Obligaţia de a face. Decizia nr. 6580/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 6580/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 25225/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.6580

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.09.2014

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: V. D.

JUDECĂTOR: U. D.

JUDECĂTOR: B. V.

GREFIER: B. C.

Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta reclamantă B. F., împotriva sentinței civile nr.1377/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II–a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL.

La apelul nominal făcut în ședință publică,pe lista de amânări fără discuții, a răspuns recurenta reclamantă, reprezentată de avocat T. G., cu împuternicire avocațială de reprezentare la fila 19 dosar, lipsind intimatul pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Reprezentantul recurentei reclamante, luând cuvântul, învederează instanței că a solicitat dosarul la amânare pentru a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, mențiune cu care nu a fost citat pentru acest termen de judecată.

Curtea ia act de achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, constatându-se legal investită cu soluționarea prezentei cereri și, având în vedere că în cauză urmează a se comporta discuții și față de faptul că pentru partea adversă nu s-a prezentat nimeni până la acest moment, dispune lăsarea dosarului la ordine.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, au răspuns recurenta reclamantă reprezentantă de avocat T. G., cu împuternicire avocațială de reprezentare la fila 19 dosar și intimatul pârât, reprezentat de avocat M. A. A., cu împuternicire avocațială de reprezentare la fila 48 dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La interpelarea instanței, reprezentanții ambelor părți, luând cuvântul, pe rând, învederează că nu mai au alte cereri prealabile de formulat și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

În completare reprezentanta intimatului pârât aduce la cunoștință instanței că nu mai înțelege să susțină excepția nulității cererii de recurs invocată prin întâmpinare.

Curtea, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar și ia act de precizarea reprezentantei intimatei reclamante că înțelege să nu mai susțină excepția nulității cererii de recurs invocată prin întâmpinare.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul recursului.

Reprezentantul recurentei reclamante, luând cuvântul, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat și pentru motivele detaliate pe larg în cuprinsul cererii. Cu cheltuieli de judecată conform dovezilor pe care le depune la dosar.

Reprezentanta intimatei reclamantei, luând cuvântul, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare și menținerea sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică.

Cu privire la recursul formulat de către reclamant M. P., reprezentantul

Curtea în temeiul art. 394 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, constată dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 17.07.2013, sub numărul_, formulată de reclamantul B. F. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea paratului, in baza prevederilor Legii nr. 341/2004, sa-i atribuie un spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafața utila de pana la 100 mp din fondul de stat, prin cumpărare, fara licitație.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca are calitatea de „ luptător pentru victoria revoluției romane din decembrie 1989-luptator ranit si retinut” iar la data de 28.05.2013 a adresat paratului, precum si autoritarii deliberative, cerere la care nu a primit nici un raspuns.

S-au invocat în drept dispozițiile Legii nr. 341/2004, HGR nr 1412/2004, C proc civ.

Pârâtul M. București prin Primar General, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calitatii procesuale-pasive a Municipiului București, iar pe fondul Cauzei respingerea cererii ca neîntemeiata.

Parata a depus la dosar si concluzii scrise..

Instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri.

Prin sentinta civila nr. 1377/25.02.2014, Tribunalul Bucuresti a respins excepția puterii de lucru judecat invocata prin întâmpinare, ca neîntemeiata si a respins cererea a neîntemeiata.

In motivare, prima instanta a aratat ca reclamantul N. I. are calitatea de„ luptător pentru victoria revoluției romane din decembrie 1989-luptator ranit si retinut”, beneficiind astfel de prevederile Legii nr. 341/2004.

Prin cererea nr. 2162/30.09.1999 reclamanta a solicitat atribuirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp din fondul de stat.

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004, destinatarii legii au dreptul la închirierea sau cumpărarea cu prioritate si fără licitație a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător din fondul de stat.

Potrivit art. 29 din H.G. nr. 1412/2004, la acordarea drepturilor prevăzute la art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 nu se solicită beneficiarilor îndeplinirea de condiții suplimentare, cu excepția celor referitoare la dovada, potrivit prezentelor norme metodologice, a calității deținute în baza Legii nr. 341/2004.

Conform Anexei nr. 4 la H.C.G.M.B. nr. 242/2005, procedura de repartizare a acestor spatii presupune depunerea unor dosare care cuprind o . înscrisuri suplimentare celor prevăzute de H.G. nr. 1412/2004, acordarea unui punctaj pentru fiecare solicitant în parte de către o comisie înființată în acest scop, stabilirea unei liste anuale cu ordinea de prioritate a solicitanților și aprobarea acesteia din urmă de către Consiliul General al Municipiului București.

În cazul persoanelor beneficiare ale prevederilor art. 5 lit. c din Legea nr. 341/2004, acestea nu trebuie să dovedească îndeplinirea unor condiții suplimentare, în afara celei referitoare la dovada calității de revoluționar, pentru că în acest sens stipulează dispozițiile art. 29 din H.G. nr. 1412/2004. Cum dreptul reclamantului este, potrivit acestor dispoziții legale, născut și actual, o neexecutare a obligației corelative acestui drept de către administrație, nedând curs cererii de închiriere sau concesiune a spațiului solicitat, transformă dreptul patrimonial al reclamantului, a cărui existență este recunoscută, într-unul vidat de substanța sa, lipsit, practic, de orice valoare, iar normele legale care îi consacră existența dobândesc un simplu caracter formal, lipsit de orice finalitate practică.

Se observă, pe de o parte, faptul că art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004 instituie, de fapt, un drept de prioritate al persoanelor îndreptățite la cumpărarea sau, după caz, închirierea unui spațiu comercial sau de prestări servicii, din fondul de stat.

Tribunalul reține că, în raport de natura și conținutul dreptului prevăzut de acest act normativ, precum și de împrejurarea că, așa cum rezultă din Lista de priorități, aprobată prin HCGMB nr. 161/2010, necontestată sub aspectul legalității, numărul solicitanților este peste 700 (fila 28 dosar), exercitarea în concret a acestui drept cunoaște o dublă limitare.

Astfel, fiind vorba de încheierea unui contract de vânzare-cumpărare sau de închiriere a unui bun - spațiu comercial din fondul de stat – o primă condiție este aceea ca obiectul contractului să existe, în speța de față această condiție fiind îndeplinită dacă autoritatea pârâtă are la dispoziție un asemenea spațiu disponibil, în vederea cumpărării sau închirierii, în condițiile legii.

Este adevărat că nu există o prevedere legală expresă care să stipuleze că acest drept urmează a fi exercitat în limita posibilităților dar, chiar în lipsa unei asemenea prevederi, Curtea constată că este o limită implicită decurgând din conținutul dreptului ce se solicită a fi valorificat și din principiul general de drept potrivit căruia nimeni nu poate să transfere mai multe drepturi decât are sau ceva ce nu are („Nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipse habet”).

