Pretentii. Decizia nr. 4319/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4319/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 18549/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4319
Ședința publică din data de 29 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr. 3992/ 09.09.2013 pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. L. CORPORATION IFN SA și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată în recurs, prin departamentul registratură la data de 18 aprilie 2014 intimatul-reclamant a depus întâmpinare, părțile au solicita judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea dispune rectificare citativului în sensul că are calitatea de recurentă ANAF, iar cea de intimat-reclamant U. L. CORPORATION IFN SA prin mandatar . și constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă reține cauza spre deliberare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3992/ 09.09.2013 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a C. Administrativ Și Fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta U. L. CORPORATION IFN SA, prin mandatar ., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, aceasta din urmă fiind obligată să restituie suma de_ lei reprezentând taxă pe poluare, actualizată cu dobânda de la data plății la data restituirii efectiv, precum și la plata sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, precum și cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat din UE un autovehicul marca SCANIA, pentru înmatricularea căruia a plătit taxă pentru emisii poluante de_ lei.
Potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datoreaza aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementarile privind omologarea de tip și eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor și locuintei nr. 211/2003. Autoturismul reclamantei nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 și art.9 alin.1.
Obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul în Romania conform art.4 lit.a, fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse în Romania și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare în Romania, nu și pentru cele aflate deja în circulatie inmatriculate în țara. Așadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate în Romania înainte și după . OUG nr.50/2008.
In expunerea de motive care insoteste proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este mentionat în mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecinta ar fi fost facilitarea intrarii în Romania a unui numar foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achizitionate datorita pretului foarte mic. Asadar, se vrea ca taxa pe poluare, al carui scop este, în principiu, corect - `poluatorul plateste` -, sa aiba ca efect imediat diminuarea introducerii în Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile OUG nr.50/2008 cu modificarile ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs în Romania sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot în Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs în tara sau în alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data în Romania. Reglementata în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinata sa descurajeze introducerea în Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate în Romania.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea în Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate în Romania si, mai recent, vanzarea autoturismelor noi produse în Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar și potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Instanța a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei AFM întrucât această autoritate nu este parte a raportului de drept fiscal, nu a prejudiciat reclamantele, neîncasând direct suma de bani plătită. Faptul că taxa încasată are ca destinație fondul de mediu nu generează o obligație de garanție a AFM.
In ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu instanța a respins-o, de asemenea, întrucât singura autoritate care a prejudiciat reclamanta este ANAF-DGAMC, independent de faptul că suma încasată de aceasta are ca destinație fondul de mediu. Prejudiciul a fost cauzat la data încasării necuvenite a sumei și nu ulterior prin virarea acesteia către Fondul pentru Mediu. De altfel, în contenciosul administrativ, instanța verifică prejudiciul creat de autoritatea aflată în raport direct cu persoana prejudiciată neavând relevanță în acest caz destinația dată ulterior sumei încasate. Faptul că taxa încasată are ca destinație fondul de mediu nu generează o obligație de garanție a AFM, raporturile între autorități urmând a fi reglate prin mecanisme bugetare, iar nu prin acțiuni în garanție.
Chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire. Totodată, pretențiile reclamantei împotriva paratului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Deși este adevărat că, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM, totuși, conform art. 8 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 și art. 6 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, cererea de restituire se depune la organul fiscal competent și se soluționează de către acesta, pe baza unei note de restituire, restituirea efectivă fiind efectuată tot de organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma respectivă.
în cauza, pretențiile paratei fata de chemata în garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
In concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății și chemata în garanție nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
In baza art.274 C.pr.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, succesoare a DIRECȚIEI GENERALE DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, pârâta ANAF a arătat că reglementarea din OUG nr. 50/2008 nu instituie o discriminare în sensul disp. art. 90 par. 1 din TFUE, fiind necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare.
În ce privește aplicabilitatea art. 148 din Constituția României, arată că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la pretinsul caracter discriminatoriu al taxei speciale auto, recurenta ANAF arată că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului în România această discriminare nefiind fundamentată prin nici un argument de către reclamantă.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata dobânzii legale de la data efectuării plății și până la restituirea efectivă, recurenta subliniază că cererea este inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește cerința impusă de art. 124 C.pr.fiscală, întrucât nu a adresat o atare cerere organului fiscal.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse sentinței de către recurentă, Curtea apreciază recursul acesteia ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce privește fondul cererii de restituire a taxei, vizând neconformitatea taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE, instanța apreciază ca juste și temeinice considerațiunile instanței de fond, apreciind că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare, în versiunea inițială, chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
2. În ceea ce privește plata dobânzii, instanța reține, că regimul juridic al dobânzii datorate de stat pentru perceperea nelegală a taxei, invocat de recurentă, a fost confirmat și prin Hotărârea din 18 aprilie 2013 a CJUE, I., C-565/11.
Potrivit hotărârii Curții, „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Chiar dacă hotărârea Curții lămurește expressis verbis chestiunea intervalului de timp pentru care se datorează dobânzi, nu și procedura de acordarea a acestora (cu sau fără cerere prealabilă adresată expres organului fiscal), instanța apreciază că răspunsul la întrebare se desprinde implicit din argumentarea CJUE și din principiile la care aceasta face referire.
Astfel, CJUE subliniază că „atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă”, astfel că „principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept”. „În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii”.
Reținând toate aceste considerente, Curtea urmează ca – în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. - să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în sector 5, București, ., împotriva sentinței civile nr. 3992/ 09.09.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. L. CORPORATION IFN SA prin mandatar ales . cu sediul în D., ., . și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
E. C. V. | M. N. | B. L. PATRAȘ |
GREFIER |
A. I. B. |
Red./tehnored. MN/2 ex
Jud. fond R. E. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4452/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5813/2014.... → |
|---|
