Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 8298/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 8298/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 566/87/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.8298
Ședința publică de la 10.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I. C. G.
JUDECĂTOR C. M. F.
JUDECĂTOR C. P.
GREFIER N. GRAȚIELA S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN TELEORMAN împotriva sentinței civile nr.327/08. 05.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. G. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 03.07.2014 intimatul-reclamant a depus întâmpinare în două exemplare din care un exemplar a fost comunicat și recurentului-pârât care, la data de 22.09.2014 a depus răspuns la întâmpinare. De asemenea se mai învederează că prin cererea de recurs, recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține recursul în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 327 din 08.05.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul P. G. G. împotriva pârâtului Președintele C. Județean Teleorman și s-a dispus anularea Dispoziției nr. 920/30.12.2013 emisă de pârât, exonerarea reclamantului de la plata sumei de 2400 lei și restituirea către reclamant a sumelor reținute în temeiul dispoziției anulate. Prin aceeași sentință a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării deciziei contestate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Președintele C. Județean solicitând casarea în parte a sentinței recurate pe care o consideră în parte vădit netemeinică și esențial nelegală.
În motivarea recursului, recurentul arată că Sentința civilă a Tribunalului Teleorman nr. 327/08.05.2014 se impune a fi casată în parte pentru motivul prevăzut la art. 488, alin. (1) pct. 8 din Codul de Procedură Civilă, respectiv consideră că sentința civilă prin care instanța de fond a dispus: anularea dispoziției de imputare, exonerarea reclamantului de la plata sumei de 2400 lei, restituirea sumelor reținute din suma imputată, admiterea tardivității dispoziției contestate este lipsită de temei legal, în sensul că, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material după cum va arăta în continuare.
In "dovedirea excepției tardivității" instanța de fond a reținut că "din actele dosarului rezultă că paguba produsă instituției publice constând în plata drepturilor speciale acordate salariaților in baza acordului colectiv de muncă, aferente perioadei ianuarie - iunie 2011, a fost constatată de organele de control ale Curții de Conturi si a fost cunoscută de pârât începând cu anul 2011", însă aceste considerente nu pot constitui fundament legal în menținerea ca legală a sentinței recurate, având în vedere că, constatarea pagubei de către autoritatea publică județeană s-a făcut la data de 30 decembrie 2013 prin referatul nr._ întocmit de către Direcția economică buget - finanțe din cadrul instituției recurente.
Astfel, arată că individualizarea pagubei cauzată de reclamant s-a făcut prin referatul întocmit de către Direcția economică buget - finanțe din cadrul C. Județean Teleorman, în baza acestuia fiind emisă decizia de imputare (dispoziția nr. 920/30.12.2013) în termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Faptul că în urma controlului efectuat Curtea de Conturi a constatat că au fost aduse prejudicii bugetului C. Județean Teleorman prin plata unor drepturi salariale necuvenite către funcționarii publici nu conduce la concluzia că la această dată a fost constatată paguba cauzată de către reclamant instituției recurente, motiv pentru care apreciază că simpla referire a judecătorului fondului potrivit căreia "constatarea pagubei și existenta ei au fost cunoscute de pârât anterior întocmirii referatului. În lipsa unor mijloace de probă care să dovedească cele afirmate nu poate constitui fundament legal în menținerea ca temeinică și legală a sentinței a cărei casare în parte o solicită.
Din cele precizate anterior, reiese că dispoziția de impunere contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice in situațiile prevăzute la art. 84 lit. "a" și "b" se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, constatare ce s-a materializat prin întocmirea referatului nr._/30.12.2013 de către direcția de specialitate din cadrul instituției pârâte, motiv pentru care solicită admiterea recursului si să se constatate că Președintele C. Județean Teleorman a emis dispoziția de imputare în termenul prevăzut la art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată, modificată și completată.
De asemenea, cu privire la celelalte "argumente" reținute de către judecătorul fondului in considerentele sentinței a cărei casare in parte o solicită, invocă următoarele:
Urmare a unui control, efectuat în perioada 02.06. - 15.07.2011 de o echipă de auditori publici externi, din cadrul Camerei de Conturi Teleorman, a fost emisă Decizia nr. 39 din 9 august 2011 a Camerei de Conturi Teleorman.
La baza acordării drepturilor de natură salarială acordate funcționarilor publici din cadrul C. Județean Teleorman au stat Acordul colectiv de muncă nr. 3930/06.04.2009, încheiat între unitatea angajatoare și salariații funcționari publici.
