Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2776/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2776/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 2826/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.2776
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.04.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M. - C. I.
JUDECĂTOR O. S.
JUDECĂTOR ERONICA N.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr.128/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. în contradictoriu cu intimatul reclamant V. A. G. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că intimatul reclamant a fost citat cu un exemplar al motivelor de recurs, iar la data de 23.09.2014 a depus întâmpinare, într-un singur exemplar. Totodată se arată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform disp.art. 242 pct 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, precum și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 06.11.2012, sub nr._ reclamantul V. A. G. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea actului administrativ-fiscal . Nr._/2008 în cuantum de 1.148 lei, reprezentând încasare taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și decizia de calcul nr._ din 12.11.2008 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.148 lei, sumă încasată nelegal, precum și la plata dobânzilor legale de la data plății până la achitarea efectivă.
Prin sentința civilă nr. 128/C./20.02.2013, Tribunalul G. a respins excepția de necompetență generală a instanței și excepția tardivității, invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G. ; a admis acțiunea ; a admis în parte cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G. ; a anulat decizia de calcul a taxei de poluare mnr._/12.11.2008 ; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.148 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru autovehiculul marca Volkswagen Golf cu chitanța . nr._/2008 plus dobânda legală de la achitării taxei de poluare și până la data restituirii efective a acesteia ; a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. suma de 1.148 lei reprezentând taxă de poluare plătită de reclamant, sumă ce s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în vederea restituirii acesteia către reclamant ; a respins cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale ; a respins capătul de cerere privind anularea chitanței . nr._/2008.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, acțiunea reclamantului este parțial întemeiată, motiv pentru care a admis-o în consecință.
Astfel, reclamantul V. A. G. a achitat în anul 2008 suma de 1.148 lei cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea în România a autoturismului marca Volkswagen Golf, achiziționat de acesta de la Hunzadi I. care la rândul său l-a cumpărat de la DoDo&Georgi MD SRL, cea care a achiziționat autoturismul din Germania.
Ulterior, considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a instanței de judecată cu prezenta acțiune, problema invocată și care se pune în speța de față, este de a se stabili dacă norma internă în baza căreia s-a perceput taxa de poluare, respectiv OUG nr.50/2008 este contrară normei comunitare reprezentată de art.110 (fost art.90) din Tratat.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul normativ conținând reguli cu privire la autovehiculele ce intră sub incidența acestei taxe cât și a condițiilor de percepere a acesteia.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant și a plății taxei de poluare, respectiv art.4 lit. a din OUG nr.50/2008 „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România…”
Prin urmare, taxa de poluare pentru autovehicule se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul. Tribunalul observă că această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art.110 (fost art.90) paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa de poluare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar de la data de 16.06.2004 este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art.110 (fost art.90) din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 (fost art.90) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei de poluare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, Cauza C-393/98 Gomez Valente).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art.90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art.90 alin.1 din Tratat, prin prisma jurisprudenței CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de poluare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.110 (fost art.90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Cu privire la excepția de necompetență generală invocată de pârâta A.F.P. G., pe motiv că ar fi incident art.12 din Legea nr.9/2012, respectiv că, la solicitarea contribuabilului, organul fiscal competent, în măsura în care constată că suma plătită cu titlu de taxă de poluare este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor acestui act normativ, dispune restituirea diferenței, tribunalul a respins-o.
În speța de față, obiectul judecății de față este reprezentat de pretenția restituirii integrală a sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, reclamanta invocând și considerând că însăși impunerea taxei, indiferent de cuantum este contrară dispozițiilor art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene, în timp ce Legea nr.9/2012 invocată de pârâtă în susținerea excepției se referă la restituirea diferenței de taxă plătită conform OUG nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, cu modificările și completările ulterioare și taxa rezultată din aplicarea Legii nr.9/2012, după un altgoritm de calcul stabilit, astfel că, față de aceste aspecte și obiectul litigiului astfel stabilit, în mod evident competența aparține instanțelor judecătorești.
Cu privire la excepția tardivității acțiunii invocată de pârâta A.F.P. G., pe motiv că decizia de calcul a taxei de poluare a fost atacată la mult peste termenul legal de 30 zile prevăzut de art.205-207 C.proc.fisc., tribunalul a respins-o.
