Anulare act administrativ. Decizia nr. 1549/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1549/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 63652/3/2011
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1549
Ședința publică din data de 3 martie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamanții P. L. M. și C. M. împotriva sentinței civile nr. 4514/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți C. G. AL M. BUCUREȘTI și PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL G..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea rămâne în pronunțare pe excepția de inadmisibilitate a recursului și pe fond, pe cererea de recurs.
După închiderea dezbaterilor în dosar se prezintă intimații – pârâți C. G. al M. București, prin consilier juridic, și Primăria M. București, prin Primarul G., prin consilier juridic, care depun concluzii scrise.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentința civila nr. 4514/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a respins actiunea reclamantilor P. L. M. si C. M. in contradictoriu cu paratii C. G. AL M. BUCURESTI si PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL G., ca neintemeiata.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca reclamantii P. L. M. și C. M. sunt proprietarii (în cote de 5/8, respectiv 3/8) imobilului situat în București, ., Sector 5, compus din teren în suprafață de 2.082 mp (1907 mp din măsurători) și construcție existentă pe acest teren, compusă din 5 camere două holuri și anexe gospodărești.
Reclamantul P. L. M. a solicitat Primăriei Sectorului 5 București eliberarea unui certificat de urbanism cu scopul de informare, privitor la imobilul aflat în coproprietate, fiindu-i eliberat Certificatul de Urbanism nr.1142 – A din 03.07.2009.
În acest act se menționează, potrivit criteriilor stabilite de Lg. nr.350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul, la rubrica „Regimul economic”, următoarele: „Conform PUG – Municipiul București – teren intravilan aflat în subzona G1 – subzona construcțiilor și amenajărilor pentru gospodărie comunală. Teren: curți – construcții; Destinație: locuințe; Folosința actuală: locuințe; Solicitare: informare.”
Apreciind că această încadrare în subzona G1 este prejudiciabilă, pentru motivele reiterate și în cererea de chemare în judecată, cei doi coproprietari, P. L. M. și C. M. au formulat și au depus la C. G. al M. București, plângere prealabilă (nr._/03.08.2011) împotriva HCGMB nr.269/2000 privitoare la imobilul situat în ., solicitând repararea pagubei cauzate prin eliberarea unui PUZ prin care imobilul lor să fie încadrat corect în categoria corespunzătoare folosinței, respectiv aceea de locuință.
Plângerea prealabilă a fost direcționată către Direcția Urbanism, pentru analiză și răspuns, fiind înștiințați petiționari în acest sens, prin adresa nr.3076/_/16.08.2011.
În ședința Consiliului G. al M. București din data de 28.09.2011 s-a dat citire plângerii prealabile formulate de către cei doi reclamanți din prezenta cauză împotriva HCGMB nr.269/2000 – fila 102 dosar, iar Direcția Urbanism a formulat către dl. P. L. M. și dna. C. M. răspunsul nr._/_ /7288/ 23.09.2011, înaintat către Registratura Primăriei M. București, răspuns care nu a fost expediat către petenți și nici ridicat de către aceștia.
La data de 23.10.2012 s-a trimis prin poștă răspunsul menționat, răspuns care, de asemenea, nu a fost ridicat de către nici unul dintre petiționari, fiind returnat în data de 03.11.2012 de Poșta Română, fiind expirat termenul de păstrare.
A mai retinut ca reclamantii au sustinut ca prin această încadrare în zona urbanistică G, destinată clădirilor de gospodărie comunală, adică a clădirilor publice, s-a produs „o intervenție artificială a statului” asupra dreptului lor de proprietate care este „practic anulat, fiind lipsit de un atribut constitutiv, esențial, ceea ce echivalează cu o expropriere nelegală”
Reclamanții pun astfel semnul egal între o expropriere, și aceea nelegală și faptul că imobilul lor este situat într-o zonă ce aparține, din punctul de vedere al reglementării urbanistice realizate la nivelul municipiului București, zonei G, zona de gospodărire comunală, ceea ce, în opinia prezentei instanțe, nici formal-juridic și nici pe fond, nu este exact.
Trebuie arătat, în primul rând, că, HCGMB nr.269/2000 prin care se aprobă PUG al M. București a reglementat amenajarea teritoriului în vederea dezvoltării urbanistice la nivelul întregului oraș - Municipiul București, văzut ca unitate administrativ-teritorială și nu a avut ca obiectiv stabilirea în mod punctual, individual, a regimului urbanistic al unui imobil sau altul de pe cuprinsul Bucureștiului.