În concret, fiind vorba despre încheierea unui contract de vânzare-cumpărate sau de închiriere între recurentul-pârât M. București, în calitate de vânzător sau de locator și recurentul-reclamant, în calitate de cumpărător sau de locatar, această operațiune juridică este posibilă numai în condițiile existenței unui spațiu disponibil, în caz contrar, recurentul-pârât neavând ce să transfere în proprietate sau în folosință.

Cea de-a doua limitare implicită, dar inclusă în intenția legiuitorului, este generată de numărul de solicitări din partea celor îndreptățiți, potrivit Legii nr. 341/2004, raportat la numărul de spații disponibile din fondul de stat, cu această destinație, deținute de M. București.

Tribunalul constată că această a doua limitare a exercitării dreptului prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr.341/2004 a determinat necesitatea stabilirii unei ordini de prioritate, fiind adoptată HCGMB nr. 161/2010 prin care au fost aprobate listele cu ordinea de atribuire a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință beneficiarilor Legii nr. 341/2004.

În fapt, stabilirea unei ordini de prioritate este impusă de necesitatea satisfacerii interesului general constând în respectarea drepturilor tuturor categoriilor de persoane beneficiare ale unor drepturi similare, prin soluționarea echitabilă a tuturor cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 341/2004, având în vedere că regimul de putere publică, definitoriu în ceea ce privește activitatea desfășurată de administrația publică, reprezintă un ansamblu de prerogative care permit autorităților administrației publice să facă să prevaleze interesul general.

Existența mai multor cereri similare din partea beneficiarilor Legii nr. 341/2004, în condițiile în care patrimoniul Municipiului București este limitat, impune, din rațiuni ce țin de evitarea oricărei discriminări, stabilirea unei ordini de atribuire a spațiilor cu această destinație, în măsura în care sunt sau devin disponibile pe parcurs, în lipsa acestei proceduri administrative cererile fiind soluționate în mod discreționar, în detrimentul altor persoane care au aceleași drepturi.

Nu în ultimul rând, în sprijinul ideii de prevalență a interesului public, se impune precizarea că Municipiului București îi este conferit de lege dreptul de a dispune în mod legal de bunurile sale, în sensul de a gestiona și administra bunurile din patrimoniul său în realizarea interesului public.

Așadar, pentru a stabili dacă există un refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamantei, este necesară raportarea și la limitele în care poate fi exercitat dreptul prevăzut art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004, respectiv la existența spațiilor disponibile și la respectarea drepturilor similare ale altor persoane.

Pornind de la aceste argumente, Tribunalul apreciază că în cazul de față nu se poate reține un refuz nejustificat al recurentului-pârât de a soluționa cererea reclamantei .

Astfel, în condițiile în care, așa cum rezultă din înscrisurile depuse, urmare a cererii formulate, reclamanta avea posibilitatea de a solicita obligarea pârâtului să soluționeze cererea formulată pe cale administrativă în cadrul procedurii prevăzută de HCGMB nr. 242/2005, a cărei legalitate reclamanta nu a contestat-o, prin includerea cererii reclamantei pe lista de priorități în ordinea înregistrării cererilor, nu numai că nu se poate vorbi în prezent despre un refuz nejustificat de soluționare dar rezultă că autoritatea publică și-a manifestat disponibilitatea de a soluționa această cerere, bineînțeles, cu respectarea ordinii de prioritate.

Pe de altă parte, Tribunalul reține că, și în ipoteza în care s-ar fi reținut refuzul nejustificat al autorității publice de a soluționa cererea formulată de reclamanta, instanța de judecată ar fi putut, cel mult, să oblige autoritatea la soluționarea cererii, într-un sens sau în altul, iar nu la soluționarea în sensul dorit de reclamanta, având în vedere că verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004 și soluționarea efectivă a cererii, în funcție de rezultatul verificărilor, este de competența exclusivă a autorității publice, astfel cum este stabilită de lege.

În condițiile în care, în raport de argumentele prezentate, nu se poate reține un refuz nejustificat în sarcina autorității publice pârâte, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, solicitand casarea hotararii atacate si, in temeiul art.20 (3) teza a doua L.nr.554/2004, trimiterea cauzei la prima instanta pentru judecarea cererii sale, cu obligarea MB la plata cheltuielilor de judecata din prezentul recurs.

In motivare, recurenta reclamanta a aratat ca:

1. ÎNCALCAREA DREPTULUI LA UN PROCES ECHITABIL

1.1. INCALCAREA DREPTULUI DE A FI APARATA DE AVOCATUL ALES

Conform contractului de asistenta juridica nr. 530/24.05.2013 (anexa nr. 1), a decis sa fie aparata in cauza de d-nul avocat T. G., avocat titular al "T. G. - CABINET DE AVOCAT".

Prin contract nu i-a concedat dreptul de a fi substituit in exercitarea mandatului ce i-a fost incredintat.

La data judecării cauzei (25.02.2014) d-nul avocat T. G. se afla in perioada legala de recuperare a capacitatii de munca - drept legal stabilit erga omnes prin art. 33 (4) L.nr.51/1995 ("(4) Avocatul are dreptul la recuperarea capacității de muncă, în condițiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat"").

Acest drept al oricărui avocat trebuie exercitat in condițiile art. 226 STATUTUL PROFESIEI DE AVOCAT:

Art.226

(1) Avocatul are dreptul la recuperarea capacității de muncă prin una sau mai multe perioade de repaus în fiecare an. In perioada de repaus avocatul nu prestează activitățile sale profesionale obișnuite.

(3) Fiecare formă de exercitare a profesiei are obligația de a notifica în prealabil baroului în tabloul căruia este înscrisă, prin orice formă de comunicare care permite confirmarea expedierii, începerea și durata estimată a fiecărei perioade de repaus pentru fiecare avocat, în scopul evidentei,

(5) Dacă prin prevederile contractului de asistență juridică s-a acordat avocatului dreptul de a fi substituit, în perioadele de repaus anual avocatul are obligația să asigure substituirea sa pentru acele activități profesionale m:are nu suferă amânare sau pentru cele în legătură cu care amânarea prejudiciază interesele clientului.

Prin cererea depusa la dosarul cauzei la data de 14.02.2014, avocatul sau a instiintat prima instanta de existenta acestui motiv de imposibilitate de prezentare pentru termenul din 25.02.2014 (pe care l-a si dovedit cu notificarea impusa de lege) si a solicitat amanarea judecării cauzei.

Dupa cum se vede din sentinta primei instante, aceasta a respins cererea de amanare a judecații cauzei cu motivarea ca avocatul sau «avea posibilitatea sa-si asigure substituirea pentru acest termen de judecata » si a procedat la judecarea cauzei.

In raport de cele aratate mai sus, precum si de faptul ca, la termenul din 25.02.2014, d-nul avocat T. G. nu se afla in tara (anexa nr.2), se vădește temeinicia criticii sale ca judecata cauzei s-a făcut cu incalcarea dreptului la aparare (componenta a dreptului la un proces echitabil), stabilit prin art. 13 n.c.p.c., art.24 (2) CONSTITUTIA ROMÂNIEI si art.6 par. l CONVENȚIA PENTRU . SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE (in continuare CONVENȚIA).

