Pretentii. Decizia nr. 4452/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4452/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 28124/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4452
Ședința publică de la 30.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. I.
JUDECĂTOR - P. S.
JUDECĂTOR - V. R. M.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4143/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. M. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar intimatul-reclamant a depus la dosar, prin serviciul registratură, înscrisurile solicitate de către instanță la termenul de judecată din 21.03.2014, după care,
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamantul G. M., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București și Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, a solicitat anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare, restituirea taxei pe poluare în cuantum de 10.263 lei, plus dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta DGFPMB, în reprezentarea AFP sector 6, a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că taxa pe poluare a fost percepută în mod legal, fiind respectate și dispozițiile comunitare incidente. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a solicitat obligarea Administrației F. pentru Mediu la plata sumei de 10.263 lei cu motivarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM.
Prin sentința nr. 4143/13.09.2013, pronunțată de Tribunalul București, acesta a reținut că cererea este fondată, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a achiziționat achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism marca Ford, înmatriculat pentru prima dată în Germania în anul 2005, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 10.263 lei, astfel cum rezultă conform deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/14.11.2008 și conform chitanței . nr._/18.11.2008.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de către intimata DGFPMB, tribunalul a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Art. 17 din O.G. nr. 92/2003 (având denumire marginală „Subiectele raportului juridic fiscal”) prevede că Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamant în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, iar nu Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București. Această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, astfel că nici nu poate fi obligată la restituirea taxei.
În aceste condiții, excepția menționată a fost admisă și în consecință acțiunea respinsă față de pârâta în discuție ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare, este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Cu privire la cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, întrucât, potrivit OG nr. 13/2011, aceasta se aplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art. 124 CPF, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală, care nu a fost solicitată până în acest moment.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis în parte cererea, a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare, a obligat pârâta DGFPMB-AFP Sector 6 la restituirea către reclamant a sumei de 10.263 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare și a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiată.
În baza art. 274 C., constatând culpa procesuală a pârâtei DGFPMB-AFP sector 6, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei suma 43,3 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Față de soluția instanței de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
Asupra cererii de chemare în garanție, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice Sector 6 Bucuresti a sumelor pe care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantei.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice susținând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința civilă recurată este nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila și, având in vedere ca este vorba de o hotărâre care potrivit legii nu se poate ataca cu apel, a solicitat instanței de fond sa faca aplicarea art. 304^1 din Codul de procedura civila si sa analizeze cauza sub toate aspectele.
1. S-a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6.
S-a învederat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe ce poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă du poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
Având în vedere faptul că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către reclamant, intre recurentă și acesta, nu exista nici un raport juridic fiscal privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care s-a solicitat admiterea acestui motiv de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2 În ceea ce privește fondul cauzei, a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, având în vedere considerentele următoare:
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamanta, a precizat recurenta următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului … privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamantă în susținerea acțiunii formulate s-a arătat că:
Incidența în cauza a prevederilor art.110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistentă, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Totodată, în speța de fata, reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, a precizat ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
În ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, s-a învederat că aceasta nu a fost fundamentata prin nici un argument. Taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine.
F. de dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, s-a învederat și ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
Referitor la obligarea recurentei la plata sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecata, s-a solicitat admiterea recursului si respingerea acestui capăt de cerere ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din condițiile legale, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care s-a solicitat respingerea si acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, s-a solicitat instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
In drept: art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
Intimatul reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare. Acesta a depus la dosar, la solicitarea instanței, documentele din care rezultă dovada înmatriculării anterioare a autoturismului într-un stat membru UE.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceasta situatie se regaseste si in prezenta speță, în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu mai poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 ( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second hand, marca Ford, înmatriculat pentru prima dată în Germania în anul 2005.
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că criticile sunt neîntemeiate și sub acest aspect.
De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Întrucât cererea de restituire formulată de către intimat vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurentul apreciază că în privința intimatului reclamant, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sector 5, Curtea retine ca tribunalul, in mod corect a reținut că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă este justificată în privința pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 5, întrucât între aceasta și reclamantă există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei pe poluare, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 50/2008.
Și cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a aplicat corect disp. art. 274 C.pr.civ. dispunând obligarea recurentei, ca parte căzută în pretenții, a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanta.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4143/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. M. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. I. P. S. V. R. M.
GREFIER
S. I.
Red. IF/ 2 ex.
Jud. fond C. M.I. - Tribunalul București
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3983/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 4319/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
