Pretentii. Decizia nr. 6098/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6098/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 918/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6098
Ședința publică de la 08.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - P. C.
JUDECĂTOR - D. D. M.
JUDECĂTOR - J. A.
GREFIER - A. P.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1795/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimatul-reclamant S. C. Ș., având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – taxă de poluare și pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-pârâte privind judecarea cauzei în lipsă, urmează să rețină recursul de față în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti -Sectia C. Administrativ si Fiscal - la data de 10.01.2013 reclamantul S. C. Ș. a chemat in judecata pe parata –ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 din Bucuresti solicitand instantei sa se dispuna anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/12.12.2012, anularea chitantei de plata . nr._ si obligarea la restituirea sumei achitata in cuantum de 5539, lei reprezentand taxa de emisii poluante pentru autovehicule, cu dobanda legala aferenta.
Prin Sentința civilă nr. 1795 din 11.03.2014 Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. SECTOR 4, a admis cererea, a dispus anularea deciziei de calcul taxă emisii poluante nr._/13.12.2012 ca nelegală, a obligatz pârâta A.F.P. SECTOR 4 să restituie reclamantului suma de 5539 lei reprezentând contravaloare taxă emisii poluante cu dobânda legală aferentă, a respins cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată și a obligat pârâta la 50 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanța de fond a reținut că problema de drept dedusa judecatii este daca taxa pentru emisii poluante stabilita de dispozitiile L. 9/2012 este legal perceputa de catre statul roman, in conditiile aderarii Romaniei la spatiul comunitar.
Astfel, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art. 4 lit. a, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 13 .01. 2012, s-a reținut că taxa pe poluare este datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate în țara.
In consecinta, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . prevederilor L. 9/2012.
S-a mai reținut că, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
În aceste condiții, s-a apreciat că este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de emisii poluante contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
S-a concluzionat că reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
In consecinta, instanța de fond a reținut că L.9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România.
Tribunalul a mai remarcat un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 13.01.2012 (respectiv 1.07.2008, conform O.U.G.50/2008) și cele care înmatriculează autovehicule ulterior, doar aceste din urmă persoane plătesc taxa pentru emisiile poluante (respectiv de poluare) deși este evident că poluare deriva de la ambele categorii de autoturisme. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pentru emisiile poluante ( respectiv de poluare) de faptul înmatriculării, deși din preambulul L. 9/2012 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, ceea ce implica instituirea unei taxe de emisii poluante ( de poluare) pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Raportat la exceptia lipsei calității procesual pasive a pârâtei A.F.P. sector 4, instanta de fond a respins-o, ca neîntemeiată, avand in vedere ca intre reclamanta si aceasta parata s-a nascut raportul juridic de drept administrativ fiscal, decizia de stabilire a taxei de emisii poluante fiind emisa de AFP sector 4, care este si persoana juridica care a incasat aceasta taxa .
Referitor la cererea de chemare in garantie formulata de parata contra Administratiei fondului pentru Mediu, s-a reținut, în esență, că împrejurarea ca potrivit legii, incasarea sumei cu titlu de taxa de poluare se face venit la Administratia F. pentru Mediu, nu implica automat si existenta unui raport juridic intre organul fiscal si institutia de mediu, nefiind indeplinite cerintele art. 60-63 din C..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice.
Recurenta apreciază că hotărârea este netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
În motivare, a arătat că, în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
A învederat instanței faptul ca, in conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu.
Recurenta a susținut că actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, apreciază că prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția noastră si intimata - reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare.
Recurenta a susținut că,prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012 si care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in România, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea acțiunii, a arătat ca prin Legea nr.9/2012 ce a intrat in vigoare începând cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art.4
Mai mult, prin Legea nr.9/2012 a fost creat cadrul legal si respective obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se înmatriculează pentru prima data in România, cat si pentru cele pentru care se realizează prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr.50/2008, respective taxa speciala potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, a susținut că ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr.50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin.1 din Legea nr.9/2012.
Astfel, având in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, considera ca suma nu poate fi restituita.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din Legea nr.9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta, în opinia recurentei, ca intimatul- reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neintemeiata.
Cu privire la obligarea la plata dobânzii legale, recurenta a arătat ca potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Referitor la obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecata, apreciază ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.453 alin.1 Cod procedura civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa prin aceasta partea care a pierdut procesul trebuie sa se afle in culpa procesuala, sau prin atitudinea sa in cursul derulării procesului sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu se încadrează in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa, pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Față de argumentele prezentate, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea, cu majoritate, reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În ce privește faptul că recurenta a fost obligată la restituirea taxei deși aceasta se face venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, Curtea reține că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția intimatului-reclamant de a i se restitui taxa pe emisiile poluante încasată de AFP sector 4, organ căruia i s-a adresat anterior sesizării instanței cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 117 alin. 1 C.pr.fiscală, cerere respinsă de recurenta-pârâtă.