De aceea se impune casarea hotararii atacate.

1.2. INCALCAREA DREPTULUI LA EGALITATEA ARMELOR

Acest principiu al jurisprudentei CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI (in continuare CEDO) semnifica tratarea egala a partilor pe toata durata desfasurarii procedurii in fata unui tribunal, fara ca una din ele sa fie avantajata in raport cu cealalta parte. ("Le principe de l"egalite des armes « - l"un des elements de la notion plus large de proces equitabie - requiert que chaque partie se voie offrir une possibilite raisonnable de presenter sa cause dans des conditions qui ne la placent pas dans une situation de net desavantage par rapport a son adversaire » (arret Niderost-Huber c. Suisse du 18 fevrier 1997, Recueil 1997-1, p. 107, § 23). »

In legislația interna, egalitatea pârtilor . este astfel stabilita: «in procesul civil părților le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fară discriminări.""" (art.8 n.c.p.c.)

In speța, prima instanta nu a mentinut echilibrul necesar desfasurarii unui proces echitabil, necomunicandu-i înscrisurile depuse de MB in chiar ședința de judecata in care a pronuntat si soluția.

Si pentru acest motiv se impune casarea hotararii atacate.

1.3. INCALCAREA DREPTULUI LA CONTRADICTORIALITATEA PROCESULUI

. sinteza, CEDO a aratat ca dreptul la o procedura contradictorie implica, in esența, posibilitatea pentru părțile unui proces de a lua cunostinta de toate piesele si observațiile prezentate judecătorului si de a le discuta (M. c.France, 6 iunie 2000, par.27).

In legislația naționala, art.14 n.c.p.c. stabileste obligații clare in aceasta privința, atat pentru părțile in proces, cat si pentru instanta de judecata:

,,(2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

(3)Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor mod corect și complet, fară a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au

obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4)Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.

(5)Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6)Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.”

In speța, obligațiile mai sus enuntate au fost incalcate:

- instanta nu i-a făcut cunoscute apararile MB cuprinse in concluziile scrise depuse la termenul din 25.02.2014 si, astfel, nu le-a supus discuției pârtilor;

- instanta nu a supus discuției partilor cererea sa de probe, care privea si obținerea de relații scrise de la ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR BUCUREȘTI privind spatiile proprietatea MB care erau libere si puteau fi vandute/inchiriate beneficiarilor L.nr.341/2004 (cerere depusa la data de 17.12.2013 in cadrul fazei de cercetare a cauzei).

Si pentru acest motiv solicita casarea hotararii atacate.

1.4. INCALCAREA DISPOZIȚIILOR REFERITOARE LA ROLUL JUDECĂTORULUI IN AFLAREA ADEVARULUI (ART. 22 C.PR.CIV.)

Fondarea hotararii pe considerente vizând limitarea exercițiului dreptului sau datorita lipsei disponibilului de spatii in patrimoniul paratului (considerente lipsite de suport probator) este rezultatul incalcarii de către prima instanta a obligațiilor stipulate legal in sarcina sa.

Potrivit art. 22 (2) c.pr.civ.:

„Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. în acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

In speța, prima instanta nu a dispus nici macar efectuarea probatoriului propus de reclamanta; nu a efectuat nici un fel de diligente pentru a se lamuri asupra a doua chestiuni pe care ea insasi le-a considerat esențiale:

-daca exista fondul de spatii necesar la dispoziția MB pentru satisfacerea dreptului beneficiarilor L.nr.341/2004

-daca procedura imaginata (pe langa lege) prin HCGMB nr.242/2005 este una menita a produce rezultatul pretins si daca aceasta procedura a produs vreun/orice rezultat concret pentru respectarea dreptului beneficiarilor L.nr.341/2004.

Prima instanta a evitat demersurile in acest sens, temandu-se de ce-ar putea afla (fapte care i-ar fi zdruncinat increderea manifestata in autoritatile publice - pe care se pare ca le considera capabile sa rezolve cererile legitime ale celor ce li se adreseaza).

A subrogat insa obligația de a administra probe pe aspectele considerate esențiale cu simpla alegație a paratului, careia i-a dat valoare probatorie apta sa fondeze in fapt hotararea sa (iar situatia de fapt a cauzei nu poate fi stabilita in funcție de susținerile sau apararile uneia din parti).

Si admiterea acestei critici atrage casarea hotararii.

2.PRIMA INSTANTA A JUDECAT O ALTA CAUZA, P. RAMANAND NESOLUTIONATA

Din considerentele hotararii rezulta ca judecătorul primei instante a avut in vedere o alta cauza:

„Analizand actele si lucrările dosarului, tribunalul a retinut in fapt ca reclamantul N. I. are Calitatea de „luptător pentru victoria revoluției romane din decembrie 1989 - luptător rănit si retinut", beneficiind astfel de prevederile Legii nr. 341/2004,

Prin cererea nr. 2162/30.09.1999 reclamanta a solicitat atribuirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafața utila de pana la 100 mp din fondul de stat.

O simpla comparare a cadrului procesual si motivării acțiunii sale cu cele mai sus extrase din hotararea atacata arata ca prima instanta a avut in vedere o cerere a numitului N. I., care formulase o cerere de atribuire a spațiului comercial/de prestări servicii inca din 1999.

De asemenea, prima instanta s-a pronuntat prin dispozitiv asupra unei excepții (a puterii lucrului judecat) care n-a fost invocata in acest proces de către niciuna dintre parti sau, din oficiu, de către instanta, si nici nu este analizata prin considerente.

Iar daca avem in vedere si considerentele hotararii de la fila 4 paragraf 4, prin care tribunalul isi aroga titulatura unei instante ierarhic superioare - „Curtea"" -, rezulta cu claritate ca prima instanta nu exprima prin considerente propria convingere asupra pricinii cu care am investit-o, ci colationeaza frânturi din hotarari ale altor instante - tribunal si curte de apel - pentru a crea aparenta unei deliberări proprii asupra cauzei mele.

Prin urmare, fondul pricinii cu care a investit instanta nu a fost solutionat, motiv ce impune casarea cu trimitere la rejudecare.

3.INCALCAREA DREPTULUI DE ACCES LA JUSTITIE (LA UN TRIBUNAL)

Analizand atitudinea paratului constând in refuzul acesteia de a-i satisface dreptul conferit de art. 5 (1) lit. c) L. nr. 341/2004, ajunge instanta fondului la concluzia ca acest refuz este unul justificat, avand in vedere ca:

- reclamanta avea posibilitatea de a solicita obligarea paratei sa ii soluționeze cererea in cadrul procedurii prevăzute de HCGMB nr. 242/2005, a cărei nelegalitate nu a contestat-o, prin includerea pe lista de prioritate in atribuirea spatiilor, in ordinea înregistrării cererilor.

- ,,chiar in ipoteza in care s-ar fi retinut refuzul nejustificat al autoritatii publice de a soluționa cererea formulata de reclamanta, instanta de judecata ar fi putut, cel mult, sa oblige autoritatea la soluționarea cererii, . altul, iar nu la soluționarea in sensul dorit de reclamanta, avand in vedere ca verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 si soluționarea efectiva a cererii in funcție d eerzultatul verificării este competenta exclusiva a autoritatii publice astfel cum este stabilita de lege""

3.1. Posibilitatea reclamantei de a solicita paratei sa-i soluționeze cererea"" asa cum arata prima instanta, a fost realizata de reclamanta, prin chiar cererea ce a adresat paratului si organului sau deliberativ la data de 28.05.2013 (anexele nr.4-5 la acțiunea introductiva).

In ce privește soluționarea cererii prin includerea pe ordinea de prioritate in atribuirea spatiilor potrivit HCGMB nr. 242/2005, indicata de instanta, motivarea primei instante este afectata de nelegalitate si netemeinicie:

-nu exista nici o dispoziție legala care sa condiționeze recunoașterea si exercitarea dreptului sau solicitat a-i fi satisfacut de inscrierea pe lista de prioritate intocmita potrivit HCGMB nr. 242/2005;

-nici recunoașterea, nici exercitarea dreptului sau nu se realizeaza prin inscrierea pe lista de atribuire invocata de instanta, ci prin atribuirea spațiului prin cumparare; faptul inscrierii sale in lista inventata si aprobata de organul deliberativ al paratului nu semnifica soluționarea cererii sale, dupa cum nu semnifica nici faptul efectiv al soluționării cererilor celor 700 de beneficiari ai aceluiași drept inscrisi in lista intocmita de organele paratului.

Exista așadar refuzul instantei de a soluționa efectiv cauza cu care a fost investita in aport de pretentia efectiva dedusa judecații.

3.2. Prin soluția data, prima instanta a refuzat sa soluționeze cererea asa cum a dedus-o judecații (a refuzat sa analizeze vatamarea produsa prin refuzul paratei de a-i recunoaște si satisface dreptul consacrat PRIN LEGE), negând practic plenitudinea de jurisdicție a instantei de judecata in analiza pe fond a pretențiilor sale, pe care le supune in exclusivitate verificării si soluționării de către un organ al administrației publice.

Principial, afirmația in sine reprezintă, prin raportare la prevederile art.430 (2) n.c.p.c., stabilirea unei dispoziții general obligatorii - fapt interzis prin art.5 (4) n.c.p.c.

Iar in speța, judecătorul a refuzat sa judece cererea subsemnatei, susținând ca verificarea condițiilor de atribuire a spațiului solicitat este de atributul exclusiv al autoritatii publice.

Refuzul, indiferent de forma pe care o imbraca sau justificarea pe care se fondeza, reprezintă o incalcare a dreptului sau de acces la justitie, precum si a dispozițiilor naționale referitoare la competenta instantei de contencios administrativ si actele supuse acestui control

3.3. Accesul la un tribunal care sa statueze . si printr-o procedura echitabila asupra incalcarii pretinse (in speța, neexecutarea obligației corelative dreptului prevăzut de Legea nr. 341/2004) este un drept fundamental al oricărui justitiabil, consacrat atat prin convenții si tratate Internationale (art. 6 alin. 1 CONVENȚIA, art. 47 alin. 1 si 2 din CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE, art. 10 din DECLARAȚIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI), cat si prin art. 21 (1) din CONSTITUTIA ROMÂNIEI.

Astfel cum a statuat CURTEA prin numeroase decizii, CONVENȚIA apara drepturi efective si concrete, iar nu iluzorii si teoretice {cauza Mar ia A. s.a. împotriva României- cererile nr_/05 si_/06, hot. pilot din 12 octombrie 2010 par. 116: „ In aceasta privința, trebuie reamintit scopul Convenției care este de a proteja drepturi, nu teoretice si iluzorii, ci concrete si efective. Aceasta remarca se refera in special la accesul la justitie, avand in vedere locul important ce il are dreptul la un proces echitabil . (Prințul Haiis-A. II de Liechtenstein contra Germaniei [GC], nr._/98, §§ 43-45, CEDO 2001-VIII").

Iar in speța, dreptul dedus judecații in prezenta cauza nu este acela de a obține un răspuns formal al paratului privind admiterea sau respingerea cererii sale de cumparare a spațiului la care este indreptatit, si nici de a figura inscrisa . de parat fara nici o fundamentare legala si fara nici un efect juridic, ci de a-si vedea in mod efectiv si concret satisfacut acest drept patrimonial, prin efectul actului administrativ translativ de proprietate la a cărui emitere solicit a fi obligat paratul.

De aceea, accesul efectiv la justitie trebuie privit in raport cu finalitatea demersului judiciar, iar acest acces nu poate fi impiedicat sau conditionat de existenta unui act formal pe care autoritatea administrativa refuza sau amana sa il emită; refuzul instantelor naționale de a soluționa pe fond cererea reclamantului pe considerentul competentei exclusive a unei autoritati administrative de a se pronunța asupra acestor pretentii - cum este cazul in speța -, a fost apreciat de CURTE ca atingand insasi substanta dreptului la un tribunal (in același sens, cauza V. Dumitreseu împotriva României, cerere_/02, hot. Din 01.04.2008, definitiva la 01.07.2008, par. 53).

Insasi jurisprudenta naționala cu caracter obligatoriu (deciziile in interesul legii date de LC.C.J.) statueaza in sensul plenitudinii de jurisdicție a instantelor de judecata chiar in absenta unei decizii administrative care sa se pronunțe in prealabil asupra dreptului dedus judecații de către reclamantul ce se pretinde victima unei incalcari.

In acest sens, decizia nr. XX/2007 a ICCJ - SECȚIILE UNITE, prin care s-a asimilat nesolutionarea . a unei cereri refuzului de soluționare si s-a recunoscut abilitarea instantelor naționale a se pronunța direct si pe fond asupra drepturilor persoanelor indreptatite la restituire chiar in absenta unei decizii administrative care sa stabileasca in prealabil aceste drepturi, a fost privita salutar in jurisprudenta CURȚII: cauza M. A. s.a. împotriva României, sus-citata, par. 120. „ ... Curtea a retinut ca, prin decizia din 19 martie 2007, Secțiile unite ale ICCJ au hotarat ca in absenta unui răspuns din partea autoritatilor administrative in termenul legal, instantele erau abilitate sa hotarasca in locul lor pe fondul cererilor si sa dispună, dupa caz, restituirea bunurilor. Acest recurs a fost efectiv publicat la 12 noiembrie 2007 in Monitorul oficial. (Taimblat, citat mai sus, § 42). "

3.4. Negarea principiului plenitudinii de jurisdicție in analiza pe fond a dreptului sau deferit de art. 5 (1) lit. c) L. nr. 341/2004 contravine legii naționale.

