Pretentii. Decizia nr. 6582/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6582/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 3844/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.6582
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.09.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. C.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN-SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC Z., împotriva sentinței civile nr. 26/16.01.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Curtea constatând că recurenta pârâtă, prin cererea de recurs a solicitat judecarea în lipsă conform art.411 din Noul Cod procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, constată dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal reclamantul PARUS I. a chemat în judecată pe pârâtul SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC Z. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la restituirea sumei de 2885 lei, reprezentând contravaloarea timbrului de mediu, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, în esență, reclamantul a arătat că a achiziționat un autovehicul marca VOLKSWAGEN, tip Golf, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească timbrul de mediu în cuantum de 2885 lei, precum și faptul că taxa specială achitată pentru înmatricularea automobilului a fost încasată în mod nelegal, aceasta contravenind reglementărilor în materie.
De asemenea, reclamantul a arătat că în cauză sunt aplicabile în mod direct prevederile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul intern, așa cum rezultă din art. 148 din Constituție, care stipulează în mod expres faptul că reglementările comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, dată fiind și împrejurarea că, prin Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare la U.E., România și-a sumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele comunității.
Întrucât, în România, stat comunitar, nu se percep taxe de poluare pentru autoturismele produse în România, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate într-un stat comunitar, reclamantul a susținut că există o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine prevederilor Tratatului CE, încălcând principiul liberei circulații a mărfurilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 90 din Tratatul CE, art. 148 alin. 2 și alin. 4 din Constituția României, Legii nr. 554/2004, iar în dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța de plată a taxei și înscrisuri privind achiziționarea autoturismului și îndeplinirea procedurii prealabile.
AJFP TELEORMAN pentru pârâtul SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC Z. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii susținând că nu există temei legal în baza căruia se poate restitui diferența de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, reclamantul neîncadrându-se în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Prin sentința civilă nr. 26/16.01.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. I. și obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2.885 lei, achitată cu titlu de timbru de mediu cu chitanța ., nr._/12.08.2013. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 290 lei, reprezentând taxă de timbru.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul marca VOLKSWAGEN, tip Golf, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească timbrul de mediu în cuantum de 2885 lei, precum și faptul că taxa specială achitată pentru înmatricularea automobilului a fost încasată în mod nelegal, aceasta contravenind reglementărilor în materie.
Astfel, începând cu data de 01.01.2007 și până la 31.06.2008 dispozițiile art. 2141 din Codul Fiscal au instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxă datorată ca urmare a primei înmatriculări a unui autoturism în România, însă aceasta se aplică autovehiculelor second-hand importate fără a se aplica și autovehiculelor aflate pe piața internă, taxa contravenind dispozițiilor art. 110 TFUE.
Ulterior, a fost adoptată o nouă reglementare, respectiv OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ care avea în esență același conținut și aceleași deficiențe în raport de exigențele dreptului european ca și dispozițiile art. 2141 Cod fiscal (în sensul că aceeași diferență de tratament exista și potrivit OUG nr. 50/2008 între autovehiculele second-hand achiziționate din Uniunea Europeană în vederea punerii în circulație a acestora în România și autovehiculele de ocazie similare înmatriculate deja în România). Însă, față de norma din Codul fiscal, OUG nr. 50/2008 pretindea că îmbracă aspectul unei laxe pentru protejarea mediului înconjurător.
Ulterior pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09. I. T. c. Statul român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu, Ministerul Mediului prin care instanța de contencios european a statuat că reglementarea internă în vigoare la acel moment (respectiv OUG nr. 50/2008) este contrară art. 110 TFUE, legiuitorul a reacționat la această decizie a CJUE prin schimbarea denumirii taxei, din taxă de poluare în „taxa pentru emisiile poluante" introdusă prin Legea nr. 9/2012, adoptată la data de 6 ianuarie 2012. Deși inițial destinată a se aplica și la înmatricularea autovehiculelor naționale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială prevăzută de art. 2141 Cod fiscal sau taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, respectiva normă care prevedea aplicarea taxei pentru emisiile poluante și cu privire la autovehiculele naționale aflate în situația menționată a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012 până la data de 01.01.2013, astfel încât în această perioadă, între reglementarea anterioară (O.U.G. nr. 50/2008) și Legea nr. 9/2012 nu există nicio diferență de natură juridică, singurul aspect modificat fiind denumirea sarcinii fiscale.
La data de 1 ianuarie 2013 au reintrat în vigoare dispozițiile suspendate ale Legii nr. 9/2012 care prevedeau faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 2141 Cod fiscal și nici taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008.