Având în vedere obiectul litigiului, precum și dispozițiile potrivit cărorastabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea reține că există identitate între persoana pârâtei și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, AFP sector 4 fiind cea care nu doar a stabilit, ci a și încasat, prin unitățile Trezoreriei Statului, taxa a cărei restituire se solicită. Împrejurarea că, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, după colectare, taxa în discuție se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, nu poate conduce la concluzia că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei pe poluare nu pot fi obligate la restituirea acesteia, reclamantului neputând să-i fie opusă relația subsecventă dintre recurentă și Administrația F. pentru Mediu, întrucât contribuabilul are un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pe poluare, care a încasat-o și, ulterior, i-a refuzat restituirea acesteia, independent de destinația bugetară a sumelor colectate cu acest titlu.
Prin urmare, soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 4 este legală și temeinică.
Din aceleași considerente, legală și temeinică este și soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în condițiile în care, între recurenta-pârâtă și Administrația F. pentru Mediu nu există o obligație de garanție care să izvorască dintr-o prevedere legală sau contractuală, nefiind astfel îndeplinite condițiile stipulate de art. 60 din Codul de procedură civilă, cu precizarea că aspectele invocate de recurentă țin exclusiv de modul în care se va proceda la punerea în executare a obligației de restituire a taxei stabilite de instanța de judecată.
Pe fond, Curtea constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr. 9/2012 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Sub acest aspect, se constată că problema compatibilității reglementării taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 cu dreptul european a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Faptul că taxa pe poluare se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență sau de vechime, demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 01.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, se constată că împrejurarea că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevantă decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Aceeași concluzie se impune, mutatis mutandis, și în ceea ce privește taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, care păstrează principiile reglementării anterioare, neaducând elemente noi de natură a pune de acord legislația internă cu dispozițiile art. 110 TFUE, astfel cum au fost interpretate de CJUE în cauzele anterior prezentate, în condițiile suspendării aplicării prevederilor art. 4 alin. 2 din lege, conform OUG nr. 1/2012. În acest sens s-a pronunțat de altfel Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-97/2013 și C-214/2013 C. și C., prin Ordonanța din 03.02.2014.
Astfel, și în cauza de față se confirmă concluzia caracterului indirect discriminatoriu al taxei, având în vedere faptul că valoarea taxei plătite de intimatul-reclamant în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012, pentru înmatricularea în România a unui autoturism second-hand importat din Uniunea Europeană, depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în prețul de piață al unui produs național similar, an de fabricație 2008, înmatriculat sub imperiul OUG nr. 50/2008, care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Curtea reține așadar că efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu grevează produsele naționale similare, chiar înmatriculate ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
În acest sens, se constată că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin mai multe acte normative, fiind ulterior înlocuită prin Legea nr. 9/2012, iar aceste modificări succesive au determinat, printre altele, creșterea cuantumului taxei pe poluare/pentru emisii poluante, astfel încât în cazul concret dedus judecății, aplicând raționamentul bazat pe comparația cu taxa datorată pentru un autoturism similar, reiese că taxa plătită de intimatul-reclamant depășește valoarea reziduală, fiind așadar contrară art. 110 TFUE, astfel cum a fost interpretat de CJUE în jurisprudența menționată.
Aceeași concluzie se impune, mutatis mutandis, și în ceea ce privește taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, care păstrează principiile reglementării anterioare, neaducând elemente noi de natură a pune de acord legislația internă cu dispozițiile art. 110 TFUE, astfel cum au fost interpretate de CJUE în cauzele anterior prezentate, în condițiile suspendării aplicării prevederilor art. 4 alin. 2 din lege, conform OUG nr. 1/2012. În acest sens s-a pronunțat de altfel Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-97/2013 și C-214/2013 C. și C., prin Ordonanța din 03.02.2014.
În opinia Curții, odată reținut faptul că norma internă care reglementează taxa pentru emisii poluante este contrară Tratatului, se impune ca judecătorul național să o înlăture în totalitate de la aplicare, cu consecința restituirii integrale a taxei percepute în temeiul acesteia și nu numai a diferenței la care face referire recurenta.