S-a procedat astfel pentru că un plan urbanistic general este, în primul rând, un plan de reglementare, cu caracter general, nu un plan la nivel de detaliu, nici măcar un plan de reglementare pentru o zonă mai întinsă, așa cum sunt planurile urbanistice zonale, este un plan la nivel macro-teritorial, respectiv tot teritoriul municipiului și pentru zone întinse cu populație numeroasă – a se vedea criteriile din Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr.13/N/ 10.03.1999, emis în vederea aplicării HG nr.525/1996, unde se face distincția, în vederea elaborării planurilor urbanistice generale, între localitățile cu peste 100.000 locuitori și celelalte, inferioare teritorial și ca număr de populație.
Planul urbanistic general realizează clasificarea unor suprafețe întinse din teritoriul unităților administrativ–teritoriale în raport de „funcțiunile majore” ale diferitelor zone din acest teritoriu, după cum se menționează și în expunerea de motive realizată de Primarul G. de la acel moment, propunând CGMB aprobarea acestui PUG – fila 113 dosar.
Această reglementare s-a realizat, în primul rând, prin stabilirea unor zone care se încadrau în anumite clasificări urbanistice, delimitarea făcându-se, așa cum rezultă din Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr.13/N/ 10.03.1999, emis în vederea aplicării HG nr.525/1996, pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, prin identificarea funcțiunii dominante a fiecărei zone, sau a funcțiunii dominante tradiționale caracterizate de țesut urban și conformare spațială proprie așa cum menționează HG nr.525/1996.
Cu alte cuvinte, delimitarea pe zone spațiale și de aici, clasificarea zonelor urbanistice s-a realizat prin luarea în considerare a profilului dominant al fiecărei zone, gruparea părților din teritoriu pe zone realizându-se pe criteriul omogenității, al caracteristicilor comune din interiorul unor zone.
Luându-se în considerare întinderea unor zone cu profil specific, au apărut și sunt delimitate teritorial la nivelul PUG al M. București, C – zona centrală, M – zona mixtă, Z – zona de locuit, zona A – zona activităților productive, G – zona gospodăriei comunale, zona T – zona transporturilor sau chiar V – zona spațiilor verzi.
Nu înseamnă, însă, că toate imobilele, respectiv terenuri și clădirile din interiorul acestor zone corespund în totalitate caracteristicilor zonei în care au fost încadrate, ci zona în care sunt plasate are anumite trăsături dominante, pe care fiecare imobil le îndeplinește mai mult sau mai puțin, putând exista o oarecare depărtate a caracteristicilor unui imobil sau altul de caracteristicile generale ale zonei în care se află.
A mai sustinut ca art. 6 din capitolul afectat Zonei G din PUG al M. București menționează existența în subzona G1 a clădirilor cu funcțiuni de locuit – fila 45 dosar, în mod firesc, nici o zonă reglementată prin PUG nu este atât de omogenă încât să excludă total imobile cu alte destinații sau funcțiuni în afara celor ale zonei.
Această „inadecvare” este firească, într-un anumit sens, pentru că nu se putea face la nivel de plan urbanistic general o întrepătrundere a diferitelor zone în funcție de nivelul zonelor restrânse sau al parcelelor (un adevărat „puzzle”), iar soluția de rectificare a inerentelor „scăpări” asumate din start, la aprobarea PUG-ului, datorită necesităților tehnice menționate anterior, ce țin de amenajarea teritoriului, s-a constituit într-un remediu cu forță legală, prin Lg. nr.350/2001, emisă la doar un an de la adoptarea PUG al M. București.
Astfel, potrivit Lg. nr.350/2001, prin intermediul planului urbanistic zonal (PUZ) se efectuează reglementarea specifică, prin care se realizează modificări, la nivelul unor zone restrânse, în raport cu zonele avute în vedere la nivel de PUG, modificări care apoi sunt detaliate la nivel de plan urbanistic de detaliu (PUD) - la nivel de PUD nu se pot rectifica reglementări ale planurilor superioare din punct de vedere juridic, respectiv planurile de reglementare.
De aceea, în mod legal li s-a indicat reclamanților necesitatea obținerii unui PUZ – se menționează la „Regimul tehnic” din Certificatul de urbanism nr.1142 – A din 03.07.2009: „În conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 – republicată în 2004 ..PUG aprobat cu HCGMB 269/21.12.2000, pe terenul în cauză se pot autoriza construcții noi numai după întocmirea și aprobarea în condițiile legii a unui PUZ în zonă.
