta tara a Uniunii Europene.
Compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu art.110 TFUE a fost amplu analizata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza I. T. contra României, instanța europeana făcând distincție intre situația autovehiculelor rulate înmatriculate pentru prima data în Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 și cele înmatriculate ulterior.
Analizând separat cele doua situații, Curtea a retinut ca OUG este susceptibila sa încalce art.110 TFUE numai în una din cele doua ipoteze, respectiv numai în cazul vehiculelor de ocazie importate și vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul N. anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, mai exact numai în cazul autovehiculelor care au fost înmatriculate pentru prima data în UE anterior datei de 01.07.2008.
În privința autovehiculelor care au fost înmatriculate pentru prima data în UE ulterior datei de 01.07.2008, Curtea a reținut ca legislația naționala nu afectează libera concurenta a produselor.
În hotărârea de mai sus, Curtea a analizat numai OUG nr.50/2008, deoarece numai acest act normative era incident în cauza principala care a generat întrebarea preliminara.
Instanța a retinut însa ca argumentele Curții sunt perfect valabile și în cazul taxei speciale de prima înmatriculare aplicata în baza C. fiscal, în perioada 01.01._08, precum și în cazul taxei pe emisiile poluante aplicate în baza Legii nr.9/2012, deoarece ambele acte normative au prevăzut aceleași criterii de determinare a taxei ca și OUG nr.50/2008.
Ca atare, instanța a retinut ca, în principiu, nu va exista nici alterare a concurentei în privința autovehiculelor înmatriculate pentru prima data în UE în perioada 01.01._12 (cum este cazul mașinii reclamantului înmatriculate în data de 27.01.2009) și reînmatriculate în Romania, în comparație cu autovehiculele similare înmatriculate pentru prima data în Romania în pe aceeași perioada, în ambele situații, taxa regăsindu-se în valoarea finala a produsului.
Cu alte cuvinte, reclamantul era pus în fata următoarei opțiuni: fie sa cumpere autovehiculul înmatriculat pentru prima data în U.E. în data de 27.01.2009, fie sa cumpere de pe piața second hand din Romania, un autovehicul identic, înmatriculat pentru prima data direct în Romania în data de 27.01.2009 (numai în condiții de vechime identica-adică de înmatriculare în aceeași zi cei doi termeni ai comparației fiind similari).
În primul caz, reclamantul a suportat valoarea de circulație a autovehiculului+ taxa pe emisiile poluante plătita în data de 26.10.2012.
În al doilea caz, reclamantul ar fi suportat valoarea de circulație a autovehiculului+ taxa pe poluare care a fost plătita la prima înmatriculare în Romania în data de 27.01.2009 și pe care vânzătorul o introduce în prețul final de vânzare a mașinii.
S-a observat ca, în ambele cazuri, prețul final al autovehiculului include pe langa valoarea de circulație și taxa pe poluare sau taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Eventuala discriminare intre cele doua situații, ar fi putut fi determinata doar de suportarea în anul 2012 a unei taxe pe emisiile poluante mai mari decât taxa pe poluare calculata la nivelul anului 2009.
Reclamantul nu a invocat însa un astfel de motiv de discriminare și, evident, nici nu a propus vreun calcul comparativ relevant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D. P., solicitând modificarea în tot a sentinței recurate și în consecință admiterea acțiunii de restituire a taxei pe poluare.
În motivare, recurentul a arătat în esență că textul legale care reglementează taxa pentru emisii poluante, Legea nr. 9/2012, contravine principiului liberei circulații a mărfurilor reglementat de art. 28 TCE. De asemenea, acest act normativ contravine prevederilor art. 110 din Tratatul Comunității Europene întrucât introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România și statele UE în scopul reînmatriculării lor în țară, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
În drept, au fost invocate dispozițiile Constituției României, Codului civil, Codului de procedură fiscală, Convenția EDO, TFUE, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Intimații-pârâți, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita și în raport de motivele de recurs formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește motivele de recurs invocate pe fondul cauzei referitor la cererea de restituire a sumei de 2.832 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, reținând în esență problema compatibilității prevederilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de respingere a cererii reclamantului este una nelegală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de prevederile Legii nr. 9/2012 după . OUG nr. 1/2012, prin care s-a dispus suspendarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2013, formă care menține tratamentul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008 între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09, T. împotriva României, prin s-a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
De asemenea, în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13, C. și C. împotriva României, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat ordonanța din data de 03.02.2014 prin care a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe emisii poluante provenite de la autovehicule impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de aceste împrejurări, Curtea apreciază că se impune restituirea taxei pe poluare astfel încasată, cererea recurentului-reclamant sub acest aspect fiind întemeiată, motiv pentru care va obliga pârâta Administrația S. 1 a Finanțelor Publice să restituie recurentului-reclamant suma de 2.832 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
De asemenea, referitor la cererea recurentului-reclamant de obligare a pârâtei Administrația S. 1 a Finanțelor Publice la plata dobânzii fiscale aferente acestei sume, Curtea reține că în cauza C-565/2011 I. c. României, CJUE a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Pe cale de consecință, Curtea constată că recurentul-reclamant este îndreptățit să primească dobânda fiscală încă de la data achitării taxei și până la data restituirii acesteia.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că este neîntemeiată cererea formulată de recurentul-reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu în condițiile în care acesta nu a dovedit existența unei refuz nejustificat din partea acestei instituții la restituirea sumei de 2.832 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante. Mai mult, Curtea constată că între această instituție și recurentul-reclamant nu s-au stabilit raporturi administrativ fiscale care să îl îndreptățească pe acesta din urmă să primească de la Administrația F. pentru Mediu contravaloarea taxei pentru emisiile poluante achitată.