Recurenta nu a invocat argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, iar susținerile din cuprinsul motivelor de recurs nu pot fi primite, în condițiile în care, în aplicarea principiului supremației dreptului comunitar, nu doar instanțele naționale, ci și celelalte autorități ale statelor membre sunt obligate să asigure prevalența dreptului european și să înlăture de la aplicare norma internă incompatibilă cu acesta, lăsând-o neaplicată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa pentru emisii poluante achitată de intimat contravine dreptului european, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
Recurenta-pârâtă a criticat și obligația accesorie instituită în sarcina sa, de plată a dobânzii legale aferente taxei prelevate cu încălcarea dreptului european, susținând că în cauză se aplică dispozițiile art. 124 alin. 1 teza finală C.pr.fiscală, potrivit cărora acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Sub acest aspect, Curtea reține că, întrucât în speță recurenta-pârâtă a refuzat restituirea taxei, refuz contestat de intimatul-reclamant în contencios administrativ, solicitarea de obligare a organului fiscal la plata dobânzilor aferente debitului principal, cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul cauzat, este admisibilă în raport de dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”, chiar dacă cererea a fost adresată direct instanței, criticile recurentei-pârâte în acest sens fiind neîntemeiate.
În același sens, Curtea reține că, prin hotărârea din 18.04.2013 pronunțată în cauza C-565/11 I., CJUE a statuat, cu referire la dispozițiile art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, stabilind că pentru sumele prelevate cu încălcarea dreptului european statul datorează dobânzi din momentul încasării.
Prin urmare, faptul generator de prejudiciu îl constituie chiar prelevarea taxei pe poluare cu încălcarea dreptului Uniunii, iar nu refuzul organului fiscal de restituire a taxei la solicitarea contribuabilului, interpretarea CJUE impunându-se ca un argument al admisibilității solicitării de acordare a dobânzii adresată direct instanței.
În ceea ce privește critica referitoare la obligarea recurentei-pârâte de către instanța de fond la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că este neîntemeiată, întrucât, soluția este legală și temeinică, în raport de dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Se impune precizarea că singura condiție care trebuie îndeplinită pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată este aceea de a fi căzut în pretenții, neavând relevanță aspectele învederate de recurentă cu privire la dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 care nu vizează ipoteza analizată.
Având în vedere că, în faza judecății de fond, recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, în mod legal și temeinic, Tribunalul a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, obligația de a suporta cheltuielile de judecată avansate de reclamant revenind părții care a pierdut procesul și fiind întemeiată exclusiv pe culpa procesuală.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în sector 2, București, .. 13, împotriva sentinței civile nr. 1795/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, . intimatul-reclamant S. C. Ș. cu domiciliul ales la C.A. C. - sector 5, București, Calea Rahovei Electromagnetica Business Park nr. 266-268, . nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
P. C. D. D. M.
GREFIER
A. P.
Dosar nr._
Opinia separată
a domnului judecător J. A., redactata în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin.( 2) din Codul de procedură civilă
Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în decizia de mai sus, apreciez că soluția legală și temeinică era de admitere a recursului și de modificare in parte a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de restituire a taxei pe poluare de 3.905 lei prevazuta de decizia nr._/13.12.2012 emisa de Administratia Finantelor Publice a Orasului Bragadire, ca neîntemeiată, si de mentinere in rest a sentintei atacate, având în vedere considerentele care vor fi prezentate în continuare, argumente ce se vor referi strict la pretentiile pe care le consider neintemeiate, in rest fiind pe deplin de acord cu opinia majoritara:
Compatibilitatea OUG nr.50/2008 cu art.110 TFUE a fost amplu analizata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza I. T. contra Romaniei.
In primul rand se impune a preciza ca instanta europeana a facut distinctie intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior.
Astfel, in paragraful 38 al hotararii, Curtea a precizat ca „pentru a verifica daca o taxa precum cea in cauza in actiunea principala creeaza o discriminare indirecta intre autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul national, este necesar sa se examineze mai intai daca aceasta taxa este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr.50/2008. In continuare, va fi necesar sa se examineze neutralitatea aceleiasi taxe intre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008”.
Analizand separat cele doua situatii, Curtea retine ca OUG este susceptibila sa incalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul vehiculelor de ocazie importate si vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, mai exact numai in cazul autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE anterior datei de 01.07.2008.
In privinta autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE ulterior datei de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, prezentand urmatorul rationament:
“40.In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul inmatriculat in statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinuta ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41.Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
42.Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte . (Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie in mod necesar sa fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem intemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garanteaza ca baremul reflecta deprecierea reala a acestor vehicule (a se vedea in acest sens Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 si 29, precum si Comisia/G., punctele 38-42). In special, in lipsa luarii in considerare a rulajului, baremul retinut de legislatia in cauza nu conduce, ca regula generala, la o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 43).