Învederează instanței că, prin Decizia nr. 39 din 9 august 2011 Camera de Conturi Teleorman a constatat că au fost aduse prejudicii bugetului C. Județean Teleorman prin plăți necuvenite încasate de către funcționarii publici, solicitându-se C. Județean Teleorman luarea măsurilor necesare pentru recuperarea acestora.
Astfel, Consiliul Județean Teleorman a solicitat instanței de judecată anularea Deciziei nr. 39/09.08.2011 emisă de Camera de Conturi Teleorman, cerere ce a constituit obiectul dosarului nr._ .
După analizarea și administrarea probelor, Tribunalul Teleorman prin Sentința civilă nr. 1214/12.12.2012, a admis în parte contestația formulată de Consiliul Județean Teleorman, în sensul că pe de o parte constată că măsurile din decizia 39/2011 a Camerei de Conturi Teleorman privind creanțele bugetului consiliului județean și măsurile pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora vizând perioada 2008-2010 își încetează de drept efectele urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 84/2012, iar pe de altă parte respinge contestația împotriva aceleași decizii vizând perioada ianuarie 2011-iunie 2011, ca nefondată.
Împotriva Sentinței Tribunalului Teleorman nr. 1214/12.12.2012, pronunțată în dosarul nr._ cu privire la respingerea contestației noastre împotriva deciziei nr. 39/2011 a Camerei de Conturi Teleorman pentru perioada ianuarie 2011-iunie 2011, Consiliul Județean Teleorman a formulat recurs în termen legal.
Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr. 3978/7.10.2013 pronunțată în același dosar a respins recursul C. Județean Teleorman ca nefondat și admite recursul formulat de recurenta pârâtă Curtea de Conturi a României, modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge în tot acțiunile formulate de reclamantul Consiliul Județean Teleorman în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a României și menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
În anul 2011 a fost emisă o dispoziție pe numele reclamantului, menționându-se întreaga sumă imputată acestuia pentru perioada iunie 2008 - iunie 2011, sumă în care a fost inclusă și suma de 2400 lei pe care reclamantul o contestă. Urmare a apariției Legii nr. 84/2012, prin care s-a exonerat perioada iunie 2008 - decembrie 2010, s-a emis o nouă dispoziție prin care i s-a adus la cunoștință reclamantului debitul, aferentă perioadei cuprinsă între lunile ianuarie - iunie 2011.
Având în vedere argumentele si considerentele reținute de către judecătorii Curții de Apel București în Decizia nr. 3978/2013 pronunțată în dosarul nr._, Președintele C. Județean Teleorman prin intermediul dispoziției contestate nu a făcut altceva decât să pună în executare măsurile care reies din interpretarea Deciziei nr. 3978/2013 privind recuperarea drepturilor salariale acordate funcționarilor publici în perioada ianuarie-iunie 2011, în baza Acordului colectiv de muncă, așa cum au solicitat și controlorii Camerei de Conturi Teleorman prin măsurile dispuse în cuprinsul prevederilor art. 3 pct. "b" din Decizia nr. 39/9.08.2011.
Astfel, pentru a preveni consecințele juridice ale nepunerii în executare a Deciziei nr. 3978/7.10.2013, raportat la considerentele menționate în cuprinsul acesteia, Președintele C. Județean Teleorman a emis in mod temeinic și legal dispoziția nr. 920/2013 prin care s-a dispus recuperarea sumei de 2400 lei reprezentând drepturi speciale acordate reclamantului în perioada ianuarie - iunie 2011.
Potrivit art. 84 lit.b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”, iar recuperarea acestora se dispune conform art.85 alin.(l) din aceeași lege prin emiterea de către conducerea autorității publice a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
Art. 117 din Legea nr. 188/1999 republicată, modificată și completată stabilește că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice".
Dispozițiile art. 257 din Codul Muncii, republicat cu modificările și completările ulterioare, statuează că "Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reține în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă".
Recurentul apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile a funcționarilor publici, Președintele C. Județean Teleorman luând în considerare decizia Curții de Apel București nr. 3978/2013 pronunțată în dosarul nr._ * a emis dispoziția nr. 920/2013 pentru recuperarea prejudiciului cauzat instituției de către d-1 P. G. funcționar public în cadrul C. Județean Teleorman, urmare a încasării în mod necuvenit de către aceasta a unor drepturi speciale în perioada ianuarie-iunie 2011.
