Despăgubire. Decizia nr. 677/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 677/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 46/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 677
Ședința publică de la 31.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. C.
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 539/27.02.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante B. F. ȘI V. M..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 31.01.2014, pentru când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași sub nr._, reclamantele B. F. și V. M., ambele domiciliate în ., au chemat în judecată pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietății, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sect.1, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligată la plata despăgubirilor bănești validate prin decizia nr.991/2011, precum și actualizarea fiecăreia dintre cotele de 40% și 60% începând cu data de 19.07.2011 și până la data plății.
În fapt, reclamantele arată în esență, că sunt beneficiarele despăgubirilor bănești validate prin decizia pârâtei nr.991/2011, însă nu le-a achitat nici o tranșă, deși a expirat termenul scadenței pentru fiecare dintre ele.
Referitor la actualizarea despăgubirilor bănești, reclamantele arată că sunt îndreptățite să încaseze suma rezultată din actualizare conform deciziei XXI/2007 a Î.C.C.J., pe perioada scursă între data stabilirii cuantumului despăgubirilor prin hotărârea Comisiei județene Călărași de aplicare a Lg.9/1998 și data plății efective.
În dovedirea cererii, reclamantele au depus înscrisuri în copie.
În drept, au invocat art.82, art.1 C.., Lg.554/2004, Lg.9/1998.
În termen legal, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților pe motiv că plata despăgubirilor se face eșalonat pe parcursul a doi ani consecutivi, în limita fondurilor bănești alocate anual de la bugetul statului cu această destinație, dar și pentru că cererea lor nu a fost analizată în timp mai scurt datorită volumului mare de activitate.
Referitor la actualizarea sumei, pârâta susține că se poate dispune actualizarea doar pentru tranșa a doua.
A invocat în susținerea apărărilor și recomandările CEDO.
În drept, pârâta a invocat art.115-118 C.., Lg.9/1998, HG nr.753/1998, HG nr.1277/2007 și art.1 din CEDO.
Prin sentința civilă nr. 539/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele B. F. și V. M. împotriva pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și a fost obligată pârâta către reclamante la plata despăgubirilor bănești în sumă de 319.538,11 lei validată prin decizia nr.991/19.07.2011, sumă ce va fi actualizată începând cu data scadenței fiecărei tranșe de 40%, respectiv 60% și până la data plății.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamantele sunt beneficiarele despăgubirilor validate prin decizia nr.991/19.07.2011, din care nu au încasat nici o tranșă, deși tranșa de 40% trebuia achitată în anul validării, respectiv 2011, iar tranșa de 60% până la sfârșitul anului 2012.
Din actele depuse la dosar s-a reținut că pârâta nu contestă obligația de plată și faptul că a expirat termenul de scadență, ci că nu are fonduri bănești disponibile pentru efectuarea plății, însă nu a depus nici o dovadă în acest sens, motiv pentru care au fost înlăturate apărările din întâmpinare.
Referitor la obligația de plată a despăgubirilor, în raport de dispozițiile art.8 al.2 din Lg.9/1998, potrivit cărora plata se face pe parcursul a doi ani consecutivi, tribunalul a constatat fondată cererea reclamantelor privind obligația de a face și a obligat pârâta să le plătească despăgubirile în valoare de 319.538,11 lei.
Referitor la actualizarea despăgubirilor, în raport de temeiul juridic sus reținut, tribunalul a constatat că cererea este fondată doar în parte, deoarece actualizarea se poate dispune numai în ipoteza în care cele două tranșe nu au fost achitate la termenul scadenței, urmând ca perioada de actualizare pentru fiecare cotă să se situeze între această dată și data plății efective, înlăturând argumentele reclamantelor referitoare la decizia nr.XXI/2007, care nu este incidentă situației de fapt, când în discuție a fost pus refuzul pârâtei de executare a deciziei pe care a emis-o.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantele B. F. și V. M. împotriva pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și a obligat pârâta către reclamante la plata despăgubirilor bănești în sumă de 319.538,11 lei validată prin decizia nr.991/19.07.2011, sumă ce va fi actualizată începând cu data scadenței fiecărei tranșe de 40%, respectiv 60% și până la data plății.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
În motivare, recurenta pârâtă arată în esență faptul că, din analiza dispozițiilor O.U.G nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, reiese fără echivoc intenția statului român de a eșalona plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 și neachitate (chiar și parțial), pe o perioadă de 10 ani. Cu privire la exigibilitatea acestor tranșe, arată că cele două ipoteze avute în vedere, respectiv ipoteza în care titlul de plată urmează a fi emis, în această situație prima tranșă fiind exigibilă în anul următor emiterii titlului și, respectiv, ipoteza în care titlul de plată a fost emis anterior intrării în vigoare a ordonanței, în această situație prima tranșă fiind exigibilă începând cu 1 ianuarie 2014.
Prin urmare, creanța stabilită prin Decizia de validare nr. 991/2011 emisă de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu este exigibilă în momentul de față.
Plata eșalonată a creanțelor asupra statului nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care un stat o poate aplica.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectului de ordonanță. În acest sens, precum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unul bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora. Măsura criticată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin eșalonarea stabilită statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept șl cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
Cu privire la plata despăgubirilor beneficiarilor Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, recurenta pârâtă arată că în ultima perioadă. A. Națională pentru Restituirea Proprietăților s-a aflat în imposibilitatea de a pune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
Având în vedere impactul acestor sume asupra bugetului de stat, s-a impus identificarea unei modalități de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite.
În aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat ia dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, îh momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan; intern cât și în plan european.
În ceea ce privește hotărârea instanței de fond referitoare la actualizarea cuantumului compensațiilor acordate, recurenta arată că prin art. 1 alin. (4) din OUG nr. 10/2013, legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv "Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe".
Astfel, legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în ceea ce privește actualizarea compensațiilor bănești, iar a extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală.
În drept: art. 3041 Cod procedură civilă, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 9/1998, HG nr. 753/1998, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G nr. 10/2013.
Deși au fost legal citate, intimatele reclamante nu au formulat întâmpinare în cauză.
Examinand recursul declarat de parata, Curtea retine ca reclamantele sunt beneficiarele despăgubirilor validate prin decizia nr.991/19.07.2011, în cuantum de 319.538,11 lei din care nu au încasat nici o tranșă.
Plata primei tranșe de 40% se efectuează în anul emiterii deciziei, respectiv anul 2007, iar tranșa de 60% în anul 2008, scadența fiecăreia dintre cele două tranșe fiind expirată la data formulării acțiunii.
Recurenta nu a dovedit imposibilitatea de îndeplinire a obligației de plata.
Pe de alta parte, prin Decizia nr. 528/12.12.2013, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionalitatea OUG nr. 10/2013 referitoare la plata esalonata a despagubirilor. De aceea, obligatia de plata a sumei de 319.538,11 lei este exigibila.
Din aceste motive, in baza art. 3041 si 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 539/27.02.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante B. F. ȘI V. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. U. D. B. V.
GREFIER
B. C.
Red. Jud. UD
Tehnored. ICD
2 ex/25.02.2014
Tribunalul Călărași
Judecător fond: N. M. T.
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 5838/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 1885/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
