Pretentii. Decizia nr. 4899/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4899/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 41825/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4899
Ședința publică de la 12 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. D. G.
JUDECĂTOR: R. I.
JUDECĂTOR: V. D. C.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 6105/06.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. E. C. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata reclamantă a depus la dosarul cauzei la data de 02.06.2014, prin serviciul registratură, întâmpinare, în 3 exemplare, după care:
Curtea constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 30.10.2012, sub numărul_, formulată de reclamanta G.-E. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.812 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante plătită conform deciziei de calcul nr._/20.08.2012, la plata dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a cumpărat un autovehicul folosit, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Belgia. În vederea înmatriculării acestui autovehicul în România, a achitat o taxă pentru emisii poluante stabilită potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, în sumă de 6.812 lei, prin chitanța . nr._/22.08.2012.
Reclamanta consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile interne contravin legislației comunitare, respectiv art. 110 TFUE, cât și în raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România.
S-au invocat în drept dispozițiile art. 148 din Constituția României și ale art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, prin reprezentant D.G.R.F.P.M.B., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei pentru emisii poluante.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și art. 60 C.pr.civ.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 6105/06.12.2013, Tribunalul București secția a IX-a C. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCURESTI, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6.812 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, la care se adaugă dobânda legală de la data de plății până la data restituirii efective, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 143,6 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat pe chemata în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autovehicul folosit, marca Mercedes-Benz, având număr de identificare WDD2452071J351387, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Belgia, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 6.812 lei, prin chitanța . nr._/22.08.2012, taxă pentru emisii poluante ce a fost stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012 prin decizia nr._/20.08.2012 a organului fiscal.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, tribunalul a considerat că este neîntemeiată, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Art. 17 din O.G. nr. 92/2003 (având denumire marginală „Subiectele raportului juridic fiscal”) prevede că Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamantă în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București.
Totodată, tribunalul reține că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa pentru emisii poluante încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care se reține și calitatea procesuală pasivă a chematei în garanție în raporturile procesuale incidentale.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Or, dobânda legală solicitată de reclamant reprezintă tocmai daunele moratorii cauzate prin actul administrativ asimilat dedus judecății.
Dispozițiile speciale privind acordarea dobânzilor „la cererea contribuabililor” (Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal) reglementează modul de calcul la punerea în executare a hotărârii judecătorești și eventualul drept al organului fiscal de a dispune compensarea cu alte obligații fiscale scadente ale contribuabilului, însă nu creează un fine de neprimire al capătului accesoriu de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului de creanță pretins de reclamant.
Asupra fondului acțiunii, instanța a apreciat că stabilirea taxei pentru emisii poluante s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei pentru emisii poluante este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
TDispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară. Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 110 din Tratat, instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă pentru emisii poluante. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Or, același regim a fost menținut și prin Legea nr. 9/2012, din moment ce aplicarea art. 4 alin. 2 a fost suspendată până în data de 01.01.2013.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei pentru emisii poluante de faptul înmatriculării, deși din cuprinsul Legii nr. 9/2012 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pentru emisii poluante pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor Legii nr. 9/2012, prin obligarea reclamantei la plata taxei pentru emisii poluante, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtei la restituirea sumei de 6.812 lei.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante și pe întârzierea restituirii acesteia.
Potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 1088 C.civ. 1864, potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 instituie acel caz prevăzut de lege când dobânda curge de drept, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
În data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-565/11, M. I. c. Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației F. pentru Mediu, statuând că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Instanța a acordat reclamantului dobânda legală în materie fiscală, în cuantumul prevăzut de art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, dar cu începere de la data încasării taxei, deoarece raportul juridic dedus judecății este de natură fiscală, iar principiul echivalenței și principiul efectivității, interpretate prin prisma hotărârii din cauza I.,impun ca părțile să beneficieze de același cuantum al dobânzii, cu singura distincție că punerea în întârziere în cauza de față a intervenit de drept, prin faptul încălcării cu rea-credință a dreptului Uniunii Europene, la data perceperii taxei.
Prin urmare, instanța a obligat pârâta la plata dobânzii legale, în materie fiscală, corespunzătoare sumei de 6.812 lei de la data încasării până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că pârâta a căzut în pretenții, motiv pentru care se va face aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 143,6 lei, reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Asupra cererii de chemare în garanție
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisii poluante se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa pentru emisii poluante de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe pentru emisii poluante - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 5 Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa pentru emisii poluante se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei pentru emisii poluante încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei pentru emisii poluante încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și va dispune obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AFP sector 2 București, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât: i) în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive; ii) pe fond, acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt conforme prevederilor dreptului Uniunii Europene; iii) în mod greșit a fost obligată la plata dobânzii fiscale și a chelutielilor de judecată.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, Curtea apreciază că sentința recurată este legală și temeinică și își însușește considerentele acesteia.
Curtea constată că suma de bani a cărei restituire se solicită prin acțiune a fost achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012.
Contrar susținerilor din recurs, recurenta pârâtă AFP sector 2 are calitate procesuală pasivă în cererea dedusă judecății, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 3 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, aprobate prin HG nr. 9/2012 – din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultând obligația administrațiilor financiare de restituire a taxei de poluare încasată de la persoanele fizice.
Curtea reține că art. 110 (fost art. 90) TFUE se opune instituirii unei taxe precum cea reglementată de Legea nr. 9/2012, opinie ce a fost confirmată de jurisprudența CJUE, prin Ordonanța în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13 (C. și C.).Prin urmare, conform unei jurisprudențe constante a CJUE, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului comunitar și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. În raport de această împrejurare, sunt vădit neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la concordanța legislației naționale cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Nu este întemeiat motivul de recurs prin care se susține nelegalitatea obligării recurentei pârâte la plata dobânzii, având în vedere că prin decizia pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) s-a statuat că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, acel stat este obligat să plătească dobânzile aferente cuantumului taxei începând cu data plății sale de către contribuabil.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs prin care recurenta susține că a fost în mod greșit obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că aceasta a pierdut procesul, iar culpa sa procesuală rezultă din refuzul de a restitui reclamantei o taxă încasată în temeiul unor dispoziții legale ce încalcă normele dreptului comunitar. Ca urmare, sunt îndeplinite cerințele art. 274 alin. 1 c.p.c.
Față de considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 c.p.c. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 6105/06.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. E. C. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. D. R. I. V. D.
G. C.
GREFIER,
F. V. M.
Red VDC/2 ex
Jud. fond. I. M.
T. București s. IX C.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2061/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5425/2014.... → |
|---|