43.In actiunea principala, din dosarul prezentat Curtii reiese fara echivoc ca valoarea taxei este stabilita, pe de o parte, in functie de parametri care reflecta . poluarea cauzata de vehicul, precum capacitatea cilindrica a acestuia si norma Euro careia ii corespunde, si, pe de alta parte, tinand seama de deprecierea vehiculului mentionat. Aceasta depreciere, care conduce la reducerea valorii obtinute pe baza parametrilor de mediu, este determinata nu numai in functie de vechimea vehiculului [elementul E in formulele prevazute la articolul 6 alineatul (1) din OUG nr.50/2008], ci si, astfel cum rezulta din articolul 6 alineatul (3) din OUG nr.50/2008 si din articolele 4 si 5 din normele metodologice, de rulajul mediu anual real al acestuia din urma, cu conditia ca o declaratie care sa ateste acest rulaj sa fi fost depusa de contribuabil. Pe de alta parte, in cazul in care apreciaza ca vechimea si rulajul mediu anual real nu reflecta, in mod corect si suficient, deprecierea reala a vehiculului, contribuabilul poate, in temeiul articolului 10 din OUG nr.50/2008, sa ceara ca aceasta sa fie determinata printr-o expertiza ale carei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depasi costul operatiunilor aferente expertizei.
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
45.Aceasta concluzie este confirmata de imprejurarea ca, in baremele forfetare care figureaza in anexa nr.4 la OUG nr.50/2008, s-a tinut seama in mod corespunzator de faptul ca diminuarea anuala a valorii autovehiculelor este in general mai mare de 5% si ca aceasta depreciere nu este lineara, in special in primii ani, in care se dovedeste mult mai pronuntata decat ulterior (a se vedea Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 43 si jurisprudenta citata).
46.De altfel, guvernul roman a apreciat in mod intemeiat ca criteriile de depreciere referitoare la starea vehiculului si a dotarilor sale nu pot fi aplicate corespunzator decat prin recurgerea la o verificare individuala a acestui vehicul de catre un expert si ca, pentru ca expertizele sa nu aiba loc prea frecvent si sa nu ingreuneze astfel, atat din punct de vedere administrativ, cat si financiar, sistemul instituit, contribuabilului i se cere sa suporte costurile expertizei.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr.50/2008”.
Desigur, in hotararea de mai sus, Curtea a analizat numai OUG nr.50/2008, deoarece numai acest act normativ era incident in cauza principala care a generat intrebarea preliminara.
Trebuie retinut insa ca argumentele Curtii sunt perfect valabile si in cazul taxei speciale de prima inmatriculare aplicata in baza C.fiscal, in perioada 01.01._08, precum si in cazul taxei pe emisiile poluante aplicate in baza Legii nr.9/2012, deoarece ambele acte normative au prevazut aceleasi criterii de determinare a taxei ca si OUG nr.50/2008.
Ca atare, in principiu, nu va exista nicio alterare a concurentei in privinta autovehiculelor inmatriculate pentru prima data in UE in perioada 01.01._12 (cum este cazul masinii reclamantului inmatriculata in data de 21.01.2009) si reinmatriculate in Romania, in comparatie cu autovehiculele similare inmatriculate pentru prima data in Romania in pe aceeasi perioada, in ambele situatii, taxa regasindu-se in valoarea finala a produsului.
Cu alte cuvinte, reclamantul era pus in fata urmatoarei optiuni: fie sa cumpere autovehiculul inmatriculat pentru prima data in U.E. in data de 21.01.2009, fie sa cumpere de pe piata second hand din Romania, un autovehicul identic, inmatriculat pentru prima data direct in Romania in data de 21.01.2009 (numai in conditii de vechime identica-adica de inmatriculare in aceeasi zi- cei doi termeni ai comparatiei fiind similari).
In primul caz, reclamantul ar fi suportat valoarea de circulatie a autovehiculului+ taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule platibila in data de 13.12.2012.
In al doilea caz, reclamantul ar fi suportat valoarea de circulatie a autovehiculului+ taxa pe poluare care a fost platita la prima inmatriculare in Romania in data de 21.01.2009 si pe care vanzatorul o introduce in pretul final de vanzare a masinii.
Se observa deci ca, in ambele cazuri, pretul final al autovehiculului include pe langa valoarea de circulatie si taxa pe poluare sau taxa pe emisiile poluante.
Ca atare, in ambele situatii, reclamantul ar fi suportat taxa fiscala in discutie.
Eventuala discriminare intre cele doua situatii, ar fi putut fi determinata doar de suportarea in anul 2012 a unei taxe pe emisii poluante mai mari decat taxa pe poluare calculata la nivelul anului 2009.
Reclamantul nu a invocat insa un astfel de motiv de discriminare si, evident, nici nu a propus vreun calcul comparativ relevant, critica lui vizand negarea dreptului de principiu al autoritatilor romane de a conditiona inmatricularea masinii de plata taxei.
JUDECĂTOR,
J. A.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2044/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 3480/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