În speța de față, reclamantul s-a adresat instanței de judecată cu o cerere de restituire a taxei de poluare, în condițiile în care pârâta și-a manifestat opoziția expresă cu privire la restituirea taxei respective, deși reclamantul s-a adresat acesteia cu o cerere în acest sens.
Așadar, obiectul judecății de față este reprezentat de pretenția restituirii sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, anularea (contestarea) deciziei de calcul a acestei taxe reprezentând un aspect subsidiar, deciziei lipsindu-i rațiunea de a mai exista în condițiile în care încasarea sumei s-a demonstrat a fi nelegală din perspectiva dreptului comunitar.
Pretenția pârâtei că analiza cererii principale constând în restituirea taxei de poluare, nu se poate face decât pe calea contestației împotriva deciziei de calcul a acestei taxe este contrară principiului liberului acces la justiție, precum și prevederilor art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului în sensul că oricărei persoane care se pretinde vătămată în drepturile sale trebuie să i se asigure un acces efectiv la serviciul public al justiției, cu luarea în considerare a deciziei nr.24/2011 a ÎCCJ.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.148 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru autoturismul marca Volkswagen Golf cu chitanța . nr._/2008 plus dobânda legală de la data achitării taxei de poluare și până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului încercat de către reclamant.
Conform art.1 din Legea nr.9/2012 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Potrivit art.5 din același act normativ, taxa se calculează de către organul fiscal competent și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, fapt ce impune admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat că, întrucât chemata în garanție a perceput o taxă fără a presta serviciul echivalent, această taxă nu era datorată și ca urmare, în conformitate cu art.60 Codul procedură civilă va admite cererea de chemare în garanție, obligând Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 2.145 lei reprezentând taxă de poluare, în vederea restituirii acesteia către reclamantă.
Tribunalul a respins cererea pârâtei de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale, având în vedere faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul Legii nr.9/2012, neputând fi reținută vreo culpă a chematului în garanție. Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul instituției de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, aceasta nefăcând nici o operațiune legată de acestea.
Prin urmare, Administrația F. pentru Mediu nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata dobânzi legale.
Tribunalul a respins cererea reclamantului privind anularea chitanței . nr._/2008 emisă de pârâtă, având în vedere faptul că aceasta nu constituie decât actul juridic al plății efectuate de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și a se trimite dosarul spre rejudecare organului fiscal competent.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că, se solicită casarea în temeiul art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
A arătat recurenta-pârâtă că, critică sentința atacată pentru nelegalitate deoarece instanța fără nici un temei legal a respins excepția de necompetenta generala a instanței de judecata invocata de instituția noastră .
Astfel, instanța de fond trebuia, sa admită excepția de necompetenta generala a instanței de judecata si sa decline competenta de soluționare a cauzei la organul fiscal competent sa restituie taxa de poluare, respectiv A.F.P. G., având in vedere ca la data de 10.01.2012 in Monitorul Oficial al României nr. 17 a fost publicata Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicole, lege care abroga O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, recurenta menționând dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012.
Având în vedere aceste dispoziții legale și principiul de imediată aplicare a legii noi consideră recurenta că, competența de soluționare a prezentei cauze aparține organului fiscal AFP G., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și transmiterea cauzei spre judecare organului fiscal.
In subsidiar, a solicitat recurenta-pârâtă ca, in temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, modificarea sentinței atacate, in sensul admiterii in parte a acțiunii, tinand cont de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, deoarece instanța de fond nu a ținut cont de aceste dispoziții legale la pronunțarea sentinței.
In ceea ce privește excepția tardivității, apreciază recurenta-pârâtă că instanța de fond in mod eronat a dispus respingerea acesteia fără sa tina cont de dispozițiile prevăzute art. 205 alin. 1 si art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscal
Apreciază recurenta ca aceste prevederi legale sunt absolut obligatorii in cazul contestării oricărui act administrativ fiscal, deci si in cazul Deciziei de calcul a taxei pe poluare emisa la cererea reclamantului.
Potrivit acestor dispoziții legale împotriva oricărui act administrativ fiscal se poate formula contestație in termen de 30 de zile de la comunicare
Având in vedere faptul ca decizia mai sus menționata a fost comunicata reclamantului la data emiterii, apreciază recurenta ca cererea de anulare a acesteia este formulata cu mult peste termenul prevăzut de lege, impunându-se deci respingerea ei ca tardiv formulata .
