Pretentii. Decizia nr. 5407/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5407/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 4556/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5407
Ședința publică din data de 26.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 1097/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, complet specializat pentru contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. V. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant S. V., personal, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 04.06.2014, prin compartimentul Registratură, intimatul-reclamant S. V. a depus înscrisuri, după care:
Curtea constată că, în temeiul OUG nr. 74/2013 și a HG nr. 520/2013, calitatea procesuală a recurentei pârâte este preluată de DGRFP Ploiești-AJFP Teleorman.
La interpelarea instanței cu privire la obligația dispusă la termenul anterior de a depune dovada înmatriculării autoturismului în spațiul Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, intimatul-reclamant, personal, arată că autoturismul a fost cumpărat de către compania Nouvelle Luxelec SA din Luxemburg, iar înscrisul depus este certificatul de înmatriculare de acolo. Arată că în momentul în care că a fost vândut în Germania s-a pus ștampila de „Vehicule non immatricule”, care înseamnă de fapt radiat, deși a fost tradus „neînmatriculat”. Arată că vehiculul a fost înmatriculat între 2005-2013 și l-a cumpărat în anul 2012 de la DibAutomobile, de unde l-a adus pe platformă și l-a înmatriculat în România. Depune înscrisuri cu privire la un mail trimis către dealerul german de unde a cumpărat mașina, solicitând confirmarea că au deținut autovehiculul și că a fost înmatriculat în Luxemburg, doar că nu a primit încă un răspuns.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul-reclamant, personal, solicită respingerea recursului, învederează instanței de judecată recomandarea CJUE din 12.02.2014 în dosarul C-97/2013. Consideră că este un drept al său legitim recuperarea taxei de poluare, având în vedere că aceasta a fost declarată nelegală. Invocă și dispozițiile art. 110 TFUE și solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate în fond ca fiind temeinică și legală.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1097/21.11.2012 Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, complet specializat pentru contencios administrativ fiscal a admis cererea formulată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, obligând pârâtele să plătească reclamantului S. V. suma de 7703 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule achitată conform chitanței . nr._/11.09.2012, actualizată cu dobânda fiscală aferentă, calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă, instanța a respins ca nefondată excepția inadmisibilității având în vedere că prin Decizia 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat recursul în interesul legii care stabilește că pot fi formulate cereri de chemare în judecată de acest gen și fără a se respecta procedura prevăzută de dispozițiile art 7 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, indicarea greșită a temeiului juridic în cererea de chemare în judecată, nu este sancționata de către legiuitor și nici nu îndreptațește pârâtul să susțină ca cererea reclamantului este inadmisibilă.
Cu privire la fondul cauzei, divergențele dintre părți privesc regimul juridic al taxei pe emisiile poluante, legislația aplicabila și conformitatea acesteia cu normele comunitare.
Regimul taxei pe emisiile poluante este cel prevazut de dispozițiile OUG nr. 50/2008, așa cum a fost completata, modificata și publicată ulterior, și nu cel reglementat de Legea nr. 9/2012, cum susține pârâtul, dispozițiile acestui act normativ fiind suspendate pâna la data de 1.01.2013.
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca SKODA, tip F., categoria auto M 1, norme de poluare E 3, . TMBJZ26Y_, nr omologare ACSK114511C62, an fabricație 2006, data primei înmatriculari 20.10.2005.
La data de 11.09.2012, în baza OG 50/2008, a achitat taxă de primă înmatriculare în sumă de 7703 lei, cu chitanța . nr._ emisă de Administrația Finanțelor Publice A..
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România .
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul national este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.
În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
Însă, față de împrejurarea că taxa a fost achitată de reclamant la data de 20.09.2010, compatibilitatea OUG 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie examinată prin raportare la modificările aduse prin OUG nr. 218/2008.
Astfel, prin OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2008, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România .
Mai mult, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu ), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Ori, este evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, forței de muncă și capitalului
În raport de cele expuse, Tribunalul a constatat că taxa achitată de reclamant încalcă dispozițiile art. 90(1) din Tratat, motiv pentru care a admis cererea și a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 7703 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule achitată conform chitanței ., nr._/11.09.2012, actualizata cu dobânda fiscală de la data plații și până la data restituirii efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Teleorman, a cărei calitate procesuală a fost preluată, în temeiul OUG nr. 74/2013 și a HG nr. 520/2013, de DGRFP Ploiești-AJFP Teleorman, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
În motivare arată că sentința a fost dată cu aplicarea eronată a prevederilor art. 25 și 110 TCE. Din jurisprudența constată a CJUE rezultă că Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regim intern de impozitare, domeniul rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. De asemenea, conform HG nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anal și starea generală standard a vehiculului, reprezentând reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește ”, unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Criticile recurentei se referă și la nesoluționarea cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o în contradictoriu cu AFM.
În drept, sunt invocate prevederile art. 299-316 C.pr.civ.
Prin întâmpinare, reclamantul S. V. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică, invocând prevederile art. 110 TFU și jurisprudența CJUE în cauzele T. și N..
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Prima instanță a procedat la o corectă analiză a compatibilității dispozițiilor din Legea nr. 9/2012 care au instituit taxa pentru emisiile poluante cu dispoz. art. 110 TFUE (fost art. 90 alin. 1 TCE).
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei în cauză, reprezentată de Legea nr. 9/2012, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, taxa nu s-a perceput, deși a fost reglementată prin același act normativ, întrucât dispozițiile legale care prevedeau plata taxei și pentru autovehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național ( art. 2 lit. i) coroborat cu art. 4 alin 2) au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, perpetuându-se astfel situația de discriminare generată de vechea reglementare - OUG nr. 50/2008 și constatată de CJUE în cauzele T. și N.. Astfel, potrivit art. 1 din OUG nr. 1/2012, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013, iarpotrivit art. 2 din același act normativ, (1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Reglementată în acest mod, taxa a fost destinată, în continuare, să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, Legea nr. 9/2012 coroborată cu prevederile OUG nr. 1/2012 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă pentru înmatricularea autovehiculului este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Autoritățile statului, ca și instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Prin Ordonanțele din 3 februarie 2014 în cauzele conexate C‑97/13, C. și C‑214/13, C., CJUE, analizând regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, a reiterat soluția consacrată în hotărârile C-402/09, T. și C-263/10, N. referitoare la incompatibilitatea cu articolul 110 TFUE a unui regim de impozitare prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24), în speță Legea nr. 9/2012, care a perpetuat aceeași situație discriminatorie constatată în raport cu reglementarea națională anterioară.
Nefondat se dovedește și motivul de recurs referitor la invocata cerere de chemare în garanție formulată în fața instanței de fond, din actele dosarului de fond rezultând că pârâta recurentă nu a formulat o astfel de cerere.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DGRFP Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1097/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, complet specializat pentru contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. V. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. E.C.V./2 ex.
Jud. fond T. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 8035/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1061/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
