Pretentii. Decizia nr. 4948/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4948/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 5005/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /2012
DECIZIA CIVILĂ NR.4948
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12 IUNIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.4231 din 18.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V. și intimata-pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții - taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, a răspuns intimatul-reclamant personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea procedează la identificarea intimatului-reclamant, care se legitimează cu cartea de identitate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 06.02.2013 la Tribunalul București – Secția a IX-a, sub nr._ /ca/2013, reclamantul I. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, T. S. 6 București și Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 5.731 lei, achitată la data de 17.03.2008, cu aplicarea dobânzii legale la suma plătită de la momentul perceperii taxei până la momentul restituirii ei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Reclamantul a arătat că a achitat, conform OUG nr.50/2008, în data de 17.03.2008, taxa de poluare percepută de către Administrația Finanțelor Publice a S. 6, în valoare de 5.731 lei, pentru un autovehicul folosit, marca Citroen tipul Xsara, având nr. de identificare VF7NORHZB73542741 an fabricație 2002, achiziționat din Belgia la data de 05.08.2007.
Reclamantul a fost obligat la plata taxei de poluare, fiind achitată suma de 5.731 lei conform chitanței . nr._/17.03.2008.
Reclamantul arată că pârâta a refuzat să dispună restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autoturisme și autovehicule, însă, în opinia sa, această taxă trebuie restituită deoarece dispozițiile OUG nr.50/2008 contravin legislației comunitare.
Atâta timp cat în România nu se percepea la data respectivă nici o taxă de poluare pentru autoturismele deja înmatriculate în tara, ci doar pentru cele înmatriculate în alte state și reînmatriculate in România, după aducerea lor în țară, reclamantul apreciază că s-a creat astfel un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse din Comunitatea Europeană și care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru România legislația comunitară este obligatorie, se aplică in mod direct și are prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, potrivit art. 148 din Constituția Românei, având in vedere că de la data de 1.01.2007 este membru al Uniunii Europene.
Reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, art. 148 din Constituția României, art. 8 din legea nr. 554/2004, O.G. 9/2000, OUG nr.50/2008 și a depus la dosar înscrisuri în legătură cu aspectele menționate în cererea de chemare în judecată.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, prin reprezentant Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București a formulat întâmpinare împotriva acțiunii reclamantei, formulând excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6.
De asemenea, s-a formulat și cerere de chemare în garanție, arătând că, în situația în care se va respinge această excepție, solicită obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata sumei pretinsă de către reclamant pentru că, în conformitate cu prevederile art.1 și 5 alin.4 din OUG nr.50/2008, privind taxa de poluare și ale HG nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezorerie Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, această taxă fiind transferată în contul intitulat „Disponibil al fondului pentru mediu”, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată, în condițiile în care nu este vorba de un exces de putere, refuzul fiind motivat prin aplicarea actelor normative interne în vigoare, în speță OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, modificată, iar în ceea ce privește concordanța dreptului intern cu cel comunitar, nu autoritatea publică are competența constatării acestei stări de fapt.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare împotriva acțiunii reclamantului, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Instanța, din oficiu, a invocat excepția lispei calității procesuale pasive a Trezorerie S. 6 București
Instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 și a încuviințat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice și a Trezoreriei S. 6 București, respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte, ca fiind formulată față de persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, cele deja depuse la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă recurată, instanța a admis acțiunea.
A admis cererea de chemare în garanție.
A obligat pârâta AFP S6 la restituirea către reclamant a sumei de 5731 lei, indexată cu dobânda fiscală legală începând cu 17.03.2008 până la restituirea efectivă.
A obligat chemata în garanție AFM la virarea acestei sume către pârâta AFP S6.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2007 un autoturism second-hand, marca Citroen, tipul Xsara având nr. de identificare VF7NORHZB73542741, an fabricație 2002 și data primei înmatriculări în Belgia la 11.03.2002.
În vederea înmatriculării acestui automobil, reclamantul a fost obligat să achite, cu titlu de taxă de poluare, suma de 5.731 lei.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe primă înmatriculare, astfel cum este prevăzută de OUG nr.50/2008, privind taxa de poluare, nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de primă înmatriculare.
