Pretentii. Decizia nr. 8036/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8036/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 37280/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8036
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.10.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. C.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 486/24.01.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Curtea constatând că recurenta pârâtă, prin cererea de recurs a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 din Codul procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, constată dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 20.09.2012, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta AFP Sector 1 București, obligarea acesteia la restituirea sumelor reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a cumpărat un autoturism din Uniunea Europeană, iar pentru înmatricularea lui în România a fost obligat să plătească aceste taxe.
Această taxă este discriminatorie și încalcă principiile dreptului comunitar care se bucură de supremație, conform art.148 alin.2 din Constituția României.
Reclamantul invocă în sprijinul celor susținute, decizii ale Curții Europene de Justiție.
Se solicită, în final, restituirea acestor sume, precum și dobânda legală prevăzută de OG 9/2000.
În drept se invocă dispozițiile legii 554/2004, art.110 din TFUE, art.148 alin.2 și 4 din Constituție,OUG 50/2008.
În dovedirea acțiunii s-au depus înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare
Prin întâmpinare s-a invocat lipsa calității procesual pasive a AFP Sector 1, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 486/24.01.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . SRL, respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a AFP Sector 1 București. Au fost obligate pârâtele AFP Sector 1 și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2775 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și dobânda legală aferentă. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 39 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism din Uniunea Europeană și a fost obligat să achite taxa de poluare pentru a-l putea înmatricula în România.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, tribunalul a considerat că este neîntemeiată și a respis-o, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
În ceea ce privește „scoaterea din cauză” a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, tribunalul a reținut că această apărare reprezintă o veritabilă excepție a lipsei calității procesuale pasive, susținându-se că un alt organ fiscal ar fi cel competent să soluționeze cererea de restituire. Or, în cauză, pe lângă faptul că nu s-a făcut dovada pretinsului transfer al contribuabilului către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului București, cererea de restituire a fost adresată pârâtei, care a și formulat un răspuns de refuz .Prin urmare, se reține calitatea procesuală pasivă a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București.
Totodată, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care se reține și calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte.
Tribunalul a reținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Tribunalul a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
S-a observat că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București și AFM București la restituirea sumelor descrise în acțiune.
Având în vedere că reclamanta a solicitat dobânda legală și nu pe cea fiscală, în temeiul principiului disponibilității, instanța a acordat această dobândă.
În temeiul art.274 c.p.civ, au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, arătând că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală.
Recurenta pârâtă arată că, în motivarea respingerii excepției calității procesuale pasive a pârâtei, instanța de fond retine faptul ca raportul juridic de drept fiscal s-a născut intre administrație si reclamant, institutia pârâtă fiind emitenta actului administrativ atacat in prezenta cauza.
Instanța de fond a interpretat greșit textele normative, pe care Ie-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora. Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
Din interpretarea textelor legale sus citate, art.5 al.4 din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu și nu între acesta și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.
Prin interpretarea făcută în motivarea sentinței recurate, instanța de fond schimbă sensul vădit neîndoielnic al textului normativ citat, astfel că și concluzia la care ajunge (respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 1) este nelegală.
De asemenea, HG nr. 686/2008, actul normativ in baza caruia a fost achitată taxa de poluare de către petenta în cuantum de 2.775 lei, arata si expune pe larg, in cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa pe poluare achitata de petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 1, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare asa cum greșit a retinut instanta de fond prin sentinta recurată.
Pentru considerentele expuse mai sus, solicita a se constata nelegalitatea Sentintei civile nr. 486/24.01.2014 si pe cale de consecința modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii excepției lipsei calitătii procesuale pasive a AFP Sector 1, cu consecința obligării AFM la restituirea taxei solicitate.
Cu privire la netemeinicia sentintei, privind obligarea AFP Sector 1, la restituirea către petenta a sumei de 2.775 lei, achitata de către aceasta cu titlu de taxa pe poluare, arata faptul ca plata efectuata a fost legal incasata de către Trezoreria statului sector 1 pentru Administrația F. pentru Mediu, la data plații fiind in vigoare O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
Susținerile reclamantei ca taxa de poluare, asa cum aceasta era reglementata in legislația interna a României la data plații, ar contraveni art.90 paragraful 1 din Tratatul instituind Comunitatile Europene, sunt neîntemeiate întrucât valorile sociale a căror ocrotire au fost avute in vedere de legiuitorul național atunci cand a edictat norma juridica in temeiul careia a fost incasata taxa respectiva sunt diferite fata de cele avute in vedere legiuitorul comunitar cand a edicat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E.
Considera ca instanta de fond, trebuia sa circumstantieze corect si legal cadrul legislativ, atunci cand a dispus analizarea dispozițiilor legale prevăzute de O.G. nr. 50/2008, precum si susținerile reclamantului care (asa cum rezulta din considerentele sentintei) susține ca perceperea taxei de poluare ar incalca dispozițiile din Tratatul Institutiv al Comunitatii Europene, instanta de fond in mod greșit pronunțând o sentinta fara a dispune o abordare cu particularizare stricta la speța, prin administrarea probatoriului propus de către parti si fara sa constate ca exista diferența de regim juridic intre taxa de poluare si fosta taxa de prima înmatriculare.
Învederează faptul ca, potrivit legislației naționale in vigoare la data plații taxei de poluare, aceasta taxa speciala trebuia achitata cu ocazia primei inmatriculari in Romania, atat pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, producție interna sau achiziții din afara tarii, cat si pentru autovehicule la mana a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar daca acel autovehicul a mai fost înmatriculat in circulație in tara de proveniența.
Institutia Comisia Europeana a recomandat reașezarea acesteia pe alte principii, astfel incat nivelul taxei sa se reducă pe masura ce se diminueaza valoarea autovehiculul, pastrandu-se totuși principiul „poluatorul plătește", ceea ce s-a si intamplat prin abrogarea dispozițiilor Codului fiscal art.214/1-214/3 si . dispozițiilor art. 14 din OUG nr. 50/2008 care prevede:
"...(2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr 571/2003 privind Codul fiscar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare."
De asemenea, nu poate face o abordare globala a judecații prezentei cauze fara particularizarea stricta la speța dedusa judecații, si fara administrarea probatoriului despre care am făcut vorbire mai sus.
Prin urmare, pana nu se stabileste daca s-a născut raportul juridic in temeiul caruia bugetul de stat al României sa fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare si nu se poate retine ca plata facuta de reclamant, cu titlu de taxa de poluare, ar fi nedatorata si încasata ilegal, astfel ca instanta de fond nu putea pronunța in mod temeinic si legal sentinta recurata. De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
In ceea ce privește obligarea pârâtei Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice la plata dobânzii conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003, învederează faptul ca aceasta cerere ar fi trebuit respinsa ca neîntemeiata intrucat, prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat dobanda legala, ce se aplica in raporturile civile, nu dobanda fiscala in temeiul art. 124 din O.G. nr. 92/2003.
Considera ca instanta de fond, trebuia sa respingă acest capat de cerere ca neîntemeiat, neputand fi primita cererea de obligare la plata dobânzii legale in condițiile in care primeaza dispozițiile legii fiscale care au caracter special si sa nu acorde mai mult decât s-a cerut.
Mai mult, data de la care se impune restituirea este data de la care petentul a primit un răspuns nefavorabil la contestatia formulata, pentru ca numai in aceasta condiție se poate spune ca este vorba de un refuz nejustificat.
Soluția instanței de fond este nelegală, calculul dobânzii putând începe după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire a taxei, conform 24 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, obligația AFP Sector 1 de plată a dobânzii legale nu este născută, întrucât nu a expirat termenul legal în care aceasta poate restitui taxa de poluare reclamantului.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
Referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39 lei, arată faptul ca, nu sunt îndeplinite dispozițiile art.274 C.pr.civ.
In cazul de fata, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care solicita modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
Pentru considerentele prezentate anterior, in temeiul dispozițiilor art. 312 pct.3 C.pr.civ., solicită admiterea recursului, modificarea sentintei civile nr. 486/24.01.2014 in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, cu consecința obligării Administrației F. pentru Mediu la plata sumei de 2.775 lei către reclamanta . SRL, reprezentând taxa pe poluare si respingerea cererii privind obligarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, art.304 indice 1 C.pr.civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Probe: proba cu înscrisuri.
Intimata reclamantă . SRL și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu au formulat întâmpinare în cauză.
Analizând motivele de recurs în raport de dispozițiile legale incidente și susținerile părților, în raport de criticile sentinței atacate și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă Curtea reține următoarele:
Cu privire la criticile aduse sentinței recurate de către recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 1 prin Direcția G. a Finanțelor Publice a municipiului București, Curtea constată că tribunalul în mod corect a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 având în vedere că respectivele decizii de stabilire a taxei de poluate si a cererii de restituire a taxelor, sunt emise de către parata, astfel ca actele acesteia sunt contestate.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că, reclamantul a achizitionat prin contractul de vânzare-cumpărare din 19.10.2010 un autoturism second hand marca Mercedes Benz, tip Atego, cu număr de identificare WDB9702571K872993, iar pentru inmatricularea in Romania, a fost nevoit sa plateasca o taxa de poluare in cuantum de 2.775 lei, astfel cum rezulta din decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/2.11.2010 si din chitanta . nr._/4.11.2010.
Acesta a formulat plangere prealabila inregistrata la pârâta AFP Sector 1 prin care a solicitat restituirea taxei de poluare pentru autovehicule achitate, solutionata de parata negativ prin adresa nr._/27.08.2012
Totodată, Curtea are în vedere decizia nr. 24 din 14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul in interesul legii, prin care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din C.proc.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Curtea are în vedere că art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Pentru că O.U.G. nr. 50/2008 a intrat în vigoare la 1 iulie 2008 rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 90, paragraful I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă prin aceea că a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, EURO 4, capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cm3 care se înmatriculează pentru prima dată în România în perioada 15.12._09, astfel încât cumpărătorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second – hand deja înmatriculat în România .
Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.90, par. I din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.90 din Tratat este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
Prin hotărârea preliminară pronuntata de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, in versiunea initiala, a fost declarata indirect discriminatorie si deci contrara prevederilor art. 110 T.F.U.E., in masura in care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis, analizand variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Pe de alta parte, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Curtea considera ca acest text este aplicabil in speta, de vreme ce reclamantul are dreptul la restituirea unei sume de la buget.
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Pe de alta parte, jurisprudența Curții Europene de Justiție este in acelasi sens. Astfel, prin Hotărârea Fracovich, Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate sa repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii. Prin Hotararea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotărât ca repararea prejudiciilor trebuie sa fie adaptata prejudiciului suferit si sa asigure o protecție efectiva a dreptului încălcat.
De asemenea, prin hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 – Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile – S.R.L., a stabilit că procedurile reglementate de statele membre pentru restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Curtea apreciază că aceste principii nu pot fi respectate prin aplicarea dispozițiilor legale în baza cărora taxa a fost percepută, ci numai prin aplicarea principiilor specifice instituției plății nedatorate, care impun repararea integrală a prejudiciului, prin restituirea sumei încasate cu titlu de taxă, precum și a dobânzii fiscale calculate de la data la care taxa a fost încasată și până la restituirea efectivă, ca beneficiu nerealizat.
În cauză fiind dovedită culpa procesuală a pârâtei, Curtea constată că în mod legal tribunalul a obligat pârâta în temeiul art.274 Cod proc.civ. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Din aceste motive, in baza ar. 3041 si 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 486/24.01.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. U. D. B. V.
GREFIER
B. C.
Tribunalul București
Secția a II a C.
Administrativ și Fiscal
Jud. fond C. M. V.
Red. jud. UD./2 ex.
Tehnodact. C.D.D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9512/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1845/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