Motivarea instantei reprezintă o incalcare fatisa a legii (art.5 L.nr.554/2004), care stabileste clar limitele controlului judecătoresc in materia contenciosului administrativ:

„Actele nesupuse controlului și limitele controlului

(1)Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:

a)actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;

b)actele de comandament cu caracter militar.

(2)Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

(3)Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgență, cele care privesc apărarea și securitatea națională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum și pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale, epidemiilor și epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere”.

Asa fiind, refuzul paratului de a-i soluționa cererea ce i-a adresat-o la 28.05.2013 poate fi supus controlului judecătoresc, iar acest control trebuie exercitat efectiv in funcție de finalitatea demersului sau (obiectul pretentiei concrete - atribuirea spațiului prin cumparare) si in raport de vatamarea produsa (paralizarea dreptului de dobândire in proprietate a spațiului).

Soluția primei instante apare astfel nelegala si in lumina dispozițiilor art. 18 cu referire la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, intrucat admiterea acțiunii in contencios administrativ abiliteaza judecătorul sa oblige autoritatea administrativa la emiterea actului solicitat:

Art. 8 alin. 1: " Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. "

Art. 18 alin. 1: ""(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă."

Acesta a fost si obiectul cererii - obligarea paratului sa emită actul administrativ prin care sa ii vanda spațiul la care este indreptatita potrivit Legii nr. 341/2004 iar instanta de contencios administrativ, potrivit dreptului sau deplin de jurisdicție are abilitarea legala expresa de a obliga paratul la emiterea acestui act, consecutiv analizei pe fond a temeiniciei dreptului meu dedus judecații.

Analiza judiciara si deliberarea instantei pe acest aspect constituie așadar soluționarea efectiva a cauzei cu care a investit-o, dar pe care, cu justificări criticabile, a refuzat-o, afectandu-i in acest fel dreptul la un tribunal care sa statueze asupra cauzei sale.

3.5. O alta restrictionare a dreptului sau de acces la un tribunal il reprezintă condiționarea judecării cererii sale de situatia celorlalte persoane egal indreptatite in temeiul art.5 (1) lit. c) L.nr.341/2005.

Dreptul conferit prin art.5 (1) lit. c) L.nr.341/2004 este unul personal (nu este unul de grup, colectiv); exercitarea lui si modalitatea de a acționa pentru realizarea lui este o chestiune de opțiune personala a fiecărui indreptatit.

Faptul ca alte 700 de persoane beneficiare ale aceluiași drept inteleg sa aștepte (la nesfarsit, in opinia sa) ca inscrierea lor pe o lista intocmita de parat sa producă efecte, ca promisiunile prepusilor paratului sa se indeplineasca nu-i poate fi opus spre a-i paraliza dreptul de a obține prin justitie ceea ce alții asteapta sa obtina prin alte cai (precum calea administrativa, ." de chiar debitorul obligației).

Principiul dreptului de dispoziție al oricărui justitiabil din Romania este consacrat legislativ prin art.9 n.c.p.c.:

Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public.

(2)Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

(3)In condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege""

Cat privește caracterul amagitor al promisiunilor reprezentanților paratului (primar general, consilieri ai C.G.M.B.) si refuzul acestora de a rezolva problema celor 700 de |g|evolutionari egal indreptatiti la atribuirea unui spațiu comercial/de prestări servicii (chiar atunci cand au cunostinta de existenta soluțiilor capabile sa asigure soluționarea chestiunii) - anexa nr.3 la prezentul recurs (extras din procesul verbal al ședinței extraordinare a C.G.M.B. din 08.11.2011).

4. INTERPRETAJIEA, APLICAREA GREȘITA SI INCALCAREA LEGII IN CE PRIVEȘTE RECUNOAȘTEREA SI REALIZAREA DREPTULUI SAU PREVĂZUT DE ART. 5 (1) LIT. C) L. NR. 341/2004

4.1. INCONSECVENTA CONSIDERENTELOR HOTARARII RECURATE

O prima concluzie exprimata in motivarea hotararii ce atac este aceea ca dreptul sau conferit de art. 5 (1) lit.c) L. nr. 341.2004 este unul pur si simplu, necondiționat, ce naște in sarcina paratului o obligație corelativa, a cărei neexecutare lipseste de continut acest ipept, afectandu-i substanta:

Potrivit art, 5 alin, 1 lit, c din Legea nr, 341/2004, destinatarii legii au dreptul la închirierea sau cumpararea cu prioritate si fara licitatie a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător din fondul de stat.

Potrivit art. 29 din H.G, nr, 1412/2004, la acordarea drepturilor prevăzute de art. 5 alin. 1 lit.c din Legea nr. 341/2004 nu se solicita beneficiarilor îndeplinirea de condiții suplimentare, cu excepția celor referitoare la dovada, potrivit prezentelor norme metodologice, a calitatii detinute in baza Legii nr. 341/2004.

Conform Anexei nr. 4 la H.C.G.M.B. nr. 242/1005, procedura de repartizare a acestor spatii presupune depunerea unor dosare care cuprind o . înscrisuri suplimentare celor prevăzute de H.G. nr. 1412/2004, acordarea unui punctaj pentru fiecare solicitant in parte de către o comisie infiintata in acest scop, stabilirea unei liste anuale cu ordinea de prioritate a solicitanților si aprobarea acesteia din urma de către Consiliul General al Municipiului București.

In cazul persoanelor beneficiare ale prevederilor art. 5 Ut. c din Legea nr. 341/2004, acestea nu trebuie sa dovedeasca indeplinirea unor condiții suplimentare, in afara celei referitoare la dovada calitatii de revoluționar ,pentru ca in acest sens stipulează dispozițiile art.29 din H.G. nr. 1412/2004. Cum dreptul reclamantului este, potrivit acestor dispoziții legale, născut si actual, o neexecutare a obligatiei corelative acestui drept de către administrație, nedand curs cererii de închiriere sau concesiune a spațiului solicitat transforma dreptul patrimonial al reclamantului, a cărui existenta este recunoscuta, . substanta sa, lipsit, practic, de orice valoare, iar normele legale care ii consacra existenta dobândesc un simplu caracter formal, lipsit de orice finalitate practica.”

Desi definește dreptul dedus judecații ca unul simplu, necondiționat, născut si actual, nascand obligația paratului de a-l satisface fara indeplinirea nici unei condiții suplimentare din partea reclamantei, mai apoi instanta afirma existenta unor limitări ,,implicite"" in exercitarea dreptului prevăzut de art.5 (1) lit. c) L.nr.341/2004: limita de spatii disponibile pentru executarea obligației corelative si apararea interesului public, constând in necesitatea soluționării cererilor tuturor celor 700 beneficiari ai acelorași dispoziții ale legii speciale ca si subsemnata.

