Conflict de competenţă. Sentința nr. 3263/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 3263/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 8247/236/2012*

ROMÂNIA

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR.3263

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 28.11.2014

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: M.-C. I.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol se află spre soluționare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 5 București și Judecătoria G. în cauza privind pe petentul V. G. V. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN.

Fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care,

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei G. petentul V. G. V. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN a fromulat plângere contravențională împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/10.04.2012, R12 nr._/10.04.2012 și . nr._/10.04.2012 întocmite de pârâtă, solicitând anularea acestora.

Prin sentința civilă nr. 3115/02.07.2014 Judecătoria G. a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Prin sentința civilă nr.8118/20.11.2014 Judecătoria sectorului 5 București a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei G.; totodată a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Curții de Apel București pentru soluționare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 27.11.2014 sub același număr_ .

După deliberare, Curtea stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei G..

În fapt, petentul contestă procese-verbal de contravenție încheiate în anul 2012 de către CNADNR SA-CESTRIN pentru pretinse contravenții de neplată a tarifului de utilizare și trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pe raza localității Călugăreni, județul G., conform art. 8 alin. 2 din OG nr.15/2002.

Într-adevăr dispozițiile art. XXIII alin. 1 din Legea nr. 2/2013 („Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.”) nu sunt incidente în cauză, sintagma „contenciosul administrativ și fiscal”, din aceste dispoziții, necuprinzând în înțelesul ei și materia plângerii contravenționale. Materia contravențională deși face parte din cea a contenciosului administrativ, legiuitorul a dorit să deroge de la această regulă, prin Legea nr. 2/2013 reglementând măsuri distincte referitoare la actele normative în materie contravențională față de cele în materia contenciosului administrativ, în acest sens, fiind de observat denumirea Secțiunii a 2-a din acest act normativ – „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”. Prin urmare, instanța apreciază că dispozițiile art. XXIII alin. 1 din Legea nr. 2/2013 sunt derogatorii de la cele instituite prin art. 725 alin. 2 teza I Cod procedură civilă („Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe”), doar în ceea ce privește procesele în materia contenciosului administrativ privit stricto sensu, așa cum s-a arătat, astfel că, în materia contravențională, competența de judecată stabilită potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 se aplică exclusiv plângerilor contravenționale înregistrate pe rolul instanțelor de judecată după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Pentru aceste motive, având în vedere locul săvârșirii faptelor, disp. art. 22 alin.5 cpciv. și art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, Curtea va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul V. G. V. cu sediul în București, ..3,., sector 6 în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN cu sediul în București, ..401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei G..

Definitivă.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-C. I. D. Ș.

Red.M.C.I

Tehred D.Ș/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 3263/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI