Pretentii. Decizia nr. 966/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 966/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 870/116/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 966
Ședința publică de la 10.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, împotriva sentinței civile nr. 920/16.05.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I., având ca obiect „pretenții - taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-pârâte de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași – Secția Civilă, sub nr._, în data de 2.04.2013, reclamantul S. I. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Călărași pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr._/11.11.2008 emisă de AFP Călărași și să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 4610 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 5 nr._/ 11.11.2008 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 11.11.2008 până la data restituirii sumei până la data restituirii sumei cum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 920/16.05.2013, Tribunalul Călărași a admis acțiunea; a anulat decizia nr._/11.11.2008 emisă de AFP Călărași; a obligat pârâta către reclamant la restituirea sumei de 4610 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 5 nr._/11.11.2008 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 11.11.2008 până la data restituirii sumei; a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, relativ la excepția de inadmisibilitate, admiterea unor acțiuni privind restituirea taxei de prima înmatriculare se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care aceasta taxa a fost stabilită.
În fine, aceasta soluție se impune si prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, respectiv a art.13, potrivit căruia statele trebuie sa asigure un recurs efectiv, prin care o persoana sa se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Or,parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare,cu consecința previzibila a respingerii contestației, fie ca tardiv formulata, fie ca nefondata, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpa. De altfel, aceasta problema a fost tranșata de Înalta Curte de Casație prin decizia nr.24/2011 prin care s-a stabilit ca procedura de contestare prevăzută la art.7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.50/ 2008, aprobata prin Legea nr.140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, nu se aplica în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit.d din același cod.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul, a achiziționat din Germania un autoturism second-hand iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în sumă totală de 4610 lei. Reclamantul consideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art.110 al.1 ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar în raport de dreptul intern.
Tribunalul reține că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr.343/2000 și art.2142–2143 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior dispozițiile Codului fiscal mai sus arătate au fost abrogate prin OUG nr. 50/ 21.04.2008 care a instituit cadrul legal pentru plata taxei de poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin dispozițiile art. 4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art.3 și 9 din ordonanță. Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Ulterior, prin L.9/2012 obligația de plată a taxei de poluare a fost redefinită conform art. 2-5 din acest ultim act normativ.
Potrivit art.110 paragraf 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E. nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia state membre comunitare trebuie să se abțină a institui și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene. Prin dispozițiile interne ale OUG nr.50/2008 și ale Legii nr.9/2012, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională cât și pentru autovehiculele second-hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate.
Conform art.148 al.2 și 4 din Constituția României, urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2. De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern. Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național ca prim judecător comunitar are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 (1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia sunt bunăoară autoritățile fiscale. Potrivit OUG nr.50/2008 și ale Legii nr.9/2012, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) iar Legea 9/2012 are aplicabilitate pentru taxele de poluare plătite începând cu anul 2012 rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1). Scopul general al art.90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cu produsele interne. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern respectiv a OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare și ale Legii nr. 9/2012 rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. OUG nr. 50/2008 și Legea nr. 9/2012 sunt contrare art.90 din Tratat întrucât sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu,favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România.
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul actelor normative menționate rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic,potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin urmare, dispozițiile OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cel similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât, această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
În consecință dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E, precum și dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritare și prevalează legii interne.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a admis cererea formulată de reclamantul S. I. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Călărași.
În consecință, tribunalul a anulat decizia nr._/11.11.2008 emisă de AFP Călărași și a obligat pârâta către reclamant la restituirea sumei de 4610 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 5 nr._/11.11.2008 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 11.11.2008 până la data restituirii sumei.
Cum pârâta se află în culpă procesuală, tribunalul în baza art. 274 C.pr.civilă a obligat-o către reclamant la plata sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 920/16.05.2013 a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, prin care a solicitat admiterea recursului formulat,modificarea în tot a sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de S. I..
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că taxa a fost opțiunea legiuitorului și este conformă cu dreptul european.
Prin întâmpinarea depusă la data de 26.07.2013, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat că reclamantul, a achiziționat din Germania un autoturism second-hand iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în sumă totală de 4610 lei. Reclamantul consideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art.110 al.1 ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar în raport de dreptul intern.
Curtea consideră că important este de reținut că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. În conformitate cu art. 25 din Tratatul Comunității Europene, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, potrivit art. 28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”. Prin aceste dispoziții legale Comunitatea Europeană statuează unul dintre principiile fundamentale de funcționare a acesteia, și anume libertatea de circulație a mărfurilor. Tocmai pentru respectarea acestui principiu prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, R..p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, R..p.I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi și Nameth, C-290/05 și C-333/05, încă nepublicată în Recueil, punctul 399). Potrivit dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”. Mai mult decât atât, Curtea a statuat deja că art. 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 încă nepublicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi ., punctul 45). Potrivit hotărârii CJCE în cauza T. (C 402/09), cu referire la viziunea Curții asupra acestui gen de taxe, "rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008" (paragraf 47), "cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre" (paragraf 58). În cauza N. Curtea a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii. Pe cale de consecință, efectul hotărârilor interpretative este foarte bine precizat în par. 32 din hotărârea N. (hotărârea din 7 iulie 2011): “În conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .“. a. Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst]. În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20]; b. Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. I-7141, par. 18]. Conform Deciziei ICCJ în interesul legii nr. 24/2011: 1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzute de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă; 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Conform Deciziei CJUE în cazul C-565/2011, trebuie amintit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C 397/98 și C 410/98, R.., p. I 1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C 446/04, R.., p. I_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C 113/10, C 147/10 și C 234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66). În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată). În ceea ce privește principiul echivalenței, trebuie arătat că Curtea nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal. Astfel, din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere. În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29). Trebuie să se constate că un regim care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.
În plus, CJUE a arătat în cauzele C-97/13 și C-241/13 C. și C. că „Uniunea (art. 110 TFUE) se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale (Legea nr. 9/2012 în forma inițială, OUG nr. 1/2012), prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Văzând disp. art. 304 pct.9 cpciv., art. 304/1 cpciv., art. 305 cpciv., art. 312-316 cpciv., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, împotriva sentinței civile nr. 920/16.05.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. IMC/ 2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5425/2014.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 912/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