In contextul in care chiar in cuprinsul aceleiași hotarari instanta afirma ca neexecutarea din partea paratului a obligației corelative dreptului sau transforma acest drept . continut, justificarea neexecutarii obligației pe considerente legate de limitări neprevăzute de lege, dar implicite"" ale exercițiului dreptului, nu face decât sa releve raționamentul confuz, inconsecvent, lipsit de acuratete al judecătorului, care afecteaza de nelegalitate soluția data.

Atare motivare semnifica in același timp nelegalitatea intrinseca a actului jurisdictional, pentru considerentele ce succed:

4,2. NELEGALITATEA HOTARARII IN CE PRIVEȘTE STABILIREA UNOR LIMITĂRI ALE EXERCIȚIULUI DREPTULUI RECLAMANTEI

4.2.1. Desi retine ca dreptul reclamantei este acordat de legiuitor in mod necondiționat absolut (singura condiție fiind aceea de a dovedi calitatea de titular al dreptului, adica de a face dovada calitatii de revoluționar), prima instanta adauga la dispozițiile legii, acolo unde legiuitorul nu vrut asa ceva, prin condiționarea acordarii dreptului de disponibilul de spatii in fondul administrat de parata si de necesitatea apararii interesului public.

Legiferarea de către instanta incalca principiul separației puterilor in stat si afecteaza insasi esența statului de drept, si nu exista nici un fel de justificare care sa legitimeze instanta de judecata sa-si aroge atributii legislative.

4.2.2.Prima instanta a actionat cu incalcarea principiului „exceptio est strictissimae interpretationis ”extinzând dispozițiile de excepție incidente in alte ipostaze normative la prevederile clare si incontestabile ale art.5 (1) lit. c) L.nr.341/2004.

Exista in cuprinsul L. nr. 341/2004 dispoziții privitoare la drepturi care se acorda, . limite sau sub anumite condiționări expres stabilite de legiuitor (precum

-art.4 (4) - de o indemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază și persoanele care au obținut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) Ut. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleași drepturi și în aceleași condiții beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadrați în nicio formă de învățământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.

-art. 5 (1) lit. g) - atribuirea, în limita posibilităților, în proprietate a 10.000 mp de teren în extravilan și 500 mp de teren în intravilan - acesta din urmă pentru destinația de locuință, ^dacă nu a avut sau nu are în proprietate un alt spațiu locativ;

-art. 5(1) lit. f) - acordarea unei subvenții de stat egale cu 50% din dobânda aferentă unui credit bancar de până la 20.000 euro, contractat pentru cumpărarea sau construirea unei locuințe în localitatea de domiciliu, dacă nu au deținut sau nu dețin o proprietate locativă, precum și posibilitatea garantării creditelor contractate cu indemnizația calculată conform prevederilor prezentei legi; etc).

Inseamna ca acolo unde legiuitorul a vrut sa limiteze, sa condiționeze sau sa restricționeze beneficiul legii, a facut-o in mod expres prin edictarea dispozițiilor de excepție.

Dreptul dedus judecații de reclamanta este insa consacrat ca un drept pur si simplu, necondiționat, iar acest caracter este subliniat si prin Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004 (art. 29 din H.G. nr. 1412/2004), pe care instanta de fond intai le evoca in ipod corect, dar apoi le aplica in mod greșit, in contra dispozițiilor pe care le conțin.

4.2.3. In ce privește "legalitatea" hotararilor CGMB (a oricăror hotarari - nr.242/2005, nr. 161/2010 etc. s-ar invoca in cauza) - acte administrative care, stabilind criterii si condiții de acordarea dreptului prevăzut de art. 5 (1) lit. c) L.nr.341/2004 pe care legiuitorul insusi nu le-a atașat dreptului consacrat pur si simplu, necondiționat - aceste acte administrative, chiar daca ar avea continut normativ, sunt inaplicabile in speța si nu pot paraliza pretentiile sale intrucat ele incalca principiul supremației legii.

Actele emise de organele administrației locale nu pot fi decât acte de aplicare a legii, iar nu de modificare sau condiționare a acesteia, asa incat drepturile consacrate prin LEGE nu pot fi afectate de condiții, restrictii, limitări impuse prin acte de rang normativ inferior.

In activitatea specifica de interpretare si aplicare a normelor juridice la speța, judecătorul trebuie sa confrunte in primul rand conformitatea acestora cu dispozițiile si tratatele internaționale ce afirmă si protejeaza drepturi fundamentale ale omului (art. 20 CONSTITUTIE), apoi sa verifice efectele actelor juridice in funcție de ierarhia forței juridice a acestora, urmând a inlatura acele acte sau efecte ale unor acte care ar determina, prin aplicarea lor, incalcarea sau restrângerea dispozițiilor cu forța juridica superioara.

Nu este deci necesara o declarație expresa si formala de nelegalitate a actelor administrative, fiind suficient ca, printr-o hotarare judecătoreasca, sa se inlature de la aplicare aceste acte, activitatea de verificare a conformității oricărui act normativ cu cele de forța juridica superioara revenind judecătorului in virtutea plenitudinii de jurisdicție si a obligației de a aplica legea nationala - indiferent de izvorul sau.

4.2.4.Din aceasta perspectiva, invocarea interesului general de prima instanta (exista 700 persoane cu drepturi similare, iar modul de repartizare a spatiilor „organizat" prin acte ale debitorului ar asigura respectarea interesului general) este lipsita de suport legal: LEGEA - ca exprimare sintetica cu cea mai inalta valoare normativ-juridica a interesului general/public"" - stabileste existenta dreptului sau, iar HOTARAREA DE GUVERN stabileste condițiile de exercitare a acestui drept. (Insasi ideea existentei unui act normativ „de interes general" emis de o autoritate publica a administrației locale cuprinde o contradicție in definiție: autoritatile locale nu pot emite acte normative decât de importanta locala si interesând viata comunităților din care au emanat).

Iar atunci cand se pretinde despre asemenea acte ca „apara interesul general", ele trebuie confruntate cu prevederile EXPRESE ale LEGII (si ale HOTARAPai DE GUVERN asigurand executarea LEGII), iar nu cu cele „implicite" !

4.2.5.Presupunând ca prima instanta a enuntat greșit interes general in loc de „interes de grup"", argumentarea sa trebuie examinata prin prisma eficacitatii reglementarii normative locale (pretins edictata pentru protejarea „interesului de grup") - adica daca aceasta reglementare locala a produs vreun efect concret, palpabil pe taramul respectării efective a LEGII.

De la edictarea HCGMB nr.242/2005, in fiecare an pana in 2010 au fost intocmite liste de ordine a repartizării spatiilor; apoi prin HCGMB nr. 131/2010 a fost aprobata o asemenea lista, hotarare abrogata apoi prin HCGMB nr. 161/2010, hotarare modificata apoi prin HCGMB nr.250/2013.

A fost interesata prima instanta sa afle cate spatii au fost repartizate in temeiul acestor liste (in aproape 9 ani de existenta a lor) ?