În prezent chiar există un asemenea PUZ pe care reclamanții îl pot folosi, este cel pentru ., (indicat de ei în cererea de chemare în judecată), sau, oricum, în cazul în care nu îl pot utiliza pe acesta, pot propune Consiliului G. al M. București (sau Local al Sectorului 5 în funcție d ecriteriile avute în vedere potrivit Lg. nr.350/2001) elaborarea și aprobarea unui PUZ pentru zona imobilului lor, cu indicatori care să deroge de la cei ai zonei G1.
În acest sens, sunt aplicabile prevederile art.32 lin.1 din Lg. nr.350/2001, care reglementează posibilitatea modificării prevederilor documentației de urbanism, adică a PUG: „În cazul în care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se solicită o modificare a prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă sau dacă condițiile specifice ale amplasamentului ori natura obiectivelor de investiții o impun, autoritatea publică locală are dreptul ca, după caz, prin certificatul de urbanism: a) să respingă în mod justificat cererea de modificare a prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate; b) să condiționeze autorizarea investiției de elaborarea și aprobarea de către autoritatea publică locală competentă a unui plan urbanistic zonal;”
Daca ar fi exercitat abuziv dreptul de inițiativă, în sensul că autoritatea administrativă nu ar înțelege să inițieze acest demers, transformând-o într-una pur potestativă, ceea ce, în mod clar, nu este intenția legii, reclamanții au deschisă calea instanței în vederea obligării autorității administrative pentru emiterea unui asemenea PUZ, dar după sesizarea făcută conform legii în acest sens.
Reclamanții din prezenta cauză nu și-au exercitat însă dreptul de sesizare al autorității administrative abilitate, în conformitate cu legea, respectiv nu au solicitat emiterea unui certificat de urbanism în vederea modificării prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, deci ale PUG-ului în ceea ce privește zona terenului lor, în sensul prevederilor art.32 alin.1 din Lg. nr.350/2001, Certificatul de Urbanism nr.1142 – A din 03.07.2009, nu poate fi considerat în acest sens, pentru că l-au solicitat strict în scop de informare, așa cum se menționează în chiar cuprinsul acestui act.
Din acest punct de vedere, nu se poate constata refuzul nejustificat al autorității administrative de exercitare a inițiativei pentru elaborarea și emiterea unui PUZ, cererea prin care se solicită aceasta autorității administrative este plângerea prealabilă – a se vedea fila 12 dosar – care nu este actul prin care, conform legii, să se solicite aprobarea unui PUZ.
Mai mult, se pune și problema inițiativei pentru acest PUZ, dar și a sarcinii referitoare la elaborarea și depunerea documentației și, mai ales, a competenței de emitere a acestui PUZ, respectiv la nivelul Primarului G., cu aprobare de către CGMB sau la nivelul primarului de sector cu aprobare de către consiliul local.
Aceasta pentru că, la nivelul imobilului de la adresa ., Sector 5, adică imobilul vecin al reclamanților, PUZ s-a emis de către CGMB, însă pentru o clădire destinată, ca funcțiune, birourilor, centrului comercial, mall, iar reclamanții doresc elaborarea unui PUZ pentru un imobil ce va avea destinația de locuință, așa cum o are și în prezent.
Oricum, este cert că reclamanții nu au sesizat autoritățile administrative, indiferent de competența acestora, pentru modificarea prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, în forma menționată de lege, au adresat direct cererea printr-un act căreia nu i se poate da o soluționare în sensul exercitării inițiativei de către autoritatea locală pentru elaborarea de PUZ – este vorba de o plângere prealabilă, ce are un regim juridic distinct (potrivit art.2 alin.1 lit.j prin aceasta se urmărește reexaminarea sau revocarea unui act administrativ) și nici nu au elaborat sau depus o documentație în vederea aprobării unui PUZ.
Instanta de fond a mai sustinut ca nu se poate aproba o cerere formulata direct in instanta, rapind dreptul autoritatii administrative de la nivel local de a analiza o sesizare valabila pentru indeplinirea atributiilor ce ii revind si ca nu exista un refuz nejustificat al paratilor.
De asemenea, a opinat ca nu s-a anulat un drept de proprietate, așa cum afirmă reclamanții, nici nu s-a realizat o expropriere a acestora ci, potrivit mecanismului de reglementare urbanistică prezentat anterior, imobilul lor, teren și clădire cu funcțiunea de locuință este inclus, ca urmare a zonificării realizate prin PUG al M. București, într-o zonă cu funcția dominantă de gospodărie comunală, mai precis subzonei G1 – construcții și amenajări pentru gospodărie comunală.
Aceasta înseamnă doar că parametrii dominanți, dar nu exhaustivi, ai zonei duc, în cele mai mulate cazuri, la afectarea imobilelor pentru acest tip funcțional, însă nu transformă caracteristicile edificiului proprietate a reclamanților într-un imobil afectat gospodăriei comunale, nici nu îl transferă în domeniul public sau privat al statului și, cu atât mai puțin, nu realizează o expropriere.
Reclamanții sunt nevoiți să solicite aprobarea unui PUZ, pentru că imobilul lor nu se încadrează în caracteristicile zonei în care se află situat, însă această diferențiere nu înseamnă nici schimbarea, prin PUG a titularului proprietății și, cu atât mai puțin, o schimbare a destinației imobilului – teren – construcție, din imobil destinat locuinței, în imobil afectat gospodăriei comunale.
Este, cel mult, o restrângere a dreptului de proprietate, în cazul reclamanților doar temporară, pentru că aceștia nu pot construi direct, ci după elaborarea unui PUZ.
Nu este vorba despre o expropriere iar din acte rezuta ca reclamantii sunt proprietarii terenului si a constructiei cu cinci camere si dependinte din ..
O eventuală restrângere a dreptului de proprietate, adică o ingerință a statului în exercitarea dreptului de proprietate de către titularul acestuia nu este, de plano, interzisă absolut, mai ales când este vorba doar de restrângerea unuia dintre prerogativele acestui drept, pentru că reclamanții nu sunt lipsiți de atributul administrării sau, cu atât mai mult, de cel al dispoziției asupra imobilului, ci eventual, sunt lipsiți de folosința supra bunului în sensul pe care doresc să îl dea aceștia.
S-a apricat ca ingerinta statului, daca se poate retine o astfel de ingerinta nu s-a realizat prin incalcarea instrumentelor internationale in domeniul drepturilor si libertatilor fundamentele ale omului.
În condițiile în care nu s-a realizat nici o expropriere, așa cum afirmă reclamanții, nici o schimbare a caracteristicilor imobilului lor din imobil afectat destinației de locuință familială în imobil destinat funcțiunilor publice de gospodărire comunală, iar eventuala lipsă de folosință nu a produs nici un efect concret, faptic și, așa cum s-a menționat, înscrisurile depuse în dosar sunt clare în acest sens, reclamanții au fost și sunt proprietarii imobilului din ., Sector 5, nu se justifică restituirea impozitului achitat din 2000 până în prezent de către aceștia.
Imobilul reclamanților este, așa cum afirmă chiar aceștia, proprietate privată, proprietate particulară, nu proprietate de stat, chiar dacă, eventual, în zonă, preponderente sau majoritare sunt imobilele proprietate de stat.
Acest aspect este esențial în stabilirea impozitului clasificarea se face în legătură cu tipul de proprietate, publică sau privată, iar impozitul este datorat de către reclamanți în calitate de proprietari ai imobilului teren și construcție, potrivit dispozițiilor Lg. nr.189/1998 privind finanțele publice locale, în vigoare pentru anii 2000 – 2003.
Reclamanții nu pot fi scutiți de plata acestui impozit pentru că imobilul nu are regimul juridic ce poate asigura această scutire și nici nu poate fi asimilat unui asemenea imobil, nici nu este proprietate de stat (cum s-a arătat anterior) și nici nu este afectat unui serviciu public, eventual de gospodărire comunală, prin simplul fapt că este încadrat în zona G1.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantii care au solicitat admiterea recursului si casarea hotararii atacate.
Dupa ce au reiterat aspecte privind situatia de fapt, retinuta pe larg si corect de catre instanta de fond, recurentii au apreciat ca actuala incadrare urbanistica prevazuta in PUG si stabilita in sarcina imobilului lor este o greseala.
Dupa cum reiese din adresa nr. DE/SP 92.244/17.01.2013 depoul și autogara R.A.T.B. aflate pe terenul vecin cu al reclamantilor, situat între imobilul lor și cel de la numărul 152 are drept adresă poștală ..