Astfel, s-au respectat dispozițiile art. 84 lit. "b", art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată modificată și completată, respectiv a prevederilor art. 169 alin. (2) și art. 257 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Consideră că în mod nefondat judecătorul care a soluționat dosarul pe fond a exonerat reclamantul de la plata sumei imputate de 2400 lei, deoarece solicită să se observe că din interpretarea considerentelor Deciziei nr. 3978/2013 pronunțată în dosarul nr._ *, reiese că judecătorii Curții de Apel București au statuat că prevederile Legii nr. 84/2012, se aplică personalului din sectorul bugetar ale căror venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010, respectiv (31 decembrie 2010), ci nicidecum perioadei ianuarie - iunie 2011, motiv pentru care luând în considerare și aceste argumentele solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Land în considerare cele precizate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat casarea în parte a Sentinței civile nr. 327/08.05.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ și să se constatate că instanța de fond în mod neîntemeiat și nefondat a dispus: anularea dispoziției de imputare, exonerarea reclamantului de la plata sumei de 2400 lei, restituirea sumelor reținute din suma imputată respectiv a admis excepția tardivității dispoziției contestate, iar pe cale de consecință să se respingă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată și nefondată și să se mențină ca temeinică și legală dispoziția Președintelui C. Județean Teleorman nr. 920/2013.
Prin întâmpinarea depusă de intimatul-reclamant P. G. G. s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 488 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Motivul pentru care instanța de fond a dispus anularea Dispoziției de imputare contestate de intimatul-reclamant l-a reprezentat faptul că dispoziția ar fi fost emisă tardiv.
În ceea ce privește termenul de emitere a dispoziției de imputare având ca obiect drepturi salariale primite necuvenit de un funcționar public, Curtea reține că, așa cum reține instanța de fond și arată și recurentul, este prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarului public care are următorul conținut:
„Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile”.
Rezultă că termenul în care recurentul-pârât avea obligația de a emite dispoziția de imputare a sumelor primite necuvenit de intimatul-reclamant era de 30 de zile de la constatarea pagubei.
În ceea ce privește constatarea pagubei, Curtea apreciază că aceasta nu s-a realizat prin referatul din 30.12.2013 întocmit de Direcția economică, buget –finanțe a C. Județean Teleorman, cum susține recurentul, ci prin Decizia Curții de Conturi – Camera de Conturi Teleorman nr. 39/2011 care a reținut efectuarea plăților nelegale în temeiul Acordului/contractului colectiv de muncă. Având în vedere că decizia Curții de Conturi a fost contestată de Consiliul Județean Teleorman, se poate reține cel mult că pe perioadă derulării procedurii de contestare, atât în procedura administrativă cât și cea judecătorească, prejudiciul constatat prin respectiva decizie nu era cert, însă la momentul soluționării definitive și irevocabile a acțiunii formulată împotriva deciziei Curții de Conturi, prejudiciul a căpătat un caracter cert iar reclamantul cunoștea la acel moment atât întinderea prejudiciului cât și persoana de la care trebuie recuperat.
Prin urmare, termenul de 30 de zile prev. de art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999 în care recurentul-pârâta avea obligația de a emite dispoziția de imputare, a început să curgă, cel târziu, de la data pronunțării Deciziei nr. 3978/07.10.2013 a Curții de Apel București prin care a fost respinsă definitiv și irevocabil contestația formulată împotriva Deciziei Curții de Conturi – Camera de Conturi Teleorman nr. 39/2011.
Curtea constată că de la această dată și până la emiterea Dispoziției nr. 920/30.12.2013, au trecut mai mult de 30 de zile, astfel că în mod temeinic și legal instanța de fond a constatat că dispoziția contestată a fost emisă tardiv și a dispus anularea acesteia, exonerarea reclamantului de la plata sumei de 2.400 lei și restituirea către reclamant a sumelor reținute în temeiul dispoziției anulate.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 498 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Președintele C. Județean Teleorman, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât PREȘEDINTELE C. JUDEȚEAN TELEORMAN împotriva sentinței civile nr.327/08. 05.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. G. G., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
N. G. S.
Red.jud.I.C.G.
Tehnored.
2 ex./.........................
Tribunalul Teleorman -Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal
Judecător – N. M.
← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 5972/2014. Curtea... | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1691/2014. Curtea de Apel... → |
---|