Pretentii. Decizia nr. 5313/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5313/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 632/87/2013
Dosar nr._ / 2013
O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5313
Ședința publică din data de 23.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. L.
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 413/14 martie 2013 pronunțate de TRIBUNALUL TELEORMAN – SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE ȘI C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, în dosarul_ / 2013, în contradictoriu cu intimatul– reclamant D. M., în cauza având ca obiect „pretenții.”
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că în cauză s-a solicitat judecata și în lipsă, după care:
Curtea dispune repunerea cauzei pe rol, având în vedere că, prin Ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la data de 3 februarie 2014, au fost soluționate cauzele conexate C. (C-97/13) și C. (C-214/13), după care, constatând cererea de recurs în stare de judecată, o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ din 30.01.2013, reclamantul D. M. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-i restituie contravaloarea taxei de poluare în cuantum de 5.629 RON.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat un autovehicul marca Wolkswagen Passat, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa pe emisii poluante în cuantum de 5.629 RON, precum și faptul că taxa achitată ca urmare a efectului direct al art. 90 paragraful 1 din Tratat, a fost încasată în mod nelegal.
De asemenea, reclamantul a arătat că în cauză sunt aplicabile în mod direct prevederile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul intern, așa cum rezultă din art. 148 din Constituție, care stipulează în mod expres faptul că reglementările comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, dată fiind și împrejurarea că, prin Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare la U.E., România și-a sumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele comunității.
Întrucât, în România, stat comunitar, nu se percep taxe pe emisii poluante pentru autoturismele produse în România, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate într-un stat comunitar, reclamantul a susținut că există o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine prevederilor Tratatului CE, încălcând principiul liberei circulații a mărfurilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25, art. 28, art. 90 din Tratatul CE, iar în dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța de plată a taxei și înscrisuri privind achiziționarea autoturismului și îndeplinirea procedurii prealabile.
Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman în numele Administrația Finanțelor Publice Z. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, susținând că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii susținând că nu există temei legal în baza căruia se poate restitui diferența de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule.
Prin sentinta civila nr. 413/14.03.2013, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Z., a admis acțiunea si a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.629, achitată cu titlu de taxă pe emisii poluante cu chitanța . nr._/30.03.2012 și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare.
In motivare, prima instanta a aratat ca suma a cărei restituire se solicită prin acțiune a fost achitată de reclamant conform chitanței existentă la dosarul cauzei emisă de Trezoreria Z., la data de 30.03.2012.
Cu privire la excepția inadmisibilității invocată de Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman în numele Administrația Finanțelor Publice Z. pe considerentul că în cauză nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul necontestând în termenul legal de 30 de zile decizia de calcul prin care a fost stabilită contravaloarea taxei de poluare, Tribunalul, în raport de decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciază că este neîntemeiată, prin decizia anterior menționată stabilindu-se că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Prin aceeași decizie, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a hotărât că parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În raport de aceste considerente, reținând că reclamantul nu era obligat la îndeplinirea unei proceduri administrative prealabile, Tribunalul va respinge ca nefondată excepția inadmisibilității.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul constată acțiunea întemeiată pentru considerentele:
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România .
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate, deoarece în raport de dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului dreptului comunitar conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Pe de altă parte, în ceea ce privește legalitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acestea contravin prevederilor art. 110, paragraful I din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre ale Uniunii Europene, intre care si România, să instituie taxe contrare principiilor tratatului: „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, ori în cauza de față, s-a încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Dispozițiile dreptului comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, această împrejurare rezultând din constituția României, art. 148, al 2, potrivit cărora, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție Europeana, a statuat aceeași împrejurare.
Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, ce a stat la baza deciziei contestate implica o discriminare între mașini identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, neținând cont de jurisprudența Curții Europene, întrucât, prin aceasta ordonanța se încalcă principiul interzicerii taxelor cu efect echivalent, încălcându-se astfel art. 23 și art. 25 din tratatul Comunității Europene.
O taxa, pentru a fi legala, trebuie conceputa astfel încât sa excludă discriminarea, iar produsele importate nu trebuie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale. Daca nu se respecta acest principiu prin noua taxa, se încalcă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Noua taxă introdusă prin Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă doar de autoturismele înmatriculate în România după data de 01.07.2008, deși este evident că poluează în aceeași măsură și autoturismele înmatriculate anterior acestei date.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v.Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Pe de altă parte, în condițiile în care această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, deși este evident că și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, Tribunalul constată că față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
În consecință, constatând că taxa de poluare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor .
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembrug prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C – 367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV s.a., c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În raport de cele expuse, instanța apreciază acțiunea întemeiată, motiv pentru care se va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice Z. să restituie reclamantului suma de 5.629, achitată cu titlu de taxă pe emisii poluante cu chitanța . nr._/30.03.2012 și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
De altfel, această problemă a fost tranșată de Înalta Curte de Casație prin decizia nr. 24/2011 prin care s-a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata, aratand ca:
I. În mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 110 din Tratatul Comunității Europene instanța a anulat Decizia emisa de AFP Z., având în vedere, pe de o parte, motivarea organului de soluționare a contestației, iar pe de altă parte, reglementările în vigoare în materie.
Taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."
In mod greșit instanța de fond a reținut că taxa de poluare achitată de intimatul reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și faptul că, începând cu data de 01.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, apreciind acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
In condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
In conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".
Potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici- un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, conform H.G. nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Având în vedere cele arătate, învedereaza instanței de recurs că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia:
„Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 deoarece aceasta este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.