In ceea ce privește cererea de chemare in garanție apreciază recurenta ca aceasta trebuia admisa de către instanța de judecata așa cum a fost formulata, respectiv obligarea chematului in garanție atât la plata taxei de poluare in suma de 1.148 lei cat si a dobânzii legale aferente acestei sume.
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinare
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat din străinătate, în luna noiembrie 2008, un autovehicul second hand pentru care a achitat în anul 2008, în vederea înmatriculării în România, taxa de poluare.
Deși a solicitat restituirea sumei achitate (aspect necontestat în cauză), nu a primit un răspuns favorabil.
Susținerea recurentei pârâte în sensul că greșit s-ar fi reținut de prima instanță că are competența generală de a soluționa cauza este neîntemeiată.
Astfel, anterior sesizării instanței de judecată, reclamanta s-a adresat pârâtei cu cererea de restituire a sumei nedatorate, lovindu-se de refuzul acesteia.
În consecință, a formulat acțiunea în justiție prevăzută expres de art.8 din Legea nr.554/2004 împotriva refuzului nejustificat de restituire a sumei, neputându-se afirma că s-a încălcat competența generală a instanțelor judecătorești, de vreme ce justiția se înfăptuiește de către aceste instanțe, conform art.126 din Constituția României.
Recurenta mai susține că acțiunea promovată de intimatul reclamant pentru restituirea taxei nu trebuia primită, întrucât contestația administrativă împotriva deciziei de calcul a fost formulată tardiv.
Susținerea este neîntemeiată. Potrivit Deciziei ICCJ nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la_ și obligatorie pentru toate instanțele, conform art.329 alin. ultim C.pr.civ., în cauzele având ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu (cum este și cazul de față), procedura prealabilă nu mai are un caracter obligatoriu, față de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a arătat instanța supremă, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
De asemenea, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Cât privește fondul pretenției principale, respectiv compatibilitatea dispozițiilor din OUG nr.50/2008 care au instituit taxa de poluare cu dispoz. art. 110 TFUE (fost art. 90 alin. 1 TCE), Curtea constată că prima instanță a procedat la o corectă analiză a acestei compatibilități.
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împrejurare constatată legal de instanța de fond.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Cât privește forța obligatorie a hotărârilor CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, trebuie avut în vedere că aceste hotărâri privesc interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art. 110 TFUE. Interpretarea CJUE urmareste cunoasterea sensului exact al unor dispozitii din continutul Tratatelor sau al dreptului derivat al UE, iar soluțiile date de CJUE sunt obligatorii în ceea ce privește modul în care strebuie interpretate dispozițiile dreptului european.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Cât privește posibilitatea conferită de art. 12 din Legea nr. 9/2012 plătitorilor taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008 de a solicita restituirea unei părți din taxă, noua reglementare nu împiedică analiza legalității perceperii taxei de poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, conform considerentelor precedente, analiză în baza căreia s-a dispus restituirea taxei.
Pe de altă parte, în cauza C. și C., CJUE a reținut că Legea nr. 9/2012, așa cum a fost amendată prin OUG nr. 1/2012, este, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care are efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Rezultă, astfel, o concluzie general valabilă, în sensul că OUG nr. 50/2008, prin modul în care a fost concepută impunerea taxei de poluare, contravine prevederilor art. 110TFUE.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Având în vedere considerentele și dispozitivul hotărârilor CJUE mai sus menționate, obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive (inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, Curtea conchide că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare menționate, nefiind întemeiat cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Cat privește critica referitoare la greșita neobligare a chematei în garanție la plata către recurentă a sumei la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant cu titlu de dobândă legală, Curtea reține că această dobândă a fost acordată în considerarea prejudiciului suferit prin refuzul nejustificat de restituire a taxei nedatorate, recurenta fiind autoarea acestui refuz, iar raportul juridic legându-se exclusiv între recurentă și intimatul reclamant.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, negăsind întemeiat niciunul dintre motivele de recurs invocate, Curtea - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 – va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr.128/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. în contradictoriu cu intimatul reclamant V. A. G. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-C. I. O. S. V. N.
GREFIER, D. Ș.
Jud.fond. Tribunalul G.
M. Z. U.
Red. N.V./Tehnodact. M.G.D./2 ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 2563/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2986/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