A fost interesata prima instanta sa afle cate spatii au fost repartizate revoluționarilor IN AFARA ACESTOR LISTE si in ce temei ?

NU!

Nu exista așadar nicio dovada la dosar ca intocmirea unei liste de atribuire (. unilateral si in afara legii de către insusi paratul-debitor al obligației) ar servi . colectiv al acestei categorii de persoane in situatii similare cu subsemnata, astfel incat sa se ajunga la concluzia ca actul administrativ al C.G.M.B. privind fixarea unor criterii si punctaje de formare a unei ordini de atribuire a spatiilor ar servi .", eliminând discriminarea, asa cum susține instanta.

4.2.6. INCALCAREA DISPOZIȚIILOR LEGALE PRIVIND EXECUTAREA OBLIGAȚIILOR CORELATIVE DREPTULUI SUBIECTIV CIVIL

Consecința a stabilirii unor limitări (,,mplicite", neprevăzute de lege) ale dreptului sau de atribuire a unui spațiu din fondul de stat, prima instanta apreciaza ca refuzul paratului de a executa obligația corelativa acestui drept este unul justificat, in esența datorita lipsei disponibilului de spatii care sa satisfaca cererile tuturor revoluționarilor titulari ai aceluiași drept ca si subsemnata, asa incat lipseste obiectul contractului de vanzare-cumparare sau, dupa caz, inchiriere prin care dreptul prevăzut de art. 5 (1) lit. c) L. nr. 341/2004 sa fie satisfacut.

Motivarea instantei este nelegala, incalcand dispozițiile legale edictate in materia executării obligațiilor corelative drepturilor subiective civile.

Potrivit art. 1516 alin. 1 cod civil „ Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrala, exacta si la timp a obligației";

Asa fiind, obligația corelativa trebuie executata integral, exact si la timp, iar pentru ca dreptul este necondiționat, nici obligația nu poate fi condiționata.

Existenta sau nu a bunului ce face obiectul obligației corelative dreptului (spațiul prevazut de art. 5 (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004) reprezintă o chestiune ce tine de executarea obligației, iar nu de existenta ei, caci obligația exista atat timp cat exista dreptul.

Iar existenta dreptului nu a fost negata de instanta, ci, dimpotrivă, afirmata.

Chestiunea executării obligației este una ce tine de materia executării silite a hotararii judecătorești de obligare a paratului, iar nu de stabilire pe fondul cauzei a existentei obligației, instanta de fond nefiind investita cu analiza imposibilității de executare a obligației de atribuire a bunului, ci de stabilire in sarcina paratului a obligației de predare a bunului.

Chiar daca s-ar putea pune in discuție imposibilitatea de executare a obligației corelative dreptului meu (discuție specifica, asa cum am aratat, fazei executării silite a hotararii judecătorești), nu este suficient ca debitorul sa invoce irnposibilitatea de executare, ci trebuie sa o dovedeasca.

Potrivit art. 1634 alin. 4 c.civ., „Dovada imposibilității de executare revine debitorului.”

In speța, paratul nu a dovedit:

-nici numărul de spatii de natura celor descrise de art. 5 (1) lit.c) L.nr.341/2004 aflate in patrimoniul sau:

-nici atribuirea efectiva a spatiilor către revoluționarii indreptatiti, astfel incat sa se poata afirma cu temei ca exista un deficit de spatii care face imposibil de executat obligația corelativa dreptului meu (faptul ca exista o lista cu 700 de revoluționari indreptatiti la atribuire nu dovedește certitudinea atribuirii spatiilor către toti aceștia).

Dovedesc eu - in aceasta faza procesuala - ca, cel puțin in anul 2013, in proprietatea MB se aflau peste 200 spatii libere, care puteau fi utilizate pentru satisfacerea dreptului sau (anexa nr.4 la prezentul recurs).

In condițiile in care nici Legea nr. 341/2004, nici Normele Metodologice de aplicare a acesteia - aprobate prin H.G. nr. 1412/2004 - nu stabilesc vreo ordine de prioritate de atribuire a spatiilor către revoluționarii indreptatiti, dreptul sau la atribuirea unui asemenea spațiu este născut, egal si la fel de actual cu cel al oricărui revoluționar aflat sub incidența dispozițiilor art. 5 (1) lit.c) din lege, astfel incat nu exista nici o imposibilitate de ordin material care sa justifice neexecutarea obligației corelative de către parata.

In fine, in legătură cu incalcarea dispozițiilor naționale edictate in materia executării obligațiilor, invoc si dispozițiile art. 1634 alin. 6 c.civ,., care stipuleaza: „Daca obligația are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuita de executare.”

Or, obligația corelativa dreptului sau la atribuirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii in suprafața de pana la 100 mp., fiind corelativa dreptului asupra unui bun care nu este individualizat prin elemente de identificare specifice imobilelor (amplasament, număr cadastral, vecinatati, etc.) este o OBLIGAȚIE DE A TRANSMITE UN B. DE GEN.

Iar legea insasi nu admite exonerarea debitorului de la executarea acestei obligații pe considerentul lipsei bunului la dispoziția debitorului, ci acesta trebuie sa execute obligația corelativa dreptului, respectiv sa faca toate diligentele pentru a putea face ca obligația de atribuire sa fie Îndeplinita, intrucat aceasta obligație este una de rezultat, iar nu de diligenta (in acest sens, a se vedea mai sus pct.4, cu referire la dreptul subiectiv civil consacrat in mod necondiționat de către legea speciala).

In sprijinul argumentării sale sunt si discuțiile purtate in cadrul ședințelor C.G.M.B. (anexa nr.3 la prezentul recurs), care arata ca autoritatile locale stiu foarte bine cum pot sa soluționeze problema asa-zis insolubila (prin repartizarea spatiilor existente la numărul celor indreptatiti, care se pot asocia pentru atribuirea unui spațiu determinat fizic prin construirea altor spatii in forma modulara, cu scopul repartizării lor ulterioare) DAR CA NU VOR SA O REZOLVE !

Examinand recursul declarat de reclamanta, Curtea apreciaza ca nu a fost incalcat dreptul reclamantei la un proces echitabil deoarece:

- potrivit art. 222 C. proc. civ., amanarea judecatii pentru lipsa de aparare poate fi dispusa numai in mod dexceptional, pentru motive temeinice si care nu sunt imputabile partii sau reprezentantului ei.

Chiar daca avocatul ales al reclamantei nu se pute aprezenta la termenul din 25.02.2014, exista obligatia substituirii avocatului ales, obligatie pe care avocatul ales nu a indedplinit-o.

- nu a fost incalcat dreptul la egalitatea armelor de vreme ce partea adversa nu a fost favorizata de prima instanta. Ar fi fost incalcat acest drept daca prima instanta ar fi admis o cerere a partii adverse de acordare a unui termen pentru a lua cunostinta de inscrisurile depuse de reclamanta, in conditiile in care reclamantei i s-a respins aceasta cerere, ceea ce nu este cazul in speta.

