Pretentii. Decizia nr. 8936/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8936/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 6163/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8936
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.XI.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Teleorman, în numele AFP Z., împotriva sentinței civile nr.247/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că la data de 06.11.2014 intimatul reclamant G. I. a depus prin Serviciul registratură note scrise.
Curtea constată că recurenta pârâtă a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr.247/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția C. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul G. I. în contradictoriu cu pârâta AFP Z..
S-a dispus restituirea către reclamant a sumei de 4232 lei plătită cu titlu de taxă de poluare prin chitanța . nr._/2010 cu dobânzile prevăzute de codul de procedură fiscală.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 802 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Suma de 4232 lei a cărei restituire se solicita in cerere de reclamanta, este plătită in baza Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de AFP Z., decizie ce constituie act administrativ.
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România .
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008.
Reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanta constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene:. Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul national este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.
În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
Astfel, prin OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2008, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România .
Mai mult, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu ), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Ori, este evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar.
Aceasta incompatibilitate a fost confirmata prin decizia Curtii de Justitie a Unuiunii Europene din 7 aprilie 2011, in cazul T. v.s. Romania.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, arătând în esență următoarele:
1. In ce privește excepția tardivității acțiunii:
La instanța de fond, DGFP Teleorman in numele AFP Z., a invocat excepția tardivității, fata de care aceasta nu s-a pronunțat.
In realitate, intimatul reclamant a achitat taxa de poluare conform chitanței ., nr._/16.10.2008, emisa de AFP Z., in mod voluntar, asa cum precizează in acțiune, pag. 1, paragraf ultim, si nu din eroare sau obligat.
2. F. de reținerile instanței, pe fond
2.1.Intimatul reclamant a solicitat instanței restituirea sumei de 4.232 lei, conform art. 117 si art. 135 Cod procedura fiscala, fara a solicita anularea deciziei de calcul in baza căreia s-a calculat suma ce se solicita a fi restituita, dar si a deciziei nr. 251/18.07.2011 emisa de către DGFP Teleorman.
Restituirea sumei nu poate face obiectul, cauzei de fata, intrucat nu pot fi aplicate prevederile art. 117 alin. 1, lit d din Codul de procedura fiscala, ce se refera la restituirea taxei, având in vedere ca, nu se poate vorbi de aplicarea eronata a prevederilor legale, iar decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, este un act administrativ fiscal, ce se contesta conform Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
De asemenea, nu pot fi aplicate in aceasta cauza prevederile art. 135 din Codul de procedura fiscala care stipulează ca „Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire."
Textul de lege invocat, se refera la contribuabilii ce realizează venituri si sunt plătitori de taxe si impozite ce se fac venit la Bugetul general consolidat al statului (BGCS).
In cauza de fata, nu se poate vorbi de aplicabilitatea acestui text de lege, intrucat, taxa de poluare, nu este venit la BGCS, ci se face venit la Administrația Fondului pentru Mediu, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului, potrivit OG nr. 50/2008 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
2.2.In cauza, intimatul reclamant solicita restituirea taxei de poluare, fara a solicita anularea actului administrativ, in baza căruia a fost încasata taxa, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, emisa de AFP Z..
Văzând dispozițiile art. 205 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, care prevede posibilitatea de contestare a actelor administrative fiscale:
,, (1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
(2)Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
(3)Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună", având in vedere ca, reclamantul nu solicita anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, restituirea sumei de 4.232 lei, fara anularea titlului de creanța in baza căruia a fost plătită, este inadmisibila.
2.3. Potrivit legislației cadru care reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."
În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
Cu privire la dobânda fiscala dispusa de instanța de fond, este nelegala, deoarece aceasta nu poate fi considerata obligație neexecutata a AFP Z., către intimatul reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art.1082 si art.1084 Cod Civil.
Beneficiarul taxei de poluare este Administrația Fondului de Mediu împrejurare cu care trebuie sa suporte si dobânda, întrucât AFP Z., nu face decât oficiul incasarii acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația Fondului de Mediu, si nu se fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.
Cu privire la cheltuielile de judecata in suma de 802 lei:
Instanța de fond, a obligat AFP Z. reprezentata de DGFP Teleorman, la plata sumei de 802 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
In mod eronat instanța a obligat AFP Z. reprezentata de DGFP Teleorman, la plata sumei de 802 lei, materia cheltuielilor de judecata, este reglementata de art.274-277 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții.
Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieși din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumția că nu datorează nimic nimănui), fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumția relativă sus amintită). Astfel înțeleasă culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art 274 C.pr.civ, partea care cade în pretenții" poate fi atât reclamantul, cât și pârâtul.
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod pr.civ., Curtea a reținut următoarele:
Suma de 4232 lei a cărei restituire se solicita in cerere de intimata reclamantă, este plătită in baza Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de AFP Z., decizie ce constituie act administrativ.
Potrivit art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedura fiscala, se restituie, la cerere, debitorului sumele platite ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale.
Acest text de lege permite, așadar, restituirea directa a sumelor platite ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale, in baza unei cereri de restituire, fara a conditiona restituirea de anularea actului in baza caruia sa facut incasarea sumei.
Prin notiunea de prevederi legale trebuie intelese atat prevederile interne, cat si cele care izvorasc din tratatele ratificate de Romania, care prin ratificare sunt incorporate in dreptul intern.
Potrivit art.11 alin.(1) și (2) din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Taxa pe poluare pentru autovehicule constituie obligație legală, derivată din reglementările Codului Fiscal și Ordonanța de urgenta a Guvernului 50/2008, contravine art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor Tratatului.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României, Bulgariei la Uniunea Europeana statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatului, dinainte de aderare.
În privința reglementarilor comunitare in materie, instanța retine că, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene(in continuare TFUE) niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, in cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar in materie fiscala.
Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 rezulta că, pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
Se reține astfel că, Legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata.
Prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate fata de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută.
La aceeași concluzie a ajuns si Curtea de Justiție a Comunității Europene in cauzele conexate C-97/13 C. și C- 214/13Ciocoiu, prin Ordonanță stabilind că Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea reține că în cauză fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și recuperarea integrală a prejudiciului suferit de reclamant o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art. 124 și urm. Cod pr. fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală la data plății efective.
Nu este fondată nici critica din recurs cu privire la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, avându-se în vedere prevederile art. 274. Cod pr. civ., precum și faptul că au fost dovedite prin înscrisurile de la dosar, iar cuantumul onorariului avocat este rezonabil în raport de activitatea prestată și obiectul dosarului.
Față de considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, instanța reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Teleorman, în numele AFP Z., împotriva sentinței civile nr.247/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. I., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.XI.2014
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. V. V. D. U. D.
GREFIER
C. D.
Tribunalul Teleorman – Secția C.
Jud.fond.T. N.
Red.jud.V.D
Tehnored. CB
2 ex./07.01.2015
| ← Suspendare executare act administrativ. Hotărâre din... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|