Ulterior, prin OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o nouă reglementare intrată în vigoare la data de 15 martie 2013 și în esența quasi-identică cu dispozițiile Legii nr. 9/2012 aflate în vigoare de la data de 1 ianuarie 2013 și până la abrogarea acestui act normativ de către OUG nr. 9/2013.
Dispozițiile art. 110 TFUE prevăd faptul că „(1) Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, scopul art. 110 TFUE (3) fiind „acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 TFUE prin taxarea internă discriminatorie!, Tratatul interzicând taxele vamale de import și la export, precum și taxele cu efect echivalent, produsele străine neputând fi supuse unui regim fiscal mai sever față de produsele interne.
Cu privire la impunerea unor sarcini fiscale referitoare la autovehicule, instanța de contencios european (5) a arătat că dreptul unional nu interzice folosirea politicii fiscale pentru a atinge scopuri sociale, însă acest lucru este posibil decât atunci când respectiva sarcină fiscală se bazează pe un criteriu obiectiv, nu este discriminatorie și nu are un caracter contencios.
Pe de altă parte, potrivit aceleiași jurisprudențe a CJUE, interdicția prevăzută la articolul 10 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
Analizând legislația internă anterioară în raport eu art. 110 TFUE, se constată că aceasta era contrară dreptului unional, întrucât cu ocazia achiziționării unui autovehicul second-hand deja înmatriculat în România (produs național în sensul art. 110 TFUE) dobânditorul nu era obligat la suportarea unei sarcini fiscale, în timp ce pentru ipoteza în care problema s-ar pune în raport de un autovehicul de ocazie importat (produs al altui stat membru în accepțiunea art. 110 TFUE) în vederea punerii sale în circulație în Romania, respectiva sarcină fiscală prevăzută de normele dreptului intern se aplica.
În aceste condiții, fiind relativ clar caracterul și efectul discriminator a reglementării interne în raport de produsele importate, se apreciază că aceasta contravine art. 110 TFUE care trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin O.U.G. nr. 9/2013 s-a urmărit, în principal, găsirea unei formule legislative care să nu mai conțină deficientele vădite a celor anterioare (care instituiau o clară diferență de tratament în favoarea produselor naționale - care nu erau supuse sarcinilor fiscale - și cele importate - care erau supuse acestor sarcini). Astfel, prin OUG nr. 9/2013 legiuitorul a încercat înlăturarea văditei diferențe de tratament fiscale fată de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România și produsele naționale, prin stabilirea faptului că timbrul de mediu se va datora și pentru produsele naționale cu privire la care nu s-au achitat sarcinile fiscale anterior prevăzute de reglementările anterioare (art. 4 alin. 1 lit. c din OUG nr. 9/2013), precum și pentru acele autovehicule pentru care, chiar dacă aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natură fiscală au obținut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare (art. 4 alin. 1 lit. d din OUG nr. 9/2013).
Potrivit dispozițiilor acestui din urmă act normativ, respectiv a art. 4 din OUG nr. 9/2013, timbrul de mediu se datorează în următoarele ipostaze
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului;
c)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Reglementarea actuală cuprinsă în art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu nu se află în consonanță cu dispozițiile art. 110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand importate de statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România, întrucât normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand naționale, corelativ, descurajând importul de vehicule second-hand similare, iar aceste dispoziții au același efect favorizant față de produsele naționale, cel puțin în raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Prin acest efect al OUG nr. 9/2013, persoanele care urmăresc achiziționarea unui autovehicul sunt direcționate înspre dobândirea unui autovehicul național din categoria acelora nesupuse plății timbrului de mediu, în timp ce în ipoteza achiziționării unui autovehicul dintr-un alt stat, membru al Uniunii Europene invariabil această sarcină fiscală se va aplica cu ocazia primei înmatriculări a acestuia înRomânia (art. 4 alin. alin. 1 lit. a OUG nr. 9/2013).
Ca atare, caracterul indirect discriminator al actualei reglementări interne, față de produsele importate, efect contrar dispozițiilor art. 110 TFUE care prohibesc o atare consecință, este evident, astfel că, raportat la cele mai sus-expuse, Tribunalul apreciază că dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu sunt contrare dispozițiilor art. 110 TFUE în ceea ce privește autoturismele de ocazie achiziționate din alte state membre unionale în vederea punerii acestora in circulație în România,întrucât au drept efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale exceptate de la plata timbrului de mediu (respectiv autovehiculele pentru care s-au efectuat prelevările aferente în temeiul reglementărilor anterioare, prelevări care nuau fost restituite de către organul fiscal), descurajându-se în acest mod importul produselor similare a altor state membre, aspect pe care jurisprudența CJUE l-a sancționat în cauza loan T..
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În raport de cele expuse, instanța a apreciat că refuzul pârâtului de a restitui reclamantului contravaloarea timbrului de mediu materializat în refuzul nr. 9635/16.09.2013 este nejustificat, astfel că acțiunea a fost admisă, pârâtul fiind obligat să restituie reclamantului suma de 2885 lei, achitată cu titlu de timbru de mediu cu chitanța ., nr._/12.08.2013, iar în temeiul dispozițiilor art. 451 din Codul de Procedură Civilă, republicat, și obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 290 lei, reprezentând taxă de timbru, la baza obligației stând culpa procesuală.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN-SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC Z., arătând că hotărâreaa a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material - art. 488, alin. (1) pct. 8 Cod procedura civila).
In mod eronat instanta de fond a admis acțiunea intimatului reclamant, dispunând restituirea taxei de poluare, considerând ca taxa plătită este una interzisa de dispozițiile art. 90 din Tratatul CE (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Instanta de fond a admis in mod greșit acțiunea intimatului reclamant, obligând recurenta parata la restituirea taxei de poluare, intrucat suma nu a fost plătită ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale, ci in baza unei decizii de calcul a timbrului de mediu emis in baza O. U.G. nr. 9/2013.
In aceasta cauza nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne atâta timp cât potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare. Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art.90 (110) din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Pentru a se conforma acestor cerințe, Guvernul României a adoptat OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu provenite de la autovehicule intrată în vigoare la data de 15.03.2013
In aceasta cauza, in mod greșit, instanta de fond a admis cererea intimatului reclamant, obligând recurenta parata la restituirea sumei achitata cu titlu de taxa de poluare, intrucat acesta nu s-a aflat in niciuna dintre situatiile expres si limitativ prevăzute de lege ca fiind cauze de exceptare de la plata taxei.
Prin instituirea timbrului de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013, nu sunt incalcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), aceasta neputand fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protectiei mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
De asemenea, instanta a retinut in mod greșit ca aceasta discriminare a fost introdusa de către legiuitor cu intentia de protejare a industriei interne, deoarece taxa de poluare se aplica tuturor autovehiculelor, indiferent de tara de proveniența, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Instanta de fond a aplicat in mod greșit prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a CE (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), privind compatibilitatea OUG nr. 9/2013.
2. Hotararea atacata este data cu depasirea atribuțiilor puterii judecatoresti (art. 488 pot. 4 Cod procedura civila).
Potrivit art. 126, a lin. 2 din Constitutia României ,,Competenta instantelor judecătorești si procedura de judecata, sunt prevăzute numai prin lege", astfel, nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instante de drept comun de a se pronunța asupra compatibilitatii unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele Internationale. Aceasta atributie revine Curții Constitutionale sau Parlamentului României, singurele in masura sa aprecieze daca legislația referitoare la timbrul de mediu, contravine Constitutiei sau Tratatelor Uniunii Europene si sa adopte hotarari in consecința.
Astfel, eventuala nelegalitate a dispozițiilor Legea nr. 9/2012 a fost revizuita prin OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu provenit de la autovehicule, nu poate face obiectul controlului exercitat de o instanta judecătoreasca, in cadrul unei acțiuni avand ca obiect restituirea taxei de poluare.
Totodata, se retine ca instituirea timbrului de mediu pentru autovehicule prin OUG nr. 9/2013, reprezintă voința legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa o respecte, in baza art. 13 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, conform carora ,,interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului, in scopul realizarii cerințelor legii, in condițiile in care, potrivit dispozițiilor constitutionale, numai Parlamentul sau Guvernul, pe baza delegării legislative, sunt abilitate sa adopte masuri legislative, pentru modificarea si completarea actelor normative interne, pentru asigurarea compatibilitatii acestora cu dreptul comunitar. Prin admiterea cererii intimatului reclamant si exonerarea acestuia de la plata taxei de poluare, instanta de fond s-a substituit autoritatilor cu atributii in elaborarea actelor normative, in condițiile in care atributul exclusiv al instantelor judecătorești este aplicarea legislației specifice actului dedus judecații.
Cu privire la dobanda calculata la suma incasata, pe care reclamantul o solicita, considerand-o folos nerealizat, o considera nelegala, deoarece aceasta nu poate fi considerata obligație neexecutata a SFM Z. către reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art.1082 si art.1084 Cod Civil.