Având în vedere soluția preconizată cu privire la cererea de restituire a taxei pentru emisii poluante, Curtea apreciază ca fiind întemeiată și cererea recurentului-reclamant de obligare a pârâtei Administrația S. 1 a Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond și recurs.
Astfel, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. „(1) Partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. (2) Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. (3) Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.”
În ceea ce privește cuantumul acestora, Curtea reține că, pentru a obține rambursarea cheltuielilor de judecată, trebuie observată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În ceea ce privește prima condiție, Curtea observă că recurentul-reclamant a depus la dosarul de fond chitanța nr. 71/01.04.2013 din care rezultă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 1.000 lei (f. 40 dosar Tribunal), a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 39 lei (f. 60 dosar Tribunal), precum și timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei. De asemenea, Curtea reține că în faza procesuală a recursului, recurentul-reclamant a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei (f. 14 dosar recurs), timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei și onorariu de avocat în cuantum de 500 lei (f. 50 dosar recurs).
Pentru a stabili îndeplinirea celorlalte condiții, Curtea va analiza proporționalitatea cuantumului onorariului de avocat cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. Sub acest aspect, Curtea constată că obiectul prezentului litigiu face parte dintr-o tipologie de acțiuni în care practica judiciară este constantă, iar soluționarea cauzei nu a presupus decât două termene de judecată. Astfel, se apreciază că suma de 1.000 lei solicitată de recurentul-reclamant în fața instanței de fond cu titlu de onorariu avocat nu respectă principiul proporționalității, astfel încât, în temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.civ. va obliga intimata-pârâtă la plata către acesta a sumei de 500 lei cu titlu de onorariu avocat în fond, suma totală de plată cu titlu de cheltuieli de judecată pe care intimata-pârâtă Administrația S. 1 a Finanțelor Publice urmează a o achita recurentului-reclamant fiind în cuantum de 1.058,8 lei, reprezentând onorariu avocat, taxe judiciare de timbru și timbru judiciar fond și recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite acțiunea în parte, va obliga pârâta Administrația S. 1 a Finanțelor Publice București la restituirea către reclamantul D. P. a sumei de 2.832 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante, precum și dobânda fiscală de la data plății până la momentul restituirii efective, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu ca neîntemeiată, va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate, respectiv cele privind respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată, și va obliga intimata-pârâtă Administrația S. 1 a Finanțelor Publice București la plata către recurentul-reclamant a sumei de 1.058,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată fond și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În opinie majoritară:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant D. P., cu domiciliul ales la cab. av. P. D. în București, ., ., ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2418/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul București –Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimați-pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCURESTI PRIN DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2, și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite acțiunea în parte.
Obligă pârâta Administrația S. 1 a Finanțelor Publice București la restituirea către reclamantul D. P. a sumei de 2.832 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante, precum și dobânda fiscală de la data plății până la momentul restituirii efective.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Obligă intimata-pârâtă Administrația S. 1 a Finanțelor Publice București la plata către recurentul-reclamant a sumei de 1.058,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată fond și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. D. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./thred. MD - 2 ex./04.07.2014
Tribunalul București – Secția C.
Jud. Fond – A. J.
Cu opinia separată a jud. A. V., în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Apreciem, în opinie separată, că se impunea soluția de mai sus, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Cu privire la motivul de recurs legat de greșita aplicare a legii, Curtea constată că reclamantul a dobândit în 2012 dreptul de proprietate asupra autoturismului second-hand marca FORD nr. identificare WFOSXXGCDS9J36393 care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat european la data de 27.01.2009.
Cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, reclamantul a achitat în baza art. 4 din Legea nr. 9/ 2012 o taxă pe emisii poluante în cuantum de 2832 lei.
Curtea va constata că la data plății taxei de către reclamant era aplicabil regimul juridic al taxei instituit de Legea nr. 9/2012, fiind obligatorie plata taxei pe emisii poluante în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
La data plății taxei de către reclamant erau suspendate dispozițiile art. 4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, care instituiau obligația de plată a taxei pentru emisii poluante și proprietarilor de autovehicule cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat pentru care nu fusese achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, sau taxa pe poluare.
Așadar, regimul juridic al taxei în urma suspendării art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012 a devenit asemănător celui instituit de OUG nr. 50/2008, fiind obligatorie plata taxei pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
În ceea ce privește conformitatea dispozițiilor legale ce instituie obligația de plată a taxei cu dreptul comunitar, aplicabil este același raționament expus de CJUE în cauzele T. și N..
Cu toate acestea, Curtea va reține că instanța fondului nu a avut în vedere întreg raționamentul expus de CJUE în cauzele amintite, care diferă în funcție de existența sau inexistența unei obligații de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism similar celui achiziționat de intimatul - reclamant.
Astfel, Curtea va constata că prezintă o relevanță deosebită data la care a avut loc prima înmatriculare a autoturismului în spațiul comunitar, dată în raport de care trebuie analizat dacă în România, în cazul în care autoturismul s-ar fi aflat la prima înmatriculare, ar fi fost supus unei taxe de primă înmatriculare.
În cauzele menționate anterior instanța europeană a făcut distincție intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior (cum este situația reclamantului).
În acest sens se va avea în vedere paragraful 38 al hotărârii T., în care CJUE a menționat că pentru a se analiza dacă există discriminare indirectă între autovehiculele second – hand importate și cele second - hand existente deja pe teritoriul statului trebuie verificat dacă taxa impusă este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
Separat, CJUE a arătat că trebuie examinată și neutralitatea taxei între vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci care cu ocazia primei înmatriculări nu au fost suspuse niciunei taxe prin raportare la vechime, grad de uzură, normă de poluare, etc.
Analizând separat cele doua situatii, CJUE a concluzionat că OUG nr. 50/2008 este susceptibila sa încalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul comparației dintre vehicule de ocazie importate si vehicule de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci numai atunci când comparația se realizează cu vehicule aflate la prima înmatriculare înainte de 01.07.2008.
În privința autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE după data de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, urmând raționamentul expus în paragrafele 40, 41, 44 și 47 ale Hotărârii I. T., după cum urmează:
„40. In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul înmatriculat în statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinută ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41. Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008”.
În concluzie, CJUE a reținut că sistemul de plată a unei taxe pe poluare, având la baza anumite criterii precum cel din OUG nr. 50/2008 nu este în esență, de natură a încălca normele comunitare, în condițiile în care taxa percepută nu depășește valoarea reziduală a taxei încorporate într-un vehicul de ocazie similar, care a fost înmatriculat anterior pe teritoriul României și a fost supus (cu ocazia primei înmatriculări) la plata taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008, deci care a fost înmatriculat pentru prima dată în România după data de 01.07.2008.
Ulterior, în Cauza C. și C. prin Ordonanța din 3 februarie 2014, CJUE a reținut că este cert, pe de o parte, că, asemeni Ordonanței de Urgență nr. 50/ 2008, Legea nr. 9/ 2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Trebuie să se constate însă că Ordonanța de Urgență nr. 1/ 2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În concluzie, Curtea a reținut că, având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Autoturismul din speță a fost înmatriculat pentru prima oară la data de 27.01.2009.
În concret, reclamant putea opta, la momentul cumpărării, între un autoturism second hand înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, care la valoarea de piață adăuga valoarea taxei pe emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9 /2012 și un autoturism second hand din România, care în valoarea de piață nu avea adăugată nicio taxă de înmatriculare.
Conform relațiilor comunicate de organul fiscal, valoarea reziduală a unui autoturism similar ce ar fi fost înmatriculat pentru prima oară în România la data de mai sus, calculată la data emiterii deciziei de calcul din prezenta cauză, ar fi fost de 3562 lei, mai mare decât suma achitată de reclamant cu titlu de taxă pentru emisii poluante, astfel că reclamantul nu are dreptul la restituirea niciunei sume.
JUDECĂTOR
A. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9537/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2880/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
