Pretentii. Decizia nr. 5899/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5899/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 48920/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5899
Ședința publică de la data de 02.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. A. F.
JUDECĂTOR – H. P.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - H. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1261/21.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. D. și intimata – pârâtă- chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod proc. civ., constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea inregistrata sub nr._ reclamantul D. C. M., in contradictoriu cu parata Administratia Finantelor Publice Sector 4 Bucuresti și Administrația F. pentru Mediu, a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna:
1)obligarea paratelor la restituirea sumei de 2.758 lei achitata cu titlu de taxa pe poluare, actualizata cu rata inflatiei;
2)obligarea paratelor la plata dobanzii legale aferenta sumei anterior mentionate cu incepere de la data platii (30.11.2009) si pana la restituirea efectiva a sumei;
3)obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus inscrisuri.
In aparare, conform prevederilor art. 115 si urm. C.proc.civ., parata a depus intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii. Totodata, conform prevederilor art. 60 si urm. C.proc.civ., parata a depus cerere de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu.
Prin sentința civilă nr.1261 din 21.02.2014 Tribunalul București Secția de contencios administrativ și fiscal a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata Administratia Finantelor Publice Sector 4; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu și a respins în consecință acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
Prin aceeași sentință, tribunalul a admis acțiunea reclamantului, a obligat parata Administratia Finantelor Publice Sector 4 sa restituie reclamantului suma incasata cu titlu de taxa pe poluare pentru autovehicule, actualizata cu rata inflatiei, cu dobanda legala in materie fiscala, calculata cu incepere din ziua platii taxei si pana la data stingerii obligatiei de restituire precum și la plata sumei de 239,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reține că reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul marca Ford, inmatriculat pentru prima data in Republica Franceză, la data de 26.03.2008 .
La data de 15.03.2012, reclamantul a achitat la unitatea de trezorerie din cadrul paratei suma reprezentand taxa pe poluare pentru autovehicule.
Prin cererea inregistrata la registratura paratei sub nr._/23.11.2012, reclamantul a solicitat paratei restituirea sumei platita cu titlu de taxa pe poluare, solicitare respinsă de pârâtă.
Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 4, întrucât singurul organ fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata . contencios fiscal avand ca obiect obligarea la restituirea sumei reprezentand echivalentul taxei in discutie este parata din prezenta cauza.
Pe fond, tribunalul reține, în esență, că taxa prevăzută de Legea nr.9/2012 diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, Legea nr.9/2012 este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Spania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
In raport de considerentele mai sus expuse, suma echivalenta taxei pe poluare stabilita prin aceasta decizie a fost platita de reclamant ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale de catre parata, intrand sub incidenta prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc.
In consecinta, refuzul paratei de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea sumei achitate cu titlu de taxa pe poluare are caracter nejustificat, in sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Întemeiată este și cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, în raport de prevederile deciziei preliminare, pronunțată în cauza C 565/11 precum și cererea de obligare a paratei la plata sumei de 239,3 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu avocat, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 4, reprezentată prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, recurenta susține că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 4 cât și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cât timp administrația financiară are exclusiv atribuția de colectare a taxei de poluare, taxă ce se face venit la Administrația F. de Mediu.
Recurenta arată că in mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare in judecata si a dispus restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, precizând că plata taxei de poluare a cărei restituire se solicita, a fost efectuată in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, respectiv dispozițiile Legii nr.9/2012.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. în această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Taxa de primă înmatriculare nu intră în categoria taxelor vamale care se percep numai în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre ale Uniunii Europene ci se aplică, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate în România indiferent dacă provin din producția internă sau din spațiul comunitar.
Față de susținerea reclamantei că taxa ar fi discriminatorie, recurenta afirmă că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România, astfel că în cazul în care suntem în prezenta acelorași specificații tehnice, legislația națională prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene și de altfel 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxă de înmatriculare.
În ceea ce privește soluția de obligare la plata dobânzii legale, recurenta arată că pretenția reclamantului a fost adresată direct instanței, contrar dispozițiilor art.124 din O.G. nr.92/2003, iar din cuprinsul acelorași dispoziții rezultă că perosana interesată are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70 după caz.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul civil de față, pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, curtea constată că în conformitate cu prevederile art. 7 din OUG nr.50/2008, stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de catre contribuabili, se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. În atare context legal, în mod just a respins instanța fondului excepția invocată de recurentă, neavând relevanță faptul că taxa astfel colectată se face venit la AFM ci calitatea recurentei de autoritate fiscală competentă.
În fond, curtea constată că prima instanța a făcut o corectă dezlegare a compatibilității dispozițiilor art. 4 din Legea nr.9/2012 cu prevederile art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
În afara celor menționate de tribunal, se impune a fi subliniat că prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Aceeași interpretare este dată de CJUE în cauzele C-263/10 N. și cauzele conexate C-29/11 Sfichi și C-30/11 I..
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Similar, prin ordonanța din 3.2.2014 pronunțată în cauzele conexate C-97/13 ȘI C-214/13, Curtea reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr.9/2012, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În egală măsură, considerentele tribunalului cu privire la temeinicia cererii de acordare a dobânzii legale sunt pe deplin valabile, reflectând aplicarea principiului reparării integrale și efective a prejudiciului suferit de reclamant prin impunerea taxei cu încălcarea principiului supremației dreptului comunitar.
De altfel, prin decizia preliminara pronuntata in cauza C-565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu), C.J.U.E. a statuat că: „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, astfel că în mod greșit susține recurenta nelegalitatea hotărârii, prin raportare la nerespectarea condițiilor prevăzute de OG nr.92/2003.
Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este justificată, având în vedere că dispozițiile art. 274 C.proc.civ. nu condiționează o atare pretenție de dovada relei credințe a părții împotriva căreia se îndreaptă solicitarea, fiind necesar și suficient ca partea care le pretinde să probeze că a avansat aceste cheltuieli și de asemenea, partea căreia i se opun cheltuielile să fi căzut în pretenții, condiții îndeplinite în cauză.
În atare context, acțiunea reclamantului intimat, prin care solicită restituirea taxei percepute în baza unui act normativ incompatibil cu legislația comunitară este admisibilă pe tărâmul dispozițiilor art.117 litera d din O.G. nr.50/2008 și întemeiată, considerente pentru care recursul civil de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1261/21.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. D. și intimata – pârâtă- chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.09.2014.
Președinte Judecător Judecător
G. A. F. H. P. C. P.
Grefier
M. H.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2399/2014. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2217/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