La apărarea pe fond a solicitat instanței sa introducă in calitate de chemat in garantie Administrația Fondului de Mediu din cadrul Ministerului Mediului si Pădurilor, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr.294, Corp A, Sect.6
intrucat taxa de poluare, nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului ci este o taxa ce este încasata si administrata de Administrația Fondului de Mediu.
DGFP Teleorman - AFP Z. nu face decât oficiul de incasare a sumelor, deoarece Administrația Fondului de Mediu nu are o structura in acest sens.Sumele urmează a se restitui din contul Administrației Fondului de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP Teleorman.
Acest aspect este intarit de dispozițiile prevăzute de Hot.686/2008, Secțiunea a 3-a.
Restituirea sumelor reprezentând diferentele de taxă pe poluare rezultate în urma contestării taxei ART. 8
(1)In cazul contestării taxei plătite, contribuabilul poate solicita restituirea diferenței de taxă fată de cea plătită cu ocazia înmatriculării autovehiculului în România.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică pentru taxele plătite începând cu data de 1 iulie 2008.
(5) Cererea de restituire se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de lege, iar restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul Fondului pentru mediu.
(6)Suma reprezentând diferența de taxă se compensează/se restituie de unitățile Trezoreriei Statului din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice, cu încadrarea în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
(7)în cazul în care suma prevăzută la alin. (6) nu se încadrează în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", unitățile Trezoreriei Statului vor solicita în scris Administrației Fondului pentru Mediu, pe baza unei adrese aprobate de conducătorul unității, transferarea în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), a sumei necesare efectuării restituirii. Administrația Fondului pentru Mediu va vira suma astfel solicitată, din contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea adresei de la unitatea Trezoreriei Statului.
Prin urmare, Administrația Fondului de Mediu trebuie, conform legii, sa stea in instanța in calitate de chemat in garanție.
-O.U.G. 50/2008 stabilește, așa cum am mai arătat că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest fond este gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu;
-Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.
Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci cand un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".
Este adevărat că această taxă se calculează de autoritatea fiscala competenta, dar potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu."
Intrucât taxa este în context cu principiul comunitar „poluatorul plătește" și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația Fondului de Mediu.
In ceea ce privește obligarea DGFP Teleorman - AFP Z., la plata cheltuielilor de judecata, invedereaza următoarele:
Materia cheltuielilor de judecata, este reglementata de art.274 - 277 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea de vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a castigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare. Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivitatii excesive.
In aceasta cauza nefiind nevinovata de declanșarea activității judiciare, DGFP Teleorman - AFP Z. nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Apreciaza ca Administrației Fondului de Mediu ii revine obligația plații cheltuielilor de judecata, întrucât DGFP Teleorman - AFP Z. nu face decât oficiul încasării acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația Fondului de Mediu, si nu fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.
Cu privire la dobânda calculata la suma încasata, pe care reclamantul o solicita, considerand-o folos nerealizat, o considera nelegala, deoarece aceasta nu poate fi considerata obligație neexecutata a DGFP Teleorman - AFP Z. către reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art.1082 si art.1084 Cod Civil.
In drept, ne întemeiem prezentul recurs pe prevederile art. 299 - 316 Cod procedură civilă.
Examinand recursul formulat de parata, Curtea retine ca suma a cărei restituire se solicită prin acțiune a fost achitată de reclamant conform chitanței existentă la dosarul cauzei emisă de Trezoreria Z., la data de 30.03.2012.
Prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2013, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, care au suspendat aplicarea dispozițiilor art.4 alin.2 din lege, rezultă că plata taxei de emisii poluante nu se percepe pentru autovehiculele rezultate cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme reglementată de Codul fiscală sau taxă auto de poluare, prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 .
În atare situație, prin exceptarea acestei categorii de autovehicule de la plata taxei de emisii poluante se instituie o taxă discriminatorie între aceste vehicule și autovehicule rulate provenite de U.E, legea internă intrând din nou în conflict cu normele europene .
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Dispozițiile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 sunt contrare art.110 din T.F.U.E, întrucât această lege este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul că O.U.G. nr.50/2008 și, pentru identitate de rațiune și reglementările Legii nr.9/2012, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr.1/2012 s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțând o hotărâre preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă de poluare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
De altfel, prin Ordonanta Marii Camere a CJUE din 3 februarie 2014, s-a constatat ca Legea nr. 9/2012 incalca art. 110 TFUE, aceasta hotarare fiind obligatorie pentru instantele romane.
Curtea observa ca recurenta parata nu a formulat cerere de chemare in garantie in fata primai instante, astfel incat este neintemeiat motivul de recurs referitor la nepronuntarea primai instante asupra acestei cereri.
In mod legal, prima instanta a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata, deoarece, urmare a faptului ca parata a cazut in pretentii, fiind aplicabil art. 274 C. proc. civ.
Din aceste motive, in baza art. 3041 si 312 C. proc. civ., Curtea av respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 413/14 martie 2013 pronunțate de TRIBUNALUL TELEORMAN – SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE ȘI C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, în dosarul_ / 2013, în contradictoriu cu intimatul– reclamant D. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. A. L. P. C. B. V.
GREFIER,
B. M.
Tribunalul Teleorman
Secția Conficte de Munca,
Asigurari Sociale, C.
Administrativ și Fiscal
Jud. fond N. M.
Red. jud. B.V./2 ex./7.07.2014
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 280/2014.... | Despăgubire. Decizia nr. 1373/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
