Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4678/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4678/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 44163/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4678
Ședința publică din data de 05 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentința civilă nr. 5428/06.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat ori excepții de invocat, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5428/06.11.2013 a Tribunalului București a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 6 prin DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a fost anulată decizia de calcul nr._/06.08.2012, fiind obligată pârâta să restituie suma de 6193 lei reprezentând taxă de emisii poluante, cu dobânda legală de la 06.08.2012 și până la data plății efective.
A fost respinsă cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice S. 6 de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Pronunțând această soluție, instanța de fond a avut în vedere, în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP S. 6 că aceasta este nefondată, cererea de restituire a sumelor de la bugetul de stat formulându-se către organul fiscal competent de la domiciliul fiscal, neavând relevanță titularul contului, ci organul fiscal de la domiciliul reclamantului. Cum nu exista nici o derogare speciala pentru taxa de prima înmatriculare, si aceasta taxa este administrata de organele fiscale locale din subordinea ANAF, AFP S. 6 către care s-a adresat cererea de restituire are calitate procesuală.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul S. C. a achiziționat un autoturism VOLKSWAGEN Categoria auto M1 Norme de poluare E4 . WVWZZZ3CZ7P053217, an fabricație 2007 înmatriculat anterior într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea aceluiași vehicul în România a plătit taxă specială în cuantum de 6193 lei, calculată prin decizia nr._/6.08.2012 a AFPS6 .
Tribunalul a considerat nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pârâta AFPS4, cea care a calculat și a încasat suma de la reclamant.
În acest sens, a reținut că în temeiul art.4 alin.1 lit.a din legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
A..2 al aceluiași articol a fost suspendat prin art.1 din OUG nr.1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013, astfel că la momentul achitării taxei de către reclamant, taxa pentru emisiile poluante era datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in tara. Așadar, se creează o diferența de tratament fiscal intre autovehiculele înmatriculate in România înainte și după . legii nr.9/2012, astfel cum s-a creat și prin OUG nr.50/2008.
Pe cale de consecință, în forma sa de după . OUG nr. 1/2012, Legea nr. 9/2012 încalcă normele de drept comunitar, mai exact art. 110 TFUE.
Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale reclamantului, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1, 2 al.2 și 8 al.1 din legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Referitor la cererea de chemare in garanție formulata de parata contra Administrației F. pentru Mediu, aceasta a fost respinsă cu motivarea că parata AFP sect. 6 nu a dovedit un raport juridic de drept administrativ fiscal cu chematul in garanție, care este un terț in relație cu reclamantul. Împrejurarea ca prev. OUG nr.50/2008 stipulează ca încasarea sumei cu titlu de taxa de poluare se face venit la Administrația F. pentru Mediu nu implica automat si existenta unui raport juridic intre organul fiscal si instituția de mediu.
Împotriva sentinței civile nr. 5428/06.11.2013 a Tribunalului București a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE solicitând modificarea acesteia și respingerea acțiunii în tot, ca nefondată, prin raportare la art. 304 pct. 9 C..
Un prim motiv de recurs se referă la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6, care nu are calitate date fiind prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, si ale H.G.R nr.686/2008, prin care se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare se face venit la bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, singura care are calitate procesuală pasivă.
Al doilea motiv de recurs invocat îl reprezintă greșita respingere a acererii de chemare în garanție.
Prin raportare la artr. 60, 61 C., arată că cererea trebuia admisă Administrația Finanțelor Publice S. 1, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petenta in temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua părți reclamantul, in eventualitatea in care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare pârâta poate solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, recurenta arată că sentința este nelegală deoarece taxa a fost achitată în baza Legii nr. 9/2012 care nu contravine prevederilor din dreptul comunitar avute în vedere de instanța de fond.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, arată recurenta că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 02/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Referitor la obligarea la plata dobânzii fiscale, arată recurenta că potrivit art. 124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art117 alin.2 sau la art70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP S. 6 (actual Administrația S. 6 a Finanțelor Publice):
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administrația S. 6 a Finanțelor Publice și nu Administrația F. pentru Mediu.
2/ Pe fondul cauzei, se constată că recurenta a invocat, în fapt, greșita aplicare și interpretare a legii, motiv ce se circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C..
Cu privire la acest aspect, Curtea va constata că reclamantul în anul 2012 a achiziționat din Germania un autoturism second hand, marca Volkswagen, înmatriculat pentru prima dată în spațiul comunitar la data de 16.10.2006, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat să plătească taxa pentru emisii poluante prev de Legea nr. 9/2012, în cuantum de 6193 lei.
Curtea va avea în vedere, în primul rând, că normele interne cu privire la stabilirea și încasarea taxei pentru emisii poluante, mai exact dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, au fost suspendate începând cu data de 31.01.2012 prin OUG nr. 1/2012, astfel că din acest moment nu s-a mai perceput taxa pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autovehiculelor second-hand achiziționate de la un prim proprietar, care nu achitase taxa specială prevăzută de Legea nr. 571/2003.
Cu toate acestea, dispozițiile art. 4 alin 1 din legea nr. 9/2012 au continuat să-și producă efectele, astfel că, pentru un autoturism second-hand dobândit de primul proprietar din România și înscris pentru prima dată în evidențe se percepe taxa pentru emisii poluante.
În acest mod, prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012, se revine la sistemul anterior, consacrat prin OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, aplicabile devenind astfel și dispozițiile CEJ din cauzele T. și N. împotriva României.
Astfel, Curtea va avea în vedere că în mod corect prima instanță, prin raportare la cauza C-402/09 T. contra Statului Român, a reținut că există o încălcare a dispozițiilor art. 110 TFUE, prin obligarea intimatului reclamant la plata taxei pentru emisii poluante, în condițiile în care pentru un autoturism nou, pentru care nu se achitase această taxă cu ocazia primei înmatriculări în România, taxa nu se percepe nici la redobândirea dreptului de proprietate ulterior.
Se reține astfel că în mod corect instanța de fond, prin raportare la jurisprudența CEJ, cauza Siemmenthal și cauza C./Enel, a decis că este necesară aplicarea directă a normelor comunitare, cu nesocotirea dispozițiilor intern contrare, dând astfel eficiență principiului preeminenței dreptului comunitar.
Astfel, Curtea își va însuși concluziile instanței de fond, în sensul că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, se reține că regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare
3/ Referitor la criticile privind dobânda fiscală, Curtea constată că aceasta este datorată de pârâtă, în respectarea principiului comunitar al efectivității, de la data încasării efective a taxei de primă înmatriculare, având în vedere hotărârea pronunțată de CJUE în cauza I. contra României, astfel cum în mod correct a reținut și instant fondului.
4/ În ceea ce privește soluția asupra cererii de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, Curtea reține că potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ.(1865) că “partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Observând și disp. HG nr. 686/2008, Curtea apreciază că în mod eronat a respins prima instanță cererea de chemare în garanție, lămurind în mod eronat raportul juridic dintre organul fiscal și Administrația F. pentru Mediu.
Astfel, textul incident este cel de la art. 8 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aprobate prin HG nr. 686/2008, în care este reglementată ipoteza contestării taxei plătite sub imperiul OUG nr. 50/2008 și a solicitării restituirii. Astfel, analizându-se cu atenție textul amintit se observă că pot exista situații, în cond. alin. 6 al art.8, în care suma să nu se încadreze în soldul creditor al contului sintetic anume prevăzut, caz în care organul fiscal trebuie să se adreseze cu o solicitare în scris către Administrația F. pentru Mediu pentru transferarea în contul anume indicat a sumei necesare efectuării restituirii.
Pe cale de consecință, nu poate fi primită interpretarea primei instanțe, ci, pe fondul căderii în pretenții a părții pârâte AFP, se impune a se lămuri inclusiv raportul juridic dintre acesta și AFM, tocmai spre a nu se da loc unor refuzuri nejustificate de plată către pârât din partea chematului în garanție.
În aceste condiții, fiind întemeiate în parte criticile părții recurente – pârâte AFP S. 6 București, în raport de disp. art. 312 alin. (1), (2) și (3) C.pr.civ., Curtea va admite acest motiv de recurs, modificând în parte sentința recurată și în sensul admiterii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chematul în garanție AFM la plata către recurenta-pârâtă Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice a sumei stabilite prin sentință și prin prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentința civilă nr. 5428/06.11.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice a sumei de 6193 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER
P. B. B.
Red: ..07.2014
Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal - Judecător: L. P.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 3299/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
