Pretentii. Decizia nr. 9537/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9537/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 13586/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9537
Ședința publică din data de 18 decembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 4991/16.07.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă G. M. și intimata-pârâtă/chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții-taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411 alin. 2 C.pr.civ..
Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4991/16.07.2014, Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice S. 4 București, a admis acțiunea formulată de reclamanta G. M. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice S. 4 prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, și Administrația F. pentru Mediu, obligând pârâta AFPS 4 să restituie reclamantului suma de 953 lei, reprezentând taxă de emisii poluante, cu dobânda legală de la data plății 07.11.2012, până la data restituirii efective și la plata cheltuielilor de judecată de 908 lei către reclamant, respingând cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, solicitând casarea sentinței recurate și rejudecând, respingerea cererii principale, pe temeiul lipsei calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. În situația menținerii soluției asupra cererii principale, solicită admiterea cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o în contradictoriu cu AFM.
Sunt invocate motive de nelegalitate încadrate în prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ (2010), când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Astfel, arată că nu există un raport juridic fiscal privind încasarea taxei pentru emisiile poluante care să fie stabilit între intimata-reclamantă și recurenta-pârâtă, taxa făcându-se venit, potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012, la bugetul F. pentru mediu.
Din această perspectivă și invocând că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 72 și urm. C.pr.civ. (2010), se referă și la greșita soluție pronunțată asupra cererii de chemare în garanție a AFM.
Pe fondul cererii principale, arată că regimul taxei intrat în vigoare potrivit Legii nr. 9/2012 reprezintă opțiunea legiuitorului național și totodată elimină orice formă de discriminare în plata taxei, conform art. 4 din actul normativ citat.
Dobânda a fost acordată cu încălcarea art. 124 din OG nr. 92/2003, cererea de restituire neîncadrându-se în dispozițiile art. 117 din OG nr. 92/2003.
Greșită este și soluția asupra cheltuielilor de judecată, întrucât pârâtul nu este în culpă procesuală.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă G. M. solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond în mod corect a aplicat în cauză normele dreptului comunitar, care au prioritate față de normele dreptului național.
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente în cererea principală a fost în mod legal și temeinic respinsă de către prima instanță, având în vedere care sunt părțile raportului juridic în cauză. Prin cererea introductivă s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitată de către reclamantă, invocându-se refuzul nejustificat al pârâtei de a proceda la restituire, în baza cererii adresate pe cale administrativă de către reclamantă.
Prin urmare, raportul juridic de drept administrativ invocat în cauză are ca părți pe reclamantă și pe pârâta A S. 4 FP, în calitate de organ fiscal care a emis decizia de calcul a taxei, care a încasat taxa și care a refuzat restituirea acesteia la cererea reclamantei.
Aspectul invocat de recurentă în susținerea excepției, privitor la virarea taxei încasate într-un cont deschis pe numele Administratiei F. pentru Mediu, nu este de natură să înlăture legitimarea sa procesuală pasivă în cererea principală.
Prima instanță a procedat la o corectă analiză a compatibilității dispozițiilor din Legea nr. 9/2012 care au instituit taxa pentru emisiile poluante cu dispozițiile art. 110 TFUE, în condițiile în care cererea de chemare în judecată este admisibilă, dovedită fiind formularea cererii administrative de restituire taxei înregistrată la AS4FP sub nr._/27.11.2012. Dată fiind decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, conform căreia procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod, aplicabilă mutatis mutandis și cererilor de restiuire a taxei pentru emisii poluante,rezultă că ÎCCJ a stabilit premisa că restituirea taxei poate fi cerută în baza art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de proc. fiscală, în considerarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (cauza Metallgesellshaft și Hoechst, cauzele reunite C-410/98 și C-397/98).
Pe fond, în conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei în cauză, reprezentată de Legea nr. 9/2012, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, taxa nu s-a perceput, deși a fost reglementată prin același act normativ, întrucât dispozițiile legale care prevedeau plata taxei și pentru autovehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național ( art. 2 lit. i) coroborat cu art. 4 alin 2) au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, perpetuându-se astfel situația de discriminare generată de vechea reglementare - OUG nr. 50/2008 și constatată de CJUE în cauzele T. și N.. Astfel, potrivit art. 1 din OUG nr. 1/2012, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013, iarpotrivit art. 2 din același act normativ, (1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Reglementată în acest mod, taxa a fost destinată, în continuare, să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, Legea nr. 9/2012 coroborată cu prevederile OUG nr. 1/2012 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă pentru înmatricularea autovehiculului este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Autoritățile statului, ca și instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Prin Ordonanțele din 3 februarie 2014 în cauzele conexate C‑97/13, C. și C‑214/13, C., CJUE, analizând regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, a reiterat soluția consacrată în hotărârile C-402/09, T. și C-263/10, N. referitoare la incompatibilitatea cu articolul 110 TFUE a unui regim de impozitare prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24), în speță Legea nr. 9/2012, care a perpetuat aceeași situație discriminatorie constatată în raport cu reglementarea națională anterioară.
Cât privește dobânda, prima instanță a acordat dobânda legală în materie fiscală, întemeindu-se pe prev. art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003. Hotărârea primei instanțe concordă cu principiile rezultate din hotărârea CJUE în cauza 565/11, I., par. 20 și urm., din care rezultă că justițiabilul are dreptul nu numai la restituirea taxei percepută de statul membru cu încălcarea dreptului UE, dar și la acoperirea pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumei, ca o completare a drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului UE care interzic astfel de taxe.
Cât privește critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată aceasta este nefondată, în raport de admiterea pretențiilor reclamantei, prima instanță procedând la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 451-453 C.pr.civ. (2010).
Cât privește cererea de chemare în garanție a AFM, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 9/2012, (1) Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.
(2) Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Prin urmare, există o obligație de despăgubire a pârâtei de către chemata în garanție, câtă vreme destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, pârâta având competența de a calcula cuantumul taxei, dar plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că se impune, în temeiul art. 496 C.pr.civ., admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, respectiv, rejudecând cererea de chemare în garanție, admiterea acesteia și obligarea chematei în garanție AFM să achite pârâtei AFP sector 4 sumele la plata cărora a fost aceasta obligată către reclamantă, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.
In temeiul art. 451 alin. 1, art. 452, art. 453 alin. 1 C.proc.civ. (2010), Curtea va obliga recurenta să achite intimatei reclamate suma de 450 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, și anume, onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 4991/16.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu în contradictoriu cu intimata-reclamantă G. M., cu domiciliul în București, .. 31-33, ., CNP_ și intimata-pârâtă/chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6, având ca obiect „pretenții-taxa de poluare”.
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând cererea de chemare în garanție, o admite, astfel:
Obligă chemata în garanție AFM să achite pârâtei AFP sector 4 sumele la plata cărora a fost aceasta obligată către reclamant.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pârâta recurentă să achite reclamantei intimate suma de 450 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 decembrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. V.E.C. /Tehnored. B.A.I./6 ex./Jud. fond L. P.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9458/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 3985/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