In ceea ce privește obligarea AJFP Teleorman, la plata cheltuielilor de judecata, arată că, în mod greșit intatanta a retinut ca fiind dovedita culpa procesuala a recurentei parate, deoarece aceasta nu a făcut decât sa aplice legea in vigoare la acea data, si anume O.U.G. nr. 50/2008, iar materia cheltuielilor de judecata este reglementata de art. 451-455 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătură cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina careia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a castigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activitatii judiciare. Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frana in calea, adeseori uzitata, a procesivitatii excesive.
In aceasta cauza nefiind nevinovata de declanșarea activitatii judiciare, SFM Z. nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și in consecința, casarea sentintei atacate in sensul respingerii ca neîntemeiata a acțiunii intimatului reclamant Parus I. pentru motivele arătate.
In drept: art. 483 si urmatoarele Cod procedură civilă.
Intimatul reclamant P. I. a formulat întâmpinare prin care arată că, instanța de fond a respectat in totalitate dispozițiile prevăzute de Legislația Uniunii Europene,care este obligatorie pentru instantele judecătorești din tarile membre ale Uniunii Europene din care face parte si Romania.
Cu privire la depasirea atributiunilor puterii judecătorești invocate de către recurenta, aceasta nu este legala deoarece instantele de judecata din Romania trebuie sa respecte legislația din U.E.si nu pe cea interna.
Se constata ca taxa achitata pentru timbrul de mediu este una interzisa de dispozițiile art.lîO TFUE,precum si faptul ca iricepand cu data 01 01 2007 Romania a aderat la U.E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile in ordinea juridical interne, avand prioritate fata de dispozițiile interne dsa cum rezulta din dispozițiile art.ll, alin.l si 2,art.l48 alin.2 si 4 din Constitutia României si din prevederile legii 157/2005 de ratificare a tratatului de aderare a României la U.E.
Normele interne cu privire la timbrul de mediu este o taxa discriminatorie si care incalca principiul liberei circulație a mărfurilor prevăzute in legislația europeana.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului ca nefondat.
În drept: art.205 alin 1 NCPC.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și prin prisma prevederilor art. 488 Cod pr.civ., Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul marca VOLKSWAGEN, tip Golf, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească timbrul de mediu în cuantum de 2885 lei, precum și faptul că taxa specială achitată pentru înmatricularea automobilului a fost încasată în mod nelegal, aceasta contravenind reglementărilor în materie.
Curtea observa ca OUG nr. 9/2013 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Potrivit art. 90, paragraful I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr.218/2008, intenția legiuitorului de a Se protejează astfel producția internă, aspect care rezultă și din preambulul actelor normative emise în acest domeniu, din care reiese că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare .
Pe de altă parte, potrivit art.90, par. I din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”.
Scopul general al art.90 din Tratat este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, OUG nr. 9/2013 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
Cu privire la critica recurentei pârâte privind dobânda calculată la suma înscată, Curtea nu o poate aprecia ca fiind întemeiată având în vedere că, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Curtea considera ca acest text este aplicabil in speta, de vreme ce reclamantul are dreptul la restituirea unei sume de la buget.
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Pe de alta parte, jurisprudența Curții Europene de Justiție este in acelasi sens. Astfel, prin Hotărârea Fracovich, Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate sa repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii. Prin Hotararea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotărât ca repararea prejudiciilor trebuie sa fie adaptata prejudiciului suferit si sa asigure o protecție efectiva a dreptului încălcat.
De asemenea, prin hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 – Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile – S.R.L., a stabilit că procedurile reglementate de statele membre pentru restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Curtea apreciază că aceste principii nu pot fi respectate prin aplicarea dispozițiilor legale în baza cărora taxa a fost percepută, ci numai prin aplicarea principiilor specifice instituției plății nedatorate, care impun repararea integrală a prejudiciului, prin restituirea sumei încasate cu titlu de taxă, precum și a dobânzii fiscale calculate de la data la care taxa a fost încasată și până la restituirea efectivă, ca beneficiu nerealizat.
De asemenea, Curtea constată că în mod legal, prima instanta a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata ca urmare a faptului ca parata a cazut in pretentii, fiind aplicabil art. 274 C. proc. civ.
Din aceste motive, in baza textelor de lege menționate si a art. 496 NCPC, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN-SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC Z., cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 26/16.01.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. I., cu domiciliul în Z., ., județul Teleorman, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. U. D. B. V.
GREFIER
B. C.
Red.jud.UD/4 ex.
Tehnored. C.D.
Tribunalul Teleorman-CMAS-C.
Jud.fond.N. M.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 6580/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 6583/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