Potrivit art.117 din O.G. nr.92/2008, se restituie, la cerere, debitorului, următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2008, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nici o acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de primă înmatriculare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr.24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Lg. nr.554/2004 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
Pe fondul cererii, instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Dispozițiile art.110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
Se observă că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 încalcă art. 110 (fost 90) din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009. Astfel, toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, modificată, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art.110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art.148 alin.4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București la restituirea sumei de 5.731 lei.
În ceea ce privește dobânda legală, instanța a constatat că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2008 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art.1088 C.civ., potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr.24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
Prin urmare, instanța a reținut că a existat rea-credință în sensul art. 994 C.civ., motiv pentru care a dispus ca suma ce va fi restituită să fie indexată cu dobânda legală prevăzută de art.124 Cod alin.1 din Codul de Procedură Fiscală, corespunzătoare sumei de 5.731 lei de la data încasării – 17.03.2008 - până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr.50/2008 și H.G. nr.686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin.1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr.686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr.50/2008 reglementează, în cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către T. Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la T. S. 1. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Cum în cauză a fost admisă cererea de chemare în judecată, a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și instanța a dispus obligarea acesteia la plata (virarea) către Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația S. 6 a Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, a arătat că hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare si H.G, nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit ia bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediuluP", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin T. Statului in cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art. 3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către T. Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau » juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la T. S. 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se fac venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția pârâtă si intimatul-reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare.
O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o incalcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogandu-se art. 214A1- 214A3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României ta Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciază ca fiind inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si art. 9. Totodată, in speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să • mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social. De asemenea, principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. -D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta. Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera. In aceeași ordine de idei, la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010. Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, a arătat că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata,in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, suma fiind plătită in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul
autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din
parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau
declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul- reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
Referitor la plata dobânzii fiscale, reglementată de art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, a arătat că intimatul-reclamant nu se încadrează în dispozițiile art. 117 Cod procedura fiscală pentru a fi indreptatit la restituirea sumei de 5731 lei, ci aceasta a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2008.
Potrivit art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003:
"Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, solicitarea privind restituirea sumei de 5731 lei, actualizată cu aplicarea dobânzii fiscale, pe calea prezentei acțiuni, este inadmisibilă.
F. de argumentele prezentate, a solicitat instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurata, in principal in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar în subsidiar pe fond ca neintemeiata.
In drept, a invocat art. 304. pct. 9 Cod Procedura Civila.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive, Curtea constată că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de intimatul-reclamant la dosarul de fond, acesta a achitat taxa pe poluare în cauză la T. S. 6.
Intimatul-reclamant s-a adresat autorității publice fiscale Administrația Finanțelor Publice a S. 6, cu o cerere de restituire a taxei de poluare achitate.
Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect cenzurarea refuzului de restituire a taxei pe poluare achitate de către reclamant, are legitimare procesuală pasivă organul care a stabilit și încasat această taxă și căruia îi revine competența de administrare a creanței fiscale, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit acestui text legal, „pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului (…).
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal se stabilește între autoritatea fiscală locală care are competență în stabilirea, colectare și executare silită a unei astfel de taxe și persoana obligată la plata taxei.
În consecință, Administrația S. 6 a Finanțelor Publice a are calitate procesuală pasivă în situația formulării unei cereri de restituire a taxei sus-menționate.
Cererii ce face obiectul prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
Conform Cap. I pct. 2 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.
În consecință, motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive este neîntemeiat.
Taxa a fost plătită, de către intimatul-reclamant, în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008, pentru un autopvehicul înmatriculat anterior în Uniunea Europeană.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
în ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2009 cu prevederile art. 110 TFUE, invocată de către recurenta-pârâtă, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Taxa pe poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008 nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar din data de 1.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, rezultând că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Ca atare, susținerile recurentei-pârâte în sensul că taxa instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 nu reprezintă o taxă cu efect echivalent taxelor vamale la import sau că aceasta se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate în România, nu pot fi reținute.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței constante a C.J.U.E., atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205).
Prin urmare, constatând că încasarea taxei a avut loc cu încălcarea art. 110 T.F.U.E., în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii fiscal aferente sumei a cărei restituire a dispus-o.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.4231 din 18.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V. și intimata-pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER,
G. P.
Red C.R.I.– 2 ex.
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud. D. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8094/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 4550/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