Practic, prin această situație imobilul de stat este considerat un bun principal iar terenul lor un bun accesoriu care imprumută caracteristicile urbanistice ale celuilalt bun și care potrivit adresei face parte integrantă din cel al statului, lucru care contravine legislației în vigoare tinându-se cont că nu a existat o expropriere în acest sens.
Au apreciat că deturnarea numărului de identificare poștală care a avut drept urmare stabilirea unui regim urbanistic aplicabil numai proprietăților de stat în sarcina unei proprietăți private precum și inexistența unor condiții impuse de legislația europeană și națională care să justifice ingerința statului in dreptul de proprietate privat nu pot decât conduce la considerentul că dreptul lor de proprietate a fost încălcat prin acțiunile întreprinse de către pârâte.
Recurentii au mai sustinut ca nu au posibilitatea de a edifica o consrutie pe terenul proprietatea lor, fata de mentiunile din certificatul de urbanism fiind necesara intocmirea unui PUZ, lucru interzis particularilor prin legea nr. 350/2004.
Au aratat ca sutistinerile paratei sunt gresita deoarece subzona CB3 nu este incadrata in zona G1 si daca ar fi existat o astfel de meniune nu ar fi staruit in judecata, deoarece ar fi putut construi.
Este adevarat ca statul poate stabili anumite limitari urbanistice cu privire la proprietatea privata insa cu respectarea unor conditii, care in opinia reclamantilor nu exista in prezenta cauza.
Instanta de fond a retinut gresit ca nu au cerut emiterea unui PUZ fata de plangerea prealabila in care au descris situatia si au cerut emiterea unui astfel de inscris.
Au mai sustinut ca sentitna are motivari contradictorii deoarece pe de oparte a apreciat ca in momentul de fata particularii nu pot promova un PUZ, iar pe de alta parte sunt indrumati la elaborarea unui PUZ.
Nu s-au motivat capetele de3 cerere privind solicitarea de obligarea paratelor la eliberarea unui PUZ.
De asemenea, au aratat ca nu au solicitat inapoierea impozitului platit ci doar plata unor daune pentru privarea pe care o apreciaza abuziva si nelgala.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 7, art. 304 pct. 9, art |f|| Cod procedură civilă, O.U.G. 17/2001, Constituția României cu modificările și completările ulterioare, Legea 350/2001, Legea 50/1991 cu modificările și completările ulterioare, Legea 554/2004.
Recurentii au solicitat preschimbarea termenului de judecata, cerere respinsa prin incheierea din 20.05.2013.
La 24.05.2013 recurentul a depus taxa de timbru si timbru judiciar si inscrisuri.
Intimatul CGMB a depus intampinare la 25.11.2013 prim care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La 20.01.2014 a dpeus intampinare si MUNICIPIUL BUCURESTI prin Primarul G., prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului intrucat au fost invocate numai motive de netemeinicie nu si de nelegalitate ale hotararii atacate.
Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La 20.01.2014 a fost depusa decizia nr. 694/28.06.2012 a Curtii Constitutionale prin care a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate ridicata de reclamanti ., exceptie privind dispozitii ale legii nr. 350/2001.
Totodata a fost depusa si decizia nr. 310/23.01.2012 a acestei instante.
La 3.03.2014 intimatii parati au depus concluzii scrise.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii recursului se retine ca potrivit art. 3041 cod procedura civila (1865), in vigoare la momentul introducerii actiunii si aplicabil prezentei cauze conform art. 24 din noul cod de procedura civila, recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevazute in art. 304, instanta putand sa examineze cauza sub toate aspectele.
Prin urmare faptul ca nu ar fi fost indicate motive de nelegalitate sau motivele de casare de la art. 304 cod procedura civila nu inseamna ca recursul este inadmisibil.
Mai mult decat atat recurentii au invocat si motivarea contradictorie a sentintei atacate si au precizat ca temei juridic dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 cod procedura civila (1865).
Astfel se constata neintemeiata exceptia inadmisibilitatii recursului, exceptie ce urmeaza a fi respinsa conform dispozitiilor mai sus indicate.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Nu se pot retine sustinerile recurentilor ca actuala incadrare urbanistica prevazuta in PUG este o greseala care ar avea originea in preluarea gresita a numarului postal al imobilului reclamantilor de un depou si o autogara a RATB aflata pe un teren vecin cu cel al reclamantilor.
Un singur imobil nu poate da incadrarea sau stabilirea unei intregi zone in PUG.
Chiar daca s-ar admite o astfel de ipoteza incadrarea . in PUG se face in functie de caracteristica dominanta a unei zone, asa cum in mod corect a retinut instanta de fond fata de Ordinul MLPAT nr. 13/N/1999 si art. 46 din legea nr. 350/2001 (in special al. 2 lit c).
F. de dimensiunile terenului proprietatea reclamantilor in mod evident ca acesta nu putea da caracterul zonei respective sau nu justifica incadrarea unor suprafete mari de teren cum este cea apartinand RATB si complexului comercial din zona in zona constructiilor de locuinte.
De asemenea tot corect instanta de fond a retinut ca HCGMB nr. 269/2000 nu contravine nici dispozitiilor legale si nu echivaleaza cu o expropriere, asa cum au sustinut reclamantii.
Mai mult decat relevanta este decizia Curtii Constitutionale nr. 694/28.06.2012 pronuntata . neconstitutionalitate a unor dispozitii din legea nr. 350/2001 invocata chiar de catre recurentii reclamanti.
Astfel, Curtea Constituțională a statuat ca „nu poate reține ... criticile referitoare la realizarea unei exproprieri, prin faptul că, fără obținerea modificărilor prevederilor documentațiilor de urbanism, titularul dreptului de proprietate - persoană fizică - ce are ca obiect un bun imobil cu destinația de locuință este împiedicat să exercite neîngrădit atributele specifice dreptului de proprietate - usus, fructus și abusus. Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, dreptul de proprietate nu are caracter absolut, conținutul și limitele sale fiind stabilite de lege.
În cazul de față, însă, nici nu se pune problema restrângerii exercițiului dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate, ca orice al drept, trebuie exercitat cu bună-credință și în acord cu interesele și drepturile altor titulari de drepturi sau cu interesul general al societății sau al unei comunități determinate. Normele legale referitoare la amenajarea teritoriului și urbanismul, reglementate de Legea nr. 350/2001, urmăresc tocmai obținerea unui echilibru rezonabil între interesele particulare ale titularilor dreptului de proprietate și interesul public ce constă în protejarea mediului și asigurarea dreptului la un mediu sănătos, garantat de art. 35 din Constituție. Pentru evitarea abuzurilor în domeniul construcțiilor, cu consecințe extrem de grave asupra dezideratului de armonizare a mediului urban concomitent cu protejarea mediului natural, legea cuprinde anumite reguli privind regimul autorizațiilor de construire, elaborate, evident, în funcție de natura, obiectivul și impactul social al fiecărui tip de construcție. Respectarea acestor reguli nu poate fi convertită într-o pretinsă îngrădire a exercitării dreptului de proprietate, așa cum susțin autorii excepției. Faptul că aceștia nu se află în ipotezele normelor legale ce reglementează situațiile în care autoritatea publică locală poate accepta, sub anumite condiții stricte, cererea de modificare a prevederilor documentațiilor de urbanism, nu înseamnă că actul normativ în cauză instituie o discriminare în defavoarea acestora sau că este afectat dreptul lor de proprietate.”
De altfel reclamantii s-au folosit in continuare de imobilul proprietatea lor conform destinatiei sale, isi pot administra bunul si pot dispune de acesta.
Bunul nu a devenit nicidecum inutilizabil, asa cum sustin reclamantii in actiune.
Faptul incadrarii zonei din care face parte si imobilul reclamantilor in subzona G1, nu inseamna ca a operat vreo expropriere, ori ca reclamantii nu isi pot folosi in continuare imobilul potrivit destinatiei sale initiale.
Si daca reclamantii doresc edificarea unei noi constructii pe terenul ce le apartine au aceasta posibilitate dupa intocmirea si aprobarea unui PUZ pentru zona respectiva, fapt inserat si in certificatul de urbanism anexat cererii introductive.
Instanta de fond a facut referire la existenta unui PUZ in zona, fapt ce demonstreaza ca este posibila elaborarea si adoptarea unui astfel de plan si in cazul in care reclamantii doresc sa realizeze alte constructii decat cele aprobate prin PUG si PUZ-ul deja existent.
Revenind la sustinerile recurentilor este de subliniat ca nu faptul ca imobilul de stat ar fi fost considerat bun principal, iar imobilul reclamantnilor bun accesoriu ar fi stat la baza stabilirii zonei respective in subzona G1, ci asa cum am aratat in precedent dimensiunile terenurilor cu o anumita destinatie.
Este adevarat ca in prezent particularii nu pot avea initiativa elaborarii planuirilor urbanistice prevazute la art. 54 al. 2 din legea nr. 350/2001 (art. 50 al. 1 din aceeasi lege) insa acest lucru nu inseamna ca nu pot fi sesizate organele in drept cu o cerere privind elaborarea unor astfel de planuri, mai ales in conditiile in care art. 54 al. 2 prevede expres ca asemenea planuri se finanteaza de persoanele interesate.
In acest context se retine ca reclamantii nu au efectuat demersurile prevazute de art. 32 din legea nr. 350/2001, respectiv nu au solicitat prin cererea „pentru emiterea certificatului de urbanism... o modificare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă” si astfel autoritatea competenta nu s-a pronuntat . trei variante de la lit a-e ale aliniatului 1 al articolului invocat.
Potrivit aliniatului 3 al aceluiasi articol avizul de oportunitate se emite in baza unei solicitari scrise insotite de piese scrise si desenate privind investitia si situatia din zona.
Ori reclamantii nu au facut dovada unor astfel de demersuri, pentru a aprecia ca paratii au refuzat nejustificat aprobarea sau adoptarea unui PUZ.
Este adevarat ca prin plangerea prealabila recurentii reclamanti au cerut emiterea unui PUZ insa nu in baza unei cereri si a unei documentatii care sa respecte prevederile legale mai sus indicate, ci doar ca o consecinta a anularii partiale a PUD-ului, a HCGMB nr. 269/2000.
In acest context in mod corect instanta de fond a retinut ca plangerea prealabila nu poate fi retinuta ca o cerere valabila de solicitare a unui PUZ, aceasta cerere nefiind insotita de documentatia necesara.
Tot corect s-a retinut si ca abia dupa sesizarea autoritatii competente si dupa pronuntarea acesteia se poate cenzura eventual atitudinerea autoritatii de a refuza emiterea actului administrativ respectiv.
Ori la art. 32 al. 1 din legea nr. 350/2001 am vazut ca in primul rand trebuie solicitata o modificare a documentatiei de urbanism prin cererea pentru emiterea unui certificat de urbanism, iar o astfel de cerere nici nu este de competenta paratilor din cauza de fata.
Nu se poate retine nici ca instanta de fond nu s-a pronuntat pe capatul de cerere privind obligarea paratilor la eliberarea unui PUZ, deoarece la paragraful 2 al penultimei pagini a sentintei s-a retinut ca reclamantii nu au urmat procedura legala de eliberare a unui PUZ si ca nu se poate specula cu privire la rezultatul unor astfel de demersuri.
Nu este necesar ca instanta sa fi aratat expres ca respinge acest capat de cerere, atata timp cat din motivare, asa cum am aratat, reiese ca cererea in integralitate nu este intemeiata.
Mai mult am vazut ca in plangerea prealabila eliberarea PUZ-ului a fost solicitata ca o consecinta a anularii partiale a PUG-ului, ca o modalitate de reparare a unui prejudiciu si nu ca o solicitare separata insotita de o anumita documentatie.
Prin urmare evident ca motivarea in privinta respingerii capatului de cerere principal, reprezinta o motivare si a respingerii cererii subsidiare, ori accesorii.
In privinta impozitului, se retine ca respingerea principalului capat de cerere atrage de la sine respingerea oricaror cereri de despagubiri dar in plus instanta de fond a aratat de ce impozitul nu poate fi restituit.
Mai mult nu se putea nici considera ca prejudiciul suferit de reclamanti ar avea vreo legatura cu impozitul datorat de acestia pentru imobil.
Hotararea atacata nu este lipsita nici de temei legal si nici nu a fost data cu aplicrea gresita a legii, nici nu contine motive contradictorii de natura a schimba solutia pronuntata in cauza.
D. urmare se constata legala si temeinica sentinta atacata si nefondat recursul si in baza art. 299 si urmatoarele, 304, 3041 cod procedura civila (1865), art. 1, 10,18 din legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului.
Respinge recursul formulat de reclamanții P. L. M. și C. M. împotriva sentinței civile nr. 4514/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți C. G. AL M. BUCUREȘTI și PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red. C.P. /2 ex./
Jud. Fond. M. D.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1145/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 4008/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