- nu a fost incalcat principiul contradictorialitatii procesului, de vreme ce reclamanta avea posibilitatea efectiva de acunoste inscrisurile depuse de parat, iar apararile invocate de parat prin concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecata, sunt cuprinse si in intampinarea care a fost comunicata reclamantei, la care aceasta a depus raspuns la intampinare.

- nu a fost incalcat principiul rolului activ al judecatorului, de vreme ce judecatorul fondului a considerat suficiente probele administrate, tinand seama de obiectul cererii de chemare in judecata.

In al doilea rand, Curtea apreciaza ca prima instanta nu a judecat o alta cauza. Faptul ca in motivarea hotararii primei instante se regaseste un paragraf care nu are legatura cu prezenta cauza nu determina concluzia judecarii altei cause, de vreme ce restul motivarii are legatura cu obiectul cererii de chemare in judecata. Acest argument este valabil si in privinta exceptiei puterii de lucru judecat pe care prima instanta nu a invocate-o, nu a analizat-o, dar pe care a mentionat-o in dispozitivul hotararii.

In al treilea rand, Curtea apreciaza ca nu a fost incalcat dreptul reclamantei de acces la justitie deoarece:

- in motivarea hotararii atacate se mentioneaza motivele pentru care cererea reclamantei nu este intemeiata, motive care vizeaza o dubla limitare a exercitarii dreptului reclamantei. S-ar fi incalcat dreptul de acces la justitie daca prima instanta nu ar fi cenzurat raspunsul dat de parat cererii reclamantei de vanzare cu prioritate a unui spatiu commercial sau de prestari servicii. Dar, prima instanta a facut o asemenea analiza si a aratat motivele pentru care refuzul paratului este justificat. In acest fel, instanta a exercitat plenitudinea de competenta pe care legea i-o recunoaste.

Pe fondul cauzei, Curtea observa ca prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului București - Direcția de Asistență Socială sub nr. 2162/30.09.1999, reclamanta a solicitat repartizarea unui spațiu comercial pe raza sectoarelor 1 și 3 în baza dispozițiilor Legii nr. 42/1990, în prezent abrogata de Legea nr. 341/2004 actualizata, a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Romane in decembrie 1989, precum și față de persoanele care si-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 .

Prin adresa nr. 2162/12.10.1999 Primăria Municipiului București - Direcția Asistență Socială a răspuns reclamantei în sensul că cererea nu poate fi rezolvată favorabil întrucât pe rolul administrației se află un număr însemnat de cereri similare pe de o parte, iar pe de altă parte motivat de lipsa de spații cu altă destinație cu care se confruntă Primăria Municipiului București.

Prin cererea înregistrată la CGMB - DGAS nr. 2414/06.06.2011 reclamanta a solicitat în temeiul art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 acordarea unui spațiu cu altă destinație decât cea de locuință depunând anexa certificat de revoluționar, legitimație, copie buletin si declarație notarială.

Prin adresa nr. SRSCAS/ati/2414/27.06.2011 CGMB -DGAS răspunde reclamantei în sensul că potrivit HCGMB nr. 242/2005 anexa nr. 4 după analizarea documentelor obligatorii, dosarul va fi înaintat Comisiei de analiză a dosarelor solicitanților de spatii cu altă destinatie decât cea de locuință care. în baza criteriilor, va acorda punctajele aferente acestora, pe fiecare raport de evaluare, pentru fiecare solicitant în parte.

Prin adresa nr. SRSCAS/ati/2760/30.06.2011 CGMB-DGAS înaintează dosarul cu toate documentele obligatorii Comisiei de analiză a dosarelor solicitanților de spații cu altă destinație decât cea de locuință.

Prin adresa nr. 2756/21.07.2011 Primăria Municipiului București, Direcția Generală Dezvoltare Urbană - Direcția Spațiu Locativ și cu altă destinație (CRM_/07.07.2011) informează reclamanta cu privire la Regulamentul de Organizare si Funcționare privind reducerea numărului total de posturi și că dosarul a fost înregistrat în evidențele DSLAD și ca urmare a acestui fapt dosarul va fi supus spre analiză Comisiei.

Potrivit adresei nr. 3749/15.11.2013 Primăria Municipiului București, Direcția Generală Dezvoltare Urbană - Direcția Spațiu Locativ și cu altă destinație transmite Direcției Juridic informare cu privire la stadiul dosarului reclamantei, in sensul că aceasta figurează la poziția 451 în lista HCGMB nr. 250/2013.

In baza art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004, destinatarii legii au dreptul la închirierea sau cumpărarea cu prioritate si fără licitație a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător din fondul de stat.

Conform art. 29 din H.G. nr. 1412/2004, la acordarea drepturilor prevăzute la art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 nu se solicită beneficiarilor îndeplinirea de condiții suplimentare, cu excepția celor referitoare la dovada, potrivit prezentelor norme metodologice, a calității deținute în baza Legii nr. 341/2004.

Din interpretarea sistematica a acestor dispozitii reiese ca exercitarea dreptului reclamantei (si jnu nasterea acestuia) are o dublă limitare:

- existenta efectiva a unui spatiu care sa formeze obiectul contractului. Aceasta este o conditie subinteleasa, fara sa fie necesara o dispozitie expresa care sa o consacre.

- respectarea ordinii de prioritate din listele aprobate cu ordinea de atribuire a spațiilor cu altă destinație, conform HCGMB nr. 161/2010.

Cum reclamanta nu a atacat HCGMB nr. 161/2010, aceasta îi este opozabilă.

Potrivit acesteia trebuie întocmita o lista cu ordinea de atribuire a spațiilor cu altă destinație.

Pe de alta parte, stabilirea unei ordini de prioritate este impusă de respectarea drepturilor tuturor categoriilor de persoane beneficiare ale unor drepturi similare, prin soluționarea echitabilă a tuturor cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 341/2004. Evitarea oricaror discriminari, in conditiile existentei mai multor cereri similare din partea beneficiarilor Legii nr. 341/2004 si a inexistentei unor spatii suficiente pentru a satisface toate cererile impune stabilirea unei ordini de atribuire a spațiilor cu această destinație.

Din aceste motive, in baza 488 alin. 1 pct. 8 si 496 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

In baza art. 453 C. proc. civ., ca urmare a respingerii cererii de recurs, Curtea va respinge cererea recurentei privind plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă B. F., cu domiciliul în București, .. 1, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.1377/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II–a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în Bucureșt, Splaiul Independenței nr. 291-293, ca nefondat.

Respinge cererea recurentei privind plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.09.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

V. D. U. D. B. V.

GREFIER

B. C.

Tribunalul București

Secția a II- a C.

Administrativ și Fiscal

Jud. fond R. M.

Red. jud. B.V./2 ex./8.10.2014

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1242/2014. Curtea de Apel...		Pretentii. Decizia nr. 6582/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Obligaţia de a face. Decizia nr. 6580/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 6580/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI